Finul Pepelei, cel isteț ca un proverb, Anton Pann,
•
„Finul Pepelei, cel isteț ca un proverb”, Anton Pann, este pentru epoca sa un creator inedit, membru important al Bisericii Ortodoxe, dar şi „Cântăreţul de giumbușuri, lăutarul literar al petrecerilor, ghiduşul de ietacuri, amorezatul care caută la ferestruicele căsuțelor de mahala, prinzând ceasul când lipsește respectivul jupân, tovarășul ceasurilor de veselie ale preoților, dascălilor, ţârcovnicilor, cărora li zice pe glas de psaltichie lucruri care fac parte din plăcuta slujbă a Satanei”, cum îl caracterizează Nicolae Iorga. Ca profesor de muzică psaltică, compozitor, folclorist şi scriitor Anton Pann contribuie prin personalitatea sa complexă, la întemeierea culturii noastre, rămânând, atât în istoria literaturii, cât şi în cea a Bisericii Ortodoxe Române.
Data naşterii sale este incertă, între 1793-1797, la Sliven în Imperiul Otoman, azi Bulgaria. Decesul este consemnat la 2 noiembrie 1854, București, Țara Românească. Anton Pann se naşte în familia lui Pantoleon sau Pantaleon Petrov, acesta fiind numele tatălui său ("vreun Pandele sau Pantelimon", cum sugerează într-un studiu Tudor Vianu) care era de meserie căldărar sau arămar. George Călinescu afirma că prin tatăl său, Anton Pann era român de origine: "Cunoaşterea miraculoasă a limbii noastre e un semn că era sau român (valah curat ori cuţovlah), sau că venise aici în fragedă copilărie". După numele tatălui, viitorul autor se va semna pe manuscrisele primei perioade de creaţie cu Antonie Pantoleon Petroveanu.
Izbucnirea unui nou război ruso-turc în 1806, care coincide cu anul morţii tatălui său, face ca Anton Pann, împreună cu mama şi cei doi fraţi, să ia drumul pribegiei, la Nord de Dunăre, în căutarea unei vieţi mai bune. De aici, însoţeşte trupele ruseşti trece în Basarabia şi se stabileşte la Chisinau, unde Anton Pann este acceptat la vârsta de 10 ani în corul bisericii mari din această localitate, datorită vocii sale frumos timbrată. Astfel îşi află vocaţia de psalt şi învaţă limba rusă.
Fraţii săi, înrolându-se în armata rusească, sfârşesc eroic în 1809 la asaltul Brăilei împotriva turcilor, fapt ce va conduce la dezvoltarea simţământului patriotic, reflectat în creaţia sa viitoare.
În iarna anului 1812, la vârsta de 16 ani, tânărul Anton Pann cunoaşte Bucurestiul cu farmecul unui oraş balcanic, cu mahalale, târguri şi iarmaroace mustind de gusturi orientale şi mode venite de la periferia lumii apuseane. Mai toţi călătorii străini care au trecut prin oraşul de pe malul Dîmboviţei la începutul secolului al XIX-lea definesc Bucureştiul ca pe o urbe a tuturor contrastelor - „sat şi oraş, mizerie şi lux, arhitectură primitivă şi case în stil constantinopolitan”.
Situată la răspântii de civilizaţii şi epoci viitoarea capitală împletea graiuri şi obiceiuri ale diferitelor naţionalităţi ce tranzitau oraşul. În acest amalgam balcanic de tradiţii şi tendinţe novatoare se formează şi creşte viitorul menestrel. Pentru a caracteriza epoca aceasta care corespunde şi începutului de istorie modernă în Ţara Românească, citez pe N..Filimon din Ciocoi vechi şi noi "Locuitorii din clasa de mijloc, deprinşi de mult timp cu viaţa orientală, cea plină de lene şi poezie, se adunau vara la grădinile Breslea, Barbălată, Cişmigiu şi Giafer. Acolo, fiecare isnaf sau cap de familie îşi întindea masa şi, împreună cu căsnicii şi amici, beau şi mîncau; apoi începeau a învîrti horă strămoşească şi danţurile cele vesele [...]. Când trecea furia danţului, toată compania se punea iar şi pe bere şi pe mâncare [...]. În tot timpul acesta, lăutarii nu încetau a trage din viori şi a cânta din gură sau cântece de amor, pline de dulceaţă, destinate a produce în inima ascultătorilor dor şi înfocare, sau melodii de danţ vesele şi săltăreţe .”
Anton Pann cunoştea destul de bine limbile: română, greacă, bulgară, turcă şi rusă. Acest lucru îl va ajuta la culegerea de texte populare şi îi va fi de folos şi la învăţarea tainelor muzicii bizantine avându-i ca profesori pe Dionisie Fotino, "scriitor erudit şi compozitor muzical", cunoscător perfect al muzicii orientale, iar din 1816 pe Petru Efesiul, unul din grecii pricepuţi în muzică eclesiastică, care i-a transmis nu numai cunoştinţele de bază ale artei muzicale, dar şi dorinţa de perfecţiune. Şcoala acestuia a funcţionat pe lângă biserica Sf. Nicolae Şelari. Aici învaţă şi meşteşugul tiparului, în tipografia aceluiaşi Petru Efesiul, iar în 1819 ajunge "director" al tipografiei şi tipăreşte pentru întâia dată un Axion în româneşte, care, din nefericire, nu s-a păstrat.
Perioada sa de debut muzical corespunde cu campania de"autohtonizare" a vieţii eclesiastice. La numai 23 de ani, Anton Pann este numit de mitropolitul Dionisie Lupu în comisia pentru traducerea cântărilor bisericeşti din greceşte în româneşte, folosindu-se de noua semiologie hrisantică. În anul 1821 fiind refugiat la biserica Sf. Nicolae din Şchei, unde cântă la strană, îl cunoaşte pe Ion Barac, celălalt traducător şi tipograf de cărţi populare cu care leagă o frumoasă prietenie de creaţie.
Prima etapă a şederii sale în Ramnicu Vâlcea a fost scurtă şi cuprinde anii 1826-1828. Documentele vremii îl găsesc stabilit „dascăl de muzichie” la școala de pe lângă Episcopia Râmnicului și cântăreț la biserica „Buna Vestire”. Colaborarea sa cu Episcopia are ca motiv principal românizarea și modernizarea muzicii bisericesti, dovadă fiind manuscrisele redactate cu scrisul fin al psaltului, constând în cântări specifice cultului ortodox: polieleuri, axioane, doxologii. În același timp, predă lecții de muzică maicilor de la mănăştirile „Dintr-un Lemn” și „Surupatele”, care erau încântate de „glasul mângâios al psaltului”. Din opera muzicală bisericească a lui Anton Pann amintim: Noul Doxastar, Bazul teoretic și practic al muzicii bisericesti sau Gramatica melodică, Heruvico-Chinonicar, Paresimier, Noul Anastasimatar.
Precum personajul Rică Venturiano din piesa de teatru „O noapte furtunoasă” are o aventură galantă cu Anica, nepoata stareţei de la Mănăstirea dintr-un lemn. Acest concubinaj a durat 10 ani, fiind întrerupt de influențele rudelor fetei care reuşesc să-i despartă. Din această relaţie au rezultat doi copii : Gheorghiţă, mort la o vârstă fragedă, şi Ţinea.
În 1828 se întoarce în Bucuresti după încetarea colaborării cu Episcopia Râmnicului. Aici Anton Pann îşi manifestă talentul interpretativ de cobzar iscusit, cântând în diverse tarafuri ale perioadei, notabil fiind cel al lui Năstase Ochialbi. În acest taraf este activ câteva luni, ziua fiind cantor la școala de pe Podul Mogoșoaiei, iar noaptea lăutar.
Îmbinând motivele muzicale cu prelucrarea şi culegerea textelor el realizează pentru prima dată alăturarea celor două elemente ale muzicii, textul şi melodia. Astfel George Sion în memoriile sale relatează „Un singur om era pe atunci în Bucureşţi care mai cunoştea muzica orientală, profană şi religioasă ca unchiul; acesta era Anton Pann, care se distingea prin aceea că el ştia a scrie muzică şi mai ştia a compune cîntece de lume care ajungeau populare." Printre culegerile și creațiile muzicale ale sale se numără numeroase „manele”, romanțe și cântece de lume printre care: „Bordeiaș, bordei, bordei”, „Inima mi-e plină”, „Mugur, mugurel”, „Până când nu te iubeam”, „Nu mai poci de ostenit”, „Leliță săftiță”, „Și noi la Ilinca”, „Unde-auz cucul cântând” sau „Sub poale de codru verde”.
Pe Anton Pann, etnomuzicologul Gheorghe Ciobanu îl consideră „corespondentul valah al muzicienilor din Constantinopol ce au cules producţiile multor generaţii de compozitori răsăriteni şi a căror operă a fost inspirată de folclorul urban al fostei capitale imperiale, un folclor aflat la graniţa dintre spiritul lumii europene şi sensibilitatea orientală. Unele, cum ar fi «Sub poale de codru verde» și «Unde-auz cucul cântând» își dezvăluie originea țărănească. Altele se dovedesc a fi create la oraș, de către compozitori ai timpului, legați de cântecul popular, dacă nu chiar de lăutari. Piese că «Bordeiaș, bordei, bordei», «Nu mai poci de ostenit» și «Până când nu te iubeam» vădesc o puternică influență a muzicii orientale. Este prezentată și influența muzicii orientale, de pildă în melodia «Inima mi-e plină de a ta iubire». Prezența unor cântece cu influențe atât de diferite în colecția lui Anton Pann atestă existența unor curente muzicale variate, specifice acelei epoci.”
Unele dintre creațiile sale apar în volumul „Poezii deosebite sau cântece de lume” în care Anton Pann prezintă culegeri de poezii devenite mai apoi cântece, din care, unele sunt culese de alțîi, iar altele originale de Anton Pann. „Crez că la mulți va aduce mirare pornirea mea spre a da prin tipar la lumină niște poezii ca acestea. Știut fiind însă la cei mai mulți din obște că aceste poezii de multă vreme avându-le manuscrise, unele adunate de la alțîi și altele chiar de mine compuse, mai totdeauna aveam silă de către prieteni, a le da izvoade, și cu aciasta mi se pricinuia zăticnire de la alte lucruri mai folositoare. Pentru ușurarea mea dar, și pentru a prietenilor mulțumire m-am îndemnat a le tipări. Primească, mă rog de ocamdată aceste și văzând că sunt primite cu dragoste mă voiu îndemna ale da și altele.” — Anton Pann „Poezii deosebite sau cântece de lume”.
Cel mai interesant personaj al epocii paşoptiste a fost, Anton Pann. Nici un alt scriitor nu a exercitat o asemenea influenţă asupra publicului larg şi nimeni altcineva nu a părut legat simultan, atât de lumea veche, fanariotă, cât şi de cea nouă, romantică. Anul 1848, anul revoluţiei paşoptiste, se regăseşte ca realizare muzicală în imnul Deşteaptă-te române care are la baza melodia romanţei „Din sânul maicii mele ”, a cărei notaţie psaltică a făcut-o Anton Pann încă din 1839 şi versurile poeziei ‚Un răsunet” compusă de Andrei Muresan în 1842. Modul în care s-a petrecut simbioza dintre cântec şi versuri se găseşte în amintirile lui Gheorghe Ucenescu, elev al lui Anton Pann și unul din admiratorii acestuia. Acesta relatează „Am cântat multe cântece de probă, iar sosind la următorul cânt, «Din sânul maicii mele» şi cântându-l, a rămas poetul (ANDREI MURESAN) pe lângă această melodie, obligându-mă ca, pe Duminica viitoare, să mă aflu şi eu împreună cu oaspeţii invitaţi la grădină ca să cânt după melodia aleasă poezia ce o va compune până atunci. În Duminică hotărâtă, iată că vine poetul împreună cu 4 Domni români şi şezând cu toţii pe iarbă verde şi cu ceraşe înainte — îmi dete D. Andrei Mureşan poezia făcută «Deşteaptă-te Române», îi probăm puţine rânduri şi văzând în tot melosul este de minune potrivit, l-am cântat cu vocea mea tânără şi puternică până la fine. Mai repetându-l odată, toţi Domnii învăţând melodia din auz, cântau împreună, mulţămind şi urând multă viaţă şi sănătate marelui poet. Din ziua aceia cântul «Deşteaptă-te Române» s-a făcut cel mai plăcut şi familiar, iar eu eram poftit în toate părţile ca să-l cânt şi să învăţ tinerimea a-l cânta mai bine şi regulat”
Anul 1848 l-a găsit pe Anton Pann la Râmnicu Vâlcea. Părăsise Bucureșţii din pricina molimei de holeră. Gheorghe Dem Theodorescu, primul biograf a lui Anton Pann scrie în legătură cu acest eveniment că „Anton Pann lucra peste Olt pentru realizarea ideilor naționale și cânta triumful revoluțiunii printr-un imn, de care s-a vorbit în organele de publicitate ale epocii”. Este vorba de un document Nr. 1184 din 30 iulie 1848 și publicat în „Monitorul Romăn” Nr. 14 din 26 august 1848, în care, la 30 iulie 1848, comisarul de propagandă al districtului Vâlcea, Dumitru Zăgănescu, fratele căpitanului de pompieri Pavel Zăgănescu, eroul bătăliei din Dealul Spirii, raporta Ministrului Treburilor din Lăuntrul Țării Românești, cadrul în care fusese sărbătorită revoluția în orașul Râmnicu-Vâlcea și care menționează și participarea lui Anton Pann: „Într-acest pompos constituțiu, aflându-se și d-lui Anton Pann, profesor de muzică, împreună cu câțiva cântăreți de aceeași profesie, au alcătuit o musică vocală cu nișce versuri prea frumoase puse pe un ton naţional plin de armonie și triumfal, cu care a ajuns entusiasmul de patrie în inimile tuturor cetățenilor”. Evenimentul se petrecea joi, 29 iulie 1848, „într-o câmpie înconjurată cu arbori, ce este la marginea cetății”, adică actualul parc Zăvoi, prilej cu care s-a depus jurământul pe Constituție, s-au sfințit steagurile revoluției și s-a cântat pentru prima dată în Țara Românească”, „Deșteaptă-te, române!”.
Opera literară a lui Anton Pann despre care G.Călinescu spune „singură originalitate ce nu i se poate tăgădui este cea lingvistică”, reprezintă o împletire de occident cu orient de fabulaţie populară şi imaginaţie a autorului. El este primul culegător autentic de folclor la care puternica educaţie muzicală a fost sprijinită de inteligenţă şi rafinament. La Anton Pann literatura naşte istorie, iar istoria face literatură.
A murit la 2 noiembrie 1854, de tifos, în casa sa din Bucuresti, de pe strada Taurului, numărul 12 (azi strada Anton Pann, numărul 20). A fost înmormântat în curtea Bisericii Lucaci, din apropierea locuinţei sale, din Bucureşţi. Epitaful de pe crucea sa spune: "Aici s-a mutat cu jale/În cel din urmă an/Care în cărţile sale/Se citeşte Anton Pann./Acum mâna-i încetează,/La lumină cărţi să dea./Împlinindu-şi datoria/Şi talantul ne-ngropând,/S-a făcut călătoria,/Dând în lume altor rând”
-->
Răspunsuri