Mesager către Zamolxe--desen de Radu Oltean www.historyarts.ro
Oamenii aceia—dacii sau getii nemuritori—si tara lor, erau ermetici pentru antici. Grecii se apropiasera de ei numai pe tarmurile Marii Pontice, fara sa se aventureze mult in interior. Romanii ii cunosteau doar pe razboinicii daci. Dunarea le inspira teama. Era un limes hyperboreu, de unde incepeau paminturile care dormitau sub lenesele stele ale polului getic—Getici sidera pigra poli—Martial ( 40—104 en) evoca in versurile sale imagini care fac aluzie la misterul si primejdiile acestei tari, unde, in acel moment, imparatul Domitian cunostea nenorocul armelor. Tara de iernatice urse, cu salbatica Peuce si Istrul frematind de tropotele cailor:
“Hiberna quamvis Arctos et rudis Peuce
Et ungularum pulsibus calens Hister”
Obsesia razboinicului get si a fluviului temut, pe care el il trecea calare pe apa inghetata, era in mintea tuturor si aparea in scrierile poetilor si in carti care vorbeau de acea lume barbara, vrajmasa romanului. Lucan, un alt hispanic vorbise si el de “barbara Cone, unde Istru, printr-o mie de guri, isi pierde in mar, sarmaticele unde si inunda insula Peuce”, despre neamurile salbatice ce populau tarmul pontic, si amintise faima arcului getic, teribilul arc getic, de toti cunoscut. Intr-un loc, in Pharsala sa, numele dacului, iberului si getului se intilnesc in acelasi vers ”Hinc Dacus premet inde Getes ocurrat Hiberis” .Versul acesta a fost interpretat de Isidor din Sevilia ca un vatiniciu: Spania avea sa fie invadata de geti. Vatiniciu implinit dupa cum vom vedea. N-a fost vre-o indoiala. Lumea intreaga a fost invadata de geti. Nu numai Spania. Lumea intreaga avea sa fie inca o data intemeiata de ei.
Nu s-a scris inca adevarata istorie a getilor, istoria mitului getic, mult mai mare si mai semnificativa decit cea faptelor concrete, pe care le numim istorice. Faptul concret se consuma, nu serveste decit pentru o povestire. Mitul e permanent si chiar daca i-a forme nebanuite si obisnuieste sa se ascunda adevarul e prezent si se proiecteaza asupra viitorului. Ideea getica e unul din miturile cele mai obsedante si mai puternice din imaginatia anticilor. Pentru romanii din primul secol al erei noastre, care asteptau sfirsitul iminent al lumii, parea un lucru aproape sigur ca de la Dunarea cu salbatica Peuce avea sa se dezlantuie cataclismul. Tot un hispanic, si cel mai citit, Seneca, intr-o pagina grandioasa descrie infricosatorul spectacol al “zilei fatale”cind Dunarea dezlantuita isi va inalta apele pina la cer si,intr-un singur virtej prapastios, “va cuprinde o imensa intindere de paminturi si cetati”…O profetie, intre altele a lui Seneca. Avea sa se implineasca nu prin apele Dunarii, ci prin violenta gotilor, care –lucru straniu—cu numele getilor, cu istoria acestora preschimbata in propria lor istorie si cu zeul Zamolxe—nu cu zeul Walhalei—aveau sa rastoarne toata lumea antica si sa ajunga in virtej pina in Spania.Vaticiniul lui Lucan, de care Isidor din Sevilia, nu sa indoit niciodata! Cum sa te indoiesti de realitate, cind ea singura isi ia sarcina sa releveze mitul, al carei secret l-a cautat fara odihna in Istoriile si Etimologiile sale acest Isidor.
Secretul tarii getilor era, inca de pe vremea lui Seneca, impenetrabil. Filozoful nu stia sa vorbeasca cu oarecare cunostinta decit despre marele fluviu care incingea tara si despre cetatile elenice presarate pe tarmul pontic. Despre rest, nimic mai mult decit faima temutei sageti getice si acea a ucigatoarelor plante ale Dunarii, din care se distilau sucuri pentru magia infioratoare a Medeei. Era insa convins insa ca acea tara era bogata in pietre pretioase; cea ce insemna alta magie. Pietrele pretioase includeau puteri si mistere. Atit se putea afla de la Seneca; si nimeni nu stia mai mult. Dunarea isi pastra bine secretele.Oameni se ascundeau in munti—Daci, montibus in haerent--. Padurile erau intunecoase. Acopereau acea tara plina de primejdii.
www.fotografia.ro" border="5" width="494" height="274"/>
Sfinxul din Bucegi
Padurea dacica. Infricosatoarea padure dacica. Era adapostul acelor oameni si era originea adinca a mitului getic, invocat si azi in formula magica, foaie verde, din cintecul popular. Romanii cunosteau acea padure de departe, cind se vedeau nevoiti sa o ocoleasca; s-au mai de aproape cind, in intunecimea ei, pierea vreo legiune sau un general faimos. Atunci umbra paduri dacice ajungea pina la Roma, si de ea vorbeau poeti si cronicari, care notau dezastrele petrecute acolo. In anul 74 ien, Caius Scribonius Curio, care ii invinsese pe dardani in Tracia, voia sa-i supuna si pe daci si ajunsese pina la Dunare. Dar inspaimintat de padurile pe care le vedea s-a oprit. S-a intors din drum fara sa faca razboi: Curio Dacia tenus venit, sed tenebras saltuum expavit—(Curio s-a intors din Dacia, inspaimintat de intunecimile [padurilor] sale) spune Florus. In alta imprejurare, Roma sa emotionat de moartea lui Cornelius Fuscus, care se inmormintase cu toata legiunea lui in padurea blestemata. Martial scria epitaful prietenului sau:
”Aici zace Fuscus…
Lespedea nu se mai teme de amenintari dusmanoase…
Umbra victorioasa a generalului stapineste victorioasa padurea supusa”
Retorica poetului era mai mult decit tragica. Generalul pierise fara victorie. Fara urma. Infricosatoarea padure nu se clintise. Raminea mereu muta, intunecata, plina de secretele ei.
Pentru mintea anticilor era in toate acestea nu numai un mit care inspira teama, dar ceva magic, ce izvora din geniul acelui popor si venea in apararea lui, ascunzind realitatea. Padurea era fondul obscur unde se urzea secretul. Dar acel popor, care-si adora zeul pe culmi solitare, avea o stiinta a secretului, inviolabila in asa masura incit nici azi istoricii nu pot face o distinctie limpede intre mitul si istoria sa. Acel zeu, desi luminos raminea ascuns. Nu i se cunosc altarele si nici chipul. Potrivit unor reguli magice, se figura nu persoana divina, ci principiul contrar si invins, balaurul cu cap de lup, care slujea si apara, desi uneori se revolta si se lupta cu Zamolxe in nori. Dacii facusera din el stindard si-l adorau, dar trageau in el cu sagetile in nori cind izbucnea furtuna. Acest balaur a fost adoptat ca insigna si de unitati ale armatei romane si a fost adorat si in Italia.
 |
Poate nu e lipsita de interes mentionarea ca Wulfila, apostolul gotilor, capadocian de origine, deci trac, primise in Dacia, unde evangheliza, acest nume got, care inseamna lup. Un asemenea nume putea avea un inteles tainic printre oamenii din acea tara. Zeul acestui popor isi ascundea persoana in tot ce era legat de cultul si numele sau. Ii ziceau Zamolxes, sau Zalmoxis, iar mai tirziu, cine ar crede? intr-o inscriptie Jupiter Optimus Maximus Paternus Aepilofius. |
Ultimul calificativ il tradeaza: ” Zeul din stinca” Siret zeu. Iesise din Dacia, se substituise altuia si era adorat intre straini. Acest mod de a se ascunde in nume, de a desena lucrurile printr-o apelatie dubla sau multipla (chiar daca uneori cuvintele sint grecesti sau romane, pentru ca numele adevarate ramineau necunoscute) este alta forma a ermetismului dacic: Zamolxis-Gebeleizis; Danubius-Ister; Carpathus-Caucasus; Decebalus-Diurppaneus; Daci-Dai-Getae. S-ar putea intemeia multe speculatii, nu neaparat etimologice, asupra ambiguitatii dacice. Asemenea incercari ar duce la recunosterea tendintei tipice a dacului de a ascunde propria-i personalitate si pe aceea a lucrurilor tarii sale si de a exercita asupra strainului magia de straveche folosinta a numelui care disimuleaza. Pe aceiasi cale ajungem si la mit. Tot ce apartine acelei tari si cunoastem prin izvoare antice trebuie supus unei critici foarte severe, pentru a putea separa cele doua planuri ale lumii daco-getice, insuficient observate chiar si de istoricii cei mai scrupulosi: planul real, al cunoasterii directe, pe care au avut-o mai limpede romanii prin razboaie si care se complecteaza prin descoperiri arheologice. Dacii si Danubiul sint numele exacte in acest plan. Apoi celalalt plan, al mitului propagat de greci si adoptat si de romani, care l-au confundat de multe ori cu planul real. E lumea getilor, cu Istrul sacru si Caucazul, cu salbatica Peuce, Delta cu o mie de guri si lenesele stele ale polului getic.
Alexandru Busuioceanu
-->
Răspunsuri