Redescoperirea culturii Shang a început cu malaria. Cel puţin aşa spune legenda. În 1899, bolnav fiind, un membru al familiei lui Wang Yirong a trimis să i se aducă de la farmacist plastroane de ţestoasă - carapacea ventrală -, folosite la prepararea unor leacuri tradiţionale chinezeşti. Înainte de a le măcina, cineva din familie a observat că erau inscripţionate cu caractere ciudate, ce semănau cu scrierea chineză.
De atunci, istoricii se contrazic cu privire la autenticitatea poveştii. Dar, fără îndoială, Wang Yirong, specialist în texte chineze vechi, a devenit primul mare colecţionar de carapace inscripţionate, numite oase oraculare, pe care le cumpăra din farmacii. Pentru chinezii instruiţi, caracterele de pe oasele oraculare erau, la prima vedere, neinteligibile, dar specialiştii în filologia clasică, precum Wang, le-au recunoscut imediat ca fiind o formă timpurie de scriere chineză. Cercetările lui Wang s-au sfîrşit brusc în 1900, în timpul Răscoalei Boxerilor, care protestau violent prin toată ţara faţă de ocupaţia străină pe teritoriul Chinei. Wang, fost demnitar în timpul dinastiei Qing, a acceptat, fără tragere de inimă, să conducă o parte a mişcării boxerilor. La 14 august, cînd trupele europene, americane şi japoneze au intrat în Beijing pentru a înăbuşi revolta, Wang s-a sinucis, aruncîndu-se într-o fîntînă după ce băuse otravă.
Ani de zile după moartea lui Wang se pare că obiectele - descrise de farmacişti ca fiind "oase de dragon" - au fost orice, numai leacuri nu. Specialiştii s-au contrazis în privinţa autenticităţii lor, iar comercianţii au încercat să menţină monopolul, tăinuindu-le provenienţa - un sătuc de lîngă Anyang, numit Xiaotun. Sătenii din Xiaotun au ajuns atît de obsedaţi de comerţul cu oase de dragon, încît s-au lansat în certuri şi procese. Falsurile au invadat pieţele de antichităţi din Beijing şi Shanghai.
Dar dincolo de acest haos, climatul intelectual chinez suferea schimbări revoluţionare, ceea ce a făcut ca oasele oraculare să fie privite într-o nouă lumină. După căderea dinastiei Qing, la sfîrşitul anului 1911, intelectualii au cerut să se adopte ştiinţa şi filozofia occidentală şi în China. Înţelegînd că arheologia ar putea oferi o perspectivă înnoitoare asupra trecutului, proaspăt înfiinţata Academie Chineză a trimis în 1928 o echipă să facă săpături la Xiaotun - proiect care a pregătit o întreagă generaţie de arheologi chinezi.
Primele săpături, care au "călcat" pe urmele hoţilor şi traficanţilor, s-au concentrat pe salvarea oaselor oraculare. La sfîrşitul anilor '20 şi începutul anilor '30, deoarece mai mult de 100.000 de fragmente inscripţionate au fost dezgropate, dinastia Shang, cîndva mitică, a devenit istorică. Şi chiar dacă savanţii priveau în urmă spre cultura Shang, inscripţiile au revelat faptul că această cultură privise spre viitor: "În următoarele zece zile nu vor fi dezastre."
"Dacă adunăm 3.000 de oameni şi le cerem să atace Gongfang, vom primi ajutor."
"Doamna Hao va avea o sarcină norocoasă."
Oasele vorbesc despre război şi recoltă, boli şi naşteri; subiectele lor variază de la durerile de dinţi ale regilor la posibilele nenorociri ce s-ar putea abate asupra capitalei. Sînt încărcate cu descrieri de sacrificii umane şi animale. Forţele naturii sînt temute şi respectate. Triburile străine pot fi aliate sau duşmane. Afirmaţiile sînt scurte şi la obiect. Şi totuşi unele inscripţii răsună peste veacuri impregnate de mister şi de o frumuseţe nepieritoare: "După-amiază, şi un curcubeu s-a ivit dinspre nord şi a băut din Fluviul Galben."
"Momentele în care crăpau oasele erau magice" - a precizat David N. Keightley de la Berkeley, University of California, care este expert în oase oraculare. El a explicat procedeul prin care prezicătorii din timpul dinastiei Shang, după ce făceau o afirmaţie despre viitor, foloseau oasele pentru a afla dacă evenimentul va avea loc sau nu. Materialele de bază erau plastroanele de ţestoasă sau scapula de bou, care se curăţau şi se prelucrau cu grijă (ambele materiale ofereau o suprafaţă plană pentru scris). Cochiliile şi oasele erau cioplite pînă se subţiau, iar apoi prezicătorul aplica un obiect fierbinte pînă cînd suprafaţa crăpa - moment în care, pentru cei din dinastia Shang, se auzea o voce din altă lume.
"Cînd apărea crăpătura, strămoşii răspundeau afirmaţiei făcute de prezicător - mă informează Keightley. Prezicătorii voiau să capteze acest moment - strămoşii noştri se exprimă printr-o crăpătură în os, noi ne vom exprima prin logografii."
Interpretarea crăpăturilor, sarcină ce-i revenea însuşi regelui, era adesea inscripţionată pe obiect, alături de afirmaţia originală a divinaţiei. Uneori, gravorii de la curte au consemnat şi dacă prezicerea s-a adeverit. Un epilog memorabil spune: "După 31 de zile... ?Doamna Hao? a născut; nu a fost bine; a fost o fată." Oasele oraculare se referă la persoane care apar în texte istorice tradiţionale, dovedind că vechile povestiri nu erau doar mituri. Wu Ding, al XXI-lea rege al dinastiei Shang, este amintit frecvent de oasele oraculare, ca şi soţia sa, Doamna Hao (acum istoricii cred că Wu Ding a murit în jurul anului 1189 î.Hr.). Inscripţiile continuă pe linie dinastică pînă la Di Xin, al XXIX-lea rege Shang şi ultimul, care a fost învins de o cultură învecinată ai cărei lideri urmau să fie cunoscuţi istoricilor ca dinastia Zhou (circa 1045 pînă în 256 î.Hr.). Într-un cuvînt, oasele oraculare descoperite la Xiaotun sînt mărturia a mai mult de 150 de ani de la sfîrşitul erei Shang, de dinainte de 1200 şi pînă la 1045 î.Hr.
Pînă în secolul al XX-lea, istoricii nu cunoşteau nici sistemul elaborat de divinaţie al culturii Shang şi nici ritualurile sacrificiale ale acestei culturi antice. Săpăturile de la Xiaotun din perioada 1928-1937 au scos la iveală mii de morminte, printre care şi nouă cavouri masive, despre care se crede că sînt cele ale ultimilor regi Shang. Toate mormintele mari au fost prădate cu secole în urmă, dar ele încă mai oferă dovezi ale sacrificiilor sîngeroase. Un complex de morminte conţinea 74 de schelete decapitate sau altfel mutilate. 37 de cai au fost descoperiţi într-un singur mormînt. În alte morminte se aflau vite, cîini, maimuţe şi păsări.
Spiritele dinastiei Shang - atît strămoşi, cît şi zeităţi ale lumii înconjurătoare - cereau cu regularitate sînge. Un savant chinez a calculat că în ultimii 250 de ani de domnie ai dinastiei Shang au fost sacrificaţi peste 13.000 de oameni.
În deceniile ce au urmat săpăturilor de la Xiaotun, Shang a fost adesea descrisă ca fiind o dinastie crudă, ale cărei sacrificii depindeau de sclavi. Totuşi, nici unul dintre oasele oraculare descoperite nu se referă la cumpărarea de oameni şi, deci, termenul de sclav ar putea fi un anacronism. "Nu poţi folosi normele noastre actuale pentru a evalua o societate antică" - mi-a explicat Jing.Perspectiva asupra culturii Shang a fost întotdeauna manipulată de istorici. Cărturarii din timpul dinastiei Han i-au descris pe ultimii regi Shang ca fiind conducătorii corupţi care au fost înlocuiţi de virtuoşii Zhou, iar aceştia au fost modele pentru regii dinastiei Han. În timpul regimului comunist, arheologii au pus accent pe "sclavia" din vremea dinastiei Shang, deoarece aceasta constituia un stadiu esenţial de dezvoltare conform evoluţiei sociale marxiste, care a condus - la fel cum unele animale darwiniene ies din mlaştină - la feudalism, capitalism şi pe culmile comunismului.
Acest gen de teorii politice afectează adesea arheologia. În Occident, arheologia europeană a început să se dezvolte în secolul al XIX-lea, mai ales cu sprijinul clasei de mijloc, aflate în ascensiune. În parte, burghezia a devenit interesată de evoluţia societăţilor arhaice - de la piatră la bronz şi fier - deoarece acest drum justifica propria ei credinţă în progresul material.
În China începutului de secol XX, legătura dintre cultura Shang şi prezent era şi mai critică, deoarece relicvele au apărut chiar în momentul în care ţara era atacată. În 1937, pe cînd ocupaţia japoneză înainta spre interiorul Chinei, Academia Chineză a fost obligată să abandoneze situl de la Xiaotun. Obiecte precum oasele oraculare simbolizau supravieţuirea Chinei. Pe parcursul deceniului următor, arheologii s-au transformat în nomazi şi îşi transportau relicvele de-a lungul unui lanţ de oraşe chinezeşti din sud-vest care nu fuseseră încă ocupate. Chiar înainte ca revoluţia comunistă să preia controlul Chinei în 1949, Academia Chineză s-a refugiat pentru ultima oară în Taiwan. Au fost transportate peste 1.300 de lăzi - conţineau grosul comorilor arheologice ale Chinei.
Din acel moment, studiul chinez al culturii Shang s-a împărţit între China şi Taiwan. Pînă în 1980 nu a existat nici un contact direct între savanţii aflaţi de o parte şi de alta a Strîmtorii Taiwan. Din exterior, savanţii străini erau perfect conştienţi că ştiinţa lor este imperfectă. Pentru Keightley, cercetarea asta e un fel de "prezicere Shang" - un proces, după părerea sa, complet diferit de ceea ce se întîmpla la curtea lui Wu Ding. "La fel cum cei din dinastia Shang ghiceau hotărîrile strămoşilor lor prin acest procedeu secret - explică zîmbind el/(Keightley) - noi facem acelaşi lucru. Sîntem angajaţi într-o divinaţie academică".
În China, căutările legate de civilizaţia Shang s-au încheiat în 1966, o dată cu revoluţia culturală. Publicaţiile arheologice au fost interzise iar Baza de Cercetări Arheologice de la Anyang, care fusese reînfiinţată în 1958 de către Academia Chineză de Ştiinţe a fost închisă. Arheologii au fost acuzaţi că sînt promotori ai vremurilor "feudale"; Chen Mengjia, unul dintre cei mai iluştri cercetători ai oaselor oraculare din secolul al XX-lea, s-a spînzurat într-o curte din Beijing. În 1975, arheologii de la Baza de Cercetări din Anyang, redeschisă între timp, au primit ca sarcină de partid să-i ajute pe ţăranii din zonă să "înveţe Dazhai".
Ani de-a rîndul, campaniile de propagandă de pe întreg cuprinsul ţării au elogiat Dazhai-ul, un sat din provincia Shanxi, ca model de comunitate agricolă. Una dintre pretinsele realizări a fost nivelarea terenurilor deluroase pentru îmbunătăţirea culturilor agricole.
"Noi nu voiam să facem asta - şi-a amintit Zheng Zhenxiang, un arheolog de la Anyang. Nu voiam să se are pe siturile antice şi de aceea am făcut mai întîi săpături de testare. Sub un deal s-a întîmplat să găsim un imens mormînt subteran."
Situl s-a dovedit a fi mormîntul Doamnei Hao, primul mormînt de proporţii al culturii Shang pe care arheologii l-au descoperit neprădat. În cele din urmă, cercetătorii au cîştigat în faţa celor mai mult de 3.000 de ani de jafuri de morminte la Anyang -, dar erau imobilizaţi de resursele limitate ale unei ţări sfîşiate de tulburări politice.
"Ar fi trebuit să folosim pompe şi puţuri pentru a drena situl - mi-a explicat Zheng, clătinînd din cap -, dar nu ne-am putut permite."
În timpul săpăturilor din 1976, groapa de 7,5 metri s-a umplut cu apă şi nămol, împiedicîndu-i pe arheologi să-şi formeze o imagine clară despre interiorul mormîntului. Totul a degenerat într-un proiect de salvare - ţăranii din zonă s-au afundat în nămol şi au scos relicvele. "Înghiţeau cîteva pahare de alcool de cereale înainte, pentru că era tare frig" - a povestit Zheng.
Săpăturile au scos la iveală 195 de vase de bronz, din care peste o sută erau marcate cu numele Doamnei Hao. Au mai fost scoase 271 de arme, unelte şi bronzuri mici, precum şi 755 de obiecte de jad - cele mai multe obiecte de jad găsite vreodată într-un mormînt Shang. Groapa conţinea 16 schelete umane alături de alte 6 de cîini. Colecţia de obiecte de bronz a Doamnei Hao cîntărea peste 1.600 de kilograme.
La terminarea săpăturilor a fost organizată o întrunire politică pentru a o critica pe Doamna Hao că a acumulat o asemenea avere pe spinarea oamenilor muncii. Mao Zedong a murit în 1976, iar trupul său a fost aşezat într-un mausoleu imens în Piaţa Tienanmen. Astfel a luat sfîrşit şi revoluţia culturală, iar arheologii chinezi au început să viseze la stabilitate. Însă transformările ce au urmat nu ar fi putut fi prevestite nici de cele mai bune oase: pe parcursul unui singur deceniu vor apărea schimbări revoluţionare în perceperea trăsăturilor erei Shang.
Relicvele specifice culturii Shang, alături de oasele oraculare, sînt vasele de bronz. Epoca bronzului în China antică a început mai tîrziu decît în alte părţi ale lumii - în jurul anului 2000 î.Hr. în China, faţă de anul 3000 î.Hr. în sud-estul Europei şi în Orientul Apropiat. Dar meşteşugarii de pe cîmpia Fluviului Galben au recuperat repede timpul pierdut: adăugînd plumb aliajului de cupru şi cositor şi dezvoltînd un procedeu sofisticat de turnare, ei reuşeau să producă obiecte mai mari. "În privinţa turnării de obiecte mari, chinezii fabricau acum 3.000 de ani obiecte pe care europenii au reuşit să le fabrice abia o mie de ani mai tîrziu" - afirma George "Rip" Rapp, un geoarheolog de la University of Minnesota, din Duluth, care a susţinut proiectul Huanbei.
Cel mai mare vas descoperit vreodată la Anyang cîntăreşte 875 de kilograme. Însă nu mărimea este caracteristica de bază a culturii Shang, al cărei stil artistic a dat tonul în arta chineză timp de secole. Majoritatea vaselor Shang sînt decorate cu un model care seamănă cu faţa unui animal stilizat cunoscut sub numele de taotie. Semnificaţia acestor modele a stîrnit numeroase controverse, dar există un singur numitor comun: remarcabila lor forţă artistică.
Bronzurile Shang nu pot fi privite în treacăt: taotie te domină şi contururile concentrice care formează "ochiul" te hipnotizează -, iar acea scrutare reciprocă ia sfîrşit cînd unul dintre voi clipeşte în cele din urmă.
Bronzuri cu modele taotie au fost descoperite în cea mai mare parte din China de est, motiv pentru care cultura Shang a fost văzută ca o dinastie - o entitate politică, asemeni dinastiilor Qin, Han şi altora ce au urmat, care controla teritorii întinse. În cea mai mare parte a secolului al XX-lea, arheologii chinezi s-au folosit de modelul difuziunii în teoria lor despre epoca bronzului: civilizaţia a apărut de-a lungul Fluviului Galben şi apoi s-a propagat.
Modelul difuziunii a fost contestat pînă în anii '80. Arheologii care au excavat în provinciile Jiangxi şi Hunan, din valea Fluviului Yangtze, la mai mult de 900 km la sud de Anyang, au dezgropat bronzuri masive care reflectă o independenţă artistică uimitoare. Specialiştii locali au argumentat că acestea erau culturi avansate, independente, şi mulţi s-au întrebat dacă Shang a fost o dinastie în sens tradiţional. ""Dinastia Shang" este un termen foarte ambiguu" - mi-a spus Zhichun Jing. Jing mi-a explicat, căutînd o analogie, că nu înseamnă neapărat că eşti în Statele Unite ori de cîte ori vezi un McDonald's. "Multă lume confundă elementele culturale cu cele politice - a continuat el. Politic vorbind, aş spune că Shang a fost o entitate mică - cuprinsese doar văile a trei rîuri. Influenţa culturală însă a fost mult mai mare."
A fost greu de acceptat ideea că importante culturi, altele decît Shang, existaseră în afara cîmpiei Fluviului Galben. După decenii de săpături la Anyang, existau de departe mai multe relicve ale culturii Shang decît ale oricărei alte culturi. La acest dezechilibru a contribuit şi politica, deoarece liderii politici erau profund interesaţi de o Chină unificată atît în trecut, cît şi în prezent. Şi valoarea incredibilă a scrierii chineze a jucat un rol important, deoarece oasele oraculare sînt strîns legate de scrierea din zilele noastre. "Desigur, oasele oraculare prezintă totul din punctul de vedere al regelui de la Anyang" - a afirmat Robert Bagley, de la Princeton University, specialist în epoca bronzului, care consideră că studiul culturilor non-Shang a fost neglijat. "Este la fel ca acea hartă a New York-ului, în care lumea întreagă se reduce la Manhattan."În 1986, o ţărancă pe nume Xu Wenqiu a contribuit la schimbarea hărţii Chinei antice. Xu şi vecinii săi, locuitori ai sătucului Sanxingdui din provincia Sîciuan, săpau argila pentru cărămizi, cînd dădură brusc peste un depozit de obiecte din jad cioplit. "În secunda următoare, i-am văzut pe toţi fugind - şi-a amintit ea rîzînd. Au dispărut toţi, şi jadul la fel."
Arheologii au preluat rapid controlul (şi a fost chemată poliţia militară, pentru a face să reapară jadul). În acea vară, o altă cultură remarcabilă a ieşit la lumină. Două gropi cu sute de artefacte: colţi de elefant, cochilii şi obiecte din jad, aur şi bronz. Gropile, făcute în jurul anului 1200 î.Hr., sînt contemporane cu Wu Ding şi Doamna Hao.
Dar Sanxingdui şi Anyang sînt la aproape 1.100 de kilometri distanţă, şi multe bronzuri descoperite la Sanxingdui nu seamănă cu nimic din ce s-a descoperit vreodată în China. Se pune un accent deosebit pe forma umană: gropile includ peste 50 de capete, 20 de măşti şi statuia de 2,5 metri a unui bărbat. Capetele sînt înguste şi alungite, dominate de ochi imenşi. Ca şi la taotie, ochii de Sanxingdui au o forţă hipnotică, însă privitorul îşi dă seama că priveşte în ochii unei creaturi ciudate.
"Pînă şi fanaticii susţinători ai modelului difuziunii s-au dat bătuţi în faţa celor descoperite la Sanxingdui - a afirmat Bagley. Nimeni nu poate pretinde că aceste chestii provin de la Anyang."
În 2001, pe un şantier de construcţii din Jinsha, un alt oraş al provinciei Sîciuan, muncitorii au dat peste o groapă ce conţinea bronzuri similare. Însă nu există indicii despre o limbă scrisă, iar specialiştii nu au găsit nici un os oracular care să facă referire la cultura de la Sanxingdui. Din punct de vedere arheologic, gropile de la Sanxingdui şi Jinsha rămîn complet izolate - în Sîciuan, următoarea descoperire comparabilă ca bogăţie de informaţii e cu o mie de ani mai veche decît Sanxingdui.
Însă relicvele duc cu gîndul la legăturile dintre culturi în China antică. Unele dintre piesele de jad de la Sanxingdui pot fi atribuite culturilor din apropiere de Anyang, în timp ce cîteva vase de bronz sînt cu siguranţă importuri din cîmpia de mijloc a fluviului Yangtze sau pot fi imitaţii ale acestui stil. Treptat, arheologii ajung să vadă China epocii timpurii a bronzului ca pe o multitudine de centre de civilizaţie care schimbau între ele bunuri şi tehnologii.
Acest model se potriveşte cu climatul politic al Chinei postreformiste, în care comerţul este în floare, iar regionalismul transformă adesea vecinii în duşmani. În Beijing, am întîlnit un fost arheolog, pe nume Xu Chaolong, specialist în Sanxingdui şi originar din Sîciuan. În urmă cu zece ani, Xu era unul dintre cei mai promiţători arheologi chinezi, însă din 1998 lucrează pentru Kyocera Corporation, o companie japoneză producătoare de telefoane mobile. Mi-a spus că a abandonat cariera academică în parte deoarece se simţea frustrat de ridicarea-n slăvi a arheologiei din cîmpia Fluviului Galben. După părerea sa, Sanxingdui şi alte situri din sud merită mai multă atenţie. Ca să-şi susţină punctul de vedere, a subliniat faptul că Sun Yatsen, Mao Zedong şi Deng Xiaoping provin cu toţii din Sud.
"Astăzi, China trece printr-o perioadă de mari shimbări, atît economice, cît şi politice - spune Xu. De unde vin aceste schimbări? Din Sud. De ce trebuie să conducă Sudul economia noastră? Pentru că la fel s-a întîmplat şi în trecut. Yangtze nu a fost o regiune necivilizată. Ba a fost chiar mai avansată decît valea Fluviului Galben."
ÎN CHINA, TIMPUL - CEALALTă DIMENSIUNE - TINDE Să SE ESTOMPEZE. Trecutul şi prezentul nu sînt niciodată complet separate; o singură discuţie poate reînvia atîtea personalităţi disparate - Doamna Hao şi Wu Ding; Mao Zedong şi Deng Xiaoping - încît ajung să pară contemporani. Ca urmare, în secolul XX, profesiunea de arheolog a fost riscantă. Trei specialişti în oase oraculare s-au sinucis. Unii arheologi au murit în războaiele de la mijlocul secolului; alţii au ajuns în închisoare.
Shih Changju a supavieţuit vicisitudinilor. În vîrstă de 100 de ani, el este ultimul dintre cei care au început săpăturile la Xiaotun. În 1936 a contribuit la dezgroparea celei mai mari gropi de oase oraculare descoperită vreodată; în anul următor, împreună cu colegii din Academia Chineză au fugit din calea japonezilor. În 1949 a plecat în Taiwan, lăsînd în urmă o soţie şi situl de la Anyang. Nu avea să-şi mai revadă nici soţia, nici situl.
"Am fost în cele din urmă invitat înapoi acum vreo 10 ani - mi-a spus -, însă eram deja prea bătrîn să mai călătoresc."
Vorbea cu un puternic accent de Henan şi avea probleme cu mersul. Shih însuşi a devenit subiect de arheologie: Academia Chineză păstrează într-o vitrină fostul său fir cu plumb Keuffel & Esser. Dar Shih vine încă la muncă în fiecare zi, iar memoria sa este infailibilă - este poreclit "dicţionarul ambulant" . Cînd l-am vizitat, un caiet din 1936 stătea deschis pe biroul său. Timp de o jumătate de secol a studiat cu meticulozitate relicvele şi însemnările de la primele săpături de la Xiaotun.
Privirea i s-a luminat cînd l-am întrebat dacă a aflat despre ultima descoperire.
"Oraşul Huanbei - zise el imediat. Am făcut cercetări acolo, însă nu am găsit nimic. Aveam deja atît de multe de făcut la Xiaotun. Acum au timp suficient să cerceteze."
După un an de la prima mea vizită, nu am găsit nimic schimbat în Oraşul Huanbei Shang. Pista, porumbul, micile găuri - toate erau neschimbate. Zhichun Jing şi colegii săi au folosit foreze Luoyang, urmînd conturul unui zid subteran.
Dar Tang Jigen, în vîrstă de 37 de ani, director al bazei de cercetări de la Anyang, era emoţionat. Mi-a spus că primele semne indică faptul că Huanbei ar putea fi o capitală Shang care a precedat-o pe cea de la situl Xiaotun. Pentru arheologi, Huanbei este important şi pentru că a fost descoperit în timpul unor cercetări sistematice. Arheologii chinezi vorbesc despre săpături "active" şi "pasive" - acestea din urmă însemnînd descoperiri făcute din întîmplare, fie în timpul producerii cărămizilor, al nivelării dealurilor, fie în timpul săpării fundaţiei unei clădiri.
"Dacă am putea, ne-m concentra în toată China asupra săpăturilor active - a afirmat Tang. Atunci am putea să o facem sistematic, însă adesea nu este posibil din motive economice. Totuşi, lucrurile încep să se schimbe."
Totuşi, puţini sînt cei într-atît de naivi încît să creadă că arheologia chineză va scăpa de presiuni cum ar fi cele progresiste sau doctrinare. În anii '90, guvernul chinez a finanţat Proiectul cronologic Xia-Shang-Zhou, al cărui obiectiv declarat - stabilirea unei cronologii sigure pentru cele trei dinastii aparţinînd "civilizaţiei neîntrerupte" a Chinei - pare a fi în răspăr cu imaginea nuanţată a Chinei antice care a luat naştere în ultimii ani. Unii specialişti critici susţin că acest proiect e mai mult naţionalist decît academic.
Primele săpături, răzleţe, de la Huanbei au fost finanţate prin proiectul Xia-Shang-Zhou, însă munca de cercetare a depins de finanţări externe şi au fost implicaţi şi specialişti străini - colaborare care ar fi fost imposibilă nu mai departe de acum zece ani. Cînd harta va fi completă, vor începe săpăturile.
Am mers împreună cu Jing pe pista japoneză. Un şanţ săpat la marginea cîmpului a scos la iveală o piatră rotundă, imensă, o parte, probabil, din fundaţia unei clădiri Shang. Deasupra pietrei, pămîntul prezenta urmele unui stîlp de lemn ce a putrezit cu secole în urmă. "N-am mai văzut aşa ceva pînă acum" - a afirmat Jing.
Se întoarse spre un ţăran bătrîn, pe care îl cunoştea de ani de zile, şi îl întrebă dacă a mai văzut o asemenea piatră. "De multe ori, sătenii îţi oferă informaţii preţioase" - îmi zise. Mai tîrziu, tot în acea toamnă, cuvintele lui Jing s-au dovedit adevărate. Urmînd sfaturile localnicilor, cercetătorii au dezgropat o piatră care făcea parte din cea mai mare fundaţie de clădire Shang descoperită vreodată.
Încă o dată curgerea timpului a aruncat lucrurile la întîmplare, ca după viitură: o pistă japoneză, un tînăr arheolog chinez şcolit în Statele Unite, un ţăran bătrîn care simţea pămîntul. Dar, pînă la urmă, lucrurile aveau sens - un oraş dipărut a ieşit la lumină.
Text: Peter Hessler
(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic din august 2003) sursa:natgeo.ro
Vizualizări: 1
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri