Maraton Panorama Literară 2024, septembrie
12. (poezie, cyberpoezie)
Poveste veche, scrisă în rânduri de vin
~ bahice [19] ~
În ajunul toamnei, când frunzele cad încet,
În liniștea serii, se simte un freamăt discret.
Pahare de vin rubiniu se-nchină-n doi,
În jurul nostru, lumea se pierde în ploi.
Stelele clipesc ușor în cerul fumuriu,
Iar dragostea noastră se-ascunde în viu.
Începe o poveste, șoptită de vânt,
Un amor de toamnă, vechi și sfânt.
Vinul curge, roșu ca frunza uscată,
Încălzind inimi într-o noapte-ntunecată.
Sub cerul de chihlimbar, ne-apropiem mai mult,
Două suflete, un singur tumult.
Respirăm aerul rece, parfumat de castan,
Și simțim cum toamna ne-aduce un nou plan.
În dansul frunzelor, ne pierdem încet,
Într-o simfonie de doruri, un duet perfect.
Noaptea ne-nvăluie cu mantia-i de vis,
Ne regăsim unul în altul, fără compromis.
Pe buze ne ard cuvinte rostite în șoapte,
În brațele tale, uit de toate nopțile coapte.
Focul din sobă pâlpâie slab și tăcut,
Ne amintim de verile ce-ncet s-au pierdut.
Dar acum, toamna e regina în ceasul târziu,
Și ne poartă pe cărări de dor, într-un vis purpuriu.
În aburul vinului, simțim pasiunea arzând,
Iubirea e un vin vechi, dar mereu fremătând.
Pe pânza toamnei, pictăm amintiri,
Două inimi în noapte, legate de fir.
Ajunul toamnei ne-a prins îmbrățișați,
Cu șoapte fierbinți și ochii înlăcrimați.
În noaptea aceasta, sub ploaia de stele,
Ne iubim ca-n povești, dincolo de cuvinte grele.
Și când zorii se-aprind pe cerul de ambră,
Rămânem cu gustul de toamnă-n suflet, ca o umbră.
Amintirea acestei nopți ne va însoți mereu,
Un ajun de toamnă, când totul e doar al tău și-al meu.
©Ioan Muntean, 2024
text participant la Cronopediada - Maratonul Panorama Literară
-->
Comentarii