"...Marea Unire din 1918 a fost şi rãmâne pagina cea mai sublimã a istoriei româneştii. Mãreţia ei stã în faptul cã desãvârşirea unitãţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istoricã a întregii naţiuni române, realizatã într-un elan þornit cu putere din strãfundurile conştiinşei unitãţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l cãlãuzi cu inteligenţã politicã remarcabilã spre ţelul dorit. [...]
Marea Unire nu a fost rezultatul participãrii României la rãzboi. Nici partizanio Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluţia din Rusia şi destrãmarea monarhiei austro-ungare. Raţionamentul lor s-a înscris formulei tradiţionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania şi Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruinţã o excludea pe cealaltã, astfel cã nimeni nu vedea cum ar fi cu putinţã ca toate aceste provincii sã intre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat. [...]
Nu o victorie militarã a stat la temelia României Mari, ci actul de voinţã al naţiunii române de a-şi da armãtura teritorial-instituţionalã care este statul naţional.[...]
O necesitate istoricã - naţiunea trebuie sã trãiascã într-un stat naţional - s-a dovedit mai puternicã decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţã, şi, punînd în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţã uriaşã ca peste toate adversitãţile sã dea viaţã aspiraţiei sale: statul naţional."
Florin Constantiniu - O istorie sincerã a poporului român, ed. Univers Enciclopedic, 1997, p. 301-302
Răspunsuri
Asculta mai multe audio folk