In lucrarea de fata am cautat sa arat cum au trait si cum au actionat in anumite imprejurari diferite personalitati ale istoriei, artei sau stiintei, cu scopul de a oferi o mai buna cunoastere a acestora sub toate aspectele, ca si cauzelor care au justificat unele atitudini sau evenimente istorice.Viata este un mozaic de fiinte, personalitati si moravuri diferite: nu trebuie sa ne mire vecinatatea unora cu a altora, chiar coexistenta in acelasi individ a unor trasaturi contradictorii. Rezultanta este tocmai personajul ce ne retine atentia. Daca nu ar fi asa, nu ar mai exista nici „personajul”!Nu am intentionat sa judec nici un personaj expus in aceasta lucrare ci doar sa fiu nepartinitoare, sa inteleg si sa prezint adevarul asa cum ne-a fost lasat noua de inaintasii nostii. Sa judeci, afirma Andre Malraux, „inseamna sa nu intelegi, pentru ca, daca ai intelege, n-ai mai putea judeca”.Carol al VI-lea.-Pare surprinzator faptul ca istoricii nu s-au preocupat mai mult de caracterul aberant al regelui Frantei, Carol al VI-lea. A domnit patruzeci si doi de ani (1380-1422), fiind considerata una din cele mai lungi domnii din istoria Frantei. Boala psihica de care a suferit, insa a avut efecte asupra intregii tari; din aceasta cauza tot ce a intreprins predecesorul sau nu a durat si Franta a fost antrenata pe panta unei caderi periculoase.Nebunia regelui, latenta oarecum pana in 1392, a fost ascunsa cu mare grija de anturajul sau, dar aceasta stare nu a putut dura la nesfarsit, astfel incat in cele din uram adevarul a iesit la iveala. Cauza si originea nebuniei lui Carol ar trebui, se pare, cautate in studiul ascendentilor sai directi. Mama sa Jeanne de Bourbon, care se casatorise cu varul sau, Carol al V-lea, ar fi avut ea insasi un acces de nebunie in 1373, care a durat mai multe luni. Se pare ca boala se mostenea pe linie directa.Cat priveste nebunia lui Carol aceasta imbraca o forma caracteristica: schizofrenia paranoida. Incepand din anul 1405, nebunia regelui a luat proportii din ce in ce mai mari, iar perioadele de remisiune s-au facut tot mai rare. Carol refuza toate ingrijirile medicale iar in privinta murdariei din camera sa si a lenjeriei sale pe care nu o schimbase de cinci luni se relata ca: „deja murdaria si transpiratia facuse sa apara abcese pe unele parti ale corpului si era tot ciupit de purici si paduchi, care i se cuibarisera in vesmintele pe care nu vroia sa le lepede cu nici un chip.”De asemenea se mai spune despre el ca uneori uita de propria sa persoana, uita faptul ca era rege, sustinea cu indaratnicie ca nu se numea Carol si ca nu suporta florile de crin emblema regalitatii franceze, dar in ciuda acestor lucru nici un alt rege al Frantei nu a fost mai iubit si mai adorat pe timpul vietii si dupa moarte decat acest sarman nebun incoronat.Elisabeta I a Angliei.-Pe drept cuvant se poate spune despre Elisabeta I ca a reprezentat o figura singulara in istorie.Sa nascut la Grenwich (1533), a fost regina a Angliei si a Irlandei intre anii 1558-1603. Elisabeta era fiica lui Henric al VIII-lea si a Annei Boleyn, cea de-a doua din cele sase sotii avute de acesta. Ea nu a avut parte de o tinerete fericita: avea trei ani cand tatal sau a ordonat sa-i fie decapitata mama invinuind-o de adulter si treisprezece ani cand i-a murit tatal. De la parintele sau a mostenit cruzimea si inteligenta, iar de la mama sa, o nevoie maladiva de adulare. Ajunsa regina, s-a dovedit nu numai de o energie neobisnuita, ci se extrem de autoritara, restabilind anglicanismul ca religie oficiala. A ordonat executia Mariei Stuart si a contelui de Essex, manifestand din plin cu acest prilej cruzimea tatalui sau.Elisabeta I a ramas toata viata sa o celibatara indaratnica, desi constituia la vremea aceea cea mai buna partida din Europa si a fost cerut in casatorie de aproape toti printii si regii domnitori ai apusului. Dar, dupa cum prea bine se stie, nu si-a pus niciodata inelul de logodna pe deget!Era o erudita si s-a straduit neobosit sa se instruiasca, sa invete, sa stie cat mai mult si din cat mai multe domenii.Numerosi medici si istorici din toate timpurile au incercat sa elucideze misterul reginei supranumita „femeia fara barbat”. De altfel ea insasi si-a compus un epitaf aratand ca „a murit fecioara, asa cum a trait intreaga-i viata”. Or, aproape toate marturiile contemporane atesta ca aproximativ dupa patruzeci de ani a manifestat o senzualitate exacerbata, mostenita probabil de la ambii parinti: -frenezia de la Anna Boleyn si cruzimea de la Henric al VIII-lea. A avut toata viata numerosi curtezani, dar nu se stie cati dintre acestia i-au fost cu adevarat amanti. Unul dintre acestia, despre care se spune ca i-ar fi fost si partener, a fost contele de Essex, care avea douazeci de ani pe cand ea trecuse de saizeci!Dupa multe cercetari si dezbateri doctorii au ajuns la concluzia ca Elisabeta a avut o personalitate ciclotimica si ca a suferit de o psihoza maniaco-depresiva.Christina- enigmatica regina a Suediei.In sirul lung de capete incoronate care s-au perindat din cele mai vechi timpuri in istorie se detaseaza o figura insolita: este vorba de regina Christina a Suediei.Atitudinea ei de regina, investita cu raspunderi mari, care apasau greu pe umerii sai fragili de tanara femeie, se remarca printr-o serie de fapte, de contradictii si enigme, unele reale, altele probabil nascocite.De mica, se anuntase ca un copil precoce, mai apoi s-a dovedit insetata de cunoastere, detasandu-se net de cei din jurul sau; a refuzat cu indarjire sa se marite si in final a abdicat de la putere.Christina a fost fiica lui Gustav al II-lea Adolf care a fost o figura reprezentativa in istoria Suediei si chiar a Europei. Si-a petrecut mai aproape toata viata in tabere militare purtand o serie de razboaie lungi ce urmareau centralizarea statului.Firul vietii lui Gustav Adolf s-a curmat brusc la varsta de numai treizeci si opt de ani, fiind ucis in lupta de la Lutzen. A lasat in urma sa amintirea unui genial comandant militar, o tara saraca din cauza razboaielor si ca succesor la tron o fata: Christina-Augusta. Implinise abia sase ani cand si-a inceput meteorica-i domnie. Asa cum se obisnuia, pana la majorat, raspunderea conducerii a fost incredintata unui consiliu de regenta desemnat de cinci mari demnitari, printre care se numara si Axel Oxenstiern, un barbat capabil si viteaz, ce se va face remarcat prin calitatile sale cu totul iesite din comun.Presimtindu-si parca sfarsitul care se apropia, Gustav Adolf a declarat-o mostenitoare pe Christina inca de pe vremea de cand avea un an. Pentru a las un demn urmas la tron, regele a tinut sa nu precupeteasca nici un efort ca sa-i ofere o educatie pe masura. Constient de faptul ca nu se putea ocupa direct de instruirea fiicei sale, regele a lasat-o in grija sorei sale Caterina. Alegerea nu s-a dovedit a fi gresita, iar cunostintele i-au fost predate de eruditi ai timpului. Astfel, teologul Johannes Matthiae a initiat-o in teologie, greaca, latina, limbi moderne si literatura clasica. Eleva s-a dovedit la inaltimea maestrului, prinzand repede gustul cititului; in plus a invatat singura italiana si spaniola.Cand grijile domniei au inceput s-o impovareze, pregatirea politica si-a aflat-o de la Axel Oxenstiern, care intre timp fusese inaltat la functia de cancelar. Despre capacitatea ei intelectuala se dusese vestea in tot regatul. Inca din 1640, tanara regina Christina se interesa in mod constant de treburile politice, de mersul razboiului dus de armata tarii sale, aflate sub conducerea destoinicului cancelar Axel Oxenstiern. Ii placea indeosebi sa primeasca ambasadori, conversa cu ei si ii uimea prin eruditia sa si spiritul sau patrunzator. La varsta de 16 ani asista la sedintele Consiliului de regenta avand o participare tot mai activa prin interventiile sale si chiar implicandu-se in efectuarea unor sarcini. Nu a fost o surpriza pentru nimeni ca la 17 decembrie 1644, Christina proclamandu-se majora, a luat in propriile sale maini fraiele conducerii.Regina Christina, desi crescuta in spiritul si atmosfera sobra si modesta a parintilor sai, a facut o intoarcere de o suta optzeci de grade: si-a propus sa duca o viata intr-o bogatie ostentativa! A fost o mare amatoare de opere de arta, si le-a procurat pe orice cale. Regina, inconjurata de favoritii sai, a dus o viata libertina, intr-un lux ostentativ, necunoscut si fara egal in viata severilor nordici, obisnuiti sa infrunte vicisitudinile unei naturi aspre si neprietenoase. Intr-o vreme cand starea de razboi era privita ca normala, o femeie nu putea conduce totusi cu aceeasi eficienta ca si un barbat, si deci regina era nevoita sa se casatoreasca. Mandra, banuitoare si irascibila a refuzat sa se casatoreasca in ciuda faptului ca la mana sa au existat pretendenti care ar fi facut sa paleasca de invidie orice printesa din Europa.Abdica de la tron in anul 1654 si pleaca spre sud ducand cu ea un numar foarte mare de obiecte si avand o suita numeroasa. Primul popas a fost la Bruxelles unde se converteste la catolicism. De aici a plecat la Roma unde a fost atat de impresionata de papa Alexandru ca i-a adaugat numele la al sau devenind Christina-Alexandra. De aici pleaca in Franta unde este primita cu mare fast. Dorul de meleagurile natale o va duce de doua ori in Suedia. Moare la varsta de 63 de ani si corpul ii este asezat in Catedrala Sfantul Petru din Roma.Dupa expunerea vietii sale, se poate spune ca regina a fost o personalitate isterica atinsa de dromomanie. Boala i s-a declansat in perioada imediat urmatoare pubertatii, accentuandu-se cu varsta, motiv pentru care a fost probabil nevoita sa abdice. Se regasesc la Christina trasaturile ce alcatuiesc psihologia unui actor care interpreteaza in viata de toate zilele un anumit rol, urmarind sa convinga, sa uimeasca, sa starneasca admiratia. Regina, inconjurata de favoritii sai, a desfasurat o viata de lux ostentativ, necunoscut si fara egal in viata popoarelor nordice, urmarind sa rivalizeze cu Curtile europene.Realitatea este ca, dornica de libertate si repugnandu-i responsabilitatea conducerii, nu a pregetat sa abdice si sa peregrineze prin Europa.George Washington (1732-1799)-Cel mai celebru dintre presedintii americani, general si om politic, devenit primul presedinte al Statelor Unite (1789-1797), avea o fire anxioasa, fiind in permanenta obsedat de starea sanatatii sale; se spune chiar ca ar fi murit luandu-si pulsul. Maxilarele ii erau deformate si tot timpul a avut probleme cu dintii, astfel incat in cele din urma a fost nevoit sa-si puna dinti falsi dintr-un lemn tare. Pieptul ii era convex si avea tulburari respiratorii. In ultimii doi ani ai vietii reumatismul de care suferea s-a exacerbat atat de puternic incat ii imobilizase aproape complet mainile.Starea precara a sanatatii sale nu l-a impiedicat totusi, dupa ce i-a invins pe englezi, sa reorganizeze noul guvern independent, sa restabileasca situatia financiara a tarii si sa trateze intr-un mod stralucit cu indienii.George Washington a suferit de sindromul Alzheimer. Acesta este opinia celebrului istoric dr. Riley Woodhoc mentionata in cartea: Zile intunecate la Mt. Vernon. In ultimele zile ale vietii sale, Washington era umbra tragica a celui ce fusese. Nu putea nici macar sa-si lege singur sireturile de la pantof. Jurnalul personal si scrierile intime ale sotiei sale dezvaluie faptul ca presedintele era cu mintea ratacita. In 1799, la 67 de ani, cand a murit, era grav afectat de sindromul Alzheimer.In acele timpuri nu s-a pus diagnosticul, deoarece nu era cunoscuta aceasta maladie. Abia in 1906 – adica 107 ani dupa moartea lui a fost descoperita aceasta boala. Mai alarmant este faptul ca presedintele manifesta simptome ale bolii inca din 1777. Desi era un lider remarcabil, deosebit de dotat, Washington era foarte inconsecvent.Abraham Lincoln (1809-1865)Se stie ca a suferit de tuberculoza si de o stare depresiva cronica. Din cauza ultimei, se spune ca, in ziua casatoriei sale, ar fi fugit de acasa si s-ar fi ascuns; cand in cele din uram, cu mare greutate, prietenii l-ar fi gasit, era pe punctul de a se sinucide. Daca John Wiljes Booth nu l-ar fi asasinat, medicii presupun ca ar fi murit in urma complicatiilor date de boala Marfan care afecteaza mai multe organe vitale.Dwight Eisenhower (1890-1969).Cel de-al treizeci si patrulea presedinte al Statelor Unite, generalul Dwight Eisenhower, era, in 1952 comandantul suprem al fortelor N.A.T.O. Sustinut deopotriva de republicani si de democrati, la 16 aprilie se instaleaza la Casa Alba, fara sa fi visat vreodata la aceasta inalta functie. Nu era genul sau.Considerand-o ca o sarcina, a acceptat-o. Fire echilibrata, sobra, avea rabdarea unui elefant, capacitatea stoica de a primi loviturile fara sa se clinteasca si mai ales o inclinare catre compromisuri, calitati ce nu pot fi trecute usor cu vederea. Avand o educatie aleasa, convins de perceptele religioase fara a fi bigot, si-a facut o dogma politica din invatatura biblica: „Cine scoate sabia, de sabie va pieri”.Misiunea ce-i va fi incredintata nu era catusi de putin usoara. Mostenirea lasata de predecesorii sai, Roosvelt si Truman, tradusa prin douazeci de ani de guvernare democrata, insemna datorii imense. Conflictul coreean, efortul militar datorat si dezvoltarii fortei nucleare, epuizasera rezervele tarii. In plus pe plan intern, trebuie sa faca fata lui Mac Arthur si McCarthy, doua personalitati incomode, rupte de realitate si de mersul istoriei. I-ar fi fost greu si unui politician, cu atat mai mult unui om lipsit de experienta politica. Eisenhower a invins toate greutatile, in ciuda varstei sale: avea saizeci si doi de ani!Organizator excelent, dotat cu o forta de munca putin obisnuita, capabil de a intelege si de a se orienta repede si de a lua o decizie si de a o urmari pana la capat, presedintele Eisenhower a inregistrat succese demne de invidiat si, mai ales atat de necesare Statelor Unite intr-o perioada critica.Coincidenta nefericita, inca din primele zile de la instalarea sa ca presedinte au debutat niste dureri atroce abdominale, atat de puternice ca abia se mai putea tine pe picioare. Dupa un consult amanuntit s-a stabilit ca suferea de boala Crohn sau ileita. Aceasta se manifesta prin ingrosarea mucoasei peretelui intern al intestinului gros, ce poate duce la ocluzia intestinului. In 1953, boala fiind la inceput, s-a considerat ca nu era justificata operatia. Dupa trei ani, alte tulburari, mult mai serioase din cauza hipertensiunii, au inceput sa se manifeste: dureri de cap si ameteli puternice. Amenintat de arterioscleroza, renunta la fumat, desi ani de zile fumase zilnic doua pachete si chiar mai mult.Alimentele ii sunt administrate sub control, grasimile de orice fel fiindu-i excluse. Cu toate aceste masuri draconice, in cursul anului 1955 tensiunea atinge valori alarmante. La 25 septembrie, in timpul noptii face primul infarct. Este transportat la spitalul Fitzsimons. Cu acest accident debuteaza etapa finala, marcand declinul sanatatii presedintelui. In noaptea de 7 iunie 1956 boala Crohn atinge apogeul: ocluzie intestinala. Sansele de scapare: unu din sase. Operatia nu mai poate fi amanata.La 25 noiembrie 1957, imediat dupa masa, este doborat de un atac cerebral. Nu mai poate vorbi. De fapt avea greutati in vorbire de cateva zile. I-si revine reluandu-si activitatea. Intre 1960-1969, medici il considera de paisprezece ori mort din punct de vedere clinic. Sufera o noua operatie la intestine, din cauza ocluziei ivite intempestiv. Mai mult prezinta violente colici hepatice; este operat si i se extrage vezica in care se gasesc saisprezece calculi biliari.Sfarsitul nu este departe: o insuficienta cardiaca globala se instaleaza ireversibil si la 28 martie 1969, inima ii cedeaza definitiv. Ideea unui transplant cardiac a fost gasita de familie ca lipsita de logica.Lyndon Johnson (1908-1969)-Ajuns din cauza unei intamplari nefericite presedinte al Statelor Unite, Lyndon Johnson a fost o personalitate controversata. Temperament vulcanic, se comporta ca un adevarat suveran, vorbind cu cei din jurul sau intr-un limbaj colorat. Intreaga sa atitudine, dezvaluita acum publicului este incredibila.Fire dispretuitoare, profera cu usurinta imprecatiuni si avea mania sa fie filmat continuu, chiar atunci cand plonja gol obligandu-si oaspetii sa faca la fel, in piscina Casei Albe. Nonsalanta sau… altceva! Isi scarpina pe sub camasa burta si primea consilierii in cele mai insolite ipostaze. Orbit de putere, Johnson nu-si da seama ca a depasit de mult limitele unei decente elementare. Isi umileste colaboratorii si, mai ales, isi exprima neincrederea in ei, manifestand o inclinatie bolnavicioasa de a-i tortura moral. De aici pana la a pune la cale in S.U.A., interceptarea convorbirilor telefonice, e un pas. Si-l face. Nu reuseste sa-si domine indoielile, luand hotarari in ultimul moment.A fost macinat de impulsuri necontrolate si accese maniace. Vorbea mult, pe un ton monocord, repede, cu un debit surprinzator. Nu stie sa-si faca prieteni, iar pe cei pe care ii mai avea l-au parasit cu totii. In 1968 se decide sa abandoneze politica, si se retrage la ranch-ul sau, unde dupa mai multe infarcte moare peste un an.Richard Nixon-A fost comparat cu Ianus, de-a lungul intregii sale cariere politice nefacand altceva decat sa-si ascunda jocul si sa priveasca pe furis la altii.Caracterul lui Nixon trebuie sa fie explicat, spun psihanalistii, in copilaria sa, in saracia si viata dusa pana la o anumita varsta, plina de privatiuni. Astfel se naste in sufletul copilului un sentiment de ura fata de toate sistemele, cateodata chiar fata de toti oamenii.Pe tatal sau il acuza, facandu-l responsabil de saracia cunoscuta in copilarie, iar pe mama sa o respecta, mergand pana la a se identifica cu ea. Este doar cea care tine casa. In naivitatea sa de copil, isi imagineaza ca este preferatul ei; dar se inseala. Mai avea un frate, Harold. Bolnav de tuberculoza – boala de care va sucomba in cele din urma – mama sa Hannah pleaca departe de casa, in cautarea unei slujbe, pentru a-si ingriji copilul care se stingea vazand cu ochii. Richard este gelos.Dupa disparitia fratelui sau, intreaga afectiune a mamei sale se revarsa din nou asupra sa. Pe acest fundal extrem de complex apare un element nou: dorind sa-i insufle o rigoare morala cu ajutorul credintei, Hannah il duce ce regularitate la biserica. Si daca povetele recomandate pot fi sintetizate in cuvintele „umilinte, slabiciunea, nevoile trebuie combatute”, Richard in mintea lui frageda le interpreteaza in felul sau: „foloseste toate mijloacele pentru a le face fata”. Ca urmare, Richard Nixon devine un om ascuns, inchis in el, un introvertit. Astfel, ne explicam caracterul sau.Acest germene de personalitate va evolua in adolescenta in aceeasi directie, datorita imprejurarilor. In timpul studiilor are de intampinat nenumarate obstacole si este nevoit sa faca fata unor greutati de tot felul. Pentru a le surmonta, Richard lupta cu armele sale favorite, care ii aduc porecla de „Tricy-Dick” adica „Richard siretul”. Personalitatea ii este d acum formata; ajuns la apogeul carierei sale – de la un birou de avocatura, in fotoliul prezidential – nu va face altceva decat sa-si practice, ori de cate ori va fi cazul, metodele verificate si care i-au adus succes: intrigi, calomnii, lovituri sub centura, etichetarea adversarilor, intr-un cuvant o strategie de a-si insela adversarii, metode puse in slujba unui singur tel: interesul sau personal.Personalitate ambigua, plin de febrilitate, cauta legaturi la polul opus. Meticulos pana la manie, avand in fata scopul propus, isi controleaza si modeleaza gesturile si vocea pentru ca cel mai neinsemnat discurs. Are totusi un handicap: ii este teama de multime. Are fobie de oameni. Treptat maladia de care suferea, psihonevroza, devine tot mai evidenta. Tulburarile de comportament sporesc. Discuta ore intregi, o adevarata logoree, cu adjunctii sai despre cele mai neinsemnate lucruri. Se izoleaza complet, interpunandu-se intre el si restul Statelor Unite o superechipa de agenti si personaje gata sa execute orice. Nu isi iubea poporul, poate chiar il ura. Cum se poate explica altfel dezvoltarea serviciilor secrete pentru controlarea inamicului intern, pentru spionarea tarii. Un alt simptom: daca Johnson cerea sa fie filmat, Nixon voia sa fie inregistrat absolut totul, de la decizii politice pana la fapte banale. In seifurile de la Casa Alba se acumulau pe zi ce trecea, sub presedentia sa, kilometri de banda magnetica.Dezaprobat de propriul sau popor in urma afacerii Watergate, demisioneaza la 9 august 1974, retragandu-se la San Clemente. Va mai reveni in viata politica pentru a indeplini, pe linie de stat sau pe cont propriu, unele misiunii in diverse tari. Un ultim amanunt: intotdeauna intrigile si inselaciunile ii reusisera, cu exceptia celei din urma, care, din cauza extinderii nevrozei ce i-a intunecat judecata, i-a provocat caderea.Vladimir Ilici Ulianov – Lenin (1870-1924)-Vladimir Ilici s-a nascut la Simbirsk in 1870. Tatal sau, Ulianov, era inspector scolar si s-a straduit sa ofere copiilor sai o educatie aleasa. Cei doi baieti insa au fost atrasi de ideile revolutionare socialiste ce se raspandeau in tara tot mai mult.Fratele mai mare a lui Ilici este arestat, judecat si condamnat la moarte prin spanzurare. Efectul asupra lui Ilic iese imens: paraseste studiile Facultatii de Drept si se dedica activitatii revolutionare luandu-si porecla de „Lenin”, adica „omul de pe Lena”, fluviu pe malurile caruia isi va petrece o perioada din tineretea sa ca si deportat politic. Dotat cu talent oratoric si cu o imensa capacitate de munca, a studiat enorm. Dupa un exil in Elvetia, se intoarce in tara in noaptea de 3 aprilie 1917 la Petrograd si conduce revolutia din octombrie 1917.In 1919, pe cand se retragea de la un miting tinut la o uzina de langa Moscova, o opozanta, Fanya Kaplan, a tras doua focuri de revolver in el. Proiectilele de plumb au patruns in umar si in brat. Medicii au gasit de cuviinta ca ar fi prea riscant sa le extraga.Activitatea epuizanta a sfarsit prin a-si face simtite efectele. Paloarea fetei, cearcanele accentuate si mai ales oboseala nu au scapat neobservate celor din preajma sa. Secretarele, dar mai ales colaboratorii sai, l-au surprins nu o data in biroul sau aflat intr-o stare de prostatie. Cand se retragea in apartamentul sau din Kremlin, putea fi vazut mergand impleticindu-se si sprijinindu-se de ce avea la indemana. Raul a inceput sa progreseze si hemoragii minuscule au inceput sa se produca in creier. Rezultatul: maladia Alvarez.Are durei violente la cap, nu poate dormi. Vomita des si simte dureri difuze in abdomen. Isi pierde chiar graiul. Este chemat profesorul german Vorster care prognosticheaza un final apropiat si sumbru. La 26 mai 1922 un atac cerebral urmat de coma. Un cheag de sange a obturat o artera si ca urmare i-a paralizat partea dreapta a corpului.In iulie starea sanatatii se amelioreaza vazand cu ochii si in octombrie este in masura sa-si reia o parte din activitatea sa. Dar boala este prea grava si la 12 decembrie al doilea atac cerebral il doboara, pe cand se afla la birou. Paralizia nu o depaseste ca efecte pe precedenta. Dar nu se mai reso9arbe si Lenin este condamnat sa stea intr-un fotoliu. Nu poate sa scrie, ci doar sa dicteze, cuvintele fiind pronuntate cu destula greutate. La 9 martie cel de-al treilea atac il zdrobeste si mai mult. Nu mai poate vorbi deloc. La 15 mai isi pierde cunostinta complet. Va mai trai in aceasta stare de inconstienta inca opt luni, pana la 21 ianuarie 1924 cand inima inceteaza de a-i mai bate. Avea cincizeci si patru de ani.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri