 |
||||
Banatul este una dintre regiunile actuale ale României care a avut de timpuriu o productie si un consum de bere, bautura atât de obisnuita astazi. Pâna la instaurarea dominatiei austriece de la începutul secolului al XVIII-lea, aceasta era putin cunoscuta în regiunea noastra. |
||||
| Începând cu acel secol, producerea berii a fost stimulata de oficialitati si s-a putut trece în cazul sau de la productia manufacturiera la cea preindustriala. Însa despre o adevarata industrie a berii nu se poate vorbi decât din cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Curtea de la Viena avea ca obiectiv exploatarea resurselor naturale ale Banatului si apararea militara în fata amenintarii Imperiului otoman. Prin urmare, provincia a fost colonizata în mod sistematic mai ales cu populatie de limba germana. Armata, administratia si noii colonisti au adus cu ei atât o anumita cultura culinara, cât si una a bauturii. Prin urmare, construirea primelor fabrici de bere a devenit o necesitate, în special pe lânga orasele fortificate si exploatarile miniere. În Banat, primele “fierbatorii” de bere au fost înfiintate pe lânga orasele fortificate. Construirea lor a început la Timisoara chiar în anui 1718, când stapânirea austriaca asupra regiunii a fost reglementata oficial prin pacea de la Passarowitz. Traditia berii timisorene a fost perpetuata neîntrerupt pâna astazi, astfel încât capitala Banatului are cea mai mare vechime în acest sens din tara. Dar în curând dupa 1718 au început sa apara si alte fabricute în localitatile banatene, pe masura ce acestea începeau sa fie populate cu colonisti germani. Este vorba despre Caransebes (1722), Orsova (1726), Arad (1729) etc. Dintr-o foarte interesanta statistica întocmita de medicul Traian Popescu din Germania am aflat urmatoarele: la Caransebes au produs bere fabricantii Abraham Keppisch (1722-1725), Wolf Wenzer (1726), Lorenz Schlesinger (1727), Philipp Bauer (1730), Peter Solderer si Nikolaus Wiedmesser (1733-1735) si iarasi Wolf Wenzer, pâna în 1738. În 1870-1885 a existat acolo fabrica lui C. Homolka, în 1870-1895 cea a lui Johann Schmidt, în 1890 a lui Carl Niesner jun., iar în 1895-1898 a lui Wilhelm Mayer. La Sacu a existat fabrica lui Nikolaus Hazi, asociat cu A. Ruszo, în perioada 1862-1876. La Resita producea bere, în 1878-1892, Anton Fessler, iar la Bocsa Montana au activat Franziska Panajoth (1878-1893) si Michael Panajoth (1900-1917). (1) Însa toate aceste fabricute, cu productie modesta, au fost efemere. Singura localitate din sudul Banatului care a cunoscut o îndelungata traditie în fabricarea berii avea sa fie Ciclova Montana. Se poate aprecia pe drept cuvânt ca berea de Ciclova a fost, ca traditie si ca durata de existenta, a doua din România actuala, dupa “Timisoreana”.  Situata la circa 3 km de Oravita, localitatea Ciclova Montana a avut o lunga traditie miniera si industriala. Deja în vremea romanilor, acolo fusesera atestate exploatari de aur, argint si cupru. Din 1717, austriecii au reluat activitatea miniera la Oravita si Ciclova Montana, unde a fost ridicat si primul furnal banatean pentru topirea minereurilor neferoase. Pentru aceste activitati industriale au fost adusi, pe lânga românii localnici, specialisti din Bavaria, Tirol, Stiria si Boemia, zone cu vechi traditii în producerea berii. Prin urmare, nu dupa mult timp a fost construita si fabrica de la Ciclova Montana. Primele lucrari au debutat în 1726, iar în 1728 fabrica începea sa produca bere, având în general o capacitate anuala destul de modesta. (2) La început mica fabrica de bere se afla în subordinea mânastirii romano-catolice din localitate. Ea se gasea în apropiere de moara Seydl, chiar sub stânca, lânga mânastire, unde se pot vedea si astazi ruinele ei.  Mânastirea romano-catolica a fost fotografiata în 1933 de Leo Haas, care în 1930 se întorsese din insula Sumatera si se stabilise la Ferdinand (Otelu Rosu). El a strabatut în continuare Banatul si a facut numeroase fotografii pâna catre anul 1950. Timp de aproape un secol, activitatea acestei fabrici a fost la fel de modesta ca si a celor amintite mai înainte. Un rol foarte important în progresul ulterior al Ciclovei l-a jucat la începutul secolului al XIX-lea farmacistul si botanistul Karl August von Knoblauch. Acesta s-a nascut la Resita la 28 ianuarie 1797, fiind fiul inginerului montanist August von Knoblauch din Ciclova. Bunicul sau, având acelasi nume, venise în 1768 ca geolog si inspector mineralog din Saxonia la Bocsa. Dupa studii de farmacologie la Viena (1814-1818), absolvite ca magistru în farmacie, Karl August von Knoblauch s-a întors în Banat, unde a analizat resursele minerale de la Oravita si din împrejurimile acesteia, continuând în acest sens cercetarile initiate de chirurgul montanistic Bernard Lindenmayer. Între acestea, a comparat si compozitia chimica a izvoarelor de la Ciclova si de la Pilsen. În consecinta, în 1818 a deschis noua fabrica de bere la Ciclova împreuna cu tatal sau, tot la poalele mânastirii. Dar în 1821 ei au vândut-o bavarezului Johann Fischer, cu care se va inaugura o lunga perioada glorioasa din istoria fabricii, de peste un secol, pâna în 1936, perioada “dinastiei” de berari Fischer. Cât despre Knoblauch, el a preluat în anii 1820 fosta farmacie a lui Johann Lederer din Oravita, înfiintata în 1796, creând si acolo o adevarata “dinastie”, care a cunoscut cinci generatii pâna în 1949. Pâna astazi, aceasta cea mai veche farmacie montanistica, transformata între timp în muzeu, a ramas cunoscuta drept “farmacia Knoblauch”. (3)  Stabilindu-se la Ciclova Montana, Johann Fischer luase mai întâi fabrica de bere în arenda. Împreuna cu sotia sa Viktoria, nascuta Fitz, au cumparat-o de la Knoblauch, dar înca mult timp productia ei s-a pastrat în cantitati modeste. Înca si în 1858 documentele St.E.G.-ului mentionau doar unele fabrici neînsemnate în asezarile montanistice Ciclova Germana, Bocsa Germana si Resita Germana, desi dreptul de a produce bere revenea administratiei montanistice, acordându-se si unele înlesniri în acest sens. (4) Un rol important în istoria fabricii din Ciclova l-a jucat Michael Georg Fischer (1822-1878), fiul lui Johann si al Viktoriei Fischer. El a rezidit fabrica pe locul în care s-a gasit pâna de curând si a extins toate amenajarile. A fost casatorit cu Julianna, nascuta Tittinger, având trei copii. În 1864 a construit cel mai mare depozit la poalele dealului, care a functionat mult timp dupa aceea. (5) Pe atunci berea era produsa într-un mod diferit fata de cea de astazi. Fermentarea ingredientelor reci era naturala, ca la vin, adica fara drojdie. În principiu, berea nu era nici filtrata, limpezirea ei facându-se prin decantare. Pentru ca materia tulbure sa nu se agite în timpul transportului, butoaiele erau duse catre consumatori cu un fel de sanie atât vara, cât si iarna. (6)  Michael Georg Fischer a avut trei copii: Luise, casatorita cu Alois Ortmayer, Kornel Fischer (1853-1920) si Gisela, casatorita cu Robert Bähr. Acesta din urma a devenit din 1882 asociat în conducerea fabricii, fapt foarte pozitiv în evolutia acesteia. Fabrica a cunoscut importante modernizari si a început sa utilizeze tehnici moderne de uz comercial. Tot atunci au fost construite si pivnitele de mare capacitate. Berea de Ciclova era livrata pe piata mai ales în orasele apropiate Biserica Alba si Cuvin, însa ajungea chiar si pâna la Curtea din Viena. În perioada sa cea mai buna, ea a ajuns sa rivalizeze pe piata imperiului chiar cu renumita marca Pilsen. În acesti ani, platanii din gradina de vara a fabricii au fost adusi din Canada. (7)  Catre 1900, fabrica emitea jetoane din zinc nichelat în greutate de 3,78 g si având diametrul de 24 mm. Aversul acestora reprezenta partea functionala, care indica valoarea monetara, respectiv produsul sau cantitatea produsului (30, 40, 50, 150, 300). Pe revers era trecut numele firmei emitente sau o reclama a acesteia (în cazul de fata, “Bierbrauerei M. Csiklova”). Cifrele de pe jetoane reprezentau în aceasta situatie capacitatea butoaielor predate vânzatorilor de bere, care trebuiau sa dea o garantie pentru butoaiele primite, ele trebuind sa fie returnate ulterior, goale, în bune conditii catre fabrica. (8) În perioada 1896-1918, titulatura fabricii era “M.G. Fischer’s Nachf.” (“Urmasii lui M.G. Fischer”). Productia se mentinea în cantitati destul de ridicate: 17.000 hl (1896), 13.800 hl (1902-1903), 12.850 hl (1908), 20.475 hl (1912-1913), 18.525 hl (1915-1916), 21.400 hl (1917). Kornel Fischer a avut doi copii: Cornelia si Robert (1878-1930), casatorit cu Irma Unterreiner. În 1988, descendenti ai familiei traiau la Ciclova Montana, Timisoara, Rosenheim, Oravita, Bocsa, Pfalzgrafenweiler si în Australia. Marcile de bere produse pâna la primul razboi mondial se numeau “Salon” si “Hercules”, iar un butoi costa 3 forinti si 6 creitari. (9)  Dupa încheierea primului razboi mondial, Fabrica de bere Ciclova, cum se intitula în acea perioada, a decazut din nou. Pietele sale traditionale de desfacere se aflau acum în Banatul iugoslav, taxele vamale cerute la granita facând exportul de bere nerentabil. Pe plan intern nu s-au putut gasi înlocuitori ai acestora. Dupa câtiva ani a survenit criza economica din 1929-1933, care a lovit puternic si aceasta unitate. În Anuarul României din 1930 nici nu mai era mentionata, productia sa fiind absolut neglijabila. Numai Robert Fischer era consemnat ca simplu birtas sau cârciumar. În 1936, productia scazuse la 1.200 hl. Asadar si dupa încheierea crizei, fabrica îsi revenea foarte greu. Situatia sa financiara era precara, fapt care a determinat proprietarul din acel moment, respectiv Casa de Pastrare S.A. din Oravita, sa o vânda fabricii de bere din Timisoara. La 25 ianuarie 1938, Sim. Sam. Moldovan a întocmit un memoriu, pe care l-a prezentat comisiei interimare a orasului Oravita, în care arata ca numerosi muncitori vor ramâne fara niciun câstig datorita faptului ca noul proprietar intentiona demontarea ei si mutarea pieselor la Timisoara. Asa s-a si întâmplat. Firma “Timisoreana”, pentru a evita concurenta din partea micii fabricute din Ciclova Montana, a profitat de situatia grea a acesteia, cumparând-o, si imediat a închis-o, transferând echipamentul de berarit la Timisoara. Fenomene asemanatoare se petrec si astazi în lume, când marile concerne ajung sa înghita unele fabrici de traditie, cumparându-le si apoi închizându-le sistematic. Aceasta face parte din legea concurentei. Cu aceasta ocazie s-a încheiat si activitatea familiei Fischer în domeniul fabricarii de bere de la Ciclova. Ultimul proprietar al fabricii provenind din aceasta familie, berarul Kornel Fischer, traia în anii 1980 într-un azil de batrâni din Rosenheim (Germania). El a lasat un manuscris în care a descris fabrica si a desenat schita acesteia.  În acest fel, fabrica a fost desfiintata pentru circa patru decenii. În vechiul depozit construit de Michael Georg Fischer în 1864-1865 erau tinute în acest timp brânzeturi. Dar în 1975 tot “Timisoreana” a fost cea care a redeschis ca sectie a sa fabrica de bere din Ciclova Montana. Pe o eticheta din iulie 1975 a berii blonde speciale “Carasul” se preciza faptul ca redeschiderea avea loc dupa aproape 45 de ani. Adresa fabricii era: Strada Brazilor nr. 125-127, Ciclova Montana, cod 1.763. Machetele etichetelor de bere din 1975 au fost realizate de graficiana Elena Tabacaru din Bucuresti. Aceasta era angajata la Rahova, care pe atunci era si sediul Centralei Berii, Spirtului, Amidonului etc., concepând în consecinta toate etichetele de bere din România în perioada 1965-1985.  În 1977 se produceau la Ciclova Montana doua tipuri de bere: “Carasul” (12,5%) si “Ciclova” (13%), fiind urmate apoi si de alte marci cunoscute: “Semenic”, “Crivaia”, “Montana”, “Carpati”, “Bastion”, bere blonda si bruna cu concentratie alcoolica de 11, 12 sau 13%. Productia avea sa ajunga la 123.000 hl în 1990. În anii 1970 ajunsese sa rivalizeze pe piata cu berea “Azuga”, însa în perioada urmatoare nu s-au mai facut acolo alte investitii si produsele au ajuns sa prezinte mari probleme de igiena. Reclamatiile împotriva acestui fapt au patruns inclusiv în presa locala a timpului, sub forma unor scrisori deschise. (10) În consecinta, în anii 1984-1986 au fost modernizate unele instalatii pentru sporirea igienizarii, începând apoi sa se produca si berea bruna “Hercules”. (11) În 1990, litrul de bere costa 10,50 lei. (12)  Dupa revolutia din 1989, sub denumirea de S.C. Montana S.A., fabrica din Ciclova a devenit de sine statatoare, producând berea “Montana”. Apoi si-a schimbat denumirea în S.C. Cantara S.A., realizând o productie de 41.300 hl în 1996. Pentru ea si-au aratat interesul firme din Marea Britanie si Danemarca, fiind în cele din urma preluata în proportie de 60% de un partener german. (13) În consecinta, la Ciclova se producea în anii 1990 berea “Montana Pilsener” pasteurizata. Etichetele si capacele erau produse în Germania, iar pe ele scria: “Produs de calitate sub control tehnic german.” Fabrica dispunea acum si de o serie de logo-uri (blazoane, steme), care au cunoscut o evolutie grafica moderna. Liniile sale de productie erau noi si fusesera cumparate tot din Germania. În consecinta, berea produsa avea un pret rezonabil si era foarte apreciata de clienti. Camioanele venite din tara pentru a cumpara bere de la Ciclova Montana asteptau la rând câteva zile pentru a încarca. (14)  În aceasta perioada, director al fabricii era dipl. ing. Nicolae Alexandru, personalul fiind format din 124 de angajati, majoritatea femei. Angajatii proveneau din localitatile apropiate, inclusiv din orasul Oravita. Fabrica le asigura acestora transportul zilnic la locul de munca, lucrându-se într-un singur schimb. (15) Dar în curând situatia avea sa se înrautateasca, ducând în cele din urma la disparitia fabricii în 1995-1996. Ultimii 4-5 ani au fost marcati de scandaluri dese, în care erau implicati investitori si politicieni locali. (16) În 1996, directorul Alexandru si inginerul-sef Constantin Gârca au fost demisi datorita unor grave abateri de la disciplina muncii si a productiei. (17) În ciuda încercarilor de revigorare, fabrica nu si-a mai reluat activitatea. În timp, instalatiile sale s-au degradat, iar componentele metalice au fost vândute la fier vechi. Acum în acel loc se mai gasesc doar niste ruine.  Acestea au fost existenta si finalul celei de-a doua fabrici de bere ca durata de existenta de pe teritoriul României. O fabrica de mare traditie, care a cunoscut de-a lungul timpului momente glorioase, dar si decaderi dezamagitoare. Ramâne întristator faptul ca, în timp ce judete fara mare traditie în domeniu detin astazi cel putin câte o fabrica de bere, Caras-Severinul, cu un început promitator din anii 1720, a pierdut si ceea ce avea. Acum, vechea proprietate a familiei Fischer a ramas numai în amintirea noastra, ca o marturie a trecutului istoric de pe aceste meleaguri.  Personalul fabricii în anul 1912.
|
||||
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri
Ciclova - Fabrica de Bere