Impactul celtilor in istoria antica a Europei

[Lenuş Lungu]

Impactul celtilor in istoria antica a Europei s-a facut simtit in mai putin de doua secole: de la cucerirea nordului Italiei in sec.al V-lea (Roma a fost atacata in anul 390) pana la jefuirea sanctuarului lui Apollon de la Delfi, in anul 279. La putin timp dupa aceea, destinul istoric al celtilor este pecetluit: prinsi intre expansiunea triburilor germanice si presiunea Romei, puterea lor nu inceteaza sa decline. Dar celtii erau mostenitorii unei protoistorii deosebit de bogate si creatoare. Or, dupa cum vom vedea, informatiile aduse de catre arheologie sunt de o mare importanta pentru intelegerea religiei celtice. Protoceltii sunt, foarte probabil, autorii culturii zise a "campurilor de urne" (Urnfield - desemnata astfel pentru ca mortii erau incinerati si cenusa lor depusa in urne, ingropate apoi in cimitire), elaborata in Europa Centrala intre anii 1300-700. Ei locuiau in sate, practicau agricultura, utilizau bronzul si incinerau mortii. Primele lor migratii (sec. X-IX) i-au adus in Franta, in Spania si in Marea Britanie. Intre anii 700-600, intrebuintarea fierului s-a raspandit in Europa Centrala; este cultura zisa Hallstatt, caracterizata printr-o stratificare sociala destul de marcata si prin rituri funerare diverse. Probabil ca aceste inovatii au fost rezultatul influentelor culturale iraniene, vehiculate de cimerieni (originari de la Marea Neagra). Atunci s-a constituit aristocratia militara celtica. Cadavrele (cel putin acelea ale capeteniilor) nu mai erau incinerate, ci, impreuna cu armele lor si cu alte obiecte pretioase, erau depuse intr-o caruta si ingropate apoi in camere funerare acoperite de o movila. Catre anii 500, in timpul celei de-a doua epoci a fierului, cunoscuta sub numele de La Tène, creativitatea artistica a geniului celtic a atins apogeul. Piesele de orfevrarie si nenumaratele obiecte de metal, scoase la lumina de sapaturi, au fost calificate "o glorie a lumii barbare, o mare, desi limitata, contributie a celtilor la cultura europeana." Data fiind penuria de izvoare scrise asupra religiei, documentele arheologice sunt de nepretuit. Gratie sapaturilor, se stie ca celtii acordau o mare importanta spatiului sacru, adica locurilor consacrate, dupa reguli precise, in jurul unui altar pe care se efectuau sacrificii. (Dupa cum vom vedea, delimitarea rituala a spatiului sacru si simbolismul "Centrului Lumii" sunt consemnate de autorii antici si se regasesc in mitologia irlandeza.) Tot gratie sapaturilor, se stie ca diverse tipuri de ofrande erau depuse in puturi rituale de doi pana la trei metri adancime. Ca si brothros-ul grecesc sau mundus-ul roman, aceste gropi rituale asigurau comunicarea cu divinitatile lumii subterane. Asemenea puturi sunt atestate din mileniul al II-lea; ele erau pline cu obiecte din aur si argint, ingramadite in caldari ceremoniale bogat decorate. (Amintirea acestor puturi legate de lumea de dincolo si de comori subterane se regaseste in legendele medievale si in folclorul celtic.)Nu mai putin importanta este confirmarea adusa de arheologie in legatura cu difuzarea si continuitatea cultului craniilor. De la cilindrii de calcar decorati cu capete stilizate, descoperiti la Yorkshire si datand inca din sec. al XVIII-lea i.e.n. si pana in evul mediu, craniile si reprezentarile de "capete taiate" sunt atestate in toate regiunile locuite de triburi celtice. S-au scos la lumina cranii depuse in nise sau incastrate in peretii sanctuarelor, capete sculptate in piatra, nenumarate imagini de lemn scufundate in izvoare. Or, importanta religioasa a craniilor a fost dezvaluita de autorii clasici si, in pofida interdictiei Bisericii, exaltarea "capului taiat" joaca un rol foarte important in legendele medievale si in folclorul britanic si irlandez. Este vorba, desigur, de un cult care isi afunda radacinile in preistorie si care a supravietuit in mai multe culturi asiatice pana in sec. al XIX-lea. Valoarea magico-religioasa originara a "capului taiat" a fost intarita apoi de credintele care localizau in craniu sursa primara a lui semen virile si sediul "spiritului". La celti, craniul constituia prin excelenta receptacolul unei forte sacre, de origine divina, care il ocrotea pe proprietar de toate primejdiile si ii asigura sanatate, bogatie si victorie. Pe scurt, descoperirile arheologice fac sa reiasa, pe de o parte, arhaismul culturii celtice, si, pe de alta parte, continuitatea anumitor idei religioase centrale din protoistorie in evul mediu. Numeroase dintre acele idei si obiceiuri apartineau vechilor tezaure religioase ale neoliticului, dar integrate intr-un sistem teologic mostenit de la stramosii lor indo-europeni. Uimitoarea continuitate culturala demonstrata de arheologie permite istoricului religiei celtice sa foloseasca izvoare tarzii, si, in primul rand, textele irlandeze redactate intre sec. VI si VIII, dar si legendele epice si folclorul care au supravietuit in Irlanda pana la sfarsitul secolului al XIX-lea....