Prima concubină menţionată în istoria scrisă ar putea fi Hagar, o sclavă egipteană, care e posibil să fi fost negresă. Hagar era servitoarea lui Sarah, soţia patriarhului Avraam. Nu se ştie nimic despre provenienţa lui Hagar, despre modul şi momentul în care a intrat ea în proprietatea lui Sarah. Cu siguranţă că biograful ei biblic ar fi uimit de fascinaţia pe care ea o stârneşte peste milenii, căci el a tratat-o ca pe un personaj evident minor, din fundalul relatării sale despre tragica infertilitate a lui Sarah. Autorul anonim îi dedică lui Hagar numai şapte modeste capitole biblice.
Sarah şi Avraam au avut multe aventuri, inclusiv un sejur periculos în Egipt, unde adorabila Sarah a atras, fără să vrea, atenţia faraonului, care a vrut să o ia în haremul lui. Avraam a salvat situaţia, pretinzînd că este „sora” lui. Faraonul i-a copleşit cu daruri în oi, boi, asini, cămile şi sclavi bărbaţi şi femei cu pielea neagră. Când faraonul a aflat că Avraam şi Sara îl păcăliseră, i-a poruncit lui Avraam să îşi ia nevasta şi să plece din Egipt. A fost destul de amabil, încât să le permită să păstreze turmele şi sclavii.
Avraam devenise un bărbat bogat, dar nu avea moştenitori, căci Sarah era stearpă. Iar situaţia nu părea să se schimbe, pentru că Sarah avea deja şaptezeci şi şase de ani (sau cel puţin aşa relatează autorul Genezei). Nu e de mirare că Avraam a disperat şi s-a rugat pentru a fi binecuvântat cu copii. Sarah se învinuia pentru nerodnicia ei, care în antichitate era considerată drept un blestem atât de mare, încât reprezenta un temei acceptabil pentru divorţ. Dar societatea lor avea un remediu simplu pentru infertilitate: o concubină fertilă. Aici apare pentru prima dată Hagar. „Vezi că Domnul m-a împiedicat să fac copii,” îi spune Sarah soţului ei; „du-te la sclava mea tânără, poate că ea ne va dărui un copil.” Avraam a fost de acord, iar Hagar nu a avut nimic de spus în această privinţă.
Curând, în ciuda faptului că avea optzeci şi şase de ani, Avraam a reuşit să o lase gravidă. Dar pântecele mărit al lui Hagar a schimbat-o pe tânără. Spre mirarea lui Sarah, sclava ei docilă, plăcută şi sociabilă a devenit o femeie sigură pe sine, chiar arogantă, care îşi privea stăpâna de sus, cu dispreţ. Şi de ce nu? Chiar dacă Hagar era doar o sclavă, pântecele ei se dovedise capabil să îi dea soţului stăpânei un moştenitor legitim. Pe Sarah a supărat-o atitudinea lui Hagar. Ea i se plânse lui Avraam, dar acesta se mulţumi să-i amintească faptul că era proprietara de drept a lui Hagar şi o putea pedepsi cât voia.
Nu ştim ce făcut Sarah – la vremea aceea, un remediu împotriva insolenţei era frecarea gurii obraznicului cu sare -, dar a pedepsit-o atât de crunt, încât Hagar s-a hotărât să fugă. Din fericire, un înger al Domnului a găsit-o pe Hagar în timp ce rătăcea în pustiu: „Hagar, sclavă a lui Sarah, de unde vii şi încotro mergi?” Hagar i-a explicat prin ce trecea, „întoarce-te la stăpâna ta şi supune-te ei”, i-a poruncit îngerul, dar îşi îndulci admonestarea, promiţându-i câte în lună şi în stele pentru viitorul ei copil. „Acum ai prins rod şi vei naşte un fiu; îl vei numi Ismael (care înseamnă «Dumnezeu aude»), căci Domnul a plecat urechea la supărarea ta.“
După această întâlnire, Hagar s-a întors şi i-a născut lui Avraam un fiu, care a fost numit Ismael, aşa cum se cuvenea. Se pare că l-a născut ghemuită la picioarele lui Sarah, ajutată de o moaşă, în obişnuitul stil al „naşterii în genunchi”: copilul era destinat să îşi moştenească mama „socială”, şi nu pe cea naturală. Hagar rămase cu Avraam şi Sarah pentru încă treisprezece ani, îngrijindu-l pe Ismael, căruia i-a fost şi doică.
Apoi se produse o minune. Domnul făcu un legământ complicat cu Avraam, punând capăt infertilităţii lui Sarah. La început, Sarah izbucni în râs la auzul unei asemenea grozăvii. Era prea bătrână. Cum să mai facă sex, şi cu atât mai mult un copil? Dar Dumnezeu o certă că râsese şi o întrebă: „E ceva ce Dumnezeu nu poate face?” Se pare că nimic nu îi era imposibil Domnului, căci Sarah prinse rod şi îl născu pe Isaac. Împlinise deja nouăzeci de ani, iar Avraam avea o sută de ani. „Cine i-ar fi spus lui Avraam că Sarah avea să-i facă copii? Şi iată că i-am născut un fiu la această vîrstă înaintată”, se bucură Sara. Isaac crescu şi se făcu puternic, iar Sarah îl înţărca.
Dar, într-o zi, în timp ce îşi privea băieţelul jucându-se cu Ismael, fratele lui vitreg, se simţi cuprinsă de puternice resentimente. Primul fiu al lui Avraam avea să fie părtaş la moştenirea tatălui său. „Alung-o pe sclava aceasta şi pe fiul ei!” strigă Sarah la Avraam, „căci nici un fiu de sclavă nu va fi părtaş la moştenirea fiului meu, Isaac.” Avraam a fost profund tulburat, deşi numai în ceea ce îl privea pe Ismael, nu şi pe Hagar. Se rugă pentru îndrumare, iar Dumnezeu îl îndemnă să-i facă pe plac lui Sarah, căci ambii săi fii aveau să întemeieze popoare.
În dimineaţa următoare, Avraam se sculă devreme, luă o pâine şi o ploscă cu apă şi o chemă pe Hagar. Şi bogătaşul Avraam îi dădu femeii doar aceste provizii şi îi spuse să îl ia pe Ismael, fiul lor adolescent, şi să plece. Uimiţi, Hagar şi Ismael rătăciră prin pustiu. Curând terminară proviziile, în disperare de cauză, Hagar îl îndrumă pe Ismael către un tufiş, apoi se îndepărtă, prăbuşindu-se la pământ. „Nu mă lăsa să văd cum îmi piere copilul”, plânse ea. Dar Dumnezeu veghea asupra ei şi trimise din nou un înger. Dumnezeu nu avea să îl lase pe Ismael să moară, spuse îngerul, deoarece plănuia să întemeieze un mare popor din sămânţa lui. Hagar deschise ochii cu uimire şi văzu că Dumnezeu făcuse o fântână. Îşi umplu plosca şi îi dădu fiului ei însetat să bea.
Hagar şi fiul ei, Ismael, au trăit ani de zile în pustiu. Au stabilit legături cu alţi oameni, iar Hagar a găsit resursele financiare necesare pentru a-l însura pe Ismael cu o egipteancă. Deşi evreii o duseseră în sclavie, Hagar invocă originile sale egiptene şi îşi ceru drepturile.
Astfel se sfârşeşte povestea lui Hagar, dar nu şi viaţa ei. Referinţele biblice la Ismael confirmă faptul că Dumnezeu şi-a ţinut promisiunea făcută lui Hagar, deoarece Ismael avu doisprezece fii, prinţii întemeietori ai celor douăsprezece triburi ismaelite. Ismael a trăit până la 137 de ani, ca fiu longeviv al unui tată la fel de longeviv (Avraam a murit la vârsta de 175 de ani, iar Ismael şi Isaac l-au îngropat împreună, în peştera Mach-pelah.)
Concubinajul lui Hagar a durat puţin, dar încercările prin care a trecut au făcut obiectul mai multor cărţi. La milenii distanţă, existenţa ei consemnată în câteva scurte fraze, a devenit un simbol pentru persecutatele lumii, o femeie exploatată sexual şi economic, văduvită de drepturi şi alungată fără milă. Dar, spre deosebire de alte femei care au trecut prin aceeaşi experienţă, Hagar a fost salvată de la nenorocire de însuşi Dumnezeu.
*****
sursa: Elizabeth Abbott, O istorie a amantelor, Ed. Lider, Bucureşti, 2005
-->
Răspunsuri
Adriaen van der Werff Sarah presenting Hagar to Abraham
Giovanni Battista Tiepolo - Hagar in the Wilderness
Mulţumesc frumos dl Muntean pentru minunatele imagini