În urmă cu câteva secole, un celebru artist a fost angajat pentru a picta interiorul catedralei dintr-un oraş sicilian. Subiectul lucrării era viaţa lui Hristos. Vreme de mulţi ani, maestrul a lucrat fără încetare şi, în cele din urmă, lucrarea era gata, cu excepţia a doua importante portrete: cel al lui Iisus copil şi cel al lui Iuda. Pictorul a căutat peste tot, în lungul şi în latul Siciliei, modelele potrivite pentru aceste esenţiale portrete.
Într-o zi, în vreme ce se plimba prin oraş, atenţia i-a fost atrasă de câţiva copii ce se jucau în stradă. Printre ei, era un băiat de 12 ani, a cărui faţă l-a tulburat până în străfundul sufletului. Înaintea lui se afla o imagine copleşitoare a purităţii, dar şi a puterii de a elibera oamenii de suferinţe şi amăgiri. A luat copilul cu el la catedrala şi, timp de câteva săptămâni, zi de zi, băiatul a stat nemişcat până când portretul lui Iisus copil a fost desăvârşit.
Pictorul nu reuşea însă să găsească nici un bărbat ale cărui trăsături să redea cât mai expresiv înfăţişarea lui Iuda. A ajuns chiar până acolo încât să ofere o mare recompensă acelui om care ar fi putut să îi ofere modelul unei figuri încărcate de toate păcatele omenirii. Nu s-a resemnat nici o clipă şi a continuat să umble de colo colo, prin satele şi cătunele italiene. Căutările lui au durat săptămâni, luni, ani..
După mult timp, pe când îşi îneca amarul în băutură într-o tavernă, a fost surprins de o apariţie înfiorătoare. Un bărbat cu o fată inspaimantatore, plină de zbârcituri şi cicatrici, a păşit pragul cârciumii şi a început să se milogească pentru un pahar cu vin. Faţa lui părea să fie o oglindă a tuturor viciilor umane. Traversat de o bucurie fără margini, artistul l-a apucat de braţ pe cerşetor şi l-a îndemnat: „Vino cu mine şi îţi voi cât vin doreşti!”
Zi şi noapte, pictorul nu şi-a scăpat din ochi modelul şi a lucrat febril la finalizarea capodoperei sale. Pe măsură ce înainta în muncă, s-a petrecut însă o transformare profundă în atitudinea bărbatului ce îi stătea în faţă. O stranie tensiune a pus stăpânire peste el şi i-a îndepărtat expresia îndobitocită şi resemnată pe măsuţa ce îşi aţintea cu nelinişte şi oroare ochii injectaţi peste portretul său ce începea să capete contur.
Într-o seară, nemairezistând atmsferei încordate din biserică, artistul şi-a pierdut răbdarea şi a întrebat: „Ce se întâmplă cu tine, omule? Ce anume te face să suferi atât de crunt?”
Bărbatul şi-a îngropat fata în palme oftând din greu. După un timp, şi-a ridicat capul, dându-şi la iveală lacrimile:
„Maestre, nu îţi mai aminteşti de mine? Cu mulţi ani în urmă, m-ai ales drept model pentru portretul lui Iisus copil!”
(artistul era Leonardo da Vinci şi povestea e descrisă în „Viaţa şi învăţăturile maeştrilor din extremul orient” de Baird Spalding – sursa:filedelumina.ro
-->
Răspunsuri
Cina cea de taină
Demult, pe când omul punea-n ce făcea
Iubire și suflet și har
Trăia un Da Vinci ce-n artă sclipea
Și toți se mirau de-al său dar.
Odată picta un lăcaș de-nchinat,
O scenă din sfinte scripturi:
Chiar ”Cina de taină” ce Domnul a dat
În cinstea preasfintelor guri.
Dar munca-i se-opri la chipuri ce-aveau
Un Bine și-un Rău de-ntrupat:
Isusul preasfânt și Iuda-și cereau
Modelul de chip de pictat
Găsi într-un cor un chip visător
Seninu-i cu drag i-a pictat.
La rău căutând modele de zor
Trei ani ca o clipă-au zburat.
În zdrențe, băut, într-un șanț a găsit
Un tânăr pierdut în păcat
În chipu-i un Iuda perfect a zărit
Și iute s-a pus pe lucrat
Încet revenindu-și bețivul a spus:
- Pictura aceasta o știu!
Am stat ca model să-l pictezi pe Isus!
S-a dus tot ce-aveam pe pustiu...
Căci toate-s gândite-n ceaslovul de sus
Din ce ne-a fost dat pe pământ:
Când simți fericirea ai chip de Isus
Și Iudă când lumea-ți s-a frânt...