Goţii

[Lenuş Lungu]

Goţii erau un popor de sorginte germanică din marea familie a indo-europenilor, fiind cel mai însemnat neam din grupul germanilor răsăriteni. În secolul I d. Ch., goţii locuiau în regiunea Vistulei inferioare, lângă Marea Baltică, de unde, aflaţi în expansiune, pleacă în a doua jumătate a secolului II, spre miazăzi. Pe la anul 200 d.Ch. ei ajung în stepele din nordul Mării Negre şi ocupă în prima jumatate a secolului III, şi teritoriul roman dintre Prut şi gura Niprului (ad Moesiam) cu cetatile Olbia (la gura Niprului) si Tyras, (la gura Nistrului). Prima năvălire a goţilor spre Dunăre a avut loc în anul 238 d.Ch. Din acest moment, neâncetat, timp de aproape 50 de ani, au jefuit zona cuprinsă între Dacia şi Grecia şi au ajuns chiar şi până în nordul Asiei Mici. Printre obiectivele mai importante care le-au căzut victime s-a aflat şi cetatea Histria din Scythia Minor, situată în sudul Deltei Dunării, care a fost incendiată. În urma acestor atacuri, goţii se retrăgeau în grabă, încărcaţi de prăzi. De multe ori au atras în capcane trupele romane, producându-le mari daune, după care, au pustiit iarăşi teritoriul cotropit. În primăvara anului 250, s-a produs invazia sub comanda regelui Kniva, alături de care se aflau şi o serie de alte neamuri cum ar fi carpii, şi care a avut ca ţintă provinciile romane: Dacia, cele două Moesii şi Tracia. În timp ce carpii s-au despărţit de goţi şi au urcat prin Valea Oltului în Dacia romană, regele Kniva a trecut Dunărea în Moesia Inferior. Un al treilea corp de armată condus probabil de Argaithus şi Gunthericus, trecuse Dunărea de Jos şi intrase în Dobrogea pentru ca ulterior să ajung până la oraşul tracic Philippopolis (Plovdiv). Legatul roman al Moesiei, Trebonianus Gallus, i-a respins pe goţi la Novae (Şiştov), însă Kniva a continuat să înainteze până la Philippopolis pentru a face joncţiunea cu cealaltă armată. Decius, care a devenit mai târziu împărat între 249 – 251, a reuşit să-i respingă pe carpi din Dacia romană, a încercat să depresurizeze fără succes şi Philippopolisul, însă a fost nevoit să se retragă în fortificaţia lui Trebonianus. Oraşul asediat a cedat în vara anului 250. Următoarea confruntare dintre romani şi goţi a avut loc în vara anului 251, în care cad pe câmpul de luptă atât Decius cât şi fiul său. Trebonianus a salvat cu greu resturile armatei, care l-a proclamat împărat (251 – 253), dar care a fost nevoit să-i lase pe goţi să plece cu o pradă bogată. O nouă invazie importantă a avut loc în 253, an în care guvernatorul moesiei Inferior, Aemilianus câştigă, după care devine împărat (253). În mod ciudat, victoriile lui Aemilianus nu i-a speriat pe goţi, neputând îmbunătăţi situaţia provinciilor romane din Balcani, şi mai mult, în anul următor, invazia goţilor a ajuns până la Salonic, producând mari pagube. În timpul domniei imparatului Gallienus (260 – 268), când Imperiul Roman era slabit datorita tulburarilor interne, provocate de mai multi pretendenti la tron, cea mai mare parte a Daciei a căzut in mainile navalitorilor (goţii si alţi migratori). Împaratul Aurelian (270 – 275), incercand restaurarea granitelor imperiului, face o expeditie impotriva goţilor din Dacia, dar cu toata victoria repurtata asupra lor, in urma careia ia titlul de “Gothicus maximus” şi “Dacicus maximus”, el nu mai poate restabili ordinea de mai inainte in Dacia. Astfel că, Aurelian incheie pace cu goţii, cedându-le Dacia ca unor federati ai Imperiului Roman, cu indatorirea de a pazi limita dunareana (271). Asadar, gasim in Dacia urmatoarele triburi de goti: taifalii şi victoalii. Aşezările goţilor în Dacia cuprindeau numai câmpia răsăriteană (Moldova cu partea estică a Ţării Româneşti), in timp ce în partea centrală şi muntoasă a provinciei, care fusese cel mai mult colonizată şi romanizată în timpul guvernării romane, continua să locuiască populaţia daco-romană, rămasă aici după retragerea legiunilor şi a administraţiei romane peste Dunăre (în Dacia Aureliană). Aceasta populatie daco-romană a ramas sub stapanire gotică. Dupa asezare, goţii se imparteau in vizigoţi ( goţi apuseni, ramura tervingilor), care locuiau in campia rasariteana a Daciei si pe Nistru, si in ostrogoţi (goţi răsăriteni), care locuiau la est de Nistru. Prin contactul cu Imperiul Roman, printre goţi se propaga, mai ales la vizigotii din Dacia, creştinismul. Primul episcop Wulfila (Ulfilas), care in 348 d.Ch. este silit sa se retraga cu o ceata de credincioasi peste Dunăre in Imperiul Roman din cauza persecutiilor din partea păgânilor, traduce Biblia în limba gotică. Alţi propovaduitori ai crestinismului la goţi, intre care sunt cunoscuti Sfântul Nichita şi Sfântul Sava (gotul), au suferit martirajul in Dacia. Dar, cu toate persecutiile, creştinismul se răspândeşte, aşa că, in curand cea mai mare parte a vizigoţilor devin crestini, deosebindu-se astfel tot mai mult de ostrogotii păgâni. Ostrogoţii condusi de regele lor Ermanric (Hermanric), i-a supus pe slavii şi finii vecini si formau un imperiu puternic ce cuprindea aproape toata Rusia meridională. Invazia hunilor din 375 d.Ch. îi gaseste pe goţi divizaţi religios si politic. Astfel ca ostrogoţii cad sub lovitura hunilor si devin supusi acestora. Vizigoţii se retrag peste Dunăre, unde primesc pământ în Moesia si Tracia, pe cand Dacia parasită de ei cade in mainile noilor navalitori. In Peninsula Balcanică, dar şi în Dacia, vizigoţii au fost condusi de regele Athanaric. Sub regele Alaric ei au trecut în Italia, şi de acolo (dupa moarte lui Alaric în 410), au trecut in Galia, fiind condusi de Ataulf, unde au înfiintat un regat având capitala la Tosola (415 – 507 d.Ch.). In cele din urmă, ei au ocupat Spania, înfiinţând acolo un regat având capitala la Toledo, unde s-au mentinut multa vreme sub Theodoric I şi Theodoric II, până când sunt infrânţi şi supusi de arabi (711). Ostrogoţii au ramas sub stapanirea hunilor pana la moartea lui Attila (453 d.Ch.). Dupa aceea, ei se ridica impreuna cu rudele lor, gepizii, şi iau în stapânire Dacia, ca federati ai Imperiului Roman. Sub regele Theodoric cel Mare, ostrogoţii au trecut apoi în Italia, unde au înfiinţat Regatul Ostrogot avand capitala la Ravenna (493 – 555) şi care a fost supus în cele din urma de împaratul Justinian I. Ultimul rege al ostrogoţilor a fost Athalaric.