Ecaterina Teodoroiu , eroina poporului roman , si-a inscris numele , cu sange de jertfa , in paginile de aur ale istoriei nemului. Calauzita de cele mai nobile sentimente fata de patrie , ea a imbracat mai intai costumul alb de infemiera pentru raniti , apoi costumul de soldart , hotarata sa apere cu arma in mana pamantul stramosesc , aruncandu-se in focul marilor batalii din anii de la inceputul primului razboi mondial. A cazut eroic in luptele din Moldova , iar la Marasesti omorand stindarul romanesc si telul victoeiei.
Inflacarata gojanca este palida de curaj si patriotism pentru toate generatiile ce vor veni. Ea s-a ridict din randul taranimii , traind speranta nestramutata in viitorul fericit al urmasilor.
Ecaterina Teodoroiu a fost o fata de tarani saraci , care s-a nascut cu imaginea muntilor Carpati. Parintii Ecaterinei au muncit din greu pe mosia boierilui Pleniceanu. Cel de al treilea copil din 8 al lui Vasile si al Elenei Teodoroiu , este Ecaterina nascuta la 14 ianuarie 1894 , avea sa transforme familia Teodoroiu dintr-o necunoscuta intru-un nume de rasunet national.
De mic copil Catalina a avut o dorinta nestavilita : invatatura. Cand a sosit timpul de a merge la scoala , Ecaterina n-a ezitat si i-a spus mamei ca vrea sa invete si nu doreste sa ramana acasa ca fratii ei sau ca alti copii din Vladeni. Sprijinita de mama , care se mandrea ca are o fata cu multa dragoste de carte , devine eleva. Primele clase primre le-a urmat la Vladeni , iar celelte la Targu Jiu. Etapa mijlocie a studiilor urmate de Ecaterina este deastul de incorecta deorece arhiva scolii la care se propune ca a studiat a fost distrusa in timpul razboiului.
Partea finala a studiilor urmate de Ecaterina a constituit-o perioada de sapte ani parcursi la un liceu din Bucuresti pana in vara anului 1916.
Prima participare a eroinii in viata militara a fost consemnata in 1913 cand desi era eleva in anul V-a de liceu s-a inscris ca cercetasa la ingrijirea ranitilor in Targu Jiu.
Dupa intrarea Romaniei in razboi este intalnita la spitalul din Targu Jiu acordand ingrijiri medicale ranitiilor printre care si fratele sau mai mare Nicolaie.
Pentru Ecaterina intamplarea fratelui sau a fost convingerea ca razboiul nu este o joaca ci o constiinta a jertfii.
Dupa mai multe incercari de a participa pe front ca soldat activ , de fiecare data spunandu-i-se ca locul ei este in spital. Ecaterina hotaraste sa ia calea frontului. Comandanti au cedat la insistentele ei si au primit-o sa lupte alaturi de ostalii romani. Participa activ pe front la diferite actiuni de parca era soldat cu o foarte buna pregatire in domeniu. Toti erau mandri de ea si o respectau nespus de mult.
Intr-o zi de duminica 5-18 noiembrie Ecaterina a fost ranita dupa care a fost dusa la spital.
Pe front purta caciula de miel negru , palton negru si avea o arma in mama , era un bun comandant de lupta.
Ajunsa intr-un spital din Iasi eroina se reface spre mijlocul lunii ianuarie 1917 dupa care isi reia locul in lupta continand sa lupte cu vitejie si curaj imopotriva inamicului. Este rasplatita pentru munca sa cu diferite distinctii militare si ridicata la gradul sublocotenent primind comanda unui pluton de infirmerie.
Ofensiva din Moldova a fost pregatita cu mult tact si pricepere , dar au urmat zile pe front foarte grele pentru ostasii romani. Incurajati de Ecaterina care era in fruntea plutonerului sau , soldatii romani rezistau atacului crud al inamicului. La 22 august 1917 in timp ce isi inbarbata plutonul cu vorbe " Inainte baieti , inainte" Ecaterina a fost lovita de doua gloante , lovind-o mortal.
Pilda rara a unui cald entuziasm , unit cu cea mai stralucitore energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvant "Eroina de la Jiu" ; si-a dat jertfa suprema , lipsita de orice trufie , de orice desarta ambitie , numai din dragostea de a apara pamantul tarii noastre , contropit de dusmani.
Ecaterina Teodoroiu a fost la inaltimea celor mai viteji aparatori ai tarii sale , pe care i-a intrecut prin puterea cu care isi invingea slabiciunea feminina , stiind sa dovedeasca vigoarea barbatiei de trup si suflet.
A luptat ca un viteaz din alte vremuri la Targu Jiu , ea a desfasurat o energie rara impotriva "mortii sale" care a servit pe camarazii ei bolnavi de tifos. Pornise din nou in lupta cu un avant renascut , cu nadejdea ca va contribui si ea la opera cea mare a razbunarii , si a carei pregatire a luat parte activa.
Si-a dat viata cu simplicitatea eroismului adevarat pentru ca asa credea sufletul ei ca i se implineste datoria vietii.
SURSA 02
Ecaterina Teodoroiu (n. 14 ianuarie 1894, satul Vădeni, azi Târgu Jiu - d. 22 august 1917) supranumită şi „Eroina de la Jiu”, a fost un sublocotenent român care a căzut în Bătălia de la Mărăşeşti din timpul Primului Război Mondial.
Primul imbold a apărut încă din momentul în care a venit la Bucureşti şi s-a înscris la Şcoala de Fete, apoi s-a înrolat drept cercetaş. Imediat ce România a intrat în Primul Război Mondial, Ecaterina participă pe front ca soră medicală. După moartea fratelui ei, Nicolae, căzut pe front, Ecaterina decide că trebuie să slujească ţara în locul lui.
În 10 octombrie 1916 a avut loc prima bătălie de la Jiu. Trupele Armatei I Române, comandate de generalul Ion Dragalina, au respins o puternică ofensivă inamică, iar soldatul Ecaterina Teodoroiu a fost în primele linii.
Satisfacţiile şi durerile se succed în contextul situaţiilor dramatice de pe front, agravate în iarna anului 1917 de epidemia de tifos exantematic. Ecaterina este răsplatită pentru curaj cu diferite distincţii militare şi ridicată la gradul de sublocotenent, primind comanda unui pluton de infirmerie. Era un bun conducător de luptă. Toata lumea o iubea şi o respecta.
La 22 august 1917 a avut loc bătălia de la Varniţa şi Muncelu. Acţiunea ofensivă a armatei germano-austro-ungare este oprită de Armata Română cu pierderi grele. În cursul acestei bătălii, Ecaterina Teodoroiu a căzut eroic, în fruntea plutonului pe care îl comanda ca sublocotenent. A fost împuşcată în piept. Ultimele ei cuvinte au fost: „Înainte băieţi, sunteţi cu mine!” A fost înmormântată pe câmpul de luptă, dar mai târziu trupul ei a fost mutat în Mausoleul de la Mărăşeşti.
SURSA 03
Ecaterina s-a născut la 14 ianuarie 1894, în satul Vădeni, aflat azi în componenţa municipiului Târgu-Jiu, fiind cel de-al treilea copil din cei opt ai familiei de ţărani Vasile şi Elena Toderoiu. Ea a început şcoala primară în satul natal şi a continuat-o la Târgu-Jiu. În anul 1909 se afla la Bucureşti, unde a urmat cursurile unui gimnaziu – pension de lângă Cişmigiu, dorind să devină învăţătoare. Ulterior, şi-a continuat studiile la o şcoală de infirmiere. Elevă fiind, Ecaterina s-a înrolat într-una din primele unităţi de cercetaşi din Bucureşti, cohorta „Păstorul Bucur”. În vara anului 1914, tânăra gorjeancă revenea la Târgu-Jiu, activând în cadrul cohortei de cercetaşi „Domnul Tudor”, sub conducerea lui Liviu Teiuşanu.
Mai întâi a fost cercetaş
În mai 1916, cu puţin timp înainte de intrarea României în război împotriva Austro-Ungariei, Regimentul 18 Gorj, în care activa şi fratele Ecaterinei, Nicolae, era concentrat la frontiera cu Austro-Ungaria. Referindu-se la zilele ulterioare intrării României în război la 15/28 august 1916, Ecaterina avea să consemneze: „La decretarea mobilizării, în august 1916, am fost întrebuinţată ca cercetaşă la îngrijirea răniţilor din Târgu-Jiu.” După oprirea ofensivei armatei române, la 6/19 octombrie 1916, germanii, care se întăriseră cu Divizia a XI a Bavareză şi cu artilerie grea, declanşează contraofensiva pentru străpungerea frontului românesc. Ca urmare a înaintării germane spre sud, la 10/23 octombrie 1916 Marele Cartier General al Armatei Române a decis preluarea comenzii Armatei I ce lupta în munţii Olteniei de către generalul Ion Dragalina.
Felicitată de familia regală
Ecaterina Teodoroiu a participat ca cercetaş şi la Bătălia de la Podul Jiului, din 14 octombrie 1916, aici luptând alături de soldaţi şi o parte a populaţiei civile ca să ţină piept austro-ungarilor, pentru că cea mai mare parte a trupelor române se retrăseseră spre sud. Aflată la Bucureşti, imediat după Luptele de la Podul Jiului, Ecaterina a fost felicitată pentru curajul ei, personal, de către regele Ferdinand I şi Regina Maria. La 31 octombrie 1916, revenind pe front a participat la luptele de la Sâmbotin. A doua zi, 1/14 noiembrie 1916, fratele său Nicolae a murit în luptele de la Porceni. După ocuparea Târgu-Jiului de către trupele germane (aliate cu cele austro-ungare) la 3 noiembrie 1916, înaintarea acestora continuă, astfel că la 6 noiembrie Regimentul 18 Gorj se afla la Bărbăteşti, la luptele din localitate participând şi Ecaterina. Ulterior, a participat la luptele de la Tânţăreni şi la contraofensiva de la Filiaşi unde a fost rănită, fiind evacuată spre Craiova şi ulterior spre Bucureşti.
În memoria fratelui său…
Deşi rănită, Ecateria Teodoroiu a urmat frontul până la Iaşi, în dorinţa de a reveni pe câmpul de luptă. La Iaşi, Ecaterina este internată la Spitalul Liceului Naţional nr. 266. Aici avea să primească gradul de sublocotenent, cu ocazia unei vizite a reginei Maria. La 23 ianuarie 1917, când părăseşte spitalul, Ecaterina este încadrată în Regimentul 43/59 care era cantonat în comuna Dumitreşti – Gălăţei. În februarie 1917, Ecaterina este prezentată elevilor Şcolii Militare de Infanterie de către Liviu Teiuşanu cel care o numea, într-un raport către principele Nicolae, „Jeanna D’ Arc a noastră”. Pe baza acestui raport, în martie 1917, Ecaterina primeşte ordinul „Virtutea cercetăşească în aur de război”, iar pentru faptele de arme de pe front, i se acordă „Virtutea militară de război clasa a II-a”. Festivitatea de conferire a avut loc la 19 martie 1917, Ecaterina primind decoraţia din mâinile regelui Ferdinand I.
Ultima bătălie…
La 20 august 1917 Regimentul 43/59 este trimis la luptă pe valea Zăbrăuciorului, spre dealul Secului (în zona Vrancea). La 22 august 1917 Batalionul II, din care făcea parte plutonul comandat de către, a intrat în linia I.
În seara acelei zile, aflându-se în tranşee, Ecaterina a iniţiat un contraatac, pornind la luptă cu îndemnul: „Înainte băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine!”. În acele clipe a fost lovită în zona inimii de două gloanţe venite dinspre poziţiile Regimentului 40 de rezervă german. A doua zi trupul eroinei a fost înmormântat în comuna Fiţioneşti, lângă căpitanul Morjan Dumitru, gorjean şi el. Ziarul „România” din 27 august 1917 a făcut cunoscută tuturor românilor jertfa supremă a Ecaterinei Teodoroiu, „eroina de la Jiu”.
Recunoştinţă
După încheierea războiului pentru întregirea neamului s-a decis realizarea la Tg-Jiu a unui monument în cinstea Ecaterinei Teodoroiu. Referindu-se la această idee, generalul francez Henri Matias Berthelot (şeful Misiunii Militare Franceze, cea care a contribuit la reorganizarea Armatei Române) spunea: „Găsesc înălţătoare ideea de a comemora printr-un monument înaltele fapte ale Ecaterinei Teodoroiu. Va fi din partea celor vii o dovadă de recunoştinţă şi de admiraţie; dar va fi de asemenea, cel mai frumos exemplu de virtuţi ale neamului pentru generaţiile ce vor veni”. Astfel, la 9 iunie 1921, cu ocazia sărbătoririi centenarului „Tudor Vladimirescu” au fost aduse la Tg-Jiu rămăşiţele pământeşti ale Ecaterinei, fiind aşezate într-un sarcofag realizat de către Miliţa Petraşcu. La festivitatea de la Tg.-Jiu a participat şi Octavian Goga, ardelean de origine, important om politic şi unul dintre cei mai mari poeţi români, care a însoţit cortegiul funerar de la gară până la Primărie, unde a rostit un emoţionant discurs.
Casa memorială „Ecaterina Teodoroiu”, situată în cartierul Vădeni, construită în anul 1884, este administrată începând din anul 1938, când a fost deschisă spre vizitare, de către Muzeul Judeţean Gorj.
sursa:ipedia.ro
-->
Răspunsuri
Vezi mai multe video din film