12643107858?profile=RESIZE_400x

Colecţionarul este un om curios, dar mai ales un om sensibil. Îşi creează propriul univers material bazat pe lucruri atent selectate. Însă el nu poate crea acest edificiu fără o puternică legătură afectivă cu alţi colegi de pasiune. Deşi sunt mulţi cei veniţi în această breaslă, puţini sunt cei aleşi de colecţionar a-i fi prieteni. Aceştia îi asigură informaţiile necesare, protecţie dar şi afecţiune. Deşi relativ recentă, a devenit deja celebră istoria unui coleg care, pe patul de spital, după câteva zile de profundă suferinţă şi tăcere, a revenit brusc către familie, întrebând dacă a primit coletul de la un alt coleg, după care, la câteva momente, a căzut în tăcerea eternă. Pornind de la pasiunea unor colecţionari care atinge paroxismul când este vorba de propria colecţie şi continuând cu cei care doresc să-şi exprime admiraţia faţă de alţii cu ocazia unor aniversări, vă propunem un material în care prezentăm o serie de insigne cu efigia sau numele unor colecţionari. Materialul nu se doreşte a fi exhaustiv, ci un exemplu de urmat în emiterea unor astfel de însemne , fie de către împătimiţi, fie de către prieteni sau chiar de către marea comunitate a colecţionarilor de insigne. Am optat în special, pentru insignele emise de şase colecţionari, aria geografică, perioada de timp extinsă şi mai ales dispariţia unora, reprezentând obstacole pe care autorul articolului a încercat să le învingă. Sunt prezentaţi pionierii acestui domeniu, care invariabil au emis insigne dedicate unor evenimente specifice perioadei. Aici ne referim la Dogaru Ioan, Dula Aurel, Moraru Cornel, Miron Rebedea, Francisc Appel, Hâtru Dumitru. Se continuă cu insigne emise cu dublu scop: de etichetă şi de insigne tematice. Iniţiativa insignelor-etichete aparţine lui Pardos Ioan şi Tiberiu Kelemen şi s-a materializat în anul 2010. Insignele de mai sus sunt realizate în anul 1971 într-un tiraj de 70 de exemplare pentru omagierea lui Aurel Dula. Aurel Dula a fost un cunoscut coleacționar de insigne ce a trăit între anii 1934 – 1993. Aceste insigne sunt realizate după un proiect semnat Lazăr Nicolae, având dimensiunile de gabarit 23 x 17 milimetri cu ac de prrindere tip broșă. Se cunosc trei variante de culoare; banda superioară albă, albastră şi negru. Insigna reprezintă tematicile colecţiei sale: fotbal, turism, vânătoare, oplimpiade şi industria minieră.

***

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2023/11/oppurg-germania.html

ÎȚI MULȚUMESC!     

 

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->