Clima podisului iranian era marcata de contraste mari de temperatura. În linii mari, jumatatea de sud a podisului era favorabila agriculturii si pomiculturii, în timp ce partea nordica - o imensa stepa, cu prea putine oaze - avea un teren bun doar pentru pasuni. Pe lânga fauna actuala, în antichitate mai traiau aici si tigri, ursi si o specie de lei, mai mici însa si mai putin periculosi decât speciile de azi. Muntii care înconjoara podisul din aproape toate partile erau bogati în minereuri de fier si plumb, în diorit si alabastru; desertul centre - în zacaminte de sulf; iar vaile râurilor - în pietre semipretioase.
Primele asezari omenesti sunt atestate arheologic pe podisul iranian chiar din mileniul al V-lea î.e.n. Spre sfârsitul mileniului al IV-lea î.e.n. s-au înregistrat aici miscari masive de populatii nomade (bine cunoscute în istoria antica a Orientului Apropiat: elamiti, gutti, kasiti etc.) care, coborând din regiunile muntoase, îsi îndreptau turmele spre bogatele câmpii mesopotamiene. Aceste triburi indo-europene au dat vastei regiuni în care începeau sa migreze numele Aryanam, "tara arienilor" - ceea ce înseamna "a nobililor"; de unde, denumirea tarii de Eran sau Iran, denumirea care (sub dominatiile succesive: araba, mongola si turca) a fost schimbata în Persia.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Răspunsuri