Scurt istoric
Numele așezării Nucet, aflată la aproximativ 16 km de Târgoviște, între râurile Ilfov și Dâmbovița, a fost dat de multitudinea nucilor din zonă, care acum trăiesc doar cu numele. Mănăstirea Nucet este a doua mănăstire ca mărime și importanță din județul Dâmbovița, prima fiind Mănăstirea Dealu din Târgoviște (unde este așezat capul lui Mihai Viteazul). Un document din 1501, emis de Radu cel Mare, consemnează drept ctitori pe rudele sale, Gherghina Pârcălab și soția sa, Neaga, dar izvoarele istorice avansează ipoteza că ansamblul de la Nucet ar fi mai vechi, anterior anului 1375.
Cercetări arheologice recente au scos la iveală faptul că primul așezământ monastic era legat de o bisericuță din lemn, ridicată în secolul al IV-lea în timpul Basarabilor, prin ucenicii Sfântului Nicodim de la Tismana. Mănăstirea Nucet aparține lanțului de așezăminte ce apărau și fortificau în Evul Mediu cetatea de scaun Târgoviște, cetatea celor 33 de voievozi. De-a lungul timpului, mulți domnitori ai Țării Românești au reparat și fortificat ctitoria, au sporit avutul său prin danii, au transformat-o și au decorat-o. Ocrotitorul sfântului lăcaș este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.
Din cauza războaielor și cutremurelor, edificiul a ajuns însă într-o stare de degradare avansată, în proporție de 80%. În 1996, au început lucrările de restaurare, consolidare, refacere și amenajare, care au constat inițial în cercetări arheologice amănunțite și lămurirea unor aspecte din trecutul mănăstirii în scopul aflării cu exactitate a începuturilor sale.
Procesul a continuat prin consolidarea și amenajarea bisericii, restaurarea picturii, construirea chiliilor și a turnului de poartă, a paraclisului de pe latura sudică și a foișorului ce adăpostește „Fântâna de leac”. În 2004 s-au finalizat lucrările, iar lăcașul a fost sfințit printr-o sărbătoare duhovnicească.
Arhitectura și pictura
Intrarea în incinta ansamblului mănăstiresc Nucet se face printr-o poartă sculptată de lemn, cu o deschidere centrală înaltă și alte două laterale dispuse simetric, al cărei acoperiș este dispus pe stâlpi sculptați cu motive tradiționale.
Cum intri pe poartă, chiar în față, ușor la stânga se află o mică biserică din lemn ce adăpostește paraclisul, ce poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ale cărei picturi au fost realizate cu măiestrie și credință. De la intrare, în dreapta se află clădirea actuală a muzeului prin care se poate ajunge printr-o poartă veche sub formă de culoar.
În muzeu sunt abordate teme precum istoricul mănăstirii, patrimoniul mănăstirii, rolul bisericii în viața comunității. În aliniament cu fațada muzeului sunt dispuse chilii vopsite în alb, curate și îngrijite. Pe latura de nord a incintei se află trapeza mănăstirii, zugrăvită tot în alb, cu pridvor pătratic. Tot la nord se află un turn ce datează din secolele XVI – XVII și ruinele caselor domnești.
La vest și la sud sunt chilii și anexe adminstrativ-gospodărești, cu două nivele și pridvoare, de lemn la etaj și de zid la parter.
Biserica, poziționată în centrul spațiului mănăstiresc este formată din pridvor decroșat, naos și pronaos. La intrare, în pridvor, se află clopotnița. Pronaosul este dreptunghiular, mărginit de două arce, cu o boltă care se sprijină în direcția opusă pe alte arce. Naosul are forma unui pătrat, mărginit de arce sprijinite pe console ce ies din zid. Turla naosului are zece ferestre înalte și semicirculare. Alte ferestre dispuse simetric luminează, mai jos, biserica. Despărțit de iconostas se află altarul semicircular, acoperit de o semicupolă sferică, prevăzut cu o fereastră mare și alte două mici. Turlele bisericii sunt construite în stil doric toscan.
Pictura actuală a bisericii a fost restaurată după cea de din secolul al XIX-lea. Interiorul bisericii este pictat în totalitate. Deasupra intrării se află încastrată pisania bisericii din care aflăm că turnul a fost reconstruit. Deasupra pisaniei se află două picturi ce-i reprezintă pe Sfântul Visarion și Sfântul Gheorghe ucigând balaurul, a doua fiind și icoana de hram a bisericii.
Oază de pace și reculegere
Merg adeseori la Mănăstirea Nucet, ea fiind templul la care mergeam și în copilărie. Știu cum arăta și înainte de această restaurare și pot spune că este o diferență de la cer la pământ, locul având acum un aspect mult mai curat și armonios. Pe timpul lucrărilor de refacere slujbele se țineau la biserica de la vale, cum o numeau localnicii. Atmosfera de pace pe care locul sfânt o emană te îndeamnă la reculegere. Apare și o doză de bună dispoziție, plantele și animalele fiind factorii care aduc un zâmbet pe chipul celor ce pătrund în incinta ansamblului. Ele sunt îngrijite cu multă dăruire de călugărițele ce locuiesc în chilii.
Acum la Mănăstirea Nucet ajung oameni din toate colțurile țării, iar la „Fântâna de leac” merg să bea apă cu virtuți tămăduitoare toți cei ce cred în puterea rugăciunilor. Cu prilejul sărbătorii „Izvorul Tămăduirii” mulți creștini care vin în pelerinaj la Mănăstirea Nucet poposesc și la fântâna din minunata pădure unde aceasta este situată. Vindecarea este de multe ori un act de credință, iar apa acestei fântâni face minuni pentru cei care au o legătură puternică cu Dumnezeu sau pentru cei care creează acum această conexiune.
„Numai credința neclintită mântuiește pe om aici și dincolo deopotrivă. Credința e puntea vie peste prăpastiile dintre sufletul zbuciumat și lumea plină de enigme și, mai cu seamă, între om și Dumnezeu.” (Liviu Rebreanu)
Mihaela Mușetescu
sursa: jurnalspiritual.eu
-->
Răspunsuri
Bine-ai revenit Rodica! Sperăm că sănătoasă şi dornică de muncă!
Mulţumesc, domnule Muntean! Nu e chiar cum mi-am dorit, dar încet, încet sper să-mi revin! Multă sănătate vă doresc!