Palatul Primăriei din Cluj, inițial sediu al comitatului Cluj, este un monument de arhitectură construit la sfârșitul secolului al XIX-lea pe strada Mănășturului, în prezent str. Moților nr. 1-3. Edificiul, operă a arhitectului Ignac Alpar, este înscris pe lista monumentelor istorice clujene.
Impunătoarea clădire a Primăriei Cluj-Napoca, situată la intersecţia dintre Calea Moţilor cu strada Petru Maior, a fost ridicată la cumpăna anilor 1900, de către firma lui Benedek Endstrasser, după un proiect al arhitectului budapestan Alpár Ignác (1855-1928), un foarte cunoscut arhitect de la acea epocă. După 1867, guvernul maghiar a finanţat construcţia de palate administrative, atelierul lui Alpár Ignác executând cinci clădiri de acest gen pe teritoriul Transilvaniei − la Sighişoara, Târnăveni, Deva, Cluj şi Aiud – dintre care palatul clujean fiind cel mai mare. Cu destinaţia de Casă a Comitatului Cluj, edificiul și-a păstrat funcția administrativă până în zilele noastre, sub regimul comunist fiind sediul Consiliului Popular Judeţean. După revoluţie, această instituţie, devenită între timp Consiliului Judeţean Cluj se mută în fostul sediu al Comitetului Judeţean al P.C.R. (actuala clădire a Prefecturii Judeţului Cluj), iar în locul ei se stabilesc alte două intituţii cu rol administrativ: Primăria Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca. La parterul clădirii a funcţionat, între 1974 şi 1993, şi redacţia revistei maghiare Korunk. Turnul robust şi înalt, cu acoperiş din tablă de plumb marchează colţul clădirii şi, într-un anumit fel, un punct de orientare pentru vizitatorii centrului oraşului. Timpanul faţadei principale, construită în stil eclectic combinat cu elemente baroce, a fost decorat, la începutul construcţiei, cu stema Ungariei, în locul căreia se poate vedea astăzi stema nouă a oraşului. Globul pământesc, de deasupra timpanului, face referire la principiul universalităţii. Acelaşi caracter monumental este imprimat şi interiorului. Sala mare de şedinţe, dispusă pe două nivele şi situată în spatele aripilor amintite, este iluminată de două şiruri de ferestre pe latura sudică. La nivelul superior al sălii s-au amenajat iniţial balcoane pentru publicul doritor să urmărească şedinţele instituţiilor administrative locale, dar care, ulterior au fost zidite. Această sală, bogat decorată în zona ferestrelor, printr-o structură aurită a panourilor dintre deschideri, comunică cu aripile lungi prin scara de onoare, respectiv printr-o scară secundară. Aripile clădirii delimitează două curţi interioare despărţite de corpul scării de onoare. În preajma anului 1980 una dintre curţi a fost transformată în aşa numita Sală de sticlă.
Împăratul Traian, nume complet, Marcus Ulpius Nerva Traianus (născut la data de 18 septembrie 53 în localitatea Italica Santiponce şi decedat la dat de 9 august 117 în localitatea Selinus Cilicia), împărat roman între anii 98 – 117, a fost al doilea dintre cei aşa-zişi cinci împăraţi buni ai Imperiului roman (Dinastia Antoninilor) şi unul dintre cei mai importanţi ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă. Titlul său complet era IMPERATOR • CAESAR • DIVI • NERVAE • FILIVS • MARCVS • VLPIVS • NERVA • TRAIANVS • OPTIMVS • AVGVSTVS • FORTISSIMVS • PRINCEPS • GERMANICVS • DACICVS • PARTHICVS • MAXIMVS.
Lupa Capitolina este o statuie de bronz etruscă, turnată probabil în sec al V-lea Î.Hr., undeva pe valea fluviului Tibru. Originalul este păstrat în „Museo Nuovo” din Palazzo dei Conservatori din Roma. O copie este expusă în aer liber în Piazza Del Campidoglio. Statuia a fost amplasată la Roma încă din antichitate. Monumentul reprezintă o lupoaică de dimensiuni aproximativ reale (75 cm înălțime și 114 cm lungime), la care sug cei doi copii, ce îi reprezintă pe frații gemeni Romulus şi Remus, întemeietorii legendari ai Romei, concepuți, conform tradiției, în urma unei legături dintre zeul Marte şi o vestală virgină, Rhea Silvia. Intrată în colecțiile Vaticanului, statuia lupoaicei a fost restituită orașului Roma în anul 1471 de Papa Sixtius al IV-lea. Datarea turnării lupoaicei în anii 500-480 î.e.n. a fost apreciată după analize chimice. S-a emis și ipoteza că turnarea s-a făcut în secolul al VI-lea e.n. de sculptorul etrusc Vulca din Veii. Cei doi copii sugând sunt însă mult mai recenți. Se presupune că cei doi prunci originali au dispărut, actualii Romulus și Remus fiind probabil o operă a sculptorului Antonio del Pollaiuolo (1429 - 1498). Procedeul de turnare a copiilor este similar cu cel de turnare a armurilor, folosit într-un atelier din Ferrara. În anul 2006, istoricul de artă italian Anna Maria Carruba și etruscologul Adriano La Regina au contestat datarea tradițională a însăși Lupoaicei și, pe baza analizei tehnicii turnării, au emis ipoteza că statuia a fost turnată, de fapt, în Evul mediu târziu. S-au bazat pe faptul că în figurile antice (bazoreliefuri, mozaicuri, monede) lupoaica apare totdeauna cu botul întors spre cei doi copii, și pe lucrările de restaurare din 1997 executate de Anna Maria Carruba, când acesta a constatat că pentru turnarea actualei statui s-a folosit procedeul în ceară pierdută, aplicat în Evul Mediu pentru turnarea dintr-o singură bucată, în timp ce în antichitate se folosea metoda turnării pe bucăți, urmată de asamblarea acestora. Este așadar posibil ca statuia originală estruscă să fi fost în totalitate pierdută, Lupoaica fiind refăcută în Evul Mediu iar Romulus și Remus fiind adăugați în timpul Renașterii, spre a ilustra legenda întemeierii Romei. Statuia Lupa Capitolina din Cluj-Napoca este o copie dăruită în anul 1921 de municipalitatea din Roma orașului Cluj, ca simbol al legăturii de latinitate între Italia și România. Soclul monumentului din Cluj a fost prevăzut cu un basorelief al împăratului Traina, lucrare executată în bronz de sculptorul Ettore Ferrari (1849-1930), și cu inscripția ALLA CITTÀ DI CLVJ, ROMA MADRE, MCMXXI. Inițial statuia a fost amplasată în Piața Unirii, în fața statuii lui Matei Corvin, fiind dezvelită la data de 28 septembrie 1921. Odată cu Dictatul de la Viena, din 1940, în timpul exodului forțat al unei părți importante a populației românești, statuia a luat și ea calea refugiului pentru a fi pusă la adăpost. Se pare că a fost păstrată în siguranță la Sibiu. După cel de-al doilea război mondial, statuia a revenit la Cluj, dar noul climat politic existent nu a permis reinstalarea statuii pe locul original, de aceea ea a fost montată în anul 1967, la inițiativa profesorului Constantin Daicoviciu, în fața clădirii centrale a Universității, pe strada Mihail Kogălniceanu, unde a rămas până în 1973, când statuia a fost mutată la intersecția Bulevardul Eroilor cu Piața Unirii, pe locul ei fiind amplasat grupul statuar Școala Ardeleană. În anul 1994 statuia a fost luată de pe acest amplasament făcând Monumentului Memorandiștilor. Statuia Lupoaicei a fost mutată la Muzeului de Istorie a Transilvaniei, unde a fost restaurată de sculptorul Liviu Mocan, iar in 2007 de sculptorul Kolozsi Tiberiu, ulterior ea fiind amplasată la jumătatea Bulevardului Eroilor. În anul 2006, după începerea șantierului pe bulevard, statuia a fost îndepărtată de pe amplasament. Pe 29 noiembrie 2008, Lupa Capitolina a revenit pe soclul său de pe Bulevardul Eroilor, în fața catedralei greco-catolice Schimbarea la Față.
Monumentul Memorandiștilor din Cluj-Napoca a fost ridicat în anul 1994, la intersecția Pieței Unirii cu Bulevardul Eroilor, cu ocazia comemorării centenarului procesului intentat în mai 1894 memorandiștilor, care au avut puterea și curajul de a se ridica contra măsurilor de deznaționalizare a românilor, luate de guvernul austro-ungar. Monumentul Memorandiștilor, inaugurat la 9 iunie 1994, are o înălțime de 18,8 metri și este realizat de sculptorul Eugen Paul. Monumentul are inscripționat un citat de al lui Ioan Rațiu și anume: “Existența / unui popor / nu se discută, / se afirmă! / Ioan Rațiu / Cluj 23 mai 1894”. Pe partea dinspre Piața Unirii, sunt inscripționate numele persoanelor cărora le este dedicat acest monument. Pe locul monumentului actual s-a găsit între 1915-1918 monumentul “Kárpátok őre“ („Grănicerul Carpaților“), iar între 1973-1994 statuia Lupa Capitolină, ce a fost strămutată.
***
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2022/01/minuni-ale-arhitecturii-mondiale-48.html
-->
Răspunsuri