Ioan Muntean - Panorama literară, noiembrie 2023
23. (proză,nuvelă SF)
Fuga pentru fugă (8)
[…]
8.2 Timpul şi Spațiul (modul conjunctiv)
Totul să se sfârșească!... Coardele timpului să înghețe pentru mine şi tărâmul relaxării să fie pustiu... Amintirile să mi se prelingă oaselor desperecheate... Cândva, la o scară temporală poate, undeva, la un capăt de Univers o rațiune post-umană să îmi fi pătruns amintirea contemplativă căutând prin amintiri ecoul începutului, repercutat îndelung în vidul memoriei celeste. Să regăsească atunci sub frunze ruinate de rugina anilor galactici o amintire a Timpului, un fulger de iubire ce luminând un cer al spațiilor oarbe... pustii... să nască gândul Destinului... gândul meu de...
Să fi fost cândva alături, dar... Ciocnirea să fi fost inevitabilă, să fi fost într-un fel apriori. Inerția unui război al Lumilor să azvârle într-un colț de Univers, undeva unde planete verzi să înfășoare haotic în jurul unui soare portocaliu, al hăurilor de portocaliu. Să ne ținem, să pășim printre aceste ruine ale unui început imprevizibil încă... Să pășesc la rândul meu haotic, când Fascinația, obtuză, dar persistentă, să exercit în creierul meu obosit de Timp. Să fi provenit din alte spații, deosebit legiuite şi totuşi atât de familiare simțurilor mele...
Cu siguranță că toate acestea să nu fie decât rodul rănilor suferite în toiul luptelor, însă totul părea atât de logic, de real, încât de acolo, din străfundurile hăului în care să mă fi odihnit, să fi văzut: să apropie. Într-o linişte singuratică până la durere şi în acelaşi timp oarbă... Să nu spună nimic... Să apropie şi atât. Să fi fost sfâșiat pe toate părţile, pătruns de un indefinit număr de culoare întortocheate, prin care să fi zărit, să fi întrevăzut ce era dincolo... Dincolo, în urma Lui! Să apropie lin, picurând parcă, ostenit... Să apropie şi mă privească țintă, să mă hipnotizeze. Orice încercare de a mă feri din drumul său să fie zadarnică. Inevitabilul SĂ FI TREBUIT să se producă, iar ciocnirea... ciocnirea să ne fi distrus... trebuia să ne...
Să fie aproape, nebănuit de aproape şi totuşi să mai aibă încă mult de parcurs până la mine. Acum să văd clar ce să fi fost Dincolo, în urma Lui: să văd nimicul! Un început de nimic din care de abia apoi să aibă să renască o nouă EXPLOZIE. O explozie eternă, fără sfârşit şi fără început, plină de spații... dar Atemporală. Pentru EA timpul să nu aibă putere de pătrundere.
Şi să nu fi avut, pentru că EL să se apropie, să îşi tragă ultima suflare iar imensul său Trup să se prăbușească... să se cufunde ireversibil în Mine ... TIMPUL SĂ MOARĂ... Timpul... pentru totdeauna?!
Să urmeze Tăcerea. O tăcere imensă ca bolțile unui Univers de nepătruns. Şi peste ea un ecou. Un ecou imperceptibil prin puterea sa de a se repeta, dar pe care EU să îl descifrez de fiecare dată: să fie ecoul ultimelor Sale sclipiri de viaţă, ecoul a ceea ce să nu fi trebuit nicicând să moară! Iar eu, Spațiul cu infinitele-mi dimensiuni să fiu silit şi să am obligația morală să-L port în Mine, să-L dăruiesc urmașilor mei, precum şi predecesorilor mei... pentru că totul să fie atunci posibil, doar EL să fi murit...
... Din Trupul Timpului un nectar al Spațiului să tânjiți şi să vă războiți cu însuși Universul pentru EL! Acum să-L, când amintirile să fi prins să se-ngroape. Să-l beți îndulcit cu sânge şi cu moarte. SĂ FIE MULT ŞI PENTRU TOŢI!
Doar Timpul să nu mai fie. Voi să vă vreţi stăpâni pe Univers şi să vă robiți robit pe veci statorniciei. Să aveţi tot spațiul, dar să uitați CE SĂ FI FOST UNIVERSUL!
... Şi să mă gândesc că totul să fi pornit atunci când în neguri îndepărtate ale unui început un Om să fi azvârlit cu o piatră într-un semen al său...
/din însemnările unei Entităţi Temporale/
[…]
©Ioan Muntean, 2023
text participant la Cronopediada - Maratonul Panorama Literară
-->
Comentarii