In Grecia, in partea de est a Marii Egee, chiar in vecinatatea coastelor turcesti, se afla insula Lesbos, a treia insula ca suprafata a tarii si a saptea din Marea Mediterana. In capitala insulei, Mytilene, locuiesc o treime din locuitori, in jur de 100.000.
Obisnuiti cu legendele grecesti pe care le intalnesc la tot pasul, oamenii se intreaba inevitabil de unde vine si aceasta denumire, mai ales ca gandul le zboara in zari nu foarte decente. O varianta il prezinta pe Lesbos ca fiind unul dintre fii lui Helios si primul rege al insulei.
Sappho si Alcaeus
Totodata, legenda care sta in picioare, mai ales pentru subiectul controversat, este data de povestea lui Sappho. Sappho este una dintre primele poete ale antichitatii. Aceasta s-a nascut prin anii 600 i.Hr., intr-o familie de aristocrati, s-a casatorit apoi cu un negutator si a avut o fiica, Cleis. A avut o viata linistita, lipsita e griji, astfel a inceput sa se dedice artelor pe aceasta insula.
Sappho era mai degraba "lirista" decat poeta, deoarece poemele sale erau intonate cu acompaniamentul unei lire. Artista si-a compus singura muzica, iar metrul liric a fost rafinat de ea intr-un stil aparte, cunoscut drept "metru safic". Sappho a dat o nota noua, personala poeziei antichitatii, si-a descris intamplarile din dragoste.
Cantecele de iubire si dor, cu femeia in centru, erau toate inspirate din stilul liric al acestei poete. Sappho a fost, de asemenea, responsabila de educarea unor fete care erau interesate de arta. Ea le-a ajutat si iubit si le-a dedicat apoi poeme de dragoste. Acestea au parasit pe rand insula Lesbos ca sa se marite, iar poeta le dedica poezii pentru nunta.
Sappho
Poezia sa continea intense note sexuale, erotice, lesbiene, dar in timp ce ea a trait, acest lucru nu a fost criticat, de unde putem intelege ca in acea perioada iubirea dintre femei nu era condamnata ca mai apoi. In secolul XIX Sappho era imaginea dragostei dintre femei, lesbianism si safic fiind doi termeni care vin din personalitatea acesteia. Artista a scris peste 500 poeme, iar din cele 12.000 de versuri adunate au mai ramas doar 700.
Multi adepti ai crestinismului au distrus poeziile safice, in special pe cele incarcate de erotism. Spre exemplu, in anul 380 d. Hr., Sf. Grigoriu din Naziansus, pe atunci episcopul Constantinopolului, a dat ordin ca aceste scrieri sa fie arse, iar Sappho a fos tnumita "tarfa nimfomana".
Ea a fost numita, in dialectul eolian, Psappha. Sappho a fost alungata din tara sa in primele de cenii ale secolului VI i. Hr. si a locuit o vreme in Sicilia, insa dupa scurt timp s-a intors pe insula Lesbos unde a ramas toata viata. Unele legende spun ca aceasta s-ar fi sinucis in cascada de la Leucada, dar sunt considerate mai degraba basme decat reflectari ale adevarului.
Parerile sunt impartite cand vine vorba de viata sentimentala a poetei. In nota ei biografica din lexiconul bizantin Suda, se precizeaza ca fost casatorita cu Kerkylas, un cetatean bogat, iar Ovidiu afirma acest fapt mai incolo. Legenda spune ca Sappho a devenit misandra fiind abuzata de sotul ei si a inceput astfel sa dezvolte relatii cu femeile.
Scoala pe care aceasta o conducea se numea "Casa Muzelor" si era mai degraba o asociatie, un fel de scoala de muzica si poezie dedicate Afroditei. Pentru ca interesata de acest aspect cand venea vorba de tinerele femei, amintim din opera poetei elene, cateva versuri dedicate unei "femei needucate":
Cand vei fi murit, vei zace pe veci, fara ca cineva sa-si aduca aminte de tine;
tu n-ai avut niciodata parte de trandafirii Pieirii;
fara renume aici, tot asa vei ramane si in Hades, ratacind incolo si incoace printre mortii necunoscuti.
Iubirea sa pentru Phaon, o alta poveste cusuta cu ata alba, a fost relatata in perioada mortii poetei.
Sappho - pictura
Cunoscuta drept "a zecea muza", multi greci puneau opera poetei langa cea a lui Homer. Ea isi asocia emotiile cu natura si universul, iar apa, focul, stelele sunt amestecate cu nelinistea sau veselia sufetlului sau. Subtilitatile fine din poezia ei ii dadeau tente moderne. La noi, poetul care a incercat sa scrie versuri in metru safic a fost Mihai Eminescu.
Poeziile sale au, dupa cum am spus, o tematica pur feminina, iar muzica si dansul reprezinta motive cheie. De asemenea, a compus si imnuri corale.
Ordinea cuvintelor din aceste poezii era foarte interesanta, totul parea atat de firesc, iar lipsa epitetlor bombastice oferea poeziei o naturalete inedita. Daca s-ar compara Iliada si Imnul safic, observam ca de multe ori astfel de invocatii catre divinitatile ce protejau iubirea si fecunditatea, reprezentau o practica frecventa in creatiile lirice din vechea Grecie.
Prima strofa a imnului safic
Afrodita, fiica lui Zeus, vicleana
Tu din tronul tau scaparand lumina,
Nu ma frange in chinuri, te rog, stapana
Nici in aleanuri
Sappho era o femeie simpla, delicata, una care nu tolera violenta, iubea pomii inverziti, bolta, cereasca, aurul, luna si nu concepea sa desparta notiunea de frumos de cea a binelui.
sursa: roportal
-->
Răspunsuri
Insula Lesbos – turism în lumea poetei Sappho
În cultura urbană contemporană, numele insulei Lesbos trimite automat cu gândul la locul de naştere şi ”creaţie” al anticei poete Sappho, prima lesbiană celebră din istorie, precum şi personajul în jurul căruia s-a edificat conceptul de ”iubire safică” sau lesbianism -comportamentul sexual al femeilor care îşi doresc drept ”partener” de cuplu tot o femeie. Dincolo de orice conotaţii ale lesbianismului, mica insulă din Marea Egee oferă numeroase obiective turistice, unice şi extrem de interesante şi pentru turiştii ”normali din punct de vedere al opţiunilor sexuale”. Istoria milenară, arhitectura, împrejurimile şi gastronomia cochetei insule invită la o explorare atentă a acestui loc cu reputaţie aparte.
Lesbos în date şi estimări
A treia insulă ca mărime din Grecia - după Creta şi Evvia - şi cea mai mare dintre numeroasele bucăţi de pământ care răsar din albastrul viu al Mării Egee, Lesbos a devenit, de-a lungul timpului, una dintre cele mai celebre insule din întreaga lume.
Separată de coasta turcă (Golful Edremit) de îngusta strâmtoare maritimă Mytilini (doar 5,5 kilometri lăţime), Lesbos adăposteşte o populaţie de circa 90.000 de suflete, o treime dintre aceste locuind în oraşul capitală Mytilene, situat în sud-estul insulei.
Insula este acoperită cu păduri de conifere (mai ales pini mediteraneeni), relieful său fiind unul predominant muntos. Piscurile Lepetymnos (968 metri) şi Olympus (967 metri), domină împrejurimile. Geneza vulcanică a insulei este dovedită de numeroase izvoare de apă termală.
Grecii o mai numesc şi Insula de Smarald, denumire dată pe baza varietăţii şi abundenţei florei locale. Pe lângă vegetaţia sălbatică, aspectul de verde intens este întregit şi de cei peste 11 milioane de măslini care acoperă circa 40% din suprafaţa insulei.
Clima este, evident, una tipic mediteraneană, cu temperatura medie anuală de +18 grade Celsius. Nebulozitatea extrem de scăzută face din Lesbos una dintre cele mai însorite insule din Grecia. După cum vă aşteptaţi, zăpezile şi ninsorile sunt foarte rare, iar firavul strat de zăpadă depus ocazional nu rezistă mai mult de o zi. Economia locală se bazează în principal pe agricultură şi turism. Producerea şi comercializarea uleiului de măsline reprezintă cea mai importantă sursă de venituri pentru locuitori. Pescuitul şi exportul de săpunuri naturale şi rachiu uzo sunt surse adiacente de câştig pentru autorităţi
Antichităţi insulare
Cele mai vechi dovezi ale prezenţei umane pe Lesbos datează din perioada paleolitică; numeroasele dovezi arheologice descoperite în siturile din Kagiani, Lisvori, Chalakies sau Thermi vorbesc despre prezenţa pe insulă a unor grupuri de păstori şi pescari, încă de acum 5.000 ani.
Mitologia greacă clasică realatează despre zeul Lesbos, vechiul patron al insulei care i-a preluat numele. Primul rege al insulei a fost Macaros, cel care şi-a ucis sora mai mare, pe prinţesa Canace, pentru a se înscăuna astfel liniştit pe tronul regal. Anticul Homer se referă la insulă drept Macaros edos - Tronul lui Macaros.
Abundenţa ceramicii în nuanţe cenuşii descoperită pe insulă, alături de divinizarea zeiţei Cybele - marea zeiţă-mamă din străvechea Anatolie, sugerează continuitatea populaţiei locale din perioada Neolitică.
Pentru o scurtă perioadă de timp, regatul din Lesbos a fost membru al confederaţiei ateniene. În perioada elenistică, la conducerea insulei s-au perindat o serie de regi, iar în anul 79 î. Hr., insula a fost cucerită de romani. Bizantinii au stăpânit apoi insula până în preajma celei de a Patra Cruciade, când ordinele cavalereşti catolice au cucerit-o, incluzând-o în Imperiul Latin, un stat alcătuit de cruciaţi din teritoriile smulse Imperiului Bizantin. Situaţia a durat până în anul 1247, când Bizanţul a reuşit să recucerească Lesbos. În anul 1355, din raţiuni politico-economice, bizantinii au donat insula bogatei familii genoveze Gattilusi, pentru ca turcii otomani să o cucerească în anul 1462. Lesbos a revenit statului grec abia în anul 1912, cu ocazia Primului Război Balcanic, moment în care gherilele greceşti au atacat cu succes garnizoanele otomane.
Insula lui Sappho
Celebră drept loc de baştină al poetei lesbiene Sappho, Lesbos este, de fapt, locul de origine a numeroase personalităţi ale lumii antice greceşti.
Aici, Arion a dezvoltat poemul de tip ditirambic, precursor al celebrelor tragedii greceşti de mai târziu. Tot aici, Terpander a pus bazele celor şapte note care alcătuiesc gama muzicală. Când Orfeu a stârnit mânia zeului Dyonisos, iar sângeroasele Menade l-au sfâşiat în bucăţi, lira sa divină a plutit spre ţărmul din Lesbos, unde, conform miturilor, sălăşluieşte şi astăzi, ascunsă într-o peşteră. Savantul antic Theophrastus, autor de cercetări botanice, s-a născut tot pe această insulă. Iar Lesbos este locul în care Aristotel a început primele cercetări asupra zoologiei sistematice. Teophannes, istoricul campaniilor militare duse de Pompei, a fost tot un localnic din Lesbos. Tot aici, Longus (secolul II d. Hr.) a scris romanul antic Daphnis şi Chloe.
Dar cea care a dus faima insulei în toată lumea a fost poeta antică Sappho, care s-a născut şi a trăit în Lesbos cândva între anii 630-570 î. Hr. Simpatiile politice ale poetei - şi nu viaţa sa intimă, cum s-ar putea crede - au dus la exilarea ei în Sicilia, unde a trăit între anii 604-594 î. Hr. Apetenţa sa erotică pentru femei a dus la lansarea termenilor de "lesbianism" şi "safism", cu referire strictă la relaţiile intime între femei.
Poemele sale, alături de majoritatea mărturiilor contemporanilor poetei, vorbesc limpede despre preferinţelor sale, cu toate că există unele relatări istorice conform cărora Sappho ar fi fost mai degrabă bisexuală. O astfel de sursă relatează despre sfârşitul lui Sappho, care s-ar fi aruncat de pe stâncile din Leucadia, deoarece dragostea sa fusese respinsă de Phaon, un banal barcagiu. Altă sursă antică susţine că "Sappho a fost căsătorită cu un foarte bogat negustor pe nume Cercylas, care se ocupa de comerţul cu Andros". Chiar şi mărturiile despre înfăţişarea sa rămân contradictorii. Alcaeus, contemporan cu poeta, se referă la ea în termeni de genul "zâmbitoarea Sappho, cea cu părul vopsit în violet", pe când filosoful Maximus din Tyr scrie în memoriile sale că "Sappho era o femeie mică de statură şi negricioasă...".
Opera ei poetică a fost foarte apreciată în Roma Antică, precum şi în perioada Renaşterii Medievale europene.
Astăzi, Eresos, locul de naştere al poetei a devenit un adevărat loc de pelerinaj pentru cupluri de lesbiene din întreaga lume.
Această situaţie a stârnit indignarea localnicilor care au rămas fideli principiiilor creştnismului ortodox. În anul 2008, o asociaţie a radicalilor din Lesbos a pierdut un proces intentat reprezentanţilor comunităţii homosexualilor şi lesbienelor din Grecia.
Locuitorii din Lesbos au cerut atunci în instanţă interzicerea termenului de "lesbiană" cu trimitere la comportamentul sexual în cauză, pe motiv că "acest termen îi defăimează şi insultă pe locuitorii insulei."
Ce facem în Lesbos?
Accesul în insulă se face, în general, prin aeroportul Odyseas Elytis, situat la 8 km de Mytilene, sau cu ajutorul zecilor de ambarcaţiuni care transportă turişti.
În insulă vă puteţi deplasa cu ajutorul reţelelor de autobuze şi microbuze locale. De reţinut că taxiurile sunt ieftine, iar fiecare maşină este obligată să deţină un aparat de taxat. Se pot, de asemenea, închiria automobile la preţuri decente.
Lesbos este faimoasă în întreaga Grecie şi pentru calitatea rachiului Uzo de aici. De fapt, insula este considerată unul dintre locurile unde această băutură apreciată a fost produsă în premieră. Ceramica din Lesbos este, de asemenea, de calitate ridicată, Agiasos şi Mandamonos fiind satele care păstrează şi astăzi tradiţia olăritului. Prelucrarea lemnului este o altă ocupaţie tradiţională în insulă.
De vizitat neapărat Sigri, un sătuc din vestul insulei, care adăposteşte celebra Pădure Pietrificată din Lesbos, o zonă de protecţie specială inclusă în Reţeaua Geoparcurilor Europene. Pădurea pietrificată s-a format între perioadele geologice ale Oligocenului târziu şi Miocenul mijlociu. Cenuşa vulcanică rezultată din erupţii s-a aşezat peste vegetaţia locală, procesul de fozilizare fiind facilitat de condiţiile zonale. Plantele fosilizate sunt rămăşiţele "silicifiate" ale pădurilor subtropicale care creşteau aici acum 15-20 milioane ani.
Dacă vizitaţi Molivos, nu aveţi cum să ocoliţi plajele aglomerate de la Petra şi Anaxos.
Oricum, pe coasta sudică a insulei întâlniţi plaja Vatera, una dintre cele mai lungi şi mai pustii plaje de pe tot litoralul grecesc. Nu ocoliţi nici pitorescul sat Agiasos, de la poalele Muntelui Olympos. Iar dacă vă cazaţi în Plomari, aveţi parte de priveliştea celor două mari golfuri ale insulei. Tot la Plomari găsiţi şi unele dintre cele mai vechi distilerii de uzo din Grecia.
Merită vizitat şi micul, dar cochetul şi pitorescul sat de pescari Skala Sykamineas din nordul insulei, precum şi castelul medieval ridicat de genovezi la Mytilene.
Gastronomia locală abundă în reţetele clasice ale bucătăriei mediteraneene greceşti, cu multe feluri din peşte şi fructe de mare, legume proaspete şi nelipsitul ulei natural de măsline.
Mult mai numeroase știri avem despre activitatea publică a lui Sappho. Ea a condus un fel de școală (sau cerc dacă vreți) pe nume "Casa Muzelor" pentru tinerele nobile, școală care a fost pusă sub patronajul Muzelor, Grațiilor și a Afroditei. Este vorba de fapt despre o asociație, care nu era decât o școală de muzică și poezie afiliată cultului marii divinități de origine asiatică; Afrodita. În astfel de școli educația poetică și morală nu era câtuși de puțin neglijată. Instituții asemănătoare par a fi fost numeroase în Lesbos de vreme ce Sappho însăși povestește despre existența a încă două cercuri conduse de Gorgo și de Andromeda. Poate uneia dintre aceste rivale i se adresează următoarele rânduri închinate de către Sappho: "unei femei needucate" : " când vei fi murit, vei zace pe veci, fără ca cineva să-și aducă aminte de tine; tu n-ai avut niciodată parte de trandafirii Pieirii; fără renume aici, tot așa vei rămâne și în Hades, rătăcind încolo și încoace printre morții necunoscuți".
În jurul morții poetei, antichitatea a brodat legenda iubirii pentru Phaon (Ovidiu, Heroides, XV ). Adonis, sau o altă divinitate asemănătoare, a fost cântat și sub numele de Phaon (sau Faon). Suprapunerea Adonis-Phaon stă la baza legendei care pretinde că poeta s-ar fi sinucis, în urma unei iubiri nefericite, aruncându-se de pe stânca Leucade (Ovidiu "Heroides"). Amintirea ei și impresia pe care a produs-o asupra posterității au lăsat urme neșterse în literatura greco-latină.Ea dedică unora dintre elevele sale versuri aprinse de pasiune. Cei vechi o numeau pe Sappho "a zecea muză" și-i așezau uneori opera alături de cea a lui Homer. Puținele versuri rămase de la ea sprijină această apreciere. Ea știa să exprime emoțiile sale asociindu-le cu Natura și Întregul Univers, cele trei lucruri părând inseparabile pentru Sappho. Apa, focul, fluviile, soarele, stelele sunt mereu evocate în versurile lui Sappho și sunt amestecate mereu cu tulburările sau bucuriile inimii ei prin corespondente subtile și secrete, care conferă poeziei sale un accent modern.Catul și Horațiu i-au adaptat și imitat unele poeme, încetățenind strofa safică la Roma. În lirica universală, au fost poeți care au încercat să scrie versuri în metrul safic (la noi Mihai Eminescu).Deși a avut de suferit din cauza vicsitudinilor politice prin care a trecut insula Lesbos fiind nevoită să ia calea exilului (stabilindu-se pentru o perioadă în Siracuza), în versurile ei nu apar aluzii la evenimentele care au dus la instaurarea tiraniei în Lesbos decât cu excepția a două, trei fragmente.
sursa:wikipedia
Stilul poeziei și lucrările
Tematica poeziilor sale este pur feminină, axată pe învățătura muzicii și a dansului. Cântecele compuse de Sappho și de elevele ei sunt monodii, acompaniate de liră (vezi imagine dreapta). Ea a compus însă și imnuri corale precum și poeme de largă respirație, după câte rezultă dintr-un fragment de epithalam în care cânta nunta lui Hector cu Andromaca. Valoroase sunt prelucrările ei din lirica populară din Lesbos, adevărate bijuterii ale genului, cântece de nuntă îndeosebi. Iubirea, strălucirea frumuseții tinere, farmecul personal, luxul, vraja nopții luminate de lună se desprind din fiecare rând scris de poetă, în puternic contrast cu oroarea de aspectele degadante ale vieții. Sappho a fost o artistă desăvârșită a cuvântului scris. Dialectul eolic ce-l întrebuințează nu a împiedicat (în general, «pentru detalii vezi Pierderea Poeziei lui Sappho») răspândirea poemelor ei, grupate de exegeții elenistici în 9 cărți. Mele (adică Cântecele) compuse de Sapho, grupate de filologii alexandrini după criterii metrice, erau în majoritatea lor monodii. Cele mai izbutite poeme rămân acelea în care sunt notate propriile ei trăiri. Evident, Sappho avea un model ilustru în poemele lui Arhiloh din Paros, dar puterea de expresie în creația ei, o îmbinare unică de simplitate și forță, este remarcabilă. Ca și Arhiloh urmând tradiția poetică urmată de Terpandru, Sappho acordă o deosebită grijă înfățișării stilistice și metrice a poemelor ce le compunea cu diferite ocazii: serbări religioase, căsătorii, ocazii festive, etc . Ordinea cuvintelor, de un firesc rar întâlnit, lipsa epitetelor pompoase, sonore, de rigoare în poezia epică, conferă versurilor safice o deosebită naturalețe. Abia la câteva lectrui cititorul își dă seama că impresia neasemuită care se degajă din fragmentele lizibile este, în fond, efectul unei arte poetice rafinate, în care legile simetriei și ale opoziției sunt aplicate fără greș. Cel mai cunoscut poem safic, cântecul I din cartea I, a fost considerat încă din antichitate o capodoperă. Poemul este un imn inchinat Afroditei. Dacă facem o apropiere între Iliada și Imnul Safic, ne dăm seama că asemenea invocații adresate divinității protectoare a iubirii și fecundității erau o practică curentă în creațiile poetice ale vechii Grecii.
Iată prima strofă: "Afrodita, fiica lui Zeus, vicleană/Tu din tronul tău scăpărând lumină,/Nu mă frânge în chinuri, te rog, stăpână/Nici în aleanuri" Zeița, care auzindu-i sosește într-un car tras de vrăbii iuți ce zboară lin peste pământu negru și îi adresează poetei următoarele cuvinte: "Cine te supără? Persuasiunea pe cine vrei să convingă? În curând cea care fuge acum de tine te va urmării, și, dacă nu te iubește, te va iubii." Oda se încheie cu o nouă invocație către zeiță, poeta cerându-i să fie dezlegată de neastâmpărul care o roade, să i se îndeplinească dorințele inimii.
Într-o altă odă - adaptată într-o limbă latină desăvârșită de Catul, marele admirator al poetei - revărsarea de pasiune descrisă sub aspectul fizic, cu elemente puternic contrastante, impresionează și astăzi, așa cum a impresionat și pe autorul care a scris "Tratatul despre Sublim". În această odă Sappho asistă, stând deoparte, la șoaptele a doi îndrăgostiți. Iată începutul poemului: "Mi se pare întocma la fel cu zeii/Omul care chiar dinainte îți șade/Și de aproape dulcile șoapte îți soarbe/Capul plecându-l/Și surâsul fermecător ți-admiră." Emoția care o încearcă pe Sappho o face să i se usuce limba în gură, capul să-i vâjâie, iar chipul îi este "mai galben decât firul uscat de iarbă." Concluzia vine firesc: "Parcă ași fi moartă."
Sappho
În acest poem nu este vorba despre o contemplare a ființei iubite și pierdute, nici despre un sentiment de meschină gelozie, ci de o stare psihologică complexă, determinată de izolarea celor doi față de tumultul pasional al poetei, ignorat cu desăvârșire de tânăra pereche. Sentimentul de iubire față de frumusețea gingașă a uneia sau a alteia dintre elevele sale revine în poezia safică sub multiple înfățișări. Este mai mult ca sigur, judecând ansamblul creației sale artistice, că Sappho nu iubea atât personalitatea tinerelor sale discipole, ale căror nume le cunoaștem destul de bine (Atthis, Anactoria, Gyrinna, Gongyla "cea ca un boboc de trandafir") cât și aspectul fizic al frumuseții lor, în plină înflorire. Căci Sappho, mai presus de orice, iubea frumosul, oricând și pretutindeni.
Această femeie, care nu tolera grosolănia sub nici o formă, iubea floriile, în primul rând trandafirul, pomii înverziți, imensitatea bolții cerești, luna, obiectele de aur, podoabele și rochiile. Tot ce o înconjoară se cuvine să fie frumos: "Blând Zefirul mângâie unda rece/Printre crengi de măr coborându-și zvonul/Iar din vârf ce-și tremură frunza, molcom/Picură somnul" sau:"Iarăși hora stelelor își ascunde/Strălucirea frunții când lumina crește/Risipindu-și, plină, lumina peste/Negura luminii." Dar, conform concepției curente, Sappho nu desparte noțiunea frumosului de cea a binelui: "cine este frumos, este frumos pe dinafară;/cine este bun nu va întârzia să devină și frumos." Aluziile mitologice, atâtea câte există la Sappho, sunt desprinse, în majoritatea lor, din ciclul troian, însă raportate însă la stări subiective. Într-un splendid poem, Sappho, amintește de Elena, soția lui Menelau, care și-a părăsit tot ce avea mai de preț, căminul conjugal, învinsă de puterea dragostei.
Pentru Sappho însă, lucrul "cel mai prețios" ar fi să revadă "mersul grațios și fața de lumină" a Anactoriei, care acum se află departe. Divinitățile proslăvite în imnurile pe care le compunea la diferite ocazii, fac aproape toate parte din cortegiul Afroditei. În afară de Grații, Muze, Nereide, și Nimfe un loc aparte îl ocupă Adonis, o divinitate asiatică minoră, legată, ca și Afrodita de cultul plantelor.
Într-un cântec meșteșugit pe baza antifonică, după modelul cântecului popular, se deplânge moartea demonului în accente care amintesc de "threnosul" (cântec de jale) homeric. Prin vădita preferință față de divinitățile venite din Orient, alegorii ale frumuseții, grației și fecundității, Sappho depășește lumea zeilor lui Homer. Influența Asiei, cu care Lesbosul întreținea legături intense, se făcuse, de altfel, simțită de mult în creația litereară a insulei Lesbos și încă din secolul VII Î.Hr. . Un papirus a dezvăluit totuși, că poeta ar fi cântat, uneori, și teme comune cu cele a lui Alceu, cum ar fi, de pildă alegoria corăbii surprinse de furtună în largul mării. Sappho restrânge tematica odei la cercul propriilor ei vicsitudini, dovedin, odată în plus că și în domeniul poeziei publice domină interesul ei personal.
A încercat să scrie și poezie epico-narativă. Principala ei compoziție, în acest domeniu, este destinată nunții lui Hector și Andromaca, dar autentificarea poemului este contestată. În poemele lipsite de destăinuiri asupra simțămintelor personale, Sappho se dovedește aceeași mare poetă. Principala sursă de inspirație ce o folosește este cântecul popular de nuntă, modelat cu măiestrie.
Demetrios, în "Tratatul despre stil" (167), a remarcat că, în seria cântecelor de nuntă arta poetei variază simțitor față de maniera ei obișnuită, străbătută de un intens lirism. Sappho se aproprie acum de vorbirea populară și devine când ironică, când iubitoare de hiperbole glumețe; altădată totul devine laudativ, ca și în fragmentul de față: "fericit mire, căsătoria s-a împlinit așa cum ți-a fost pe plac, ai fecioara pe care ți-ai dorit-o; înfățișarea ta, mireasă, este numai grație, privirea ți-e nespus de dulce, iubirea e răspândită pe fața ta frumoasă. Afrodita te-a cinstit în mod deosebit.."
imagine în care sunt prezentaţi Sapho şi Alceu împreună
Ritmurile în care se exprimă Sappho sunt grațioase și variate. Strofa ei preferată a primit numele de "safică"; în cântecele de nuntă, caracterizate prin refrenuri scurte, săltărețe, apar vădite influențe de ritmică populară sub forma unor strigături.
sursa;wikipedia
Pierderea poeziei lui Sappho
Deși lucrările lui Sappho au rezistat bine și în timpurile Romane, împreună cu schimbarea intereselor, stilurilor și a esteticii munca ei a fost transcrisă tot mai puțin, în special după ce academiile au încetat să le ceară studenților să studieze metrul safic. Un motiv pentru care metrul safic a încetat să mai fie studiat a fost că Greaca Atică și Homerică erau principalele limbi de studiu. Dialectul eolic al lui Sappho, unul dificil de învățat, și, chiar în timpurile Romane considerat arhaic, a pus un obstacol considerabil între lucrările ei și celebriate după ce acestea nu au mai fost cerute în academii.
Odată cu retragerea lucrărilor ei din norma academică (fenomen petrecut în tot Imperiul Bizantin), foarte puține copii a lucrărilor ei au fost făcute de scribi. Totuși, cei mai mari gânditori și poeți din Roma Antincă au continuat să o slăvească și să compare mulți scriitori și poeți cu ea, iar din aceste comparații și descrieri noi am extras multe dintre poemele ei cele mai interesante.
imagine care prezintă papirusul pe care s-au descoperit versuri de ale lui Sappho
Legende moderne, care au origini confuze, au făcut din moștenirea literară lăsată de Sappho victima unei distrugeri intenționate făcută de lideri ai bisericii scandalizați, de obicei prin arderea cărților. În prezent nu sunt conoscute izvoare istorice care să confirme aceste relatări. Gregory din Nazianzus, care împreună cu Papa Gregory al VII sunt prezentați ca și eroii negativi ai acestor povești, era un admirator al poeziei safice. De exemplu cărturarii moderni au notat ecouri ale lui Sappho printre versurile poeziei lui :Despre Natura Umană, care copiază din qvasi-sacrul accent a lui Sappho (alsos), ramurile bătute de vânt, și surprinzătorul cuvânt pentru somn adânc (kōma).
Este probabil ca poezia lui Sappho să se fi pierdut datorită acțiunii aceleași forțe de schimbare culturală care a distrus, cu sânge rece, rămășițele tuturor poeți greci canonici arhaici. Într-adevăr, așa cum s-ar aștepta de la estimații critice antice, care îi considerau pe Sappho și pe Pindar ca pe cei mai mari poeți ai poeziei lirice monodice respectiv poeziei pentru cor, mai multă poezie de a lui Sappho a supraviețuit prin citații și manuscripte decât a oricărui poet, făcând excepție de Pindar (al cui lucrări se păstrau în totalitate într-o tradiție a manuscriptelor).
Chiar dacă tradiția manuscriptelor nu s-a mai păstrat, câteva copii ale lucrărilor ei au fost descoperite într-un papirus egiptean dintr-o perioadă mai veche. O mare descoperire la Oxyrhynchus a adus multe versuri noi dar cu lipsuri la lumină. Din timpurile Renașterii Europene interesul pentru poezia lui Sappho a crescut, cunoscând perioade de popularitate generală pe măsură ce noile generații au descoperit lucrările ei. Deoarece puțini oameni sunt capabili să înțeleagă limbile antice, fiecare epocă a trdus lucrările lui Sappho în felul ei diferit. Poezia, precum cea a lui Sappho, (care se bazează pe metrul safic) este de exemplu greu de tradus în Engleză care folosește metre bazate pe accentuare și rimă pe când Greaca Antică folosește doar metre bazate pe lungimea versurilor. Ca rezultat, mulți translatori timpurii transformau poezia lui Sappho în așa fel ca aceasta să rimeze și să se potrivească gusturilor literare și/sau stilistice ale respectivului popor.
În anii '60 Mary Barnard a reintrodus pe Sappho în lumea literară printr-o nouă formă de traducere care ocolea rima sau alte forme de expresie literară precum sonetul care nu apar în poezia netradusă a lui Sappho. Alți traducători care i-au urmat tind să se ghideze după această metodă de traducere pentru a păstra măiestria poeziei safice chiar și în versuri traduse.
sursa:wikipedia
Celebra poeta a lumii antice, Sappho din Lesbos, a fost considerata una dintre primele lesbiene cunoscute in istorie. Sursele istorice neaga, insa, aceasta posibilitate, dat fiind faptul ca poeta era mama a doi copii, iar sinuciderea care i-a pus capat vietii a survenit in urma unei deceptii in dragoste. Sappho s-a aruncat de pe o stanca dupa ce a fost parasita de iubitul ei, Phaon. Se pare ca toate poeziile de dragoste dedicate tinerelor femei nu erau decat ode inchinate frumusetii feminine.
Cu privire la viața intimă a poetei părerile sunt împărțite. Notița biografică din lexiconul bizantin Suda susține că a fost căsătorită cu un cetățean bogat din Lesbos , Kerkylas, cu care a avut o fetiță Cleis (sau Kleïs), numită după mama poetei. Faptul este confirmat de Ovidiu (Heroides), precum și de o biografie anonimă, descifrată de pe un papirus. Un alt fragment papiriaceu, descoperit în deceniul prin 1940, cuprinde o mărturie directă a existenței copilului: "fetița mea frumoasă, Kleïs, ca o floare de aur".
-
1
-
2
-
3
de 3 Următor →