latinitate si dacism

[Lenuş Lungu]

Formarea poporului român în spaţiul carpato-danubian şi continuitatea lui în acest spaţiu constituie un proces asemănător formării şi continuităţii celorlalte popoare romanice europene : francez, italian, spaniol şi portughez. La toate aceste popoare constatăm un element etnic de bază : galii în cazul francezilor, celtiberii în cazul spaniolilor şi portughezilor, galii şi etruscii în cazul italienilor. La români au fost daco-geţii, ramura de nord a tracilor. Dacii, sau geţii, fac parte din marele grup etnic al tracilor şi constituie cea mai importantă ramură a lui, având o civilizaţie, o cultură şi o istorie politică pe care n-a egalat-o nicio altă ramură. Se poate spune că geto-dacii reprezintă elita numerosului grup al tracilor. Cu privire la mulţimea acestor traci, Herodot face o afirmaţie de cea mai mare importanţă : "Neamul tracilor este, după cel al inzilor, cel mai numeros din lume. Dacă ar avea un singur cârmuitor sau dacă tracii s-ar înţelege între ei, ele ar fi de neînvins şi, după socotinţa mea, cu mult mai puternic decât toate neamurile." Dintre cele peste 100 de formaţiuni tribale şi gentilice ale tracilor, triburile dacilor şi geţilor erau cele mai mari şi cele mai puternice. Ocupau teritoriul cuprins între Munţii Balcani şi Munţii Slovaciei, şi de la litoralul apusean al Mării Negre până dincolo de bazinul Tisei. Triburile denumite "dacice" locuiau pe teritoriul actualei Transilvanii şi al Banatului, iar al "geţilor" în câmpia Dunării - inclusiv în sudul fluviului - , în Moldova şi Dobrogea de azi. Religia geto-dacilor, ca a tuturor popoarelor din antichitate, constituie unul dintre subiectele cele mai pasionante, atât prin fascinaţia subiectului în sine, cât mai ales prin aura creată în jurul lui de către o literatură de tot felul. Deşi istoriografia noastră, (dar nu numai) a reuşit achiziţii notabile, ea este totuşi destul de departe de a avea şi a ne oferi o imagine a religiei geto-dacice cât mai completă şi general acceptată.Ca orice neam indo-european, şi geto-dacii aveau o religie politeistă. Zeul cel mai frecvent menţionat la autorii vechi este Zalmoxis, "zeul carpatic al nemuririi". Unii susţin că este o divinitate chtoniană, alţii că este uraniana. Potrivit scrierii lui Herodot "acest Zalmoxis, fiind om ca toţi oamenii, ar fi trăit în robie la Samos ca sclav al lui Pytharoras. Apoi, câştigându-şi libertatea, ar fi dobândit avuţie multă şi, dobândind avere, s-a întors bogat printre ai lui. Cum tracii duceau o viaţă de sărăcie cruntă şi erau lipsiţi de învăţătură, Zalmoxis acesta care cunoscuse felul de viaţă ionian şi moravuri mai alese decât cele din Tracia, ca unul ce trăise printre eleni, şi mai ales alături de omul cel mai înţelept al Elladei, lângă Pythagoras, a pus să i se clădească o sală de primire, unde-i găzduia şi-i ospăta pe cetaţenii de frunte; în timpul ospeţelor, îi învăţa că nici el, nici oaspeţii lui, şi nici urmaşii lor în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, trăind de-a pururea, vor avea parte de toate bunătăţile. În timpul cât îşi ospăta oaspeţii şi le cuvânta astfel, pusese să i se facă o locuinţă sub pământ. Când locuinţa îi fu gata, se făcu nevăzut din mijlocul tracilor, coborând în adâncul încăperilor subterane, unde stătu ascuns vreme de trei ani. Tracii fură cuprinşi de părere de rău după el şi-l jeliră ca pe un mort. În al patrulea an se ivi însă iarăşi în faţa tracilor, şi aşa îi făcu Zamolxis să creadă în toate spusele lui."Descoperirile arheologice şi studiile recente au adus textului lui Herodot completări şi rectificări. Că Zamolxis ar fi fost la origine întemeietorul unui cult iniţiatic şi mistic, un personaj istoric real, un taumaturg şi un reformator care, ulterior a fost divinizat, este o ipoteză acceptabilă. Diodor din Sicilia îl situează alături de ceilalţi doi mari întemeietori de religii ai omenirii, Zarathustra şi Moise. Că ar fi fost sclav al lui Pitagora este însă o legendă naivă, respinsă chiar de Herodot, care era convins că "acest Zamolxis a trăit cu mai multă vreme înaintea lui Pythagoras."Privită sub raportul practicilor de cult, religia daco-geţilor era o religie iniţiatică şi mistică. Pentru această religie, caracteristic era actul iniţiatic al retragerii temporare în ceea ce semnifică "cealaltă lume", şi anume, într-o locuinţă subterană sau într-o grotă. De asemenea, semnificative pentru concepţia religioasă şi practicile cultice daco-getice, şi din nou confirmate de Herodot, erau şi banchetele rituale ale asociaţiilor religioase secrete pe care le formau iniţiaţii. Aceste practici de cult sunt atestate în lumea tracilor din sudul şi nordul Dunării.
Herodot vorbeşte despre cultul lui Zamolxis astfel :" Iată în ce fel se socot ei nemuritori : credinţa lor este că ei nu mor, ci că cel care piere se duce la Zamolxis. Tot în al cincilea an aruncă sorţie, şi întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorţul, îl trimit ca solie la Zalmoxis, încredintându-i de fiecare dată nevoile lor. Trimiterea solului se face astfel : câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii, apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagănă de câteva ori şi apoi, făcându-i vânt, îl aruncă în sus, peste vârful suliţelor. Dacă în cădere, omul moare străpuns, rămân încredinţaţi că zeul le este binevoitor; dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, huluindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai este în viaţă. Când tuna şi fulgera, tracii, despre care este vorba, trăgeau cu săgeţile spre cer,şi îşi ameninţau zeul, căci ei nu recunoşteau vrun alt zeu afară de al lor".

[Ioan Muntean]

Latinitate si dacism

[Lenuş Lungu]