•sosirea printului Carol la Bucuresti, in 1866.
•declararea Independentei de Stat a Romaniei din 1877.
•declararea Regatului Romaniei plus acordarea titlului de Rege al tuturor romanilor, pentru domnitorul Carol I, in anul 1881.
Bineinteles, cand se sarbatoreste aceasta zi nu se scoate din calcul importanta zilei de 1 Decembrie, cea a Marii Uniri, atat de semnificativa pentru tara noastra, insa sunt destul de multi cei care considera ca ziua de 10 Mai ar trebui sa fie considerata Ziua Nationala a tarii noastre asa cum a fost si in Perioada Interbelica.
Sarbatoarea a fost interzissa si de comunisti dar si ignorata de autoritatile de dupa decembrie 1989. Este o zi care arata cel mai bine durerile la care a fost supus poporul nostru. S-a incercat in nenumarate randuri distrugerea traditiilor romanesti si rastalmacirea acestuia. Ziua de 10 mai este automat legata de institutia monarhica, aveand legaturi cu regele Carol, a carui insistutie reprezinta un simbol de lupta impotriva comunismului.
Au fost multe minciuni in care a fost ambalata importanta acestei zile, basme care sunt prezente si astazi, astfel ca sunt foarte multi romani care nici in prezent nu cunosc semnificatiile zilei de 10 mai.
In tara noastra, se pare ca ziua aceasta a Intepedentei este inca sarbatorita pe 9 mai, data care est considerata falsa, ea fiind aleasa de catre comunisti, dupa 1947, ca sa nu aibe nicio legatura cu Monarhia. Din aceasta cauza, aceasta zi de 10 mai nici nu a ajuns Ziua Nationala a Romaniei.
Au trecut 134 de ani de la proclamarea Independentei de Stat a Romaniei si nu sunt foarte multi cei care-si amintesc ce inseamna aceasta zi.
Multi isi indreapta atentia spre sarbatorirea Zilei Europei, pe 9 mai. Altii inca asteapta o conducere politica care va lua in seama existenta si importanta acestei zile si ii va oferi rangul pe care il merita dupa citirea proclamatiei Independentei de catre Mihail Kogalniceanu.
Ziua Independetei sau Ziua Victoriei isi merita atentia cu care s-a remarcat, deoarece a fost nevoie de un efort economic si militar imens din partea armatei si intreg poporului roman, dar a fost ajutata si de diplomatia romaneasca din etapa premergatoare, in timpul si dupa Razboiul de Independenta.
Se anunta deja o initiativa sprijinita de multi parlamentari care ajuta la schimbarea sarbatorii nationale a Romaniei, alegandu-se, din nou, data de 10 mai. Acest act ar fi unul de justitie istorica, considera o parte dintre romani si nu se renunta la statutul zilei de 1 Decembrie, pentru ca n-ar fi prima tara cu mai multe Zile Nationale. In acest demers va fi oricum nevoie de o propunere legislativa sau o initiativa populara care va avea loc printr-o strangere de semnaturi.
Totusi, in cazul in care se va lua o astfel de decizie, 10 mai nu reprezinta altceva decat comemorarea celor ce au cazut in Razboiul de Independenta. Tot in aceasta zi, ca un argument in plus pentru a o alege drept ziua natioanala, aflam ca a avut loc Unirea Dobrogei cu Romania. Pe langa toate acestea, mirosindu-i si simtul practic, ne dam seama ca in perioada lunii mai se sarbatoreste mult mai usor si campenesc decat cuprinsi fiind de gerul inceputului de Decembrie.
sursa:roportal.ro |
-->
Răspunsuri
Interesanta fila din istoria Romaniei ! Felicitari !
10 Mai,
Sarbatoarea nationala a Regatului Romaniei
Data de 10 Mai, sarbatoarea Regatului Romaniei, interzisa de comunisti, ignorata de catre autoritatile romane de dupa 1989, este legata de trei evenimente cruciale din istoria moderna a tarii noastre:
1866
Pe 10 Mai 1866, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen soseste in Bucuresti, capitala Romaniei, si depune juramantul in fata Parlamentului (tablou de Theodor Aman - Muzeul Aman, Bucuresti).
1877
Pe 10 Mai 1877, dupa ce cu o zi inainte Parlamentul dezbatuse problema, Carol I proclama solemn Independenta absoluta a Romaniei. Comunistii, dupa 1947, au incercat sa inlature orice urma a monarhiei din istoria tarii, "mutand" sarbatorirea independentei pe 9 mai. In imagine, Carol I, pe frontul anitotoman, la Poradim (forografie de Carol Popp de Szatmary, Biblioteca Academiei, Cabinetul de Stampe).
1881Si, in fine, pe data de 10 Mai 1881, Carol I a fost incoronat ca Rege al Romaniei, iar Romania a fost ridicata la rangul de Regat (gravura publicata in Suddeutche Zeitung).
sursa: cs.kent.edu
10 Mai , Ziua Regelui
Acum 61 de ani, in 1947, Regatul Romaniei si-a sarbatorit pentru ultima oara Ziua Nationala. Este vorba de data de 10 Mai, sau "tripla sarbatoare". Un an mai tarziu, Republica Populara Romina isi serba primul 23 August cu mandrie proletara.
Si totusi, ce mai reprezinta azi 10 Mai? Merita sa ne amintim ca odinioara, aceasta data era celebrata cu fast si bun-simt? Mai important, ar merita sa readucem Ziua Nationala in luna mai? Ramane de vazut. -->
Mai intai, trebuie mentionata tripla semnificatie a datei de 10 Mai:
- venirea lui Carol I pe Tronul Principatelor Unite, dupa ce a fost aprobat de cetateni prin plebiscit (1866);
- cucerirea Independentei Romaniei in urma razboiului din 1877-1878. In mod eronat, Ziua Independentei la noi se celebreaza pe 9 mai. Intr-adevar, atunci a citit primul-ministru Kogalniceanu Declaratia in Parlament, dar aceasta a fost ratificata de Carol I abia a doua zi, pe 10 Mai si atunci a intrat in vigoare;
- ridicarea Romaniei la rang de Regat, in 1881.
Romania interbelica (1918-1940).
Harta administrativa.
10 Mai a reprezentat o epoca, un sitl de viata, o Romanie destul de idealista, privita de azi. Rolul monarhiei a fost in mod covarsitor benefic, intrucat atunci s-a petrecut dezvoltarea fara precedent a tarii. De asemenea, in perioada interbelica, Romania a cunoscut cea mai mare intindere geografica din istoria sa. Nu intru in detalii.
Cei 4 Regi ai Romaniei:
Carol I (1866-1914)
Ferdinand I (1914-1927)
Carol al II-lea (1930-1940)
Mihai I (1927-1930; 1940-1947)
Toti cei 4 Regi pe care i-am avut si-au adus aportul, in mai mica sau mai mare masura, la crearea Romaniei moderne, pe toate planurile. Fiind pasionat de istoria Bucurestiului si de cladirile istorice, o sa ma refer in cele ce urmeaza doar la acest aspect (pentru a nu se intelege ca tratez superficial subiectul).
Multe din edificiile publice ce includ sedii de institutii, monumente sau obiective cultural-artistice au fost cladite in perioada Regatului. Multe sunt si astazi simboluri ale Capitalei. In plansa de mai sus, numerele reprezinta:
1 - Fundatia Universitara "Carol I", actuala Biblioteca Centrala Universitara "Carol I";
2 - Palatul Societatii de Asigurari "Generala", actualmente sediul central BCR;
3 - Vama Bucuresti, in prezent Ministerul de Interne;
4 - Palatul Justitiei;
5 - Palatul Regal (Muzeul National de Arta al Romaniei);
6 - Palatul Ministerului de Interne, fost Senat, fost CC al PCR;
7 - Palatul Victoria, initial Ministerul Afacerilor Straine;
8 - Palatul Adunarii Deputatilor, ulterior Palatul Marii Adunari Nationale, actualmente Palatul Patriarhiei;
9 - Liga Culturala (actualul teatru Bulandra) (st.) si "Tinerimea Romana" (dr.), la Podul Izvor.
Perioada regala a lasat Bucurestiului si alte cladiri-simbol, la fel de interesante. Continuu numaratoarea:
10 - Noul Palat al Bancii Nationale a Romaniei, din strada Doamnei;
11 - Vechiul Palat al Bancii Nationale a Romaniei, din strada Lipscani;
12 - Palatul Ministerului Agriculturii si Domeniilor;
13 - Arcul de Triumf;
14 - Pasajul Vilacrosse-Macca;
15 - Ateneul Roman;
16 - Palatul Ministerului Lucrarilor Publice, actuala Primarie Generala a Capitalei;
17 - Palatul Postelor, actualmente Muzeul National de Istorie a Romaniei;
18 - Cercul Militar National, fosta Casa Centrala a Armatei;
19 - Palatul Casei de Economii si Consemnatiuni.
Nu am mai avut loc sa includ edificii importante precum Ministerul Transporturilor, Gara de Nord, Gara Obor (de Est), Gara Regala Baneasa, Palatul Camerei de Comert (actuala Biblioteca Nationala), Palatul Telefoanelor, Palatul Cotroceni, Monumentul Eroilor Aerului, Fantana Miorita si multe, multe altele.
Astazi, 10 Mai reprezinta o sarbatoare a regalitatii recent redescoperite si o aducere-aminte a vremurilor apuse. Pentru multi, nu reprezinta absolut nimic. Eu, in schimb, as fi incantat sa mutam Ziua Nationala la loc pe 10 Mai. Frigurosul 1 Decembrie nu-mi place, deoarece:
- simbolizeaza o Unire care nu mai exista astazi (Romania Mare mai exista doar ca partid politic);
- nu poti sa iesi la iarba verde, etc.;
- pica prost in calendar inainte de Craciun.
10 Mai, primavara, cald, soare. Si cu asta am zis tot. In incheiere, un fragment din poezia "Sfanta zi de libertate", de Vasile Alecsandri, poezie interzisa in timpul comunistilor si ignorata astazi:
"Zece Mai ne-a fi de-a pururi
Sfanta zi, caci ea ne-a dat
Domn puternic Tarii Noastre,
Libertate si Regat.
Ridicati cu totii glasul,
De prin sesuri, de pe plai,
Sa traiasca Romania!
Ura! pentru Zece Mai."
Autor: Petrescu Catalin-Doru
10 mai, crâmpeie dintr-o mare sărbătoare
10 mai nu era doar ziua regelui. Era o zi în care bucuria se citea pe chipurile tuturor românilor. Locuitorii Bucureştilor, de exemplu, petreceau atunci, uitând de multele şi feluritele probleme. Era o zi când se simţea aerul de sărbătoare. 10 mai era ziua în care totul se împodobea. În diferite puncte ale oraşului apăreau arcuri de triumf, străzile se iluminau mai puternic decât altă dată şi toate barierele oraşului deveneau tricolore. Pentru a sărbători această zi se editau mărci poştale cu aspecte din viaţa suveranului. Familia regală, pe lângă participarea la defilare, era prezentă la slujba pentru sfinţirea zilei la Mitropolie, la masa festivă de la Palat, iar seara ieşea în mijlocul bucureştenilor, asista la bătaia cu flori de la şosea şi la spectacolul cu focuri de artificii din Cişmigiu. Cele mai spectaculoase serbări de 10 mai au fost cele din 1881, când a fost proclamat regatul, şi cele din 1906, la 40 ani de domnie a lui Carol I şi la 25 ani de la proclamarea regatului. Sub Carol I, 10 mai a căpătat amploare an de an, apoi, deşi a continuat să fie sărbătorită sub ceilalţi regi, această zi şi-a pierdut din strălucire.
"La începutul zilei, înainte chiar de defilare, îşi făcea apariţia un episcop militar, al armatei", afirma într-un interviu acordat Jurnalului Naţional Majestatea Sa Regele Mihai I. "Se făcea slujba respectivă, cum se face de obicei, şi după aceea începea defilarea propriu-zisă. Atunci aproape toţi din Guvern erau călare. Cred că era de departe cea mai importantă zi din istoria noastră, pe lângă Paşti şi Crăciun. Din păcate, lumea a cam uitat de ea. Chiar şi de sosirea lui Carol I în regat, povestea venirii sale... Lucrurile s-au amestecat între timp. Ştiu doar că era mare frământare înainte de această zi, se repeta mult. La aceste repetiţii noi nu mergeam, vedeam doar rezultatele. Tatăl meu m-a trimis la o şcoală organizată la palat, alături de alţi copii, reprezentând toate colţurile ţării şi toate categoriile sociale. Şcoala aceasta a fost un lucru bun. Devenit adolescent, ca principe moştenitor, trebuia să urmez cursuri de pregătire militară. La vârsta de 16 ani am devenit sublocotenent în armata română şi am depus jurămânul în faţa tatălui meu. În familia noastră, tradiţia era ca de la 16 ani principele moştenitor să devină ofiţer. Nu puteai să devii ofiţer fără să ştii ce se întâmplă cu militarul. Chiar în clasele liceului făceam instrucţie militară, simplificată dacă vreţi, dar totuşi instrucţie. Înălţarea în grad se făcea ca de obicei, de la simplu soldat până la cel mai înalt grad. Mai există câteva fotografii în care apar în uniformă, dar nu de ofiţer. Slujba religioasă se făcea pe terenul unde avea loc defilarea. Mi-aduc aminte, deşi acum mai toate s-au schimbat, defilarea se făcea pe câmpul mare la Cotroceni. Era un câmp imens acolo, nu era nimic, şi de aceea se făcea tot în acea zonă, pentru că era spaţiu. Se instituiau fel de fel de lucruri, medalii, monede, care erau conferite pe viaţă, păstrate apoi ca amintire de familie. Familia noastră are o deviză – Nihil sine deo. De aceea nimic nu era fără Dumnezeu. Se făceau slujbe la toate ocaziile."
În vitrinele prăvăliilor se aşezau portretele suveranilor şi tricolorul. Arterele principale erau inundate de oameni, de multe ori sosiţi din provincie. Membrii Casei Regale, însoţiţi de politicienii de rang înalt, traversau oraşul dinspre Palatul Regal spre Patriarhia Română în caleşti şi automobile. Aici începeau propriu-zis festivităţile, prin oficierea unui Te Deum. În curtea Patriarhiei, invitaţii erau întâmpinaţi de o companie de onoare formată din Regimentul de vânători şi de Fanfara militară. Serviciul religios era oficiat de un sobor de preoţi alcătuit din patriarh, mitropoliţi şi episcopi. Slujbe aveau loc şi în catedralele catolice şi sinagogi. În Piaţa Victoriei se amenajau un pavilion regal şi tribune încăpătoare pentru oficialităţi şi public, zona fiind delimitată cu cordoane şi păzită de trupe de jandarmi. După-amiaza, la Teatrul Naţional se desfăşura un program artistic la care participau actorii de seamă ai vremii. Seara, edilii iluminau instituţiile publice, iar "retragerea cu torţe" prelungea atmosfera sărbătorească până în miezul nopţii. Despre cea care a fost Regina Tuturor Românilor, Maria, primul-ministru francez Georges Clemenceau exclama: "O regină ca a dumneavoastră trebuie primită cu onoruri militare!". Frumoasă şi puternică, Regina Maria a ars pentru idealurile ţării de adopţie. "România Mare" se poate spune că a fost ca un superb vis interbelic, "România Mariei". La Marea Unire, jurnalul Mariei primea următoarele cuvinte, care ne arată în acelaşi timp şi cum se sărbătorea 10 mai înainte vreme: "Peste tot steaguri fâlfâiau la ferestre, pe acoperişuri, la felinare şi steguleţe în mâna fiecărui copil. Puteam privi deasupra capetelor mulţimii drept în ferestrele caselor şi puteam prinde însufleţirea de pe fiecare chip, să răspund fiecărui zâmbet, să bag de seamă înfrigurarea fiecărui copil şi să simt o apropiată împărtăşire a bucuriei poporului meu (...). Visul de veacuri al României era acum împlinit. Nu e de mirare că-şi ieşise din fire poporul de atâta bucurie, nu e de mirare că până şi pietrele de sub picioarele noastre păreau că ne aclamă şi că se îmbată de gloria întoarcerii. Aici, de când venisem în ţară la 1893, mireasă nevinovată şi plină de dor de ţara ei, fusesem de faţă la defilarea de fiece an la 10 Mai, însă niciodată la o paradă ca aceasta în care luau parte armata franceză şi cea engleză. Poporul însoţea cu urale de entuziasm nebun trecerea desrobitorilor noştri, care veniseră de peste Dunăre, drum lung ca să fie alături de noi în această zi de pomină".
În 1939, oficialităţile au serbat în aceeaşi zi centenarul naşterii Regelui Carol I, ziua Regalităţii şi a Independenţei. Prilej pentru etalarea uniformelor înzorzonate şi paradelor militare zgomotoase! "Tatăl meu inventase fel de fel de uniforme şi ţin minte că săracii ofiţeri trebuia să scoată bani de undeva şi să-şi cumpere uniformă. Nu prea a plăcut multora acest lucru, era prea de tot. Erau aşa-zisele uniforme de ceremonie, de înaltă ţinută, împopoţonate cu fel de fel de chestii. De la trupă până la ofiţer. Dar cel puţin arătau frumos", declara în acelaşi interviu Majestatea Sa Regele Mihai I. "10 mai va fi sărbătorit într-un cadru sobru", anunţa prin comunicat, cu trei zile înaintea evenimentului, mareşalul Curţii Regale în 1947. Printre motivele oficiale, Casa Regală invoca lipsurile mari cu care se confrunta populaţia ţării, chinuită de secetă şi de urmările războiului. La festivităţi au participat membrii Casei Regale, ai Guvernului român, ai Comisiei Aliate de Control, diplomaţi străini şi ataşaţi militari. Regele Mihai I a marcat totuşi evenimentul, înmânând ordinul "Coroana României" unor membri ai Guvernului. Diferenţa dintre celebrarea, mai modestă, a zilei monarhiei şi cea a Victoriei reflecta o realitate: monarhia română intrase într-un con de umbră. După ce a fost înlăturată monarhia, în 1947, sărbătoarea de la 10 mai a ieşit din calendarul, dar şi din mintea românilor.
Mesajul Majestatii Sale Regelui Mihai
ROMANI, ROMANCE, de pretutindeni si indeosebi din tara noastra!
Anul acesta, vin catre voi de un 10 Mai exceptional, implinindu-se in aceasta zi, de sarbatoare si bucurie nationala altadata, 100 de ani de la proclamarea formala a Regatului Roman.
Cu 15 ani inainte de acel eveniment, de seama pentru tot echilibrul european, la 10 mai 1866, un tanar pincipe stain, din sudul catolic al Confederatiei Gennanice, raspunzand apelului a doua mici Tari Dunarene - unite doar de sapte ani intr-un singur stat, inca sub suzeranitate otomana - de a veni spre a le carmui, calca pentru intaia oara pamantul in care urma sa se odihneasca pe vecie dupa 48 de ani de rodnica domnie.
El, Carol I, Domn si apoi prim Rege al Romaniei, si-a impletit astfel destinul cu acel al noului sau neam: al vostru si al meu, indepartatul sau urmas.
Inceputurile monarhiei numai usoare nu au fost: tara fusese saracita, era inapoiata, suzeranitatea straina, desi mai mult conventionala decat efectiva, ramase totusi sa fie resimtita ca o ingradire si ca o povara apasatoare.
Prin grea jertfa de sange romanesc, razboiul din 1877-78 a dus la neatarnarea Principatelor, pe care Marile Puteri o consfintira la Congresul din Berlin, ca dupa nici trei ani sa recunoasca Romaniei, acum independenta, libera si suverana, autodeterminarea ei de-a se inalta la rangul de regat.
Cele ce au urmat le stie oricine se pleaca, fara partinire, asupra analelor istorice ale poporului roman: plecand de la asezaminte, o legislatie si oranduiri bazate pe o Constitutie atat apropiata celei belgiene, incit e socotita printre cele mai liberale ale veacului lor, si gratie intelepciunii suveranului, destoiniciei guvernantilor, pe care-i indruma necontenit, cit si prin conlucrarea solidara si munca constructiva a tuturor, Romania mica de atunci ajunse dupa decenii nu numai tara cea mai propasitoare dintre cele invecinate, cu o moneda deseori superioara cursului celorlalte ale Uniunii Monetare Latine din care facea parte, dar si, in diferite alte privinte la nivelul multor state apusene cu structuri mai vechi.
In interiorul tarii, progresele natiunii s-au dovedit cu prisosinta, de pilda in 1906, cu prilejul Expozitiei Internationale de la Bucuresti, comemorand cei 40 de ani ai monarhiei noastre, cand pentru prima dat s-au intalnit, intr-o insufletire fara seaman, multimi de romani veniti din toate tinuturile inca sub stapanire straina: prolog a ce avea sa se implineasca 12 ani mai tarziu...
Iar Conferinta Pacii de la Bucuresti, din vara 1913, prin care s-a pus capat ultimului razboi balcanic, consacra influenta si prestigiul Romaniei, in afara, mult mai departe decat dincolo de granitele micului regat.
De altfel, istoriografii epocii, ca si biografii Regelui Carol I, atat romani cat si straini, sunt de acord toti a-i atribui meritul principal in acea inzestrare, pregatire si imboldire a tarii sale spre ascensiunea prin care avea sa devina un factor potential al pacii Continentului intru pastrarea careia, prin aplanarea diferendelor intre aliante rivale si a incordarii precursoare primului razboi mondial, pe calea mijlocirilor directe intre sefii de stat, parerea, sfatul si uneori concursul monarhului roman erau cautate de cancelariile marilor puteri in toate clipele mai critice ale relatilor diplomatice din perioada domniei lui; pentru ca inrudirea sa cu aproape toate dinastiile europene, dar mai ales taria lui de caracter si judecata lui patrunzatoare il desemnasera, in felul legendarului rege Nestor din Iliada, drept cel mai indicat orchestrator al concertului lor, ca sa-i atenueze discordantele.
De infatisarea grava si oarecum severa a intemeietorului dinastiei romane se leaga, pentru cei, tot mai putini, care au trait acele vremi, fata plina de bunatate, vesnic surazatoare, a Reginei Elisabeta, sotia lui blinda si generoasa pana la exces, "Mama ranitilor" din razboiul de independena, Carmen Sylva in lumea literelor, sub imboldul si protectia careia toate artele au luat in tara o larga, bogata si foarte fericita dezvoltare.
Sub urmatoarea domnie, a neuitatului meu bunic, Regele Ferdinand I al Tuturor Romanilor - precum a fost incoronat la 15 octombrie 1922 la Alba Iulia -, supranumit in strainatate Ferdinand cel Leal, iar de poporul sau "Regele taranilor", romanii si-au vazut, in fine, implinit strabunul vis de a se regasi cu totii laolalta inauntrul hotarelor patriei lor comune, de multiseculara obarsie; iar satenii plugari care, la acel prim razboi pustiitor de vieti, isi varsasera sangele cu atita darnicie in apararea gliei, aveau sa se trezeasca improprietariti gratuit si stapinind individual cea mai intinsa suprafata cu putinta a pamantului ce-1 lucrau, printr-o reforma agrara salutata atunci in lumea larga ca un model de dreptate sociala, demn de copiat. Pasiunea inteligenta, dinamismul si, mai presus de toate, devotamentul neclintit pe care Regina Maria le-a pus in slujba romanilor, de la retragerea in Moldova si pana la izbanda, i-au fost cu prisosinta rasplatite prin veneratia acestora si recunostinta ce, constienti de meritele ei, i-o vor pastra urmasii lor.
Pentru perioada dintre cele doua razboaie, se cuvine sa reamintim actiunea permanenta condusa de Romania in sanul si in jurul Societatii Natiunilor intru organizarea si mentinerea pacii, actiune care i-a adus in lume internationala de atunci o influenta si un prestigiu neatinse de nici un alt stat si popor de marimea ei.
Soarta Continentului avea sa fie insa pecetluita in urma prabusirii treptate a echilibrului european. Pentru a ne feri de tragedia Poloniei, nimicita ca stat si ciopartita, regimul de atunci al tarii a preferat sa incerce a-i salva o anumita neatarnare cu pretu1 sacrificiului unei mari parti a teritoriului national, care totusi nu ne-a scapat de a fi atrasi in viltoarea conflagratiei mondiale.
Ce a insemnat aceasta catastrofa pentru noi, si ce ne-a adus, au trait-o parintii nostri si o mai traim acum cu totii.
Dar azi, cand comemoram un trecut in care s-au plamadit sufletele noastre, in pofida nevoilor, durerilor si intunecimilor prezente, as vrea ca, impreuna, sa ne indreptam gandul cu pietate si recunostinta spre inaintatii nostri care, cu mintea, munca si daruirea lor de sine, au faurit tara noastra, fara sa uitam rolul femeilor romane, carora li se cuvine un loc de mare cinste.
In ce ma priveste, tin sa va multumesc din adancul inimii pentru increderea si dragostea cu care m-ati inconjurat intotdeauna.
Orice ar fi sa ne aduca viitorul si oricat de mult ar trebui sa suferim, nu incetati a cultiva ceea ce a fost si trebuie sa ramana specificul sufletului romanesc: credinta, vrednicia, setea de libertate si dreptate, precum si omenia cea mai deplina fata de semeni.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Traiasca Romania! Traiasca poporul roman!
MIHAI
sursa:cs.kent.edu
La 9 Mai Kogalniceanu, intr-o interpelare in parlament a tinut o cuvantare in care a spu si "...In stare de rezbel, cu legaturile rupte, ce suntem? Suntem independenti, suntem natiune de sine statatoare..." Cred ca va este cunoscut citatul. In aceiasi zi camera Deputatilor a votat actul Independentei, iar a doua zi actul a fost aprobat si de Senat. Dar o lege, si in 1877 si azi, intra in vigoare doar in momentul in care este promulgata de seful statulu. La 10 Mai 1877 a fost proclamata ziua Independentei Romaniei prin sanctionarea de catre domnitorul Carol I, si promulgata in Monitorul Oficial. Dupa parerea mea o tara nu-si poate proclama independenta printr-un raspuns la o interpelare in Parlament. Baza schimbarii zilei (9 in loc de 10), dupa cate stiu eu , este Decretul 117 din 1975. Justificarea pentru aceasta data, se datoreaza istoricilor epocii comuniste. Acestia au scris istoria noastra,la ordinul Moscovei,pentru ca pana in 1958 am fost ocupati de Armata Rosie. Aceasta istorie se invata si azi.Frica de monarhie si de regalitate i-a facut pe comunisti sa schimbe cu o zi sarbatorirea Independentei. Azi cand ne laudam ca am condamnat comunismul ar trebui sa rescriem adevarata istorie a Romaniei.
Tripla semnificaţie a zilei de 10 mai vine de la cele trei mari evenimente din istoria poporului român care s-au întâmplat în această zi:
10 Mai 1866 – sosirea în Bucureşti a prinţului Carol;
10 Mai 1877 – declararea Independenţei de Stat a României;
10 Mai 1881 – declararea Regatului României şi acordarea titlului de Rege al tuturor românilor domnitorului Carol I.
Partidul din care fac parte, PNŢCD, este expresia politică, organizată, a două principii fundamentale ale tradiţiei istorice româneşti: ideea afirmării independenţei şi unităţii naţionale şi ideea realizării dreptăţii sociale. Conform primului principiu, ideea afirmării independenţei şi unităţii naţionale, PNŢCD consideră că există două zile mari în istoria României: Ziua Independenţei (10 Mai) şi Ziua Unirii (1 Decembrie).
Fără a trece cu vederea importanţa zilei de 1 Decembrie (Ziua Marii Uniri, pentru realizarea căreia Partidul Naţional Român, antecesorul PNŢCD, a avut un rol extrem de important), trebuie să subliniez importanţa zilei de 10 Mai care, conform tradiţiei şi importanţei, ar trebui să fie astăzi, de fapt, Ziua Naţională a României.
Interzisă de comunişti, ignorată de autorităţile de după decembrie 1989, ziua de 10 Mai ilustrează, poate, cel mai bine încercarea la care a fost supus poporul român prin tentativele de ştergere a tradiţiilor româneşti, de desfigurare şi răstălmăcire a sensurilor acestora. Motivul principal pentru această situaţie este faptul că ziua de 10 Mai este indisolubil legată de instituţia monarhică – probabil cea mai atacată şi hulită instituţie românească, din cauza simbolului de luptă împotriva comunismului pe care aceasta îl reprezintă.
Eşafodajul de minciuni clădit în jurul acestei zile, din păcate, nu a dispărut nici astăzi, când românii, în marea lor majoritate, încă nu au aflat semnificaţia zilei de 10 Mai. Adevărata sărbătoare a poporului român este trecută în continuare cu vederea, Ziua Independenţei de Stat a României fiind sărbătorită în mod fals pe 9 mai, dată la care a fost mutată de comunişti după 1947 doar pentru a nu mai exista legătura cu Monarhia.
Circumstanţele politice cunoscute sunt singurele motive pentru care ziua de 10 Mai nu a fost, după 1989, recunoscută ca Ziua Independenţei de Stat şi Ziua Naţională a României, în ciuda faptului că au existat numeroase tentative în acest sens după 1989.
Astăzi, la 142 de ani de la fondarea Familiei Regale Române şi la 127 de ani de la proclamarea statului european suveran şi independent cu numele România, suntem datori cu toţii să aducem omagiul nostru Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României şi să aducem aminte tuturor că orice naţiune care se respectă îşi sărbătoreşte ziua naţională cu ocazia Zilei Independenţei. M-aş bucura să văd că, la un moment dat, o conducere politică a României va recunoaşte importanţa Zilei de 10 Mai şi o va readuce în mod oficial la rangul pe care istoria şi tradiţia i l-au conferit.