Maraton Panorama Literară 2024, iunie
Ioan Muntean - Panorama literară, iunie 2024
01. (proză)
„Te-ai dus verde primăvară”
Într-un sat pitoresc, unde casele colorate se împleteau cu natura înfloritoare, patru prieteni, Ana, Ioan, Maria și Vasile, se adunau în fiecare zi la marginea pădurii, sub un copac vechi de stejar. Acolo, înconjurat de cântecul păsărilor și de parfumul florilor de primăvară, își împărtășeau gândurile și visele.
„Te-ai dus, verde primăvară," a spus Ana, privind spre cerul albastru. „Și cu tine s-a dus și inocența noastră."
„Da, dar a venit vara, cu promisiunea maturității," a răspuns Ioan, cu un zâmbet melancolic. „Și cu ea, o nouă etapă a vieții noastre."
Maria a ridicat privirea spre copacul vechi. „Primăvara este ca un vis frumos, plin de speranță și posibilități. Dar vara... vara este realitatea, cu toată frumusețea și durerea ei."
Vasile, cel mai tăcut dintre ei, a privit spre câmpul înflorit. „Și totuși, fiecare anotimp are frumusețea lui. Primăvara ne aduce înflorirea, vara ne aduce maturitatea, iar toamna... toamna ne aduce reflecția."
Cei patru prieteni au tăcut, lăsând cuvintele să se împletească cu briza caldă de vară. În inimile lor, simțeau nostalgia sfârșitului primăverii, dar și bucuria întâmpinării verii.
„Și ce ne va aduce toamna, oare?" a întrebat Maria, cu un strop de curiozitate în glas.
„Toamna ne va aduce un nou nivel de înțelegere," a răspuns Vasile. „Un nivel pe care încă nu îl putem înțelege."
Cei patru prieteni au rămas sub copacul vechi de stejar, privind cum soarele apunea, aducând cu el sfârșitul unei alte zile de vară. Și în inimile lor, simțeau curiozitatea întâmpinării unui nou nivel, toamna.
Pe măsură ce zilele de vară treceau, cei patru prieteni au continuat să se întâlnească sub copacul vechi de stejar. Discuțiile lor s-au adâncit, la fel ca rădăcinile copacului în pământul roditor.
„Vă amintiți când eram copii și ne jucam în acest câmp?” a întrebat Ana într-o zi, privind spre câmpul acum plin de grâu auriu. „Era primăvară și totul era atât de nou și proaspăt.”
„Da, și acum e vară și totul e atât de plin de viață,” a răspuns Ioan, cu un zâmbet nostalgic. „Și totuși, simt că ceva se schimbă.”
Maria a ridicat privirea spre cerul albastru. „E natural să se schimbe, Ioane. Așa cum primăvara se transformă în vară, așa ne transformăm și noi.”
Vasile a rămas tăcut, privind spre soarele care apunea. „Și totuși, mă întreb ce ne va aduce toamna.”
Cei patru prieteni au rămas în tăcere, privind cum soarele apunea și cum seara de vară își făcea loc. În inimile lor, simțeau curiozitatea întâmpinării unui nou nivel, toamna.
„Indiferent ce ne va aduce toamna, vom fi împreună,” a spus Ana, strângând mâinile prietenilor ei. „Și asta e tot ce contează.”
Cei patru prieteni au rămas sub copacul vechi de stejar, privind cum stelele începeau să apară pe cer. Și în inimile lor, simțeau curiozitatea întâmpinării unui nou nivel, toamna.
Zilele de vară au trecut, transformându-se în săptămâni, iar săptămânile în luni. În curând, aerul a început să se răcească și frunzele copacului vechi de stejar au început să se schimbe de la verde la nuanțe de roșu și auriu.
„Toamna este aici,” a spus Ana într-o zi, privind spre frunzele căzute. „Și cu ea, un nou nivel de înțelegere.”
„Da, dar este un nivel pe care încă nu îl înțelegem,” a răspuns Ioan, cu un zâmbet melancolic. „Dar poate că asta este frumusețea toamnei. Este un anotimp al misterului și al descoperirii."
Maria a ridicat o frunză căzută și a privit-o cu atenție. „Fiecare anotimp ne aduce ceva nou. Primăvara ne aduce înflorirea, vara ne aduce maturitatea, iar toamna ne aduce reflecția. Dar ce ne va aduce iarna, oare?"
Vasile a rămas tăcut, privind spre cerul gri. „Iarna ne va aduce liniștea. Dar până atunci, avem toamna pentru a ne pregăti."
Cei patru prieteni au rămas sub copacul vechi de stejar, privind cum frunzele cădeau una câte una. Și în inimile lor, simțeau curiozitatea întâmpinării unui nou nivel, iarna.
Pe măsură ce zilele de toamnă s-au scurs, frunzele copacului vechi de stejar au căzut una câte una, până când au rămas doar ramurile goale. În curând, primii fulgi de zăpadă au început să cadă, acoperind totul într-un strat alb și pur.
„Iarna este aici," a spus Ana într-o zi, privind spre cerul plin de fulgi de zăpadă. „Și cu ea, un nou nivel de liniște."
„Da, dar este o liniște care ne permite să reflectăm la tot ce am învățat în anotimpurile trecute," a răspuns Ioan, cu un zâmbet cald. „Și să ne pregătim pentru primăvara care va veni din nou."
Maria a ridicat un fulg de zăpadă și l-a privit cu atenție. „Fiecare anotimp ne aduce ceva nou. Iarna ne aduce liniștea, dar și promisiunea unei noi primăveri."
Vasile a rămas tăcut, privind spre câmpul acum acoperit de zăpadă. „Și totuși, mă întreb ce ne va aduce primăvara."
Cei patru prieteni au rămas sub copacul vechi de stejar, privind cum fulgii de zăpadă cădeau unul câte unul. Și în inimile lor, simțeau curiozitatea întâmpinării unui nou nivel, primăvara.
Când primăvara a revenit, copacul vechi de stejar a început să înflorească din nou, aducând cu el promisiunea unui nou început. Ana, Ioan, Maria și Vasile s-au adunat din nou sub copac, privind cu uimire la frumusețea renașterii naturii.
„Primăvara este aici," a spus Ana, cu un zâmbet larg. „Și cu ea, un nou nivel de înflorire."
„Da, și cu ea vine și o nouă etapă a vieții noastre," a răspuns Ioan, cu un zâmbet plin de speranță. „O etapă de creștere și descoperire."
Maria a ridicat o floare proaspăt înflorită și a privit-o cu admirație. „Fiecare anotimp ne aduce ceva nou. Primăvara ne aduce înflorirea, vara ne aduce maturitatea, toamna ne aduce reflecția, iar iarna ne aduce liniștea. Dar fiecare primăvară ne aduce și promisiunea unei noi începuturi."
Vasile a rămas tăcut, privind spre cerul acum albastru. „Și totuși, mă întreb ce ne va aduce vara."
Cei patru prieteni au rămas sub copacul vechi de stejar, privind cum florile începeau să înflorească una câte una. Și în inimile lor, simțeau curiozitatea întâmpinării unui nou nivel, vara.
©Ioan Muntean, 2024
text participant la Cronopediada - Maratonul Panorama Literară
-->
Comentarii
Apreciez faptul că ați revenit pe... Terra. Cele patru personaje, cu inocența gândurilor lor, mi-au adus aminte de un cântec pe care-l fredonam în copilărie: „Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen... ”.
Am lecturat, cu drag, în „toamna vieții mele”.
Am revenit cu picioarele pe Pământ, dar cu mintea tot prin ceruri... Obosisem la proiectul cu limbile artificiale şi am zis să fac o pauză... mai pământeană, deşi uneori e absurdă sau abstactă!
Mulţu,esc pentru lectură, sper că ca măcar şa să vă "mai prind pe aici"... 😊😊😊🙏🙏🙏