In 1851, Galilei a observat ca un pendul de o anumita lungime pare a oscila pe arcul sau de cerc intr-o perioada constanta de timp. Multi ani mai tarziu, Galilei i-a cerut fiului sau sa faca un ceas care sa foloseasca pendulul ca regulator, dorind astfel sa imbunatateasca precizia ceasurilor ce functionau numai pe baza de greutati.
Dar ceasul respectiv a devenit practic abia in 1656, datorita lui Christiaan Huygens. Un pendul simplu nu are perioade de oscilatie identice. De aceea, pentru a solutiona problema, Huygens a modificat pendulul, realizand astfel prima pendula cunoscuta. Aceasta era de fapt un fel de orologiu in miniatura bun pentru a fi montat in turnuri, cu o precizie suficienta pentru a indica minutele.
Cam in aceeasi perioada, Robert Hooke a facut experimente cu arcuri. Descoperirile lui au condus la realizarea unor ceasuri ce utilizau ca organ de actionare arcul in locul greutatilor, ceasul devenind astfel un aparat portabil. Prin secolul XVIII ceasurile care marcau secundele erau deja la indemana tuturor.
Treptat, ceasurile mecanice au devenit tot mai precise, dar cu anumite limite. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, oamenii de stiinta au inceput sa-si concentreze atentia la alte mijloace de masurare a timpului. Ceasurile atomice utilizeaza atomii care vibreaza de milioane de ori pe secunda.Pana si ieftinele ceasuri de mana cu cipuri de baza de siliciu au sute sau mii de vibratii fara eroare pe secunda. Ca urmare, astazi s-a ajuns la masurarea unor intervale de timp incredibil de mici. Chiar si computerul personal utilizeaza un regulator de timp care poate lucra in domeniul cuprins intre 4000 si 20.000 de cicluri pe secunda. Fara o masurare atat de exacta a timpului, computerele n-ar fi capabile sa opereze cu viteza si eficienta dorite.
sursa: Allexander Hellemans, Bryan Bunch – Istoria descoperirilor stiintifice, Ed. Orizonturi, Bucuresti, pag.142
-->
Răspunsuri
Inventii
Cand omul a constatat ca timpul este unul din lucrurile pe care nu le poate controla, a elaborat modalitati prin care sa-l poata masura. Din cea mai timpurie perioada atestata, calcularea timpului a fost preocuparea si pasiunea omului. Cadranele solare au fost un prim efort in acest sens. Evolutia ceasurilor s-a petrecut odata cu evolutia omului modern. In zilele noastre, acestea sunt atat un instrument care arata timpul, dar si o bijuterie, deoare unele dintre ele sunt chiar opere de arta. Ceasurile completeaza stilul cuiva, gustul si individualitatea sa.
Perioada cuprinsa intre anii 1500 si 1575 este considerata a fi marea epoca de dezvoltare si inovare in ceea ce priveste ceasurile. Ceasurile acelor zile erau niste structuri imense, ceea a facut transportarea lor imposibila. Cu toate acestea, primul ceas portabil a vazut lumina zilei in anul 1524. Ulterior, au aparut si alte tipuri de ceasuri in jurul anului 1548, care erau in mare parte de origine germana sau franceza. Abia in anul 1575 au aparut ceasurile de origine elvetiana sau engleza.
In timpul anilor 1600, pana la 1675, ceasurile nu evoluau prea mult in ceea ce priveste tehnica, dar erau folosite mai mult ca ornament. Tocmai din considerentul ca nu erau exacte, metale si pietre pretioase erau montate sau gravate pe ceasuri pentru a fi purtate ca bijuterii. Se purtau sub forma de pandantiv, atarnat la gat, fie in buzunarele, odata cu aparitia vestelor.
Dupa anul 1675, pentru prima data ceasurile foloseau arcurile spiralate, ceea ce a imbunatatit exactitatea redarii timpului de la fractiuni de o ora la fractiuni de un minut. Imbunatatirea preciziei a dus la adaugarea unei noi caracteristici: introducerea minutarului si impartirea cadranului in minute. Orele erau marcate cu cifre romane, iar minutele cu cifre arabe. Initial ceasurile trebuiau intoarse la fiecare 12 ore, dar adaugarea unei a patra roti a facut ca acestea sa fie intoarse la fiecare 24 de ore.
Ceasurile si-au continuat progresul constant pe parcursul secolului al XVIII-lea, iar in anul 1704, doi ceasornicari englezi, Facio de Duillier si J. Debaufre, au introdus metoda folosirii pietrelor pretioase ca rulmenti. Ulterior, timp de aproape un secol, arta folosirii bijuteriilor in ceasuri au fost atribuita englezilor.
Primul ceas care masura longitudinea a aparut in anul 1761. A fost inventat de John Harrison, dar pentru ca era foarte complicat nu s-a bucurat de un succes prea mare. Mai tarziu diversi orologieri au dezvoltat cronometre mai practice. Pana in secolul al XIX-lea cronometrul a evoluat pana la perfectiune. Acesta a fost, de asemenea, perioada in care secundele au fost adaugate pe ceasuri. Pana in anii 1850 ceasul cu intoarcere manuala era cel mai des raspandit si, treptat, designul i s-a schimbat de la un cadran drept la unul curbat.
Evolutia metalurgiei a avut un impact urias asupra dezvoltarii ceasurilor. Dupa 1900 erorile datorate temperaturii si echilibrului au fost eliminate ca urmare a utilizarii aliajelor bimetale. Aceasta perioada a cunoscut si nasterea ceasurilor de mana si pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, au luat complet locul ceasurilor de buzunar. Dupa 1945, ceasurile au fost echipate cu mecanisme complicate cum ar fi tragerea automata, setarea datei, a alarmei, iar din anii 1950 au fost disponibile si ceasurile care functionau pe baza de baterie. S-a nascut, de asemenea si conceptul de ceas electronic cu 2,5 milioane de batai pe secunda. Prin anii 1970, ceasurile electronice au inlocuit ceasurile mecanic pentru totdeauna.
sursa:roportal.ro
Mulţumesc Mihaela...
Evoluţii semnificative ale orologeriei între anul 1650 şi sfârşitul sec. XVIII se datorează progresului tehnic şi ştiinţific caracteristic pentru acea epocă. Inovaţiile principale din acea perioadă s-au datorat meşterilor în ceasuri şi orologii, precum John Arnold, Ferdinand Berthoud, Pierre Caron de Beaumarchais, George Graham, John Harrison, Christian Huygens, Jean André Lepaute, Jean-Antoine Lépine, Julien şi Pierre Leroy, Thomas Mudge, Abraham-Louis Perrelet şi J.-M. Pouzait. Astăzi printr-un un ceas complicat se înţelege unul care oferă informaţii suplimentare în raport cu funcţiile lui de bază. Turbioanele şi sistemele cu întoarcere automată sunt acceptate şi ele drept complicaţii, deşi nu se încadrează în definiţia generală. Primele complicaţii, ceasurile cu sonerie, sunt amintite deja într-o scrisoare trimisă de Jacopo Trotti către Ducele de Ferrara pe 19 iulie 1488.
O regulă timpurie a gildei ceasornicarilor din Geneva cerea ca membrii acestei, pentru a obţine titlul de meşter trebuiau să poată realiza "un ceas cu alarmă care sa poată fi purtat în jurul gâtului". Ceasornicarii englezi din sec. 17 au contribuit la dezvoltarea ceasurilor complicate, de exemplu prin mecanismul de repetiţie a lui Daniel Barlow (1675), introducerea indicatorului minutei de către Daniel Quare şi desigur Thomas Tompion. În 1720 George Graham a construit un mecanism cu un pendul de secunde, cu un indicator ce arăta 4 fracţiuni dintr-o secundă. Repetorul de minute al lui Thomas Mudge a apărut în anul 1750.
Funcţia de cronograf este probabil cea mai populară într-un ceas complicat. Pe 1 septembrie 1821 Nicolas Mathieu Rieussec, ceasornicar prin aprobare regală, a cronometrat o cursă de cai pe Champs de Mars în Paris. Un an mai târziu, el a patentat un cronograf cu secundă. Abraham-Louis Breguet a fost însă cel care a dezvoltat invenţia acestuia. In sec. 20 Gaston Breitling a realizat contorul de 30 de minute, în anul 1915, iar în 1933 tot el a depus patente pentru sisteme de cronometrare cu doua butoane. Funcţia de cronograf a fost secondată de un calendar complet în 1943. Primul prototip (neutilizat) a unui "cronoscope" cu întoarcere automată a apărut trei ani mai târziu, ca urmare a eforturilor lui Albert Piguet şi a firmei Lemania.
Abraham-Louis Breguet este renumit pentru patentul său din 1801, referitor la mecanismul cu turbion. Abraham-Louis Perrelet a inventat principiul mecanismului cu autoîntoarcere în circa anul 1774. În 1924 ceasornicarul englez John Harwood a depus primul patent elveţian pentru un ceas cu întoarcere automată (care era de fapt mai puţin eficient decât cel a lui Perellet). Un element important introdus a fost şi indicatorul de rezervă de mers al ceasurilor.
Este dificil să fie puse în lumină ceasurile complicate din ziua de azi. Vom menţiona poate modelul Da Vinci a lui IWC (1985), care afişează anul pe un afişaj cu 4 cifre şi este programat să ramână precis timp de 500 de ani. Sau Trilogy of Time a lui Ulysse Nardin (realizat de Ludwig Oeschslin): Astrolabium Galileo Galilei (1985), Planetarium Copernicus (1989) şi Tellurium Johannes Kepler (1992). Modelul 1735 a lui Blancpain (1991) combină un calendar perpetuu, un cronometru cu secundă ratrapantă şi un repetor de minute. Doi ani mai târziu Philippe Dufour a realizat primul ceas de mână cu sonerie mare de pasaj.
Două mari complicaţii, una a lui Gérand Genta şi alta a lui Frack Muller, au atras atenţia în 1994. Anul trecut Roger Dubuis a realizat un repetitor de minute şi un calendar perpetuu cu un afişaj retrograd. Audemars Piguet a comemorat anul 2000 cu lansarea mondială a lui Jules Audemard Sunrise şi Sunset Equation of Time Perpetual Calender. Fiecare ceas poate fi ajustat pentru longitudinea şi latitudinea a 14 oraşe importante. Desigur această listă nu va fi niciodată completă. De exemplu Star Caliber 2000 a lui Patek Philippe este o realizare extraordinară, care va fi aici doar pomenită.
După: Dominique Fléchon, istoric şi expert în Haute Horlogerie. Referat prezentat expozanţilor la Salon International de la Haute Horlogerie, Genève, 27 martie 2001. Titlul expoziţiei a fost: The World of Complicated Watches, sau Lumea Ceasurilor Complicate. Între 25 aprilie şi 3 septembrie 2001 expoziţia a putut fi vizitată la Musée de l'Horologerie et de l'Emaillerie, route de Malagnou 15, Genève. Publicat în: International Wristwatch, Issue 62.
sursa:ceasuri.ro
La inceput pentru masurarea timpului se foloseau soarele, luna si stelele. Pozitionarea soarelui pe cer arata daca este dimineata, amiaza sau seara, iar schimbarile lunii indicau anotimpurile anului. Unitati de masura gen ora sau minut nu existau.
Prima mentionare scrisa a unui ceasornicar dateaza inca din 1269. Ceasorincarii proveneau in principal din meserii precum lacatusi sau fierari care s-au specializat in arta confectionarii ceasurilor.
Fiind privita ca o arta ceasurile erau un lux pe care nu il putea permite oricine ceasorincarii fiind astfel nevoiti sa se mute din oras in oras pentru a-si prezenta ceasurile potentialilor cumparatori. Trecerea timpului a adus multe descoperiri menite sa faca indicarea timpului cat mai exacta. Printre cei care au contribuit la prefectionarea ceasului pot fi amintiti Cardano, Burgi, Galilei, Huygens sau Hook.
Astazi ceasurile sunt companionul nostru zilnic. Ceasul ne permite sa ne programam activitatile intr-o zi putand spune chiar ca fara ceas societatea noastra nu ar putea functiona.
Fara sa ne dam seama in fiecare zi suntem inconjurati de ceasuri incepand cu ceasurile de mana si ceasurile de la telefonul mobil pana la ceasurile din statile de autobus sau ceasurile din gari.
Dezvoltarea conceptului de timp masurat in ore, minute si secunde nu s-a produs de azi pe maine ci este rezultatul unui process indelungat ce se intinde pe secole intregi si se datoreaza evolutiei stiintei si a culturii omenesti. Incercarea de a masura si de a intelege timpul a existat ca o consecinta a dorintei noastre de a controla intr-un fel timpul chiar daca in zilele noastre lucrurile stau cam invers.
Timpul ne controleaza pe noi. Tot timpul cu ochii la ceas, tot timpul pe fuga pentru ca – ne place sau nu – timpul inseamna bani.
sursa:articole.org