Genghis Khan a fost fondatorul, Khan (conducator) si Khagan (împarat) Imperiului Mongol, care a devenit cel mai mare imperiu din istorie, dupa moartea sa. El a venit la putere prin unirea popoarelor de nomazi – triburile din nord-estul Asiei . Dupa fondarea Imperiului Mongol si dupa proclamarea ca “Genghis Khan”, a început invazia mongolilor care a dus în cele din urma la cucerirea celei mai mari parti din Eurasia. Acestea au inclus raiduri sau invazii asupra Hanatului Kara-Khitan , Caucaz , imperiului Khwarezmid si dinastiilor Xia si Jin chineze in Vest. Aceste campanii au fost adesea însotite de masacre ale populatiilor civile – în special în Khwarezmia . Pâna la sfârsitul vietii sale, Imperiul Mongol a ocupat o parte substantiala din Asia Centrala si China.
Înainte de moartea lui, Genghis Khan a lasat imperiul lui Ögedei Khan ca succesor al sau si a împartit imperiul în hanate printre fii lui si nepoti. El a murit în 1227 dupa ce a învins dinastia Xia de Vest. A fost îngropat într-un morrmant nemarcat undeva în Mongolia, la o locatie necunoscuta. Urmasii sai au continuat sa întinda Imperiul Mongol în Eurasia prin campanii de cucerire si / sau crearea de state vasale din regiuni si tari precum China, Coreea , Caucaz , Asia Centrala si portiuni substantiale din Europa de Est , Rusia si Orientul Mijlociu . Multe dintre aceste invazii au dus la scara larga la sacrificarea populatiilor locale, care au dat lui Genghis Khan si imperiului sau o reputatie de temut în istoriile locale. Dincolo de marile sale realizari militare, Genghis Khan a avansat, de asemenea, Imperiul Mongol în alte moduri. El a decretat adoptarea Uyghurscript-ului in Imperiul Mongol ca sistem de scris. El a promovat, de asemenea toleranta religioasa în Imperiul Mongol, si a creat un imperiu unificat din toate triburile nomade din Asia de nord-est. Mongolii din prezent il vad ca parintele fondator al Mongoliei .
Din cauza lipsei de evidente scrise contemporane, exista foarte putine informatii concrete despre viata timpurie a lui Temüjin. Câteva surse care ofera o perspectiva despre aceasta perioada sunt de multe ori in conflict. Temüjin s-a nascut în 1162 se pare, într-un trib mongol lânga muntele Burkhan Khaldun si raurile Onon si Kherlen în Mongolia de azi , nu departe de capitala curenta Ulaanbaatar .Nascut sa fie lider conform traditiilor orale stravechi transmise ca Istoria Secreta, el a fost fiul unui sef de trib. Ca si alte triburi, au fost nomazi . Deoarece tatal sau a fost un sef de trib, asa cum au fost predecesorii sai, Temüjin a fost nobil prin nastere. Pictat in Cronici cu parul rosu si ochii verzi-albastrui, mongolul ajunge recunoscut si temut in intreaga lume drept o legenda vie.
Cu o tinerete foarte agitata, crescand printre straini, luptand pentru viata sa mereu, fiind luat prizonier si ducand o viata foarte dura ca viitor razboinic, si-a ucis propriul frate intr-o disputa de vanatoare si a fost nevoit sa-si paraseasca sotia. Inrobit de un alt trib, faima lui a devenit larg raspândita, dupa fuga din Tayichi’ud. În acest moment, nici una dintre confederatiile tribale din Mongolia nu au fost unite din punct de vedere politic, si casatoriile aranjate au fost deseori folosite pentru a consolida aliante temporare. Temujin a crescut cu respectarea climatului politic dur din Mongolia, care includea razboaie tribale, hotie, raiduri, coruptie si continua razbunare între diferitele confederatii, toate impuse si de interferenta fortelor straine, cum ar fi dinastiile chineze la sud. Dupa cum a fost aranjata de catre tatal sau casatoria, Temüjin s-a casatorit cu Börte din tribul Olkut’hun la 16 ani pentru a intari alianta între triburile lor. Börte a avut patru fii, Jochi (1185-1226), Chagatai (1187-1241), Ögedei (1189-1241), si Tolui (1190-1232). Genghis Khan a avut, de asemenea, multi copii cu alte sotiile sale, dar acestea au fost excluse de la succesiune. La scurt timp dupa casatoria lui Börte cu Temüjin, ea a fost rapita de catre Merkits. Temüjin a salvat-o cu ajutorul prietenului sau si viitorului rival, Jamuka , si protectorul sau, Ong Khan din tribul Kerai. Ea a dat nastere unui fiu, Jochi , noua luni mai târziu.
Religie
Principala religie atribuita hanului se specula sa fie Shamanismul sau Tengriism, care a fost foarte probabil printre popoarele nomade mongol – turcice din Asia Centrala. Dar el a fost foarte tolerant si interesat sa învete lectii de morala si filozofice de la alte religii. Pentru a face acest lucru, el a consultat calugari budisti , misionari crestini, negustori, musulmani si calugari taoisti.
Asia centrala in jurul anilor 1200 a fost împartita în mai multe triburi sau confederatii , printre care naimans , merkits , uiguri , tatari , mongoli si keraits care au jefuit, pradat si s-au razbunat intre ele. Temüjin a început lent ascensiunea sa la putere prin oferirea sa ca aliat (sau, potrivit unor surse, ca vasal) ca Anda (sub juramânt de frate sau frate de sânge ) lui Toghrul , care a fost Khan la Kerait , si este mai bine cunoscut de catre chinezi sub titlul de Ong Khan ( Wang Khan ). Intre timp,Jamuka, prietenul sau din copilarie a devenit el însusi Khan (conducator) in propriul trib, Jadaran. Cei doi au devenit frati de sânge ( Anda ) si au jurat sa ramâna vesnic credinciosi. Adversarii principali ai confederatiei mongole au fost Naimans la vest, Merkits la nord, Tanguts la sud, si dinastia Jin si tatarii la est. El a delegat autoritatea bazata pe merit si loialitate, mai degraba decât pe legaturile de familie, cum se procedase pana atunci. Cucerirea unui trib insemna si integrarea lui. Darurile pentru generali, soldati si nu numai i-au atras simpatia mongolilor. Senggum, fiul lui Toghrul a fost gelos pe cresterea puterii lui Temüjin si apropierea de tatal sau. El ar fi planificat sa-l asasineze pe Temüjin. Certandu-se cu hanul si refuzandu-i mana fiicei pentru fiul sau, Jochi, Temujin impreuna cu Jamuka inving tribul kerai. Amenintare directa de lânga Temüjin a fost tribul naiman cu care s-a aliat Jamuka, fiind numit ca Gur Khan , “conducator universal”, ajungand in razboi cu propriul frate de sange. Dupa mai multe lupte, a fost în cele din urma predat lui Temüjin de catre proprii sai oameni în 1206. Potrivit Istoriei secrete , Temüjin a oferit din nou prietenia sa lui Jamuka, cerându-i sa se întoarca la partea sa. Jamuka a refuzat oferta de prietenie si reuniunea, spunând ca nu poate fi doar un singur Soare pe cer, si a cerut o moarte nobila. Asa devine Temujin – Genghis Han.
Viata lui este marcata de de o serie de de tradari si conspiratii. Insa vasta retea de spionaj, gandirea avangardista pentru secolul sau, strategia militara excelenta, asa-numitul asediu impotriva Chinei, lupta pentru independenta unui mare trib mongol unit l-au transformat in Marele Han.
A invins Dinastia Xia de Vest in 1206, apoi Dinastia Jin, cucerind Beijingul de azi, apoi cu doar 20 000 de soldati in formatiuni numite –sageata- cucereste si Hanatul Kara-Khitan.
Revoltat de refuzul Imperiului Khwarezmian de a face comert si a-i oferi acces la Drumul de Matase, Genghis Khan a planificat una dintre cele mai mari invazii – aproximativ 200.000 de soldati. Cu cei mai buni generali si alaturi de fiul sau, imparte armata in 3 coloane bazandu-se pe strategia si tactica superioara. Genghis Khan a ordonat masacrul multora dintre civili si a înrobit restul populatiei pentru uciderea ambasadorilor. Asa a cazut marea si stralucitoarea capitala Samarkand.
Dupa înfrângerea Imperiului Khwarezmian în 1220, Genghis Khan a adunat fortele sale în Persia si Armenia pentru a reveni la stepele mongole. Genghis Khan a condus armata principala intr-un raid prin Afganistan si nordul Indiei spre Mongolia, în timp ce restul au defilat prin Caucaz si în Rusia cu generalii Jebe si Subutai. Ei au ajuns adânc în Armenia si Azerbaidjan . Mongolii au distrus regatul din Georgia, au devastat enclavele genoveze comerciale la cetatea Caffa , în Crimeea si în apropiere de Marea Neagra. La Batalia de la Kalka River in 1223, fortele lui Subutai au învins cea mai mare forta a Kievului, în timp ce pierde batalia de la Samara Bend împotriva bulgarilor pe Volga. Se faceau deja planuri pentru cucerirea Ungariei si intrarea in Europa. Expeditiile cavaleriei lui Subutai au încercuit întreaga zona a Marii Caspice si a învins toate armatele din calea lor, aceasta fapta ramanand de neegalat pana astazi. În 1225 ambele divizii au revenit in Mongolia. Aceste invazii au adaugat în cele din urma Transoxiana si Persia la un formidabil imperiu. În 1226, Genghis Khan a traversat Fluviul Galben. În 1227, armata lui Genghis Khan a atacat si distrus capitala dinastiei Xia. Aceasta a fost ultima batalie.
Motivul pentru moartea lui este nesigur si speculatiile abunda. Unii istorici sustin ca el a cazut de pe cal în timpul unei urmariri calare. Altii sustin ca el a fost doborât de o boala îndelungata, cum ar fi pneumonia . Genghis Khan a cerut sa fie îngropat fara marcaje, în conformitate cu obiceiurile tribului sau. Dupa ce a murit, corpul sau s-a întors in Mongolia si, probabil, la locul nasterii sale, în Khentii Aimag .
Genghis Khan lasat in urma o armata de mai mult de 129,000 barbatii; 28.000 au fost dati la diversi frati si fiilor sai. Tolui, fiul cel mai mic, a mostenit mai mult de 100.000 de barbati.Aceasta forta continea cea mai mare parte a elitei mongole de cavalerie . Prin traditie, cel mai tanar fiu mosteneste proprietatea sa. Jochi , Chagatai , Ögedei Khan , si fiul lui Kulan Gelejian au primit armate de 4.000 de oameni fiecare. Mama lui si urmasii celor trei frati au primit 3.000 de oameni fiecare. autor:Catalin Stanculescu
-->
Răspunsuri
Cum au putut aceşti „barbari” să cucerească două continente şi să rezise aproape 300 de ani (1183 - 1502), performanţă neatinsă de nici un imperiu şi popor in istorie? Acest lucru este cu atât mai surprinzător cu cât armata mongolilor nu a numărat niciodată mai mult de 200 de mii de luptători (cu aliaţi de neam turcic, chinezi, persani etc.). Ce tehnică deosebită au folosit ei? În ce constă „misterul” lor?
Filozofia mongolilor: supravieţuirea
Primele referiri despre triburile nomade de mongoli le găsim în sursele chineze. În sec 8-9 populaţia de triburi nomade turcice numită Uiguri a preluat controlul asupra unei părţi din Mongolia, stabilind capitala la Karakorum, la sud-vest de Ulanbator. În 840 uigurii sunt împinşi de kyrgyzi în China (astăzi fiind cca 8 milioane).
Înaintaşii mongolilor erau crescători de cai din regiunea cuprinsă între poalele munţilor Altai, la sudul pădurilor Siberiei şi nordul deşertului Gobi, erau învăţaţi cu privaţiuni de toto felul, grija principală fiind supravieţuirea familiilor lor, a hergheliei şi găsirea de păşuni pentru cai (care depăşeau de căteva ori numărul populaţiei (probabil cca. 700 mii suflete). Erau organizaţi după modelul tribal, cu unele elemnete de modernizare pentru acea perioadă de timp. De exemplu, aveau un gen de parlament (Kurultai), unde se discutau toate problemele importante interne şi externe, inclusiv alegerea marelui han (khagan). Şefii armatei erau aleşi şi promovaţi pe criteriul meritului. Uigurii au avut scriere proprie, sigiliu, au încurajat artiştii şi ştiinţa şi au cultivat toleranţa religioasă faţă de supuşi.
Mongolii nu erau interesaţi în stăpânire de tip seniorial de teritorii, iar politic îi preocupa recunoaşterea de către cuceriţi a khanilor lor. Oraşul care li se supunea era obligat să plătească tribut. Distrugeau numai dacă întâmpinau rezistenţă. Pentru acest popor eminamente nomad era vitală supravieţuirea şi de aceea se mulţumeau cu colectarea a 10% din alimente pentru ei şi caii lor, precum şi din populaţia tânără din rândul celor înfrânţi, aptă să lupte în armata lor. La fel ca turcii de mai târziu, „nomazii stepei” nu puteau să acumuleze provizii de alimente sau să confecţionezte arme; de aceea erau legaţi de cei ce se îndeletniceau cu comerţul, de producătorii de arme şi de produsele ţăranilor din teritoriile ocupate. Ei au lăsat pe comercianţii veneţieni şi genovezi (ultimii au făcut şi spionaj în favoarea mongolilor) să facă un comerţ înfloritor în Marea Neagră.
Tehnică militară bazată pe mobilitate
Superioritatea numerică a inamicului (uneori de 6:1) era suplinită de ingeniozitatea militară, mobilitate extraordinară, disciplină şi simplitate operaţională. Acest popor obişnuit să instaleze un cort în câteva ore, nu era legat de un anume teren. Averea şi proprietatea nu erau la mar preţ, pentru că nu le putea acumula. Întotdeauna au surprins duşmanul prin rapiditate. Nici armatele lui Napoleon şi nici tancurile lui Hitler nu au avut rapiditatea cailor mongoli.
Atacul mongol se baza pe două “arme” – calul şi săgeata. Calul, la mare preţ, era deopotrivă sursă de hrană, de transport şi armă de luptă. Iapa de stepă, renumită pentru rezistenţa sa şi faptul că scrârma zăpada pentru a se hrăni, era utilizată pentru lapte, carne, chiar la băut sânge (prin desfacerea temporară a jugularei). Fiecare luptător deţinea 3-20 cai, aşa că o armată era însoţită de minim 10.000 cai. Mongolii sunt primii care au inventat scăriţa şi şaua, care le permitea întoarcerea din galopul calului cu faţa spre duşmanul care îi urmărea şi slobozirea unor săgeţi ucigătoare (foloseau un inel pe degetul mare, pentru a elibera cu uşurinţă coarda arcului). Pentru aceşti luptători învăţaţi mai întâi să călărească, apoi mersul pe jos, trecerea de pe alt cal pe altul în galopul calului era o manevră obişnuită pe câmpul de luptă. Utilizau arcuri de mărime diferite, începând cu cele uşoare (pentru care fiecare luptător deţinea două tolbe, fiecare cu 30 de săgeţi), de rază scurtă sau lungă, cu vârfuri speciale, de semnalizare (fumigene), incendiare şi unele care şuierând produceau panică inamicului.
Armata erau împărţite pe sistemul multiplilor de 10, cea mai mare unitate de lutpă (tuman) avea 10.000 de luptători. Fiecare tuman avea avangardă proprie, ariergardă, centru şi două aripi. Atacau în unghiuri convenabile, conform conformaţiei terenului de bătălie, de obicei cu şarje ale cavaleriei uşoare. Tehnica mongolă folosea desori retragerea de pe terenul de luptă, pentru a atrage inamicul în ambuscadă, precum şi atacurile prin surprindere. Caracteristic lor era lupta „în linişte” şi, potrivit unor surse, în unele cazuri participau şi femeilor care însoţeau convoiul luptătorilor mongoli.Artileria, formată după şi cu soldaţi persani, precum şi armele chineze grele de asediu (baliste, catapulte şi arcuri imense, bombe incendiare etc.) erau păstrate în spatele frontului. Infanteria, formată de obicei din spadasini şi suliţaşi turci, era aruncată în faza finală a bătăliei. Harnaşamentul şi îmbrăcămintea uşoară a cavaleristului mongol contrasta cu armura grea şi imobilismul cavalerului european. Soldatul mongol avea haine de piele înmuiată în urină de cal, un gen de cotieră pe mâna dreaptă folosită ca scut şi pentru a-şi feri şi faţa, o tunică de mătase care îl proteja de infecţiile provocate de răni, pumnal, sabie şi tolbă de merinde.
Deşi pare neverosimil în cazul acestor luptători „barbari”, strategii mongolii întocmeau planuri amănunţite ale atacului, bazându-se pe informaţii ale spionilor şi cercetărilor proprii de teren. Aveau grijă să dezbine posibilii aliaţi şi să evite formarea alianţelor. Obiectivul de cucerit era atacat din mai multe părţi, devastând teritoriile învecinate pentru a înlătura inamicului orice speranţă de succes. Asediile lor erau de temut, folosind construcţii ingenioase în faţa meterezelor cetăţilor şi la nevoie înfometarea prelungită a asediaţilor.Istoria stăpânirii mongolo-tătare a două continente
În anul 1206, la numai 42 ani şi după o campanie militară împotriva tătarilor din estul Mongoliei, şeful militar Temujin devine „mare conducător” (khagan), sub numele de Ginghis. În anii 1221-1223, doi generali ai săi Jebe şi Subetai (Viteazul), cuceresc Iranul, Azerbaijanul, Georgia, regiunea Astrakhan şi Crimea.După moartea lui Ginghis (în 1223, la Karakorum), fiul acestuia Ogodei continuă cuceririle: în 1230 o armată de 50.000 mongoli şi 70.000 turci cucereşte regatul Bulgar (situat pe Volga), în 1237 atacă pe cumanii de pe Volga şi Don, apoi cade Moscova, iar în decembrie 1242 generalul Batu ocupă Kievul. În continuare, Batu lansează trei atacuri de proporţie asupra Europei: unul în Polonia, Lithuania şi Prusia de est (la Liegnitz cavalerii germani cu armamnet greu suferă o grea înfrângere); altă armată mongolo-tătară se îndreaptă spre Ungaria prin trecătorile româneşti, în timp ce o altă armată condusă de Batu şi Subetai atacă centrul Ungariei regelui Bela al IV-lea, pentru a-l pedepsi pe acesta că acordase azil cumanilor în 1238. Istoriografia europeană consemnează că armatele polono-maghiare ar fi învins în 1241 pe mongoli la Lagnica şi Mohi. Cert este că Batu a pătruns în Pesta pe care o ţine sub ocupaţie un an şi a împresurat şi Viena, însă veştile despre moartea marelui han Ogodei (decedat tânăr, căzut în patima alcoolului) salvează Austria şi Germania de invazie. În drum spre capitala Karakorum, Batu devastează toată coasta dalmată. În 1251 Batu devine Mare Han şi fixează capitala noului hanat (Kipchak) la Sarai (lângă actualul oraş Volgograd, pe malul Volgăi). Islamul a devenit religie oficială a părţii de vest a Imperiului Mongol, începând cu sec 14. Formaţiunea statală a lui Batu a fost cucerită în 1395, de Timur (Tamerlane) cu o armată de vorbitori de limbă turcică zona de azi a Turkistanului. Timur a schimbat capitala Hoardei de Aur la Samarkand, astăzi al doilea oraş ca mărime din Uzbekistan, oraş cu o istorie 2500 ani şi un amestec de cultură iraniană, indiană şi mongolă. Tot el a ocupat vastul teritoriu dintre Marea Caspică şi Marea Neagră, Persia (Iranul de azi) şi India. Deşi musulman, capturează pe sultanul otoman Beiazid I (în 1402, la Angora).Începând cu sec. XV apar alte puteri mari – Rusia şi Imperiul Otoman. În 1363 principele Moscovei, Dmitri Donski, reuşeşte prima mare înfrângere a mongolilor, iar în 1502, Hoarda de Aur, divizată în hanate mai mici (Astrakhan, Kazan, Crimea şi Siberia), este definitiv înfrântă de tunurile şi armele de foc ale lui Ivan cel Mare. Ultimul hanat, Ghirai în Crimea este înfrânt în 1689 de Petru cel Mare.Cauzele prăbuşirii şi consecinţele stăpânirii mongole
Cauzele prăbuşirii Imperiului Mongol sunt cele obişnuite: erodarea din interior şi loviturile primite din exterior. Inevitabil, imperiul care nu a oferit locuitorilor viaţă sedentară nu putea să reziste inficienţei economice reduse a populaţiei stepei. Aristocraţia mongolă nu s-a adaptat, deşi a încercat în mai multe rânduri, la civilizaţia de tip urban, iar schimbarea succesivă a capitalei de la Kharakhorum la Beijingul de astăzi realizată de Hanul Kublai (descendenţii săi au întemeiat dinastia Yuan în China), a condus la o evoluţie independentă a Hoarda de Aur din Asia Centrală şi Rusia. După cum am arătat, loviturile decisive au fost date de ruşii dotaţi cu arme de foc, neglijate de strategii mongoli.
Se acceptă că cea mai mare „realizare” a mongolilor a fost formarea imperiilor mari rus, otoman, chinez şi japonez. Aceasta deoarece, aceste teritorii deşi disparate au fost obligate să se unească pentru a face faţă invadatorilor. Dintre viitoarele puteri euro-asiatice, Imperiul turc a preluat cel mai mult din moştenirea militară şi tradiţiile mongolilor. Asemănător mongolilor, turcii au permis libertatea credinţei, deşi legătura ruşilor cu Constantinople a fost întreruptă, iar mânăstirilor nu le pretindeau impozite etc.
La rândul său, Rusia s-a format mai întâi ca un teritoriu „colector al tributului mongol”. Novgorod şi apoi Kiev devin centre ale comerţului. Îndeosebi tătarii au avut mare infleunţă asupra Rusiei; mulţi nomili ruşi au origine tătară, iar organizarea militară şi socială a statului moscovit au fost de inspiraţie tătaro-mongolă. Stat tătar din Crimeea a fost anexat de Rusia în 1783. Ulterior, armata rusă, clădită după rigurozitatea tehnicii militare germane, a dat loviturile decisive mongolilor. În mod asemănător, China a înflorit sub domnia lui Kubilai, care timp de 16 ani (până în 1276, anul sosirii lui Marco Polo la Beijing) a cucerit cea mai mănoasă şi populată provincie a Imperiului. Kubilai a sacrificat partea asiatică a Imperiului mongol, încercânfd fără succes să cucerească naval Japonia, altă populaţie numeroasă care s-a cuagulat în urma ameninţării mongole. În 1279, Kubilai, nepotul lui Ginghis, după 18 ani de lupte, cucereşte China şi instaurează dinastia Yuan. La începutul sec. 14, luptele interne dintre triburiel mongole, au permis unei noii dinastii chineze să pătrundă în Mongolia. Pentru a-şi asigura graniţa din nord, chinezii au construit Marele Zid. Ulterior, împăraţii chinezi au încorporat, până în 1750 toată Mongolia.Europa s-a temut cel mai mult de mongoli-tătari, apoi de continuatprii aceleaşi tehnici, turcii. Pe continent circulau poveşti îngrozitoare despre cruzimea mongolilor, inclusiv că mâncau ficatul inamicilor prinşi pe câmpul de luptă. Scrierile occidentale ale vremii susţin aducerea de către mongoli a „ciumei neagre” din anul 1340, care a înjumătăţit populaţia Europei Centrale.
Monarhii şi prinţii europeni cunoşteau relativ puţine despre mongoli. Nu este de mirare că, în anul 1492, Crisofor Columbus a pornit în căutarea teritoriului lui Ginghis Han. În acele secole de impotenţă militară europeană au fost şi încercări nerealiste de conlucrare cu mongolii. De exemplu, în 1250 regele francez Louis al IX-lea propune mongolilor distrugerea islamului şi ocuparea „Pământului Sfânt”. Însă mare khan Mongke avea alte planuri: realizează cucerirea Chinei, a Persiei, Baghdadul (cel mai bogat oraş al vremii din lumea musulmană) şi Damascul cad sub loviturile sale. Contrar speranţelor cruciaţilor europeni, în 1260 mamelucii din Egipt şi nordul Africii înfrâng pe mongoli lângă Nazareth. Mongke preferă invadarea din nou a Chinei unde, în 1259, moare în luptă. A fost ultimul mare han al întregului imperiu mongol şi sfârşitul speranţei cruciaţilor de a înfrânge islamul.Pentru lumea islamică, invazia mongolă a avut efecte contradictorii. Pe de o parte, mongolii au distrus o civilizaţie de şase secole, iar infrastructura (de exemplu irigaţiile din Mesopotamia) nu au fost refăcute decât în sec. 20. Pe de altă parte, Islamul a absorbit shamanismul (religia rudimentară) şi budismul mongol, iar turcii majoritari în Asia Centrală, la început vasali mongolilor, s-au impus ca mare putere militară, economică şi culturală. Spre deosebire de mongoli, turcii au preluat armele de foc aduse din China, treptat Imperiul Otoman reuşind să absoarbă pe mongoli, cu excepţia Hoardei de Aur din sudul Rusiei, rămasă tradiţională valorilor luptei de stepă. Deşi mongol, Timur a fost mai mult turc în limbă şi religie(musulman). El s-a axat pe teritoriul din jurul localităţilor Bukhara şi Samarkand, luându-şi titlul de sultan şi domnind din spatele scenei de lupte. În 1391 Timur înfrânge armata Hoardei de Aur, în 1395 pe cea a Imperiului Otoman, în 1398 pe cea a sultanatului de Delhi, apoi îi înfrânge şi pe mameluci, iar în 1402 sultanul otoman Baiazid I este capturat pe terenul de luptă.Imperiul lui Timur s-a bazat pe cultura persană şi indiană, de exemplu în arhitectura la Samarkand. În următorii o sută de ani, Imperiul Timurid, neorganizat corespunzător administrativ, a căzut sub loviturile otomanilor şi indienilor."Pax Mongolia" de circa un secol a sigurat o oarecare desfăşurare a comerţului pe uscat pe drumul aşa-numitului „drum al mătăsii”. Au influenţat în mică măsură comerţul pe mare, iar atacurile cu flota asupra Japoniei au demonstrat incapacitatea de a desfăşura război naval.
citadele
Ginghis Han (Temüügin, Тэмүүжин: „Întemeietorul“) a fost unul dintre cei mai mari cuceritori din toate timpurile: a cucerit o mare parte din Asia, punând temeliile Imperiul Mongol, personalitatea lui fiind asemănătoare cu aceea a lui Alexandru cel Mare.
În anul 1206, la 42 ani şi după o campanie militară împotriva unor triburi din estul Mongoliei, şeful militar Temüügin devine „mare conducător” (1206-1227)(hagan, „hanul hanilor”), sub numele de Ginghis, al unei populaţii vorbitoare de dialecte mongole şi turceşti. Ginghis a unit triburile mongole şi a reuşit să ocupe cu oştile sale teritorii vaste, spre est, până la Marea Chinei, şi spre vest până la Marea Caspică. Pentru administrarea acestui imperiu uriaş, Ginghis han a emis decretele necesare sub formă de texte de lege. După moartea sa, imperiul a fost împărţit între fii lui şi extins în continuare, timp de două generaţii, după care marea formaţiune statală s-a dezmembratFelicitari, si multumim din inima pentru bagajul de cunostinte!