ALRO S.A. este o societate pe acțiuni înființată în anul 1961 în România sub numele Uzina (Întreprinderea) de Aluminiu Slatina. La data de 31 ianuarie 1991, în baza Legii nr. 15/1990 și Legii nr. 31/1990, a devenit societate pe acțiuni, prin preluarea unei cote de 65% din patrimoniul Intreprinderii de Aluminiu Slatina. Obiectul de activitate al societății îl constituie producția aluminiului și comercializarea aluminiului la intern și la extern. ALRO face parte dintr-un grup integrat pe verticală care produce aluminiu, care acoperă tot procesul tehnologic de la extracția bauxitei și până la obținerea produselor procesate. ALRO este unul dintre cei mai mari producători integrați pe verticală din Europa, după capacitate și acțiunile sale sunt tranzacționate la Bursa de Valori București, pe piața Reglementată încă din octombrie 1997 sub simbolul "ALR", categoria Premium. ALRO este una dintre cele mai mari companii din România, fiind un contribuabil important la dezvoltarea economică locală și națională. ALRO este o subsidiară a Vimetco N.V., companie globală de aluminiu primar și procesat, integrată pe verticală, care are operațiuni în România, China și Sierra Leone (Africa) și este deținut de miliardarul rus Vitali Matsitski. Capacităţile de producţie a aluminiului se află în Slatina şi cuprind o secţie de electroliză, capacităţi de prelucrare, inclusiv o turnătorie, laminoare la cald şi la rece, o Eco-topitorie de deșeuri şi o secţie de extrudate. Compania mai deţine şi combinatul de alumină Alum S.A. din Tulcea și o companie de extracție a bauxitei, Sierra Mineral Holdings I (SMHL) din Sierra Leone, Africa. Alro S.A. este cea mai mare companie producătoare de aluminiu din Europa Centrală și de Est (exceptând Rusia) și singurul producător de aluminiu și aliaje de bază din România. Capacitatea de producție a companiei este de peste 260000 tone anual. Dedesupt am postat o poză cu sediul central al ALRO Slatina. 

https://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2020/08/monede-euro-finlandeze-de-colectie-17.html

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->