Într-o dimineaţă de 24 august , 79 d-Cr. , căruţele şi măgarii se înghesuiau pe străzile din Pompeii. Negustorii ambulanţi îşi lăudau marfa ; fetele bărfeau leneş la fântăna din colţul străzii ; într-o vinărie , un client tocmai pusese banii pe tjghea pentru a mai bea un pahar . Dar fata de la tejghea nu a mai apucat să ridice monedele căci , deodată , s-a auzit din toate părţile un zgomot asurzitor.
Vezuviul ( Vesuvio ) , vulcanul ce domina oraşul , erupsese. Sub presiunea gazelor interioare , cenuşa solidificată ce obtura craterul se spărsese , permiţând eruperea unei mase de lavă roşie , încinsă. Răcindu-se , aceasta se transforma în bolovani , îngropa casele şi bloca lumina soarelui. În noaptea următoare , Pompeii a fost îngropat sub 6 metri de lavă , praf şi cenuşă. S-a întâmplat atât de rapid , că mulţi dintre localnici nu au mai apucat să mai fugă. Asfixiaţi de gaze şi zdrobiţi de clădirile năruite , ei şi-au găsit sfârşitul pe străzi , în case sau în pivniţe. Înainte să moară , unul dintre ei şi-a amintit de crunta soartă ce se abătuse asupra celor două cetăţi din Vechiul Testament şi a scrijelit ,, Sodoma şi Gomora " pe un perete prăbuşit.
Pare ireal dar este adevărat. Din fericire , lumea modernă are relatarea unui martor ocular al tragediei de la Pompeii. Cele 2 scrisori pe care scriitorul roman Pliniu cel Tânăr le-a trimis istoricului Tacit sunt extrem de grăitoare. Pliniu cel Tânăr locuia cu unchiul său , Pliniu cel Bătrân , la Misenum , la 30 km de Pompeii. Iată ce a văzut în timp ce căuta să scape :
,, Cenuşa cădea deja" , scrie , el , ,, dar nu luase încă amploare.M-am uitat în jur : un nor dens , negru , venea în urma noastră , năpustindu-se spre pământ ca un potop ... S-a lăsat întunericul , nu acela al unei nopţi fără lună sau înnorate , ci mai degrabă de parcă cineva ar fi stins un felinar într-o odaie închisă. Puteai auzi ţipetele femeilor , gemetele copiilor şi urletele bărbaţilor ; unii îşi strigau părinţii , alţii copiii sau soţiile , încercând să se recunoască după voci. Oamenii îşi deplângeau propria soartă sau pe cea a rudelor lor şi câţiva se rugau să moară , în spaima lor de moarte. Mulţi îi implorau pe zei să-i ajute , dar şi mai mulţi credeau că nu mai rămăseseră zei şi că Universul avea să se scufunde pe veci în întuneric."
,, Cenuşa cădea deja" , scrie , el , ,, dar nu luase încă amploare.M-am uitat în jur : un nor dens , negru , venea în urma noastră , năpustindu-se spre pământ ca un potop ... S-a lăsat întunericul , nu acela al unei nopţi fără lună sau înnorate , ci mai degrabă de parcă cineva ar fi stins un felinar într-o odaie închisă. Puteai auzi ţipetele femeilor , gemetele copiilor şi urletele bărbaţilor ; unii îşi strigau părinţii , alţii copiii sau soţiile , încercând să se recunoască după voci. Oamenii îşi deplângeau propria soartă sau pe cea a rudelor lor şi câţiva se rugau să moară , în spaima lor de moarte. Mulţi îi implorau pe zei să-i ajute , dar şi mai mulţi credeau că nu mai rămăseseră zei şi că Universul avea să se scufunde pe veci în întuneric."
La vremea aceea , Pliniu cel Bătrân ( administrator roman şi el însuşi un scriitor prolific) comanda flota romană de la Misenum. Când a pornit erupţia , a plecat cu barca la Stabiae , pentru a-şi salva un prieten şi avea o imagine mai amănunţită a urgiei. După ce şi-a petrecut noaptea acolo , ,, a hotărât să descindă pe ţârm şi să caute posibilitatea unei scăpări pe mare" , scrie nepotul său , ,, dar a găsit că valurile erau sălbatice , primejdioase. A fost aşternută pe jos o pânză pe care să se întindă , iar el nu contenea să ceară apă rece de băut. Apoi flăcările şi mirosul de pucioasă , care prevesteau apropierea focului , i-au determinat pe ceilalţi să fugă , iar pe el l-au făcut să se ridice în picioare. Se sprijinea de sclavii săi , când , deodată s-a prăbuşit , probabil din cauza fumului ce îl sufoca. Când lumina zilei a reapărut , după două zile de când el încetase să o vadă , trupul său a fost găsit neatins ... în continuare înveşmântat şi părând că doarme , nicidecum că era mort."
Îmbălsămat cu lavă , Pompeii a rămas nedescoperit vreme de aproape 1700 de ani. Abia în 1748 a dat peste el Joaquin de Alcubierre , inginer în slujba regelui Neapolelui. Căutând să inspecteze un tunel vechi de apă , s-a scufundat şi a scos la iveală o minunată pictură murală . Apoi s-a împiedicat de trupul unui pompeiian cu mâna încleştată pe nişte monede de aur. Nimeni nu va şti vreodată dacă acel om era un hoţ sau dacă încerca , doar , să fugă cu banii pe care îi strânsese de-a lungul vieţii. Alcubierre a trecut la excavarea sitului . Abia peste 100 de ani , Giuseppe Fiorelli avea să introducă în politica avansării lente , piatră cu piatră , pentru a se asigura că nimic nu va fi pierdut în cursul excavării. Tot el a inventat tehnica turnării ipsosului în cavităţile formate de trupuri , pentru a apărea aşa cum fuseseră în momentul sfârşitului lor. Pe măsură ce oraşul era scos la iveală , părea să revină la viaţă. Scene murale sau picturi sofisticate , desene obscene sau inscripţii civilizate în marmură , toate s-au materializat în faţa ochilor arheologilor. Pe străzi încă se văd urmele căruţelor.
O imagine grăitoare a vieţii cotidiene a apărut chiar şi din inscripţiile scrijelite pe pereţi - variind de la ,, Figulus o iubeşte pe Idaia " la mai poetica
,, La fel de bine ai putea să opreşti vântul să sufle şi apele să curgă cum ai putea face ca un îndrăgostit să înceteze să mai iubească ".
Oricare dintre clădirile excavate din Pompeii oferă istoricului o imagine a vieţii publice şi private din citadelă ; cu toate acestea , se ştie prea puţin despre istoria sa timpurie. Scoaterea la iveală a unui templu doric dovedeşte că aşezarea exista în secolul al 6 lea î.Cr. şi că se afla sub înfluenţa grecilor.Pompeii a fost un oraş cu clădiri elegante. Cele mai mari edificii publice se găseau în sud-vestul cetăţii , acolo unde îşi clădiseră casele primii colonizatori din Pompeii. Aici , lângă Forumul Civil , se afla Templul lui Apollo , cea mai veche dintre clădirile din Pompeii - o dovedeşte ceramica greacă descoperită , datând din secolul 6 î.Cr. . Lângă bazilică se găseşte o clădire ce slujea deopotrivă ca piaţă şi tribunal , fiind cea mai bine păstrată clădire. Vizavi de Forum se găsea Edificiul Eumahiei. Inscripţiile din interior descriu cum a plătit Eumahia , o preoteasă publică , pentru ridicarea edificiului şi cum l-a închinat ,, Păcii şi Armoniei lui Augustus".Macellum ( piaţa mare) era la nord-est de Forum .Rândurile de tarabe care înconjurau clădirea principală pot fi văzute şi astăzi , ca şi rămăşiţele de cereale şi fructe care au fost vândute în fatidica zi de august a anului 79 d.Cr. O rigolă plină de oase de peşte indică poziţia unei tarabe cu produse de pescărie. În apropierea pieţei erau băile publice ale Forumului Civil. Cei ce mergeau la băile publice plonjau mai întâi în bazinul cu apă rece , iar înainte să se îmbăieze sau să se bălăcească în camera cu aburi fierbinţi , se duceau la masaj.
Romanii erau pasionaţi de teatru ; repertoriul cuprindea tragedii clasice , numere de pantomimă şi comedie burlescă , toate presărate cu clovni , dansatori şi acrobaţi. Cel mai mare teatru în aer liber al cetăţii avea o capacitate de 5000 de locuri. Pentru extravagantele spectacole marine , scena putea fi inundată instantaneu cu apă , iar canicula verilor meditareneene era îmblânzită de un dispozitiv de stropire , care arunca apă parfumată peste public. Dar spectacolele preferate de pompeiieni erau luptele de gladiatori pe viaţă şi pe moarte între infractori şi animale sălbatice.Munca grea era compensată de nivelul de viaţă ridicat din Pompeii. Pe mozaicul din casa unuia dintre artizanii din oraş era inscripţionată deviza ,, Să câştigi înseamnă să te bucuri". Vitalitatea comerţului citadin este ilustrată de tarabele care răsăreau , de cele mai multe ori , chiar în faţa intrărilor caselor. Arheologii au dezgropat o brutărie complet echipată , cu pâine în cuptor.Secara provenea din Egipt sau Tunisia şi era măcinată cu pietre de moară , învârtite cu ajutorul animalelor.
Una din trăsăturile cele mai izbitoare ale caselor din Pompeii este somptuozitatea decoraţiilor. Abundă în sculpturi în marmură şi bronz , în talere şi veselă de valoare. Sculpturile erau inspirate din arta lumii greceşti şi împodobeau fântănile , colonadele şi grădinile vilelor.Pompeii aveau şi un număr impresionant de mozaicuri. În perioada sa timpurie , acestea constituiau o formă de artă a pavajului. Cu timpul au ajuns să fie folosite pentru decorarea pereţilor , iar scenele înfăţişate au devenit tot mai amănunţite. În unele cazuri ele luau forma
unor animale sau a unor bărbaţi plecaţi la vănâtoare , călătorind pe mare sau participând la o întrecere sportivă.
sursa: http://www.stuckincustoms.com.
unor animale sau a unor bărbaţi plecaţi la vănâtoare , călătorind pe mare sau participând la o întrecere sportivă.
sursa: http://www.stuckincustoms.com.
-->
Răspunsuri