Marele Diodor amintea în scrierile sale Insula Şerpilor, cunoscută ca Insula Leuky: "În faţa ţinutului celţilor, în parţile Oceanului, este o insula numită Leuky, adică Albă. Latona, mama lui Apollo, s-a născut aici şi din cauza asta Apollo este mai venerat aici decţt ceilalţi zei… Această insulă era numită şi Helixea (Felicia) sau “nesos makaron”, Insula Preafericiţilor. Nu departe de acolo erau munţii Riphei (Carpaţi)…"
Preafericiţii sau Blajinii erau urmaşii atlanţilor, cunoscuţi şi sub numele de rămăni. Despre ei textele vechi amintesc că locuiau pe lângă apele cele mari în care se varsă toate apele, iar folclorul românesc spune că în acele tarâmuri îşi are Dumnezeu cetatea de unde guvernează toate ale lumii, bune şi rele. Ipoteza existenţei unei Atlantide pe teritoriul actualei Mări Negre a fost îmbraţişata şi de Robert D. Ballard, fost ofiţer al armatei maritime a Statelor Unite şi oceanograf specializat ân arheologie acvatică, printre altele fiind descoperitorul rămăşiţelor Titanicului şi a navei de luptă Bismark. Acesta susţine că în urmă cu circa 7.000 de ani, fâşia de pămâînt care separa Mediterana de lacul Mării Negre a cedat sub presiunea apei. Revărsarea acesteia a fost catastrofală pentru civilizaţia momentului respectiv. Forţa apei a distrus totul în calea ei, iar egalizarea celor două nivele s-a făcut abia după 40 de zile. O serie de construcţii ciudate au fost depistate, cu ajutorul sonarului, pe fundul mării. Să fie oare vorba despre Atlantida? Susţinătorii plasării Atlantidei în Marea Neagră cred mai departe că adevăratele dovezi sunt îngropate în apropierea coastelor României, iar Insula Şerpilor e o rămăşişă a înfloritoarei civilizaţii de acum 10.000 de ani.
Etnograful Adrian Bucurescu arată că Atlantida s-a scufundat în marea denumită de egipteni Siriath, adică Marea Neagră. În cinstea lui Orpheus, împăratul-zeu numit de atlanţi, şi urmaşii lor direcţi, tracii, egiptenii au ridicat acum mai mult de 5.000 de ani, la Giseh, enigmaticul Sfinx. În 1913, în „Dacia preistorică“, Nicolae Denşuşianu localiza Atlantida între Porţile de Fier şi Sfinxul din Bucegi. „Atlantis“ este tradus de unii lingvişti prin „Fericire“, iar grecii antici denumeau actuala Insula a Şerpilor din Marea Neagră, (Nesos) Makaron, adică „A fericiţilor“. Nu departe de ea, arheologii ruşi au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite, dupa unii, atlanţilor. În apropiere, la Hamangia, au fost găsite uimitoarele figurine din lut, intitulate generic „Gânditorul“ şi datate 5000-3000 î.Hr., într-o perioadă când de gândire abstractă nu putea fi vorba.
Însaşi cetatea Histria conţine o ciudaţenie: pare a fi construită pe role. Este vorba despre un sistem de coloane orizontale peste care a fost construit zidul propriu-zis. Pentru cei care nu sunt specialişti, le spunem doar că astfel de construcţii folosesc, la ora actuală, arhitecţii japonezi pentru a atenua şocul cutremurelor. Este celebrul sistem de "clădiri pe role" care asigură siguranţa înaintea cutremurelor de orice fel. De unde cunoşteau grecii veniţi aici, pe ţărmul Mării Negre, această tehnică? Şi dacă o cunoşteau, de ce cetaţile din patria lor (mult mai încercată din punct de vedere seismic) şi din alte zone colonizate nu au fost construite în acelaşi mod?…
Charles Berlitz a publicat într-una din carţile sale, „Atlantis, al optulea continent“, o hartă modernă a planşeului Oceanului Atlantic. În zona Insulelor Canare, el arată că exista şi azi, acoperit de ape, un masiv muntos numit Dacia. De aici, presupunerea că atlanţii au plecat către zona Carpato-Danubiană, iar tracii ar fi urmaşii atlanţilor. Poate au ajuns în Insula Şerpilor (Alba) unde există acel templu al Zeului Soare (atlanţii aveau o religie bazată pe cultul Soarelui), apoi unul închinat lui Ahile sau chiar mormântul semizeului. Edificiul antic avea formă pătrată, fiecare latură având 29,87 m şi se pare că avea nouă altare. Funcţiona şi ca oracol şi se spune că aproape totul era din aur, marmură albă şi mărgăritare. Legendele romane spuneau că templul alb nu a fost construit de mâna oamenilor, ci era de origine divină. Motiv pentru care întreaga insulă a fost numită Insula Sfântă. Atlanţii e posibil sa fi ajuns şi prin parţile Braşovului, dacă ar fi să dăm crezare ipotezei care susţine că enigmaticul Templu al Ursiţelor de la Sinca Veche a fost întemeiat de aceeaşi civilizaţie care a ridicat şi Templul Alb din Insula Şerpilor. Un lucru e sigur şi uimitor: tracii au avut cunoştinte extraordinar de avansate pe care nu prea avea de unde sa le ia decât de la nişte colonizatori, necunoscuţi deocamdată.
sursa:forumparanormal
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri
Insula Şerpilor, pământ românesc
Romania, eterna perdanta a istoriei! din nou infranta, tradata, furata!
MAREA TRADARE, MARELE JAF NATIONAL: toti presedintii, politicienii, parlamentele si guvernele au actionat la unison: au oferit pe tava, cu acte in regula, bucati din Romania Ucrainei: Insula Serpilor, Basarabia, Tinutul Herta, Nordul Bucovinei. Solul, subsolul si vazduhul l-au dat, de mult, Rusiei - pe langa petrolul de sub pamant si din jurul Insulei Serpilor.
"O alianţă cu ruşii în orice împrejurare, o încredere în cuvântul sau semnătura lor, va fi totdeauna o nebunie scump platită." (A.D.Xenopol)
Situată în Marea Neagra, la 45 km NE de Sulina, mica insulă stâncoasă şi pustie, de 17 ha, a cunoscut în existenţa sa trimilenară o evoluţie tumultuoasă...
... de la Insula Albă a lui Ahile, până la ocuparea ei de către ruşi în sec. XIX-lea, când a devenit un important punct strategic pentru gurile Dunării şi arealul vestic al Mării Negre.
Ocupată militar de armata rusă, în august 1944, insula a fost anexată fraudulos de Uniunea Sovietică la 4 februarie 1948, printr-un protocol, şi predată URSS la 23 mai printr-un simplu un proces-verbal. Procesul-verbal nu a fost ratificat niciodată de Parlamentele României şi URSS; după destrămarea URSS, a trecut în stapânirea Republicii Ucraina.
România nu a pierdut doar un teritoriu, ci şi un important punct strategic, precum şi Platoul Continental al Insulei Şerpilor, care conţine importante rezerve de petrol şi gaze naturale.
În antichitate s-a numit Leuce (Albă) şi este pomenită întâia oară în anul 777 î.H. După mitologia greacă, zeiţa Thetis s-a rugat de Neptun să scoată din adâncul mării o insulă pentru fiul ei Achile, erou al Troiei. Pe insulă a existat şi un templu şi o statuie a lui Achile. S-a mai numit o vreme şi Insula Fericiţilor pentru că grecii credeau că sufletele eroilor morţi locuiau aici . După stăpânirea grecească, bastarnă, persană, romană, bizantină va ajunge în stăpânirea themei Paradunavon, mai apoi a genovezilor, dar şi a lui Dobrotiţă, Mircea cel Bătrân si-n cele din urmă sub stăpânire moldoveană.
Cronica de la Nuremberg afirma că “românii locuiau în insula Peuce vestită de cei vechi”. Peuce denumea şi delta. La 1484 Insula Şerpilor va intra sub stăpânire otomană.
Deşi tratatul de pace de la Bucureşti de la 1812 prevedea că insulele să nu fie ocupate şi luate în stăpânire, Rusia taristă va anexa acest teritoriu.
Tratatul de pace de la Adrianopol din septembrie 1829 stabileşte graniţa pe braţul St. Gheorghe, Delta şi Insula Şerpilor fiind încorporate la Rusia.
Tratatul de la Paris din 26 dec. 1856 atribuie în mod abuziv Delta Dunării şi Insula Şerpilor Imperiului Otoman . Fusese pe tapet chiar o cedare eventuală a Bolgradului de către Turcia în schimbul Insulei Şerpilor şi Deltei Dunării.
Tratatul de la Berlin din 13 iulie 1878 (anticipat de preliminariile din martie 1878 de la San Stefano) a hotărât la art.46 “,Atât insulele formând Delta Dunării cât şi Insula Şerpilor şi sandjacul Tulcei sânt adăugate României” . Tot atunci i s-a recunoscut României, Dobrogea.
În primul război mondial, în anul 1917, nava de război germană Breslau a bombardat insula, distrugând farul (reconstruit de România în 1922) . Tratatul de pace din 28 oct.1920 de la Paris întăreşte stăpânirea românească asupra Insulei Şerpilor. Conferinţa din 18 august 1938 de la Sinaia trecea sectorul Dunării maritime inclusiv Insula Şerpilor sub administraţia deplină a României .
Din august 1941 până în august 1944, Insula Şerpilor se află în subordinea Comandamentului german Admiral Schwerzes Meer, iar la 28 august 1944 un detaşament de marinari sovietici ocupă Insula Şerpilor.
Tratatul de pace din 10 feb. 1947 semnat şi ratificat şi de către URSS lăsa implicit Insula Şerpilor, României. Cu toate acestea, la 4 feb.1948 la Moscova, Petru Groza şi V. Molotov au semnat un protocol ce prevedea că Insula Şerpilor intră în cadrul URSS. Pe baza acestui act semnat între un şef de guvern şi un ministru de externe, în 23 mai 1948 reprezentanţi ai ministerelor de externe încheie chiar pe Insula Şerpilor (Zemeinâi) procesul verbal de predare a insulei care pe mai departe va face parte din Ucraina. Şi totuşi asupra acestor acte s-a păstrat secretul astfel că în martie 1949, căpitanul Copaciu, membru al comisiei de delimitare a frontierelor a fost arestat pentru că nu recunoştea URSS-lui Insula Şerpilor şi nici alte 5 insule de pe Braţul Chilia. În august 1949 nave militare sovietice, au somat pe românii ce păzeau farul, i-au arestat şi i-au debarcat la Sulina .
Documentele din 1948-1949 au fost ratificate la 20 iunie 1961 la propunerea lui Dej doar de Consiliul de Stat al R.P.R.
La rundele de negocieri la nivel de experţi privind fixarea limitei apelor teritoriale a platoului continental şi a zonei economice exclusive din 1967, 1975, 1976, 1978, 1980, 1986 şi 1987 delegaţia română a pus din nou în discuţie problema Insulei Şerpilor, URSS opunându-se oricărei rectificări .
Privind delimitarea zonei economice exclusive a României în Marea Neagră, partea adversă susţine că Insulei Şerpilor trebuie să i se acorde pe lângă ape teritoriale, platou continental şi zonă economică exclusivă, iar românii arătau că nu se încadrează în normele de drept pentru a i se acorda platou şi zonă economică .
Tratatul cu Ucraina semnat la 2 iunie 1997 se credea că dă părţii române concesia ca această insulă nelocuită să nu între conform regulilor dreptului internaţional în delimitarea platoului continental al celor două ţări.
Ucrainenii pretind că insula este locuită. Leonid Kucima a făcut o vizită fulger în iunie 2003 pe insulă. Au deschis şi o sucursală a băncii Aval pe această stâncă de 0,17 kmp. Dacă o insulă este locuită atunci legile internaţionale îi dau şi dreptul la platou continental de 20 km.
Interesul pentru insula ce a găzduit în decursul veacurilor temple, far pentru navigaţie, leprozerie, bază militară sovietică îl trezeşte acum în special ţiţeiul ascuns de adâncuri în jurul ei, pentru exploatarea căruia România are a se bate în continuare. În mod sigur se va ajunge a se cere arbitrajul Curţii Internaţionale de la Haga.
de Viorel Dolha