Plutarh Biografie
Data naşterii lui este estimată, cu aproximaţie, între anii 45 si 48 d.Hr., în timpul domniei împăratului Claudiu, în orasul Cheroneea din Beotia, provenind dintr-o familie înstărită şi cultivată. Studiază la Atena, retorica, filosofia şi ştiinţele vremii sale, avându-l ca maestru pe Ammonios Sakkas. În această perioadă, frecventează "Academia platoniciană". A fost căsătorit si a avut patru fii si o fiică. Soţia sa, Timoxene, s-a prăpădit pe când era încă foarte tânără şi, în amintirea ei, a scris o foarte frumoasa Consolare, gen filosofic pe care, înaintea lui, îl abordase Seneca, în limba latină, ale cărui scrieri ar fi putut să le citească în original, pe când se afla la Roma. Unele informaţii despre descendenţii săi sunt transmise de Apuleius, în lucrarea Măgarul de aur, eroul sau, Lucius, declarându-se un urmaş al familiei lui Plutarh, de la care ar fi mostenit înclinaţia pentru scris. Vizitează de mai multe ori Roma, unde predă filosofia morală. Obţine cetăţenia romană şi adoptă numele de familie Mestrius, în semn de omagiu adus prietenului său M. Mestrius Florus.
Data exacta a mortii lui este necunoscută si se presupune că ar fi survenit, la un moment dat, între anii 120 si 130 d.Hr., sub domnia i împăratului Hadrian.
Opera
Lucrările sale au fost reunite în 1296 de către Maximos Planudes în două culegeri:
• "Moralia" ("Scrieri morale"), alcătuite din eseuri și dialoguri, au ca tematică comentarii literare, estetice şi pedagogice, dezbateri cu privire la probleme religioase şi mitologice (printre altele reprezentarea lui Osiris în mitologia egipteană). Unele texte au conținut filosofic, în care Plutarch se relevă ca adept al platonismul "Banchetul celor şapte înţelepţi" un text dialogat asupra învăţăturilor celor şapte legendari înţelepţi ai Greciei antice.
• "Vieţile paralele ale oamenilor iluştri", cea mai cunoscută şi citită operă a lui Plutarch, cuprinde 50 de biografii, dintre care 46 sub formă de pereche, comparându-se un grec cu un roman, -. Biografii separate sunt cea a Marelui Rege persan Artaxerxes II, a lui Arat din Sikyon şi ale împăraţilor romani de la Augustus la Vitellius. "Vieţile paralele" sunt interesante nu numai din punct de vedere istorico-cultural, ci şi pentru că relatează deasemeni anecdote şi citate, prin care sunt caracterizate personalităţile respective.
21. 04.753 I.H este consemnată în istorie ca data creării oraşului Roma
Romulus şi fratele său geamăn Remus au întemeiat oraşul Roma, în locul unde fuseseră alăptaţi de o lupoaică atunci când erau sugari. Legenda referitoare la Romulus şi Remus îşi are probabil originea în secolul patru i.C., data exactă a întemeierii Romei fiind stabilită de către istoricul roman Marcus Terentius Varro, în secolul întâi I.H
În opera lui Plutarh numită „Oameni Iluştri ai Romei” dedicată personalităţiilor care au generat istorie în Roma găsim evocarea personalităţii acestor figuri mitice precum şi legenda pe care s-a construit istoria Romei. Potrivit legendei, Romulus şi Remus au fost fiii lui Rhea Silvia, fiica regelui Numitor din Alba Longa, oraş mitologic, localizat pe muntele Alban, în sud-estul viitoarei Rome. Înainte de naşterea gemenilor, Numitor a fost ucis de către fratele său mai mic Amulius, care a obligat-o pe Rhea să devină vestală, pentru a nu putea da naştere unor posibili rivali la titlul său. Totuşi, Rhea a rămas însărcinată cu zeul războiului Marte şi le-a dat naştere lui Romulus şi Remus. Amulius a cerut că sugarii să fie înecaţi în Tibru, însă aceştia au supravieţuit şi au ajuns la mal la poalele muntelui Palatin, unde au fost alăptaţi de o lupoaică, până când au fost găsiţi de ciobanul Faustulus, care împreună cu soţia sa, Laurenţia, se va ocupa de cresterea celor doi gemeni. Aflând care este originea lor, gemenii îl înlătură pe Amulius de la tron, iar lui Numitor i-a fost dată din nou domnia.
Văzând că atât albanii cât şi latinii erau numeroşi, cei doi fraţi se hotărăsc să construiască o cetate. Dar fiindcă erau gemeni, au hotărât ca zeii să le arate prin auspicii cine va da numele cetăţii şi cine o va conduce. Romulus îşi alege ca punct de observaţie Palatinul, iar Remus, Aventinul. Legenda spune că i s-a arătat mai întâi lui Remus semn prevestitor, zeii trimiţând în zbor deasupra Aventinului şase vulturi. Dar şi lui Romulus i-au fost trimişi în zbor vulturi, nu şase, ci doisprezece.
Luând în analiză prioritatea celui care a observat primul păsările, faţă de numărul net superior al păsărilor numărate de celălalt, între fraţi se iscă o ceartă. Aceasta a fost pricina discordiei, ce a alimentat o lupta sângeroasă în care Remus a murit răpus de sabia fratelui său. În urma acestei dispute s-a creat şi expresia: "Aşa va păţi oricine care va îndrăzni să treacă peste zidurile oraşului meu!", cuvinte rostite de Romulus.
Cetatea Roma va fi un oraş înfloritor ca niciun altul, dar va fi întotdeauna urmărit de fatum, din pricina fratricidului ce a stat la baza întemeierii sale. Treptat populaţia Romei creştea numeric cu oameni veniţi de oriunde, care erau primiţi cu dragă inimă. Majoritatea dintre ei constituiau un amestec (vagabonzi, cerşetori, dar şi lume liberă), însă femeile erau puţine.Pentru a compensa acest neajuns, Romulus va recurge la un şiretlic. Motivând că s-ar fi descoperit altarul lui Consus, zeul sfatului şi în cinstea căruia s-ar organiza o mare sărbătoare, atrage în oraş, tribul sabinelor cu soţiile şi copiii, în mijlocul petrecerii fiind răpite sabinele. Are loc un război cu regele Acro al oraşului Cenina, stăpânul sabinelor, care prin intervenţia lor aduc pacea, iar cele două triburi se unesc. În cinstea acestor femei, în oraşul Roma s-a introdus sărbătoarea femeilor sau matronalii, ţinută în fiecare an în ziua de întâi martie.
Treptat teritoriul Romei creştea cu noile popoare anexate. Un exemplu în acest sens este războiul purtat cu etruscii, în urmă căruia s-au anexat şapte regiuni. Războiul cu etruscii este ultimul purtat de Romulus, Roma era o mare ameninţare pentru celelalte triburi vecine şi nimeni nu mai îndrăznea să pornească război împotriva ei.
Romulus se umple de trufie, stăpâneşte populaţia cu ajutorul Lictorilor care erau straja personală. Cărmuia de unul singur şi lua hotărâri tot singur. Devenise un atotputernic şi despot. Populaţia era tot mai nemulţumită şi în al treizeci şi optulea an al domniei a adunat tot poporul dincolo de zidurile oraşului în locul numit Balta Caprei, unde în mijlocul unei furtuni puternice Romulus dispare şi se năştea legenda că el s-a înălţat la ceruri pentru a fi un zeu binevoitor, Curinus.
În opera sa Plutarh a acordat mare atenţie detaliului şi analizei, ilustrând pildele istorice cu fapte concrete şi atent studiate de el. În acest volum „Oameni iluştri ai Romei” sunt realizate un număr de optisprezece portrete ale conducătorilor acestei republici, ele continuându-se intr-o succesiune a istoriei până la Marcua Antonius care este ucis pe şapte decembrie 43 I.H. Astfel volumul amintit este o istorie a Romei, bine documentată şi literar realizată, ce cuprinde perioada 753-43 I.H.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri
Un istoric reprezentativ, care si-a consacrat in buna masura opera pentru ilustrarea traditiilor romane, scriind in timpul Imperiului a fost Plutarh (cca 46-125).
Nascut intr-o familie notabila din Beotia/Cheroneea, studiaza la Atena retorica,filosofia si stiintele vremii sale, avandu-l ca maestru pe Ammonios Sakkas, frecventeaza„Stoa”, precum si „Academia platoniciana”.Viziteaza de mai multe ori Roma, unde preda Filosofia morala. Obtine cetatenieromana si adopta numele de familie Mestrius, in semn de omagiu adus prietenului sau M.Mestrius Florus. Autoritatile imperiale romane il numesc procurator al provinciei Achaia dinGrecia. Mai tarziu devine preot la templul lui Apollo din Delphi.
Plutarh era foarte cultivat, avea cunostinte enciclopedice, fiind foarte pretuit incercurile hellenistice.Ultima parte a vietii o petrece la Cheroneea, unde scrie principalele sale opere in dialectatic, bazate in mare parte pe manuscrisele prelegerilor sale.
Operele sale au fost reunite in 1296 de catre Maximos Planudes in doua culegeri:„Moralia” („Scrieri morale”) si „Vietile paralele ale oamenilor ilustrii”.„Moralia” cuprinde eseuri si dialoguri ce au ca tematica comentarii literare, estetice sipedagogice, dezbateri cu privire la probleme religioase si mitologice( printre altelereprezentarea lui Osiris in mitologia egipteana)
Unele texte au continut filosofic, in carePlutarh se releva ca adept al platonismului in opozitie cu stoicismul si epircureismul.
In ceea ce priveste conceptia despre istorie, Plutarh impartaseste conceptiile lui Cicero,Salustius si Tacitus cu privire la rolul moralizator al istoriei
Biograful spune ca motivul esential pentru care a scris aceasta lucrare a fost dorinta de a-si randui viata si a si-o face asemanatoare cu virtutile oamenilor ale caror biografii le scrie sipe care ii ia parca, in gazda, prin istorie, pe fiecare dintre ei, spre a-l avea ca oaspete: „Aminceput sa ma indeletnicesc cu scrierea
Vietilor
indemnat de altii, dar continui si zabovesc acisi datorita mie insumi, caci am incercat sa-mi randuiesc si sa-mi fac viata asemanatoare cuvirtutile personajelor prezentate aci, folosindu-ma de istorie ca de o oglinda. Faptul ca nu seaseamana cu nimic altceva decat cu o convietuire si conlocuire, caci primind si luand ingazda, prin istorie, pe fiecare dintre ei, spre a-l avea ca musafir, l-am contemplat sa vad cateste de mare si cum este fiecare, alegand, spre a-l cunoaste, cele mai de seama si maifrumoase dintre faptele sale.”
Pentru a-si atinge scopul propus, acela de a zugravi omul, in tot ce are el maispecific si caracteristic, si nu numai omul politic, Plutarh cauta sa-l urmareasca pe acesta incat mai multe momente din viata publica si particulara, care-i aratau vreuna din trasaturilecaracterului sau.El vrea sa patrunda in sufletele persoanelor despre care vorbeste si sa le faca maiales portretul moral.Asadar, biograful a trebuit sa cerceteze atat izvoarele istoriografice, cat si izvoare de altanatura. Este greu de conceput ca Plutarh a consultat toate izvoarele in care se vorbea despreviata acelor oameni ilustrii.Cel mai probabil Plutarh a avut cateva izvoare de baza-istorice siperipatetice-pe care le-a completat cu informatii culese din alte opere.Printre cele mai de seama izvoare se numara:Eschil, Herodot, Tucidide, Platon, Ephoros,Teopomp, atidografii, peripateticii etc.
Opera
Operele sale au fost reunite în 1296 de către Maximos Planudes în două culegeri: