Pagina de istorie romantica si adesea trecuta la index de manualele de profil, haiducia a reprezentat o perioada de aproape trei sute de ani de lupte pentru dreptate si de pedepsire a abuzurilor, atat impotriva conducatorilor locali, dar mai ales contra ocupantilor straini. Zona Olteniei a fost cea mai activa din acest punct de vedere, din cauza ocupatiei otomane agresive. Nostalgica perioada a cetelor de haiduci in slujba norodului a durat de la Pacea de la Passarowitz (1718), prin care Imperiul Otoman pierdea teritorii in favoarea Imperiului Habsburgic (apoi le recastiga in 1739), si pana la Revolutia de la 1848. Nume celebre de luptatori romani contra turcilor exista in cronicile acelor vremuri.
De la Baba Novac la Popa Sapca
Printre primii haiduci semnalati in Oltenia au fost Baba Novac (mercenar sarb alaturat lui Mihai Viteazul) si fiul sau, Gruia Novac. Apoi a intrat in legenda Iorgu Iorgovan (Mehedinti), pentru care vremurile haiducesti sa apuna o data cu Popa Sapca, revolutionar si haiduc, apreciat si pe vremea lui Cuza Voda si devenit in cele din urma staret la manastirea Cozia. Trebuie facuta diferenta dintre haiduci si panduri. Acestia din urma erau membri ai unei organizatii paramilitare cu reguli bine definite, cu instructie si tabere cu echipament militar si lideri alesi dintre ei. Tudor Vladimirescu (1780-1821) a fost un astfel de lider si a condus Revolutia de la 1821.
Printre cei mai cunoscuti (si cantati) haiduci s-a aflat si Andri (Andrei) Popa din Seaca, Gorj, barbat chipes si puternic care a luptat alaturi de Iancu Jianu la Vidin si Plevna (sudul Dunarii). A distrus mai multe seraiuri si a eliberat numeroase femei rapite de turci. Dar legenda spune ca Andri Popa ar fi vandut la randul lui unele femei, ca neveste pentru romani, pentru sume modice sau pentru obiecte de uz personal. Cu banii obtinuti, el ar fi infiintat un sat ascuns de ocupatia turca, de unde ar fi dat lovituri in favoarea taranilor nevoiasi.
Desigur, unul dintre cei mai cunoscuti haiduci a fost Iancu Jianu (1787-1842), un excelent luptator, utilizator al armelor si calaret, in pofida unei staturi mai putin impresionante. Iancu provenea dintr-o familie destul de instarita (slugeri pe domeniile Romanati), dar s-a alaturat cauzei taranesti si nationale, reusind sa adune o ceata de peste 2.500 de oameni si arme din belsug. Cele mai impresionante actiuni ale sale au fost cele de la sud de Dunare, la pasalacurile turcesti Vidin si Plevna. Dusmanea boierii care-si bateau joc de tarani, dar s-a razboit crunt cu turcii care faceau prapad prin satele romanesti. O legenda demna de crezare spune ca s-ar fi luptat la Vidin cu pasa Osman Pazvantoglu, caruia i-a scos un ochi si asa i-a ramas porecla de Pazvante Chioru. Jianu devenise un pericol si pentru Bucuresti, de aceea s-a pus un premiu pe capul sau. Tradat de un fin (pentru o mie de lei), a fost condamnat la moarte, dar salvat prin casatoria cu o fata de neam, Sultana Galasescu (din alaiul domnitei Ralu Caragea). Chiar daca a devenit boier, el s-a alaturat lui Tudor Vladimirescu si a murit de boala la 55 de ani.
Anghel Panait zis Sapte Cai, zis Anghel de la Ocna, a fost un mare haiduc al padurilor oltene, dar a ajuns si la Bucuresti, cu fratele Jianu. Se spune ca a luat de soata o carciumarita, care l-a otravit cand a aflat ca are o ibovnica mult mai tanara... La randul sau, Ionita Tunsu zis Raspopitul, zis Paracliserul, a fugit din biserica si s-a facut haiduc. A avut un conflict personal cu generalul Kiseleff (de fapt Kiseliov) si a fost ucis de potera la Podul Grozavesti.
PAUL IOAN
-->
Răspunsuri
Frumos, felicitări !
Mulţumesc frumos Dan pentru semnul de lectură.
Citeste mai mult: adev.ro/mid421
http://adevarul.ro/cultura/istorie/haiducii-banditii-mercenari-isto...
Mulţumesc frumos pentru semnul de lectură....Interesant articol Camelia
cu drag, Lenus
Pandurii, în România, în majoritatea cazurilor, sunt tot haiduci înrolați într-o oaste paramilitară (cea a pandurilor) care a stârnit revoluția de la 1821. Termenul de pandur este folosit prima dată în lumea germanică, derivat din denumirea grupurilor de vikingi care făceau diversiuni în vremuri străvechi, când vikingii pustiiau sudul mării Baltice. În epoca modernă, prusacii au reinventat poveștile, folosind trupe special pregătite pentru producerea diversiunilor în armata habsburgică: asasinarea comandanților, răpirea unor persoane de rang înalt, distrugerea depozitelor de muniție, trupe speciale care acționau, de regulă, în spatele frontului. Habsburgii au preluat și ei metoda, răspunzându-le prusacilor cu aceeași monedă. În Oltenia, termenul de panduri a fost introdus de austrieci. În momentul în care au realizat că trupele lor nu reușesc să se impună într-o regiune străină, plină de haiduci care îi atacau când nu erau pregătiți, la locuri de popas, hanuri, crâșme, locuri strâmte au hotărât să angajeze mercenari din rândul populației din zonă, pentru prinderea haiducilor. Numai că în Oltenia totul a luat o întorsătură neașteptată, mulți haiduci au găsit bună ideea ca în loc să jefuiască boierii sau imperialii, să ia banii ca simbrie fără să facă nimic; timp de aproape doi ani, austriecii au plătit simbrie unor haiduci ca să prindă alți haiduci, nici un haiduc nu a fost prins. A fost picătura finală pentru austrieci, care au decis să părăsească Oltenia cu ani buni înainte ca aceasta să fie retrocedată pe baza tratatelor internaționale. După plecarea austriecilor, titlul de pandur și-a schimbat, pentru un timp, întru-câtva, înțelesul, devenind un fel de cete menite să apere boierii de haiduci (un fel de poliții personale), denumirea era preluată de la austrieci și venea să semnifice un corp de arnăuți mai mare și bine înarmat. Când a izbucnit războiul ruso-turc, cuvântul pandur și-a schimbat iarăși înțelesul. Țarul a dorit, inițial, închirierea unor oameni ai boierilor care cunoșteau locurile și astfel, le-ar fi ușurat sarcina. Boierii au refuzat să se despartă de gărzile lor, care revin acum la vechea denumire de arnăuți, pentru că, între timp, țarul dă sfoară în țară că înrolează volunari, panduri, contra unei solde foarte atrăgătoare. Imediat apar voluntari din toate colțurile țării, dornici să lupte cu turcii. Majoritatea celor înrolati sunt, de data aceasta, haiduci dar printre ei apar și arnăuți și alte categorii de oameni. Într-o singură săptămână, numărul pandurilor înrolați atinge cifra de 50.000, care erau împărțiți în cete de 1000-1500 de oameni, sub conducerea unor căpetenii alese de ei, în general sînt căpetenii de haiduci. După plecarea rușilor, pandurii ajuseseră o castă militară, cu uniforme, tabere de instrucție, corturi și tot echipamentul militar aferent, muniție și armament, dar care, nemaifiind plătiți de țar, constituiau o forță greu de ținut în frâu, mai ales că erau oameni obișnuiti cu luptele.
În momentul în care pandurii plecau conduși de Tudor Vladimirescu, termenul de pandur iși schimbă pentru ultima dată sensul, în membru al unei armate paramilitare de revoluționari, sau o armată de haiduci și răsculați întocmită după toate legile moderne ale războiului.
-
1
-
2
de 2 Următor →