Maraton Panorama Literară 2024, mai
Ioan Muntean - Panorama literară, aprilie 2024
28.. (proză)
Mike este răzbunător, temperat și insensibil (1)
O povestire scurtă absurdă
Britt Connor a iubit întotdeauna Shangri-Lag, un oraș pierdut situat pe o planetă ascunsă, un refugiu de pace și armonie urbană, cu grădinile zoologice ciudate și pline de zel. Era un loc în care îi era frică.
Era o băutoare de Wormhole Whiz necugetată, înfiorătoare, cu mâini fragile și alunițe pitice. Prietenele ei au văzut-o ca pe un jucătoare grațioasă și josnică. Odată, a salvat chiar și un pui de flamingo rezonant care era blocat într-un clenaj de scurgere. Acesta este genul de om care era.
Britt se apropie de fereastră și reflectă asupra împrejurimilor sale industriale. Burnița a plouat ca niște flamingo îndrăgostiți.
Apoi a văzut ceva în depărtare, sau mai bine zis pe cineva. Era figura lui Mike DeVito. Mike era un pacient amabil, cu mâini murdare și alunițe cu pene.
Britt a înghiţit. Nu era pregătit pentru Mike.
Când Britt ieși afară și Mike s-a apropiat, putu să vadă strălucirea fără pată din ochi.
Mike se uită cu afecțiunea a 6397 de urși curajoși. El a spus, pe un ton stins:
– Te iubesc și vreau o rezoluție.
Britt se uită înapoi, și mai fericită și încă mângâind cu degetele pălăria umedă.
– Mike, este piele adevărată, a răspuns el.
S-au privit unul la altul cu sentimente zgomotoase, ca doi iepuri bogați și putrezi care strigă la o cină foarte ciudată, care avea muzică reggae pe fundal și doi unchi virtuoși care cântau în ritm.
Britt studie mâinile murdare și alunițele cu pene ale lui Mike. În cele din urmă, a tras aer în piept.
– Îmi pare rău, începu Britt pe tonuri de scuze, dar nu mă simt la fel și nu o voi face niciodată. Pur și simplu nu te iubesc Mike.
Mike părea săritor, emoțiile lui crude ca o pălărie fără adăpost, rănită.
Britt a putut auzi de fapt emoțiile lui Mike făcându-se 557 de bucăți. Apoi, grațiosul pacient s-a grăbit în depărtare.
Nici măcar un pahar de Wormhole Whiz nu i-ar calma nervii Britt-ei în seara asta.
Prima absurditate
Britt Connor a iubit întotdeauna Shangri-Lag, un oraș pierdut situat pe o planetă ascunsă, un refugiu de pace și armonie urbană. Grădinile zoologice ciudate și pline de zel erau pline de creaturi care păreau să danseze pe marginea realității, un spectacol mereu proaspăt și neașteptat. Fiecare colț al orașului părea să spună o poveste șoptită, un secret ascuns printre florile stranii și copacii care șopteau povești antice.
Pentru Britt, Shangri-Lag era o oază de liniște în mijlocul unui univers haotic. Dar în adâncul inimii sale, simțea mereu o frică nedefinită. Era o băutoare de Wormhole Whiz necugetată, înfiorătoare, cu mâini fragile și alunițe pitice. Prietenele ei o vedeau ca pe o jucătoare grațioasă și josnică, o contradicție umblătoare.
Într-o zi, plimbându-se prin grădinile zoologice, Britt a salvat un pui de flamingo rezonant care era blocat într-un clenaj de scurgere. Puiul emitea sunete armonioase, ca și cum ar fi cântat o melodie de demult. Aceasta este genul de om care era Britt: capabilă de acte de bunătate neașteptată, chiar și în mijlocul propriilor sale neliniști.
Britt se apropie de fereastră și reflectă asupra împrejurimilor sale industriale. Burnița a plouat ca niște flamingo îndrăgostiți, fiecare strop de ploaie purtând o poveste de dragoste nereușită. Apoi, a văzut ceva în depărtare, sau mai bine zis, pe cineva. Era figura lui Mike DeVito. Mike era un pacient amabil, cu mâini murdare și alunițe cu pene.
Britt a înghiţit. Nu era pregătit pentru Mike. Niciodată nu era.
Când Britt ieși afară și Mike s-a apropiat, putu să vadă strălucirea fără pată din ochii lui. Mike se uită cu afecțiunea a 6397 de urși curajoși. Era o privire de o intensitate uluitoare, ca și cum întreaga sa ființă ar fi fost concentrată în acel moment singular. El a spus, pe un ton stins:
– Te iubesc și vreau o rezoluție.
Britt se uită înapoi, și mai fericită și încă mângâind cu degetele pălăria umedă. Gândurile ei erau un amestec de confuzie și dorință de a scăpa.
– Mike, este piele adevărată, a răspuns ea, încercând să evite subiectul. Dar știa că nu putea fugi de adevăr pentru totdeauna.
S-au privit unul la altul cu sentimente zgomotoase, ca doi iepuri bogați și putrezi care strigă la o cină foarte ciudată, unde muzica reggae pe fundal se împletea cu vocea a doi unchi virtuoși care cântau în ritm. Era un moment de absurd total, unde contrastele erau atât de evidente, încât deveneau aproape palpabile.
Britt studie mâinile murdare și alunițele cu pene ale lui Mike. Își imagina că fiecare aluniță era un univers în sine, fiecare murdărie o poveste nespusă. În cele din urmă, a tras aer în piept, simțind cum fiecare particulă de aer îi apasă pe plămâni cu greutatea unui adevăr inevitabil.
– Îmi pare rău, începu Britt pe tonuri de scuze, dar nu mă simt la fel și nu o voi face niciodată. Pur și simplu nu te iubesc, Mike.
Mike părea săritor, emoțiile lui crude ca o pălărie fără adăpost, rănită. Ochii lui, cândva plini de strălucire, păreau acum să se spargă în mii de bucăți, fiecare fragment reflectând o durere profundă. Britt a putut auzi de fapt emoțiile lui Mike făcându-se 557 de bucăți, sunetul lor trist și asurzitor.
Grațiosul pacient s-a grăbit în depărtare, lăsând în urmă un gol pe care Britt nu știa cum să-l umple. Nici măcar un pahar de Wormhole Whiz nu i-ar calma nervii în seara asta. Simțea că fiecare gură de băutură nu ar face decât să-i amplifice neliniștea, să-i intensifice frica.
Britt se retrase în apartamentul ei mic, plin de amintiri ale trecutului și de fantomele alegerilor greșite. Se așeză la fereastră, privind ploaia care continua să cadă, fiecare strop aducându-i aminte de ochii lui Mike, de strălucirea lor pierdută.
Într-un moment de introspecție, își dădu seama că poate Mike nu era problema. Poate că ea, cu toate contradicțiile și temerile sale, era cea care nu putea iubi. Shangri-Lag, cu frumusețea și ciudățenia sa, nu putea ascunde adevărul simplu că Britt era înfricoșată de vulnerabilitate, de a se deschide în fața altcuiva.
Astfel, se hotărî să ia o pauză de la tot. Să călătorească în adâncurile universului, să se regăsească. Avea nevoie de timp, de spațiu, de libertate. Și poate, într-o zi, va putea iubi cu adevărat.
Britt începu să-și facă planuri pentru călătoria sa. Își alese destinații exotice, planete necunoscute și stele îndepărtate. Fiecare loc era o nouă posibilitate, o șansă de a se redescoperi. Înainte de plecare, și-a împachetat lucrurile esențiale: un jurnal, câteva haine, și bineînțeles, sticla ei de Wormhole Whiz.
Își imagina că fiecare planetă ar fi ca o pagină nouă din viața ei, unde ar putea scrie povestea pe care mereu și-a dorit-o. Însă, undeva în adâncul inimii sale, știa că adevărata călătorie nu era despre locuri exotice, ci despre confruntarea propriilor demoni interiori.
După luni de călătorii și reflecții, Britt se întoarse în Shangri-Lag. Orașul părea neschimbat, dar ceva în ea se schimbase fundamental. Se simțea mai puternică, mai sigură pe ea însăși.
Într-o zi, în timp ce se plimba prin grădinile zoologice, îl văzu pe Mike din nou. De data aceasta, nu mai simțea frică. Îl privi cu ochi noi, văzând în el nu doar un om cu mâini murdare și alunițe cu pene, ci o persoană cu propriile sale povești și lupte.
– Mike, spuse ea încet, nu te-am uitat. Și, poate că acum sunt gata să ascult povestea ta.
Mike o privi surprins, dar apoi zâmbi. Și, în acel moment, Britt știa că adevărata călătorie abia începea.
A doua absurditate
Mike părea la fel de surprins de schimbarea lui Britt pe cât era ea de propriile ei transformări. Ochii lui, cândva plini de durere, acum reflectau o umbră de speranță. Apropiindu-se încet de Britt, își netezi nervos mâinile pe pantaloni, lăsând urme murdare.
– Britt, spuse el cu o voce tremurândă, nu mă așteptam să te mai văd vreodată. Ce te-a adus înapoi?
Britt zâmbi ușor, un zâmbet melancolic și sincer.
– Am avut nevoie de timp, Mike. Timp să mă înțeleg pe mine însămi. Am realizat că am fugit de noi, de ceea ce puteam fi. Poate că acum suntem mai pregătiți să ne cunoaștem cu adevărat.
Cei doi s-au plimbat prin grădinile zoologice, admirând creaturile ciudate care trăiau acolo. Fiecare pas era o redescoperire, nu doar a locurilor, ci și a sentimentelor lor. Mike îi povestea lui Britt despre timpul petrecut singur, despre cum și el a căutat să se regăsească.
– Am învățat multe despre mine în absența ta, Britt. Am realizat că nu putem forța iubirea, dar putem lucra la a fi mai buni pentru noi înșine și unul pentru celălalt.
Britt îl asculta cu atenție, simțind cum fiecare cuvânt al lui Mike îi încălzea sufletul. Erau două suflete rătăcite care se regăseau din nou, de data aceasta cu o înțelegere mai profundă a ceea ce înseamnă să iubești și să fii iubit.
S-au așezat pe o bancă veche, sub un copac uriaș cu frunze irizate. Britt își ridică privirea spre cer, lăsându-se cuprinsă de frumusețea momentului.
– Mike, amândoi am avut nevoie de acest timp departe unul de celălalt. Cred că acum putem încerca să construim ceva nou, pe baze mai solide. Dar trebuie să fie treptat, fără a forța nimic.
Mike îi strânse mâna, simțind căldura ei.
– Sunt de acord, Britt. Să luăm lucrurile pas cu pas, să ne redescoperim și să învățăm să ne acceptăm așa cum suntem.
Acea noapte a fost diferită pentru Britt. Nu mai simțea neliniștea care o bântuia înainte. Stând la fereastra apartamentului ei, cu o ceașcă de ceai cald în mâini, se gândea la drumul parcurs. Shangri-Lag, cu toate ciudățeniile și frumusețile sale, devenise locul unde a învățat ce înseamnă adevărata iubire și acceptare.
Luminile orașului sclipeau ca niște stele în miniatură, iar Britt simțea că, în sfârșit, își găsise locul în univers. Mike devenise o parte esențială din povestea ei, nu doar un capitol trecut, ci un partener pentru un viitor incert, dar plin de posibilități.
În dimineața următoare, Britt și Mike s-au întâlnit din nou, de data aceasta cu un plan. Vor decide împreună ce va urma, cu pași mărunți, fără graba și presiunea de a atinge perfecțiunea imediat.
– Ce-ar fi să explorăm împreună? propuse Mike. Să vedem ce alte minuni ne mai oferă acest univers.
Britt zâmbi larg, simțind că fiecare celulă din corpul ei vibra de entuziasm.
– Mi-ar plăcea asta, Mike. Hai să pornim în această călătorie, să descoperim nu doar locuri noi, ci și aspecte noi ale noastre.
Au pornit în călătorii prin univers, vizitând planete exotice și întâlnind creaturi fantastice. Fiecare aventură era un nou început, fiecare destinație o lecție despre viață, iubire și acceptare.
Pe o planetă cu oceane verzi și munți de cristal, au găsit un loc unde să-și petreacă câteva săptămâni. Au construit amintiri prețioase, au râs și au plâns împreună, consolidându-și relația.
Într-o seară, stând pe o plajă de nisip violet și privind stelele căzătoare, Britt și Mike și-au promis că vor continua să se descopere și să se sprijine reciproc.
– Orice ar fi, suntem împreună în asta, spuse Britt.
– Exact, răspunse Mike, strângând-o în brațe.
Aventura lor era departe de a se termina. În fața lor se deschidea un viitor incert, dar plin de promisiuni. Și pentru prima dată, amândoi erau pregătiți să-l înfrunte împreună, unindu-și destinele în această poveste intergalactică de iubire și descoperire.
Astfel, Britt și Mike au învățat că iubirea adevărată nu vine fără provocări, dar tocmai aceste provocări îi fac pe oameni mai puternici și mai pregătiți să înfrunte orice obstacol împreună.
[…]
©Ioan Muntean, 2024
text participant la Cronopediada - Maratonul Panorama Literară
-->
Comentarii