sursa: crestinortodox.ro
Începuturile vorbei „la Paştele Cailor”
Tradiţia spune astfel: atunci când Maica Domnului l-a născut pe Mântuitorul Hristos, în ieslea grajdului, animalele au luat şi ele parte la măreţul eveniment, pline de atenţie. Se zice că pe cât de cuminţi erau boii şi oile, pe atât de gălăgioşi erau caii din grajd. Că mâhnire a faptului că pruncul nu avea linişte, din pricina nechezatului cailor, Maica Domnului se zice că le-ar fi spus cuvântul ca să nu se sature de mâncare decât o dată în an, la Înălţare Domnului, când Fiul ei se va fi înălţat la Cer. În ziua în care caii „îşi prăznuiesc” Paştele, pentru un ceas, ei se satură de păscut iarba câmpului.
Această tradiţie mai este cunoscută, încă din vechime, şi sub denumirea de Joia Iepelor. Această zi mai este numită, în popor, şi Ispas. Legat de aceasta a doua denumire populară a zilei, tradiţia locurilor a păstrat o altă legendă. Se zice că Ispas era un om ce a participat, alături de cei trei Apostoli, la Înălţarea Domnului. Ţinând seama că Ispas era un om bun şi vesel, oamenii cauta în această zi să fie bine dispuşi şi să nu-şi caute pricini de supărare. Vorba poporului spune că acel om care moare de Ispas ajunge direct în Rai. Pentru a aminti de această credinţă populară, cum că cel mort în această zi ajunge direct în Rai, oamenii îşi legau de mijloc un şir de frunze de nuc.
Potrivit unora dintre cei ce s-au ocupat cu studierea folclorului şi a tradiţiilor, această sărbătoare populară ar fi de provenienţă românească, mai ecact, din zona Translivaniei. Se mai crede, după câte se ştiu momentan, că acest obicei nu este de găsit în alte spaţii culturale. Despre cele petrecute, în vechime, în Transilvania, citim astfel: „În Evul Mediu, pe când în Ardeal există o componentă multietnica şi religioasă, sărbătoarea Învierii Domnului avea loc la date diferite. Mai exact, când ungurii îşi serbau Paştele, romanii cereau de la ei caii, ca să-şi lucreze pământul, iar când venea rândul romanilor să-şi serbeze Paştele, aceştia îşi împrumutau caii ungurilor”. Potrivit calculelor calendarului, se întâmplă că o dată la 4 sau 7 ani sărbătorirea Paştilor să cadă în aceeaşi zi. De aici a venit şi vorba „la Paştele Cailor”, acest an, în care toţi serbau Paştele la aceeaşi dată, fiind anul în care caii se odihneau.
Când are loc Paştele Cailor?
Paştele Cailor este sărbătorit în ziua de Înălţarea la Cer a Mântuitorului, adică în joia din săptămână a şasea de după Paşti. Spre deosebire de alte sărbători, Paştele Cailor nu are o dată fixă, aceasta fiind influenţată de data serbării Paştilor. Probabil că şi din această cauză a luat fiinţă vorba "la Paştele Cailor", însemnând o dată neştiută încă, fără o zi exactă în calendar.
[…]
-->
Răspunsuri
Mai este cunoscută drept "Joia iepelor".Expresia „la paștele cailor” a intrat în limbajul comun desemnând ceva foarte îndepărtat ca timp, sau niciodată. Această expresie se pare că nu e de regăsit în alte spații culturale decât cel românesc. Zona ei de proveniență e Transilvania. O legendă spune că, atunci când Fecioara Maria îl năștea pe Isus, caii făceau mare gălăgie. Aceasta i-ar fi blestemat să fie animale mereu flamânde, cu excepția unei singure zile pe an: Paștele cailor.
Sărbatoarea este prilej pentru organizarea de târguri și pentru încheierea unor afaceri. De Paștele lor, caii nu sunt puși la căruță, iar în trecut, în unele zone, se faceau slujbe religioase pentru sănătatea animalelor.