Limbajul si ritualurile funerare in preistorie

Progresul omenirii a necesitat şi dezvoltarea capacităţilor mentale şi intelectuale. Învăţarea şi folosirea unui limbaj simbolic, precum şi apariţia primelor culte funerare marchează aşadar un punct de răscruce.

Se presupune că începând cu Homo ergaster putem vorbi de o conştiinţă fundamentală de sine şi o conştientizare a existenţei celorlalţi, precum şi de abilitatea primară de a folosi limbajul. Servind la transmiterea gândurilor, prin intermediul sunetelor şi cuvintelor purtătoare de sens (idei), limbajul cerea capacitatea de a conceptualiza ideile comunicate prin cuvinte şi simboluri. Spre deosebire de pictograme, simbolurile nu trebuie să semene cu lucrurile pe care le înlocuiesc. Ele sunt asociate cu anumite sensuri convenţionale (asupra cărora s-a căzut unanim de acord), pe care membrii grupului le învaţă în timp. Utilizarea limbajului necesită aşadar dezvoltarea paralelă a tuturor acestor însuşiri la toţi indivizii. Din păcate, în lipsa unor surse scrise, s-au putut trage doar concluzii indirecte cu privire la natura şi dimensiunile acestei dezvoltări.

Încă din Paleoliticul timpuriu s-a practicat înhumarea craniilor şi mandibulelor, în special de către hominizii ce populau teritoriul de azi al Chinei. Locuitorii peşterilor din Paleoliticul mijlociu aveau cu siguranţă ritualuri funerare, după cum o dovedeşte descoperirea unor schelete poziţionate cu grijă. Ele erau întinse pe spate sau ghemuite, cu unelte de piatră plasate alături. Scheletele şi mai ales craniile erau frecvent acoperite cu lespezi de piatră. Nu este foarte clar dacă se dorea protejarea morţilor, sau a celor vii de spiritele acestora. Craniul a beneficiat mereu de o atenţie specială, creierul fiind frecvent extras prin perforaţii practicate la baza calotei. În Paleoliticul târziu se presăra de obicei ocru, un pigment roşu, pe trupurile morţilor şi mai ales pe cranii, care erau apoi aşezate în compartimente delimitate cu pietre. În morminte au fost puse podoabe valoroase, lucrate cu mare migală sau unelte nefolosite de piatră. Au fost de asemenea descoperiţi dinţi perforaţi, purtaţi probabil ca pandantive.

Ritualuri funerare şi trepanaţii

În Paleoliticul târziu, morţii erau depuşi în poziţie aşezată în gropi săpate special pentru acest scop. Ele se aflau de obicei în centrul zonei de locuinţe sau lângă o vatră. Se presupune că înmormântarea avea loc doar după ce se schimbase locul de tabără. Găurile circulare descoperite în numeroase cranii au ridicat multe semne de întrebare. Prin ele era scos probabil creierul decedatului. Însă in unele cazuri, calota craniană se vindecase parţial şi osul reîncepuse să crească, ceea ce înseamnă că persoana rămăsese în viaţă şi după efectuarea ,,trepanaţiei“.

sursa: Marea istorie ilustrata a lumii

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->