un articol de Valentin Roman
În urmă cu 2.300-2.500 de ani puternicul neam tracic al odrisilor a reuşit să creeze şi să menţină un regat ce domina întreaga Tracie Centrală, ocupând ambele maluri ale râului Tonzos (Tunja de astăzi), până în vecinătatea coloniei greceşti Apolonia.
Doi istorici eleni, Herodot şi Tucidite, amintesc de existenţa unui regat odris încă din secolul V î.e.n., ce cuprindea întreg spaţiul dintre Abdera şi gurile Dunării.
Pe baza surselor istorice, regele Teres I este considerat fondatorul statului odris, domnind, cu aproximaţie, între anii 470 şi 440 î.e.n. Pe tron îi urmează Sitalkes, care reuşeşte, pe perioada domniei (440-424 î.e.n.) să stăvilească incursiunile sciţilor de la nordul Dunării, dovedindu-se şi un bun diplomat prin încheierea unor alianţe cu grecii din Abdera şi Atena. 
Fidel alianţei cu grecii, regele odris Sitalkes participă alături de aceştia la o campanie militară îndreptată împotriva propriului său frate, Sparadokos, rege în Tracia Apuseană ce manifesta tendinţe expansioniste în teritoriile din jur. Sparadakos este înfrânt de alianţa odriso-macedoneană, condusă de Sitalkes şi Perdicass al Macedoniei, se refugiează la sciţi, care îl predau ulterior odrisilor.
După moartea lui Sitalkes regăsim pe tronul regatului odris următorii regi, în ordinea în care au domnit: Seuthes, Cotys şi Kersebleptes. În timpul domniei celui din urmă, mai exact în anul 341 î.e.n., statul odris este cucerit de Filip al II-lea al Macedoniei.
Descoperirile arheologice au relevat că regii odrisi, precum Sparadakos, Amadokos II, Teres II şi Ketriporis, emiteau monedă proprie de inspiraţie greacă.
Rezistenţa împotriva macedonilor şi celţilor şi cucerirea romană
După cucerirea regatului odris de către Filip al II-lea al Macedonii, teritoriul acestuia devine una dintre bazele de recrutare pentru armatele fiului său, Alexandru cel Mare, armate organizate în vederea susţinerii viitoarelor campanii din Asia.
Totuşi, dorinţa de independenţă a tracilor odrisi se manifestă permanent, printr-o serie de acţiuni militare cu scopul alungării administraţiei macedonene. Una dintre campaniile organizate de odrisi ce a dat mult de furcă macedonenilor a fost cea desfăşurată în anul 313 î.e.n sub conducerea lui Seuthes.
Celţii, instalaţi în Balcani în anul 277 î.e.n., se organizează într-un stat cu capitala la Tylis şi încep să controleze neamurile trace din jur. Aproximativ 60 de ani mai târziu o puternică răscoală, coordonată de odrisi, pune capăt dominaţiei celţilor în zonă.
Puterea odrisilor începe din nou să crească: regele Amadokos cuceresţte oraşul Philipopolis, Coty este recunoscut în 168 î.e.n ca regele al odrisilor de către romani, regele Diegylis cucereşte noi teritorii în sudul Traciei şi distruge Lysimacheia, iar regele Sadalas se dovedeşte un abil diplomat, stabilind relaţii cu Messembria şi triumvirul roman Marcus Antonius în anii 45-42 î.e.n.
În această perioadă are loc unirea dinastiei conducătoare odrise cu cea a sapeilor, tot de origine tracă, iar regatul odris devine clientelar Romei. Odrisii vor fi însărcinaţi de romani cu apărarea unei zone ce se întindea de la gurile Dunării până în nordul Greciei.
În anul 46 e.n., uciderea regelui odris Rhoemetalces al III-lea îi oferă împăratului roman Claudius pretextul de a invada regatul odrisilor, pe care îl desfiinţează, organizând partea de la sud de Balcani într-o nouă provincie imperială: Tracia.
Necropolele regale ale odrisilor
Săpăturile arheologice efectuate în Bulgaria în ultimele decenii au scos la lumină câteva necropole regale aparţinând neamului odrisilor. Astăzi, aceste situri oferă informaţii preţioase cu privire la organizarea socială a acestora, asupra aspectelor ce ţine de viaţa cotidiană şi credinţe religioase.
De pildă, nu departe de localitatea Douvanlii (districtul Plodviv, Bulgaria), arheologii au descoperit nu mai puţin de 29 de morminte individuale aparţinând clasei conducătoare odrise, ce datează din perioada cuprinsă între secolele VI-I î.e.n.
Inventarul arheologic bogat în obiecte de aur relevă bogăţia odrisilor şi priceperea meşterilor artizani locali, elemente ce confirmă afirmaţia lui Homer din Iliada, care, vorbind despre tracii ce au participat ca aliaţi ai troienilor la războiul cu grecii, a rămas uimit de bogăţia veşminteor acestora, de armele lor şi de prezenţa aurului până şi pe decoraţiunile carelor de luptă ale ostaşilor regelui Rhesos.
-->
Răspunsuri