Apollon este unul dintre cei mai vechi zei ai Greciei. În cultul lui s-au păstrat urme vizibile de totemism. De exemplu , în Arcadia oamenii se închinau lui Apollon înfăţişat în chip de berbec. La început , Apollon era zeul turmelor.Treptat el a devenit zeul luminii. Mai târziu , a început să fie considerat protectorul coloniştilor , al coloniilor greceşti ce se întemeiau , iar apoi ocrotitorul artelor , al poeziei şi al muzicii. În afară de aceasta , Apollon a fost şi zeul care a prezis viitorul. În toată lumea antică se bucura de mare faimă templul lui Apollon din Delfi , în care făcea preziceri Pitia. Bineînţeles că prezicerile erau făcute de preoţi care ştiau bine tot ce se petrece în Grecia şi erau ticluite în aşa fel , încât puteau fi interpretate în mai multe feluri.
Zeul luminii , Apollon cu plete de aur , s-a născut pe insula Delos. Leto , mama lui , prigonită de zeiţa Hera , nu-şi găsea adăpost nicăieri. Urmărită de balaurul Python , trimis de Hera , ea rătăci prin lumea largă şi la urmă se ascunse pe insula Delos , care pe atunci plutea pe valurile mării furtunoase.
Legenda spune că tânărul Apollon , scântâietor ca lumina fulgerului , zbura pe cerul albastru , ţinând lira în mâini şi arcul de argint pe umeri .Mândru şi plin de voioşie , el zbura la mari înălţimi deasupra pământului , ameninţând tot ce era rău , tot ce era zămislit de întuneric. Zeul Apollon – strălucitor şi plin de voie bună – a cunoscut şi amărăciunile , a fost şi el lovit de nenorocire. Aceasta s-a întâmplat după ce l-a răpus pe Python.
Cum stătea el mândru de isprava făcută lângă trupul monstrului pe care-l doborâse cu săgeţile , văzu alături pe Eros – tânărul zeu al iubirii , care îşi întindea arcul de aur. Râzând Apollon îi zise:
- La ce îţi foloseşte , copile , arma ta înfricoşătoare ? Lasă-mă mai bine pe mine să arunc săgeţile de aur , cele fără greş , cu care am ucis chiar acum pe Python.Nu cumva îţi trece prin minte să te măsori cu mine , care am mare faimă ca aruncător de săgeţi?
- La ce îţi foloseşte , copile , arma ta înfricoşătoare ? Lasă-mă mai bine pe mine să arunc săgeţile de aur , cele fără greş , cu care am ucis chiar acum pe Python.Nu cumva îţi trece prin minte să te măsori cu mine , care am mare faimă ca aruncător de săgeţi?
Jignit , Eros îi răspunse cu mândrie:
- Săgeţile tale , zeule Apollon , nu dau greş niciodată , ele doboară totul , dar săgeata mea are să-ţi vie şi ţie de hac.
Eros îşi întinse aripile aurii şi , cât ai clipi din ochi , se ridică pe înaltul Parnas. Acolo , scoase din tolbă două săgeţi : pe una , care răneşte inima şi trezeşte dragostea , i-o înfipse în inima lui Apollon , iar pe a doua , care ucide dragostea , o trimise în inima nimfei Dafne , fiica lui Peneios , zeul unui râu.
Apollon o întâlni într-o zi pe Dafne şi se îndrăgosti de ea. Dar nimfa , cum îl văzu pe Apollon cel cu plete de aur , fugi de el ca vântul, căci săgeata lui Eros , ucigătoare a dragostei , îi străpunsese inima. Zeul alergă pe urmele ei.
- Opreşte-te , frumoasă nimfă , strigă Apollon , de ce fugi de mine ca o biată mioară fugărită de lup? Zbori de parcă ai fi o porumbiţă ce fuge de vulturi. Doar nu-ţi sunt duşman! Priveşte , ţi-ai rănit picioarele în spinii ascuţiţi ai mărăcinişului! Te rog , opreşte-te! Doar nu sunt un păstor muritor de rând , ci Apollon , fiul lui Zeus , stăpânul tunetelor.
foto imagine – Apollo and Daphne,
John William Waterhouse
Frumoasa Dafne fugea însă tot mai iute. Atunci începu să alerge şi Apollon , de parcă ar fi avut aripi. Se apropie tot mai mult de ea.Î ncă puţin şi o ajunse! Dafne îi simţi răsuflarea. Puterile o părăsiseră şi , istovită , îl chemă în ajutor pe tatăl său , Peneios:
- Tată , scapă-mă! Şi tu , pământ , deschide-te şi înghite-mă! Luaţi-mi înfăţişarea ce am , căci numai suferinţe îmi aduce!
Cum rosti cuvintele acestea , toate părţile trupului îi înţepeniră. O coajă de copac îi acoperi făptura , părul i se prefăcu în frunziş , iar braţele , înălţate spre cer , se schimbaseră în ramuri. Apollon zăbovi îndelung , îndurerat , în faţa laurului ( dafinului ).În cele din urmă zise:
- Fie dar ca numai din verdeaţa ta să fie împletită cununa ce-mi va împodobi fruntea şi numai frunzele tale să fie de azi înainte mândră podoabă a kitharei ( lirei) şi tolbei mele! Frunzele tale să nu se ofilească niciodată şi tu să rămâi de-a pururi verde!
Parcă în semn că-i împărtăşeşte vrerea , laurul îi răspunse lui Apollon foşnind lin din ramuri şi înclinându-şi vârful înverzit. (legenda Apollon si Dafne)
-->
Răspunsuri
Bernini, Apollo and Daphne from Smarthistory Videos on Vimeo.
Bernini, Apollo and Daphne, 1622-25 (Galleria Borghese, Rome)
Speakers: Dr. Beth Harris and Dr. Steven Zucker