Cetatea din municipiul Arad, este un monument istoric cu mare vechime, situată în Cartierul Subcetate, ce astăzi găzduiește o unitate militară. Necesitatea apărării drumului comercial important, paralel cu albia Mureşului, respectiv a trecătorii de peste râu aflată în zona Aradului actual s-a impus deja în epoca regilor Arpadieni. Prima fortificaţie a Aradului, cetatea regală, care adăpostea şi reşedinţa comitatului Arad, se situa la marginea comunei Vladimirescu (înainte de 1947 Glogovăţ) aflată la cca. 7 km de oraşul actual, și care în timp a fost abandonată și s-a ruinat. După Pacea Karlowitz (1699) s-a impus construcţia unei fortificaţii creştine noi pentru supravegherea văii Mureşului, însemnând implicit creşterea rolului strategic al Aradului.
Inginerul militar Giovanni Morando Visconti a întocmit un proiect pentru fortificarea Aradului deja în 1693, construcţia cetăţii noi a avut loc însă doar spre finele secolului al XVII-lea, sub coordonarea inginerului Nicolas Du Mont. Planul cetăţii Aradului a fost aprobat personal de împărăteasa Maria Theresa şi de fiul ei Iosif al II-lea. Noua fortificaţie delimita un plan aproximativ dreptunghiular, colţurile acesteia fiind flancate de două bastioane, respectiv două semi-bastioane. Apărarea porţilor cetăţii şi a podului Mureşului din vecinătatea acesteia era asigurată de lucrări de fortificare avansate.
La cumpăna secolelor XVII–XVIII cetatea fusese integrată în sistemul regimentelor de grăniceri din Banat. În timpul răscoalei antihabsburgice condusă de Francisc Rákóczi al II-lea curuţii conduşi de Sándor Károlyi au asediat cetatea timp de două săptămâni, însă fără succes. Schiţa întocmită de Károlyi probabil la faţa locului redă cu aproximaţie planului fortificaţiei dreptunghiulare şi împrejurimile acesteia. În 1716 s-au reparat clădirile cetăţii, s-a construit o cazarmă şi depozite noi.
Odată cu eliberarea de sub dominaţie otomană a Câmpiei Banatului în 1718 Aradul a încetat a mai fi cetate de frontieră, a rămas însă în continuare un important centru militar. În 1727 s-au efectuat din nou reparaţii în cetate. Rolul important al acesteia s-a menţinut şi după desfiinţarea regimentelor de grăniceri din Banat (1750). Ca dovadă, în perioada anilor 1763–1783 la Arad s-a construit una dintre cele mai moderne fortificaţii la vremea respectivă.
Cetatea a fost ridicată din temelii spre nord-est de fortificaţia de secol XVII, pe malul opus al Mureşului. Aceasta a funcţionat până la desfiinţarea Monarhiei Austro-Ungariei (1918) ca punct strategic important al liniei de apărare sudice a regatului. Numele cetăţii s-a întipărit în opinia publică în primul rând datorită rolului acesteia jucat în cursul revoluţiei din 1848–1849. La începutul lunii octombrie 1848 s-a instalat starea de asediu în oraş. Comandantul cetăţii a refuzat supunerea faţă de guvernul revoluţionar maghiar şi, la dispoziţia sa, garnizoana austriacă retrasă în spatele zidurilor fortificaţiei a deschis focul asupra oraşului. Revoluţionarii s-au convins imediat că singura modalitate de a ocupa cetatea era încercuirea ei şi tăierea căilor de aprovizionare ale acesteia. După mai multe acţiuni soldate cu eşec ale revoluţionarilor aceştia au îngrădit cetatea în 24 aprilie 1849. În condiţiile în care şi Timişoara se afla la momentul respectiv într-o situaţie asemănătoare, comandantul Aradului nu mai putea spera la întăriri armate, prin urmare a predat fortificaţia trupelor maghiare la 30 iunie 1849.
Revoluţionarii l-au desemnat în fruntea cetăţii pe generalul János Damjanich, care, la ştirea apropierii trupelor ţariste, a dispus reparaţia imediată şi dotarea cu armament a lucrărilor de fortificaţie. În august 1849 s-a refugiat la Arad şi guvernul maghiar în frunte cu Lajos Kossuth. În urma înfrângerii trupelor lui József Bem la Timişoara s-a spulberat speranţa menţinerii cetăţii Aradului, dar şi încrederea în victoria forţelor revoluţionare. În aceste condiţii armata revoluţionară maghiară a capitulat la Şiria la 13 august 1849, iar peste patru zile József Damjanich ceda cetatea Aradului trupelor ţariste. În lunile următoare şi-a desfăşurat activitatea la Arad curtea marţială numită de generalului austriac Jacob von Haynau. După 1849 fortificaţia şi-a pierdut rolul defensiv, aceasta funcţionând în perioada următoare ca închisoare, respectiv, în anii primului război mondial, ca lagăr de internare.
În iunie 1919 controlul fortăreţei a fost preluat de armata română. În cursul lunii septembrie 1944 armata maghiară a ocupat cetatea, însă peste câteva zile trupele ruso-române au recucerit-o. Forţele militare sovietice s-au retras din Arad doar în 1958, cetatea fiind preluată de armata română. Monumentul găzduieşte şi în prezent o unitate militară, cu toate că deja de mai bine de un deceniu autorităţile oraşului solicită cedarea ansamblului în vederea valorificării acestuia în scopuri culturale şi turistice.
Cetatea Aradului, păstrată în mare parte până în zilele noastre, se situează pe malul stâng al Mureşului, pe o peninsulă delimitată pe trei laturi de o „buclă” a râului. Fortificaţia a fost construită între 1763 şi 1783 conform proiectelor elaborate de arhitectul militar Ferdinand Philipp Harsch, care a optat pentru sistemul de tip tenaille (foarfece). Zidurile cetăţii delimitează aşadar un plan stelat cu şase braţe, un hexagon ale cărui laturi sunt frânte la mijloc, spre interior. Lungimea fiecărei laturi măsoară cca. 500 m, perimetrul zidurilor hexagonului fiind de 3180 m. Cele şase vârfuri ale planului stelat aveau zidurile mai înalte, ele împlinind funcţia unor cavaliere (platforme de artilerie înalte).
În faţa zidurilor de legătură dintre cavaliere au fost construite –în dreptul porţiunii frânte a acestora– lucrări de fortificaţie avansate, şase în total, care serveau flancarea zidurilor de incintă şi menţinerea duşmanului la distanţă. Aceste construcţii erau dotate cu piese de artilerie amplasate atât în cazemate (platforme de tir boltite) cât şi pe platforma superioară.
Lucrările de fortificaţie avansate menţionate erau flancate, fiecare în parte, de câte două lucrări mai mici (lunette) care adăposteau la rândul lor în cazemate, fiecare câte 3 tunuri. Un sistem de valuri şi şanţuri îngrădea apoi elementele de fortificaţie descrise, alcătuind o nouă linie de apărare avansată. Accesul inamicului în apropierea zidurilor de incintă era îngreunată şi mai mult de şanţurile inundate cu apă dintre lucrările de apărare.
Sistemul defensiv al cetăţii era completat printr-un glacis, terenul liber din faţa lucrărilor de fortificaţie, care datorită pantei sale apăra zidurile, acoperindu-le de tirul inamicului. Cetatea Aradului era considerată în perioada construcţiei sale o fortificaţie foarte modernă, ca dovadă că şi peste 50 de ani a rezistat asediului armatei revoluţionarilor maghiari mai bine de nouă luni. Forţa cetăţii consta în primul rând în posibilitatea utilizării eficace a cca. 300 de piese de artilerie.
Piaţa centrală din incinta cetăţii era delimitată de trei corpuri de clădiri masive –comandamentul, garda cetăţii şi biserica cetăţii. Lăcaşul de cult, construit în stil baroc, marcat de cele două turnuri aflate pe faţada principală a acestuia se află în zilele noastre în stare degradată. Fortificaţia în schimb, cum menţionasem şi mai devreme, este una dintre cele mai bine păstrate monumente de acest gen din Europa, ceea ce ar justifica pe deplin reabilitarea şi prezentarea acesteia publicului larg.
Redau mai jos câteva curiozități despre această cetate:
- În urma intervenţiei armatelor austriece pentru înăbușirea Revoluţiei Franceze, în perioada 1789-1815, în Cetate au fost ținuți prizonieri sute de ostași din armata franceză.
- În timpul Revoluţiei Paşoptiste, în acest loc revoluționarul maghiar Lajos Kossuth își stabilește comandamentul central pentru a se întâlni cu Nicolae Bălcescu în lumina tranșării păcii cu Avram Iancu.
- În urma acordului de pace semnat în comuna Şiria (1849), aici se constituie un Tribunalul Imperial condus de generalul-baron Jacob von Hayanu.În acest context politic sunt condamnaţi la moarte cei 13 generali ai Revoluţiei Maghiare, patru fiind împuşcaţi, iar ceilalți nouă spânzuraţi lângă zidurile cetăţii.
- Revoluţionarul paşoptist Eftimie Murgu, conducător al revoluţionarilor bănăţeni, este condamnat la patru ani de temniță, pedeapsă pe care o va ispăși în această Cetate.
- După finalizarea primul război mondial, în interiorul Cetății se constituie Consiliul Militar, Gărzile Naţionale şi Consiliul Naţional Român.
- În prezent garnizoana din Cetatea Aradului este constituită într-un batalion mixt româno-ungar pentru menţinerea păcii, batalion devenit operaţional începând din anul 1999 .
- În marele necaz al anilor 1914-1918, Comandantul Suprem al armatei Austro-Ungare și-a constituit în această Cetate un lagăr de concentrare în care au fost aduși cu miile locuitorii teritoriilor invadate de forțele Puterilor Centrale.
- În partea exterioară a cetății a funcționat o tabără în au fost adăpostiți prizonieri din teritoriile Bosniei și ale Herțegovinei, printre care și controversatul naționalist Gavrilo Princip, asasinul arhiducelui Franz Ferdinand.
- Din cauza condițiilor precare de detenție, în Cetatea Aradului au murit 4317 prizonieri, majoritatea fiind sârbi.
- Urmărind destinul celui care a tras glontele decisiv al Marelui Război, Gavrilo Princip, o parte din pedeapsa de 20 de ani de închisoare va fi executată în Cetatea Aradului, ca mai apoi să fie mutat la o altă închisoare din Cehia, la Terezin.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2013/02/montaigu-vendee-franta.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri