Zamolxis a fost un zeu suprem al geto-dacilor, zeul tărâmului de dincolo, al morților și al viilor, reprezentând lumea subterană și viața de după moarte. Se poate scrie un tratat mai amplu pe acest subiect. Nu putem pretinde că s-a spus tot despre Zamolxis. Există site-uri, cărţi, reviste şi diverse materiale care fac publice informaţii despre daci şi Dacia. Sângele şi lacrimile vărsate pe pământ, nu au fost în zadar. Si regele Decebal nu a murit în zadar. Conform profeţiei înscrise pe piatra Muntelui şi în sufletul nostru, Zamolxis se va întoarce printre noi. A fost considerat de mulţi români zeul suprem din panteonul geto-dacic. Zamolxis mai era numit de către unii şi Gebeleizis era zeul suprem. A fost numit de-a lungul timpului: profet, rege, medic,reformator mitic, mare pontif, sclav al lui Pitagora. Zalmoxis a trăit mult înaintea lui Pitagora potrivit spuselor lui Herodot . Întâlnirea lui Zamolxis cu Pitagora nu pare să fi fost posibilă. Datorită învăţăturii religioase de la preoţii Egipteni i-a făcut pe grecii antici să susţină o apropiere Zalmoxis-Pitagora. Zalmoxis i-a instruit pe geto-daci în medicină. Discipolii săi sunt menționați de Platon care relatează concepția zalmoxiana “nu poți să vindeci trupul fără a ține seama de suflet.. Învățăturile cuprindeau și cunoştințe complexe de psihologie, (astronomie, matematică şi medicină). Herodot a descris poporul dac că “cei mai viteji şi mai drepti” traci. Curajul soldaţilor în luptă era dat de nepăsarea în faţa morţii ştiind cş vor ajunge în împărăţia lui Zamolxe. Soldaţii plecau în luptă strigând numele zeului şi mureau zâmbind cu numele aceluiaşi zeu pe buze.
Izvoarele antice sînt puţine şi incerte:
‘Întors în patrie, Zamolxe a dobândit respectul cârmuitorilor şi pe al poporului, ca tălmacitor al fenomenelor cereşti.A izbutit să-l convingă pe rege să şi-l facă asociat, ca pe un om ce avea insuşirea de a dezvălui voinţa zeilor. La început i s-a încredinţat doar funcţia de sacerdot al celui mai venerat dintre zeii lor, iar apoi l-au proclamat zeu pe el însuşi.Zamolxe şi-a ales o anume peşteră, inaccesibilă tuturor şi acolo îşi petrecea viaţa, întîlnindu-se rar cu oamenii, afară de rege şi de dregătorii lui. Regele a văzut că oamenii sînt mult mai supuşi faţă de el decât mai înainte. Acest obicei a dăinuit până în vremea noastră; după datină, mereu se găsea un astfel de om care ajungea sfetnicul regelui, iar la geţi acest om era chiar numit zeu. Până şi muntele cu peştera a fost socotit sfânt şi aşa îl şi numesc. Numele lui este Kogaionon, la fel ca al râului care curge pe lângă el. Apoi când peste geţi a ajuns să domneasca Burebista, âmpotriva căruia divinul Cezar s-a pregătit să pornească o expediţie, această cinste o ţinea Deceneu. Iar practica pythagoreică de a se abţine de la carne a rămas la ei ca o poruncă dată de Zamolxe”.
(Strabon , Geografia,VII ,3,5)
“După aceea am aflat de la helenii care locuiesc în Hellespont şi în Pont, că acest Zamolxis ar fi trăit în Samos ca sclav al lui Pitagora, fiul lui Mnesachos. Deoarece tracii trăiau în cumplita sărăcie şi erau lipsiţi de învăţătură, acest Zamolxe, trăise printre eleni, îndeosebi în preajma lui Pitagora, omul cel mai înţelept al Helladei, cunoscând astfel modul de viaţa ionian şi nişte moravuri mai de soi decât cele din Tracia, a cerut să i se clădească o sală de primire unde le oferea ospeţe, cetăţenilor de vază; în timpul ospeţelor, îi învăţa că nici el, nici oaspeţii săi, nici urmaşii lor, nu vor muri vreodată, ci numai se vor muta într-un loc unde, trăind de-a pururi, vor avea parte de toate bunătăţile. În tot acest răstimp, cât îşi găzduia oaspeţii vorbindu-le astfel, poruncise să i se facă o locuinţă subterană. Când locuinţa a fost gata, el a dispărut dintre traci, coborând în adîncimea încăperilor subterane, unde a stat ascuns trei ani.Tracii l-au regretat şi l-au bocit ca pe un mort. Dar în al patrulea an, a apărut iaraşi dinaintea tracilor, făcându-i astfel să creadă tot ce le spunea. Iată ce istorisesc helenii ca ar fi făcut. Întrucât îl priveşte pe Zamolxe,ca şi locuinţa lui de sub pamânt, eu nici nu tăgăduiesc toate câte s-au spus, nici nu le cred însă prea mult. Cred totuşi că acesta a trăit mult înainte de Pitagora. Dar de nu va fi fost Zamolxe decit un om ori nu va fi fost decât un zeu de pe meleagurile Getiei, îl părăsesc.”
(Herodot, Istorii ,IV,95—96)
“La fel este şi acum cu descântecul nostru. L-am învăţat acolo, în armată, de la unul dintre medicii traci ai lui Zamolxe, despre care se spune că îi fac pe oameni nemuritori. Iar acel trac mă încredinţa că au dreptate confraţii săi din Hellada să sprijin ceea ce ziceau adineauri. Dar, a adaugat el, Zamolxe, care e regele nostru, dovedeşte, ca un zeu ce este, că tot aşa cum nu se cuvine să încearcă a vindeca ochii fără să fi vindecat capul, nici să tămăduim capul fără să ţinem seama de trup, cu atât mai mult nu trebuie să încercăm a vindeca trupul fără a căuta să tămăduim sufletul ; pricina pentru care cele mai multe boli nu se supun artei medicilor Helladei este că ei nesocotesc întregul, pe care ar trebui să-l îngrijească ,iar dacă acestui întreg nu-i merge bine, nu poate să-i mearga bine nici părţii.”
(Platon, Charmides,156 d—e)—Socrate intr-un dialog platonician.—
“Zamolxe—pretindea ca lui îi dăduse legile Hestia”
(Diodor din Sicilia)
Zamolxe mai este amintit de Apulius, de Lucian din Samosata, de Enea din Gaza, Origene (Contra Celsum,III,54), Porphirius (232-304), Iamblichos, Iulian Apostatul, Hesychios din Alexandria, Clement Alexandrinul (Stromateis , V, 213), Iordanes (Getica, V, 40). În plus ,Platon îl mai compară pe Zamolxe cu hiperboreul Abaris , socotindu-i pe amândoi mari meşteri în arta încantaţiei.
Din reperele antice se poate trasa un contur al personalităţii de zeu a lui Zamolxe care ca daimon get (Herodot) avea un raport cu un sistem de mistere iniţiatice (magia psihomedicala-[Platon] şi mitul unităţii trup-spirit [divinitate-omenire] confirmată de trimiterea la calendarul specific dacic, şi de asemenea cu trimiterea la doctrina orfică ) şi de lipsa totală a thanatofobiei la geto-daci subliniază caracterul cu desăvârşire original a lui Zamolxe în panteonul lumii antice. Caracterul de zeu urano-solar este subliniat de lipsa acoperişurilor la templele dacice, zeul era adorat pe vârfuri de munte (Kogaion), de ritualul funerar (incinerarea sugerează ridicarea la cer odată cu fumul) şi cu atât mai mult de ritualul trimiterii solului la Zamolxe, care soli, aruncaţi fiind în sus ca să cadă în suliţe, se credea că vor ajunge sus la zeu în cer nu ca umbre ci corporal (trupul lor era împiedicat să moară având contact cu pământul şi desigur după jertfa trupul era ars pe rug).
Herodot ne arată şi ritualul trimiterii solului:
“tot la al cincilea an, ei (geto-dacii) trimit la Zamolxe un sol, tras la sorţi, cu porunca să-i facă cunoscute lucrurile de care, de fiecare dată, au nevoie .Iată cum îl trimit pe sol. Unii dintre ei primesc porunca să ţină trei suliţe (cu vârful în sus), iar alţii, apucând de mâini şi de picioare pe cel ce urmează să fie trimis la Zamolxe şi ridicându-l în sus îl arunca în suliţe. Dacă—străpuns de suliţe—acesta moare, geţii socot că zeul le este binevoitor. Iar dacă nu moare, aduc învinuiri solului zicând că este un om ticălos şi, după învinuirile aduse,trimit pe altul, căruia îi dau însărcinări încă fiind în viaţă. Aceiaşi traci,când tună şi fulgeră,trag cu săgeţile în sus,spre cer, şi ameninţa divinitatea (care provoacă aceste fenomene) deoarece ei cred că nu există alt zeu în afară de al lor”.
(Herodot ,Istorii, IV, 94)
În minunata sa carte Religia Dacilor, Dan Oltean îl plasează pe Zamolxe în panteonul daimonilor (entitate supranaturală, un fel de erou-zeu, mediator între lumea văzută şi cea nevăzută). După Empedocle, daimon este un alt termen pentru suflet. La Platon, termenul are şi conotaţia de înger păzitor. În Legile, el scrie despre daimoni că sunt un popor superior omului, şi din rândul căruia, Zeul Suprem alege un reprezentant care să-i conducă pe oameni: “…exact aşa cum facem noi astăzi cu turmele şi cu toate animalele domesticite care trăiesc în cirezi, căci boilor nu le punem în frunte un bou şi caprelor o capră. La fel zeul iubitor fiind de oameni ne-a pus în frunte un neam mai bun decat al nostru, pe cel al daimonilor”. Zamolxe este printre altele şi un eliberator, mântuitor, reformator. Dupa ce se retrage dintre oameni în pântecul pământului, ca într-o moarte iniţiatică, rămănând trei ani în solitudine şi meditaţie, Zamolxe iese tranfigurat, unindu-se cu scânteia divină din el, asemeni lui Iisus care trăieşte miracolul devenirii “Una cu Tatal“. Zamolxe separă viaţa de moarte prin iniţiere, adică prin confruntarea cu realităţile lumii nevazută înainte de moartea trupului. Este identic cu ce aveau să spună sfinţii creştini ai pustiei: “Nu poti cunoaşte Raiul după moarte, dacă nu l-ai înteles din timpul vieţii!” O altă asemănare interesantă între creştinism şi zamolxianism este ideea omului îndumnezeit capabil să reformeze şi să salveze umanitatea! Aşa cum Iisus reformează Legea lui Moise: “Eu nu am venit să stric Legea ci am venit s-o împlinesc!”, tot asfel, Zamolxe redescoperă sensurile învăţăturii primului Zeu, Gebelezis. Iată ce scrie Dan Oltean în Religia dacilor:” Zamolxe nu a demolat vechile divinităţi getice, ci le-a dat un nou aspect, o nouă înfăţişare. Din această cauză era foarte firesc ca numele lui Gebelezis să dispară, fiind înlocuit cu numele reformatorului său.” Nu putem să negăm uluitoarea asemănare cu religia creştină care trece cu vederea peste Demiurgul Vechiului Testament, Yahve. Conform traducerilor, Gebelezis înseamnă Zeul Cerului sau Zeul venit din cer.
Răzbunaţi-vă – Mihai Leonte
Zamolxis, scoate-ţi spada ruginită,
Cobori asupra mea răzbunător,
De am vreo vină încă ne găsită,
Te rog răzbună-te nepăsător.
Nu te opri ci vino-n grabă,
Să-mi iei din mine ce-i mai scump,
De inimă e vorba, ţi-o dau întreagă,
Căci nu mai vreau gândirea să-ntrerup.
Implor tot paradisul vostru zei,
Să coborâţi cu ură asupra mea,
Arătându-vă cu ce temei
Vă dau ofrandă inima.
Erezie nulă sau fructele oglinzii – Costel Zăgan
M-am împăcat cu ideea Nu sunt
urmaşul Romei Zamolxis m-a învă
ţat latina direct de la greci Panthe
onul din Carpaţi Aşa strigă după
mine nebunul satului Poţi să ştii de
unde are informaţia De multe ori
i-am făcut semn că-l înţeleg Şi când
a fost bolnav l-am înlocuit fără nicio
problemă Consătenii mei nici n-au
observat diferenţa Ori poet ori nebun
aceeaşi făină se macină la moară Azi
e rândul meu să strig Hei tu Pantheonul
din Carpaţi Ai putea să taci măcar o
clipă în limba română Hai că nu doare.
Lenuş Lungu
Bibligrafie:
Wikipedia, Religia Dacilor, Zamolxe, Megalit
VA URMA
http://agentiaizvordecultura.wordpress.com/2013/09/27/zamolxis/
-->
Răspunsuri