Dragoş Ungureanu
Subiectul lucrării de faţă se referă la artefactele militare medievale, moderne şi contemporane; armele şi celelalte accesorii militare aparţinând antichităţii intrând din punctul de vedere patrimonial în sfera arheologiei. Intenţia noastră este de a veni în ajutorul specialiştilor muzeelor cu profil istoric din ţara noastră, în special celor a căror specialitate acoperă perioadele istorice mai sus amintite, puşi în situaţia de a sorta, selecta şi clasifica pe diverse criterii fondul patrimonial al instituţiilor la care sunt angajaţi. Pentru a avea o imagine mai amplă asupra întregului fond al patrimoniului mobil ce ţine de latura militară am căutat să oferim o evoluţie "în mare" a artefactelor militare, de la începuturile evului mediu - acel ev mediu întunecat - până în prezent, uşor de parcurs, cu ilustraţiile necesare atunci când avem în vedere categoriile mari de arme. Lucrarea se adresează inclusiv restauratorilor muzeelor, confruntaţi cu refacerea artefactelor incomplete sau distruse, în special a acelor artefacte ce ţin de perioadele mai vechi ale istoriei şi care nu intră în zona restauratorilor din muzeele cu profil tehnic.
Latura militară reprezintă partea cea mai spectaculoasă din cadrul istoriei popoarelor şi din acest punct de vedere a fost cea mai "lucrată" în raport cu alte laturi - sociale, culturale, sau economice. Ea a început să fie studiată încă din antichitatea orientală, odată cu apariţia scrisului, când s-a simţit nevoia din partea conducătorilor de a consemna în scris principalele episoade din cadrul istoriei unui stat. Acest lucru s-a făcut nu numai cu ajutorul scrisului (a se vedea biblioteca regelui asirian Assurbanipal sau dacă ne referim la istoria evreilor, Vechiul Testament) dar şi prin reprezentări artistice, pe pereţii templelor şi palatelor regale din Egipt sau Mesopotamia, adică acolo unde imaginea era admisă. Modul acesta de lucru a fost preluat într-o oarecare măsură şi de greco-romani.
Istoria militară a popoarelor se confundă cu istoria lor politică. De altfel războiul dând o definiţie clausewitziană, nu este altceva decât tot o acţiune politică însă dusă cu alte mijloace. Armata a fost şi este prin excelenţă instrumentul principal care a stat la baza formării marilor imperii. Toate marile imperii - fie ele state centralizate, imperii coloniale sau economice - au fost create manu militari iar prosperitatea acestora a fost direct proporţională cu forţa militară a acestor organisme superstatale.
Dat fiind importanţa capitală pe care o reprezenta forţa armată în cadrul unui stat, deciziile privind acţiunile militare importante precum şi organizarea, dotarea şi conducerea militară a fost exclusiv atributul puterii centrale indiferent de natura acesteia sau de perioada istorică. Din acest punct de vedere armata poartă caracteristicile, trăsăturile respectivelor conduceri centrale. Fizionomia armatei este fizionomia conducerii centrale aşa cum copiii seamănă cu părinţii lor. Avem în felul acesta state descentralizate de genul statelor feudale europene; state în care doctrina religioasă predomina, ea punându-şi amprenta nu numai asupra conducerii militare ci şi asupra militarului ca individ; state centralizate şi supercentralizate în care monarhul conducea în mod absolut; state în care elementul rural sau din contră cel urban predomina; state în care predominant era principiul egalitarismului sau din contră cel al împărţirii pe stări. Gradul şi profilul dezvoltării societăţii îşi pune amprenta asupra organizării militare a statului respectiv şi din acest punct de vedere asupra tipologiei armelor folosite. Aceste caracteristici ale conducerii centrale precum şi cele ale societăţii sunt oglindite în armele folosite de militari.
Obiectele pe care un cercetător al laturii militare a istoriei le va studia se pot împărţi în două categorii mari:
" armele, adică obiecte cu destinaţie agresivă - intră aici toată panoplia armamentului individual şi colectiv, muniţia (de la vârfuri de săgeţi la proiectile reactive), elementele de protecţie (de la armuri medievale la veste antiglonţ)
" uniformele, adică obiecte nonagresive dar care aparţin militarilor şi înfăţişează profilul spiritual al societăţii din care face parte militarul respectiv.
Latura militară reprezintă partea cea mai spectaculoasă din cadrul istoriei popoarelor şi din acest punct de vedere a fost cea mai "lucrată" în raport cu alte laturi - sociale, culturale, sau economice. Ea a început să fie studiată încă din antichitatea orientală, odată cu apariţia scrisului, când s-a simţit nevoia din partea conducătorilor de a consemna în scris principalele episoade din cadrul istoriei unui stat. Acest lucru s-a făcut nu numai cu ajutorul scrisului (a se vedea biblioteca regelui asirian Assurbanipal sau dacă ne referim la istoria evreilor, Vechiul Testament) dar şi prin reprezentări artistice, pe pereţii templelor şi palatelor regale din Egipt sau Mesopotamia, adică acolo unde imaginea era admisă. Modul acesta de lucru a fost preluat într-o oarecare măsură şi de greco-romani.
Istoria militară a popoarelor se confundă cu istoria lor politică. De altfel războiul dând o definiţie clausewitziană, nu este altceva decât tot o acţiune politică însă dusă cu alte mijloace. Armata a fost şi este prin excelenţă instrumentul principal care a stat la baza formării marilor imperii. Toate marile imperii - fie ele state centralizate, imperii coloniale sau economice - au fost create manu militari iar prosperitatea acestora a fost direct proporţională cu forţa militară a acestor organisme superstatale.
Dat fiind importanţa capitală pe care o reprezenta forţa armată în cadrul unui stat, deciziile privind acţiunile militare importante precum şi organizarea, dotarea şi conducerea militară a fost exclusiv atributul puterii centrale indiferent de natura acesteia sau de perioada istorică. Din acest punct de vedere armata poartă caracteristicile, trăsăturile respectivelor conduceri centrale. Fizionomia armatei este fizionomia conducerii centrale aşa cum copiii seamănă cu părinţii lor. Avem în felul acesta state descentralizate de genul statelor feudale europene; state în care doctrina religioasă predomina, ea punându-şi amprenta nu numai asupra conducerii militare ci şi asupra militarului ca individ; state centralizate şi supercentralizate în care monarhul conducea în mod absolut; state în care elementul rural sau din contră cel urban predomina; state în care predominant era principiul egalitarismului sau din contră cel al împărţirii pe stări. Gradul şi profilul dezvoltării societăţii îşi pune amprenta asupra organizării militare a statului respectiv şi din acest punct de vedere asupra tipologiei armelor folosite. Aceste caracteristici ale conducerii centrale precum şi cele ale societăţii sunt oglindite în armele folosite de militari.
Obiectele pe care un cercetător al laturii militare a istoriei le va studia se pot împărţi în două categorii mari:
" armele, adică obiecte cu destinaţie agresivă - intră aici toată panoplia armamentului individual şi colectiv, muniţia (de la vârfuri de săgeţi la proiectile reactive), elementele de protecţie (de la armuri medievale la veste antiglonţ)
" uniformele, adică obiecte nonagresive dar care aparţin militarilor şi înfăţişează profilul spiritual al societăţii din care face parte militarul respectiv.
sursa:cimec.ro
-->
Răspunsuri