Strada „Ştefan cel Mare” din Iaşi, devenită bulevard, iar mai recent arteră pietonală, a cunoscut o evoluţie deosebită in istoria recentă a oraşului, fiind un spaţiu care este mereu redefinit. De la zonă de intensă circulaţie auto la spaţiu dedicat pietonilor, evoluţia este remarcabilă. Strada a devenit mai prietenoasă cu turiştii, dar şi cu concitadinii, oferind prilejuri de „zăbavă” şi o plăcută tovărăşie celor care doresc să cunoască oraşul „la pas”. Iaşul işi construieşte o identitate pentru viitor, dar aceasta nu se poate face fără cunoaşterea trecutului. Un oraş vechi de şase secole nu poate să nu ţină seama de dimensiunea sa istorică. Oraşul Iaşi şi-a făcut un blazon din vechimea sa, din statutul special pe care l-a avut in istorie şi din bogata zestre de monumente. Sunt acestea dimensiuni care definesc personalitatea sa urbanistică.
O măsură specială pentru protejarea vestigiilor sale a fost aceea de a include in Lista Monumentelorintregul centru istoric, definit perimetral, sub indicativul IS-I-s-A-03504. Măsura a fost luată pentru a proteja vestigiile arheologice din perioada medievală, dar şi monumentele cuprinse in acest areal. Iaşul istoric nu este atat de compact precum un burg din Transilvania, dezvoltat in interiorul limitat al unei curtine de zid, in care s-a construit mai ales din piatră. Războaiele, incendiile şi cutremurele au dus la pierderi irecuperabile şi la dispariţia peisajului urban tradiţional. Clădirile moderne apărute in zona centrală au contribuit şi ele la fragmentarea şi diluarea imaginii unitare a Iaşilor, aşa cum este cunoscută din imaginile de acum un secol. In ultimele decenii, a apărut o preocupare, tot mai clar conturată, pentru conservarea „priveliştilor urbane”, a „imaginilor tradiţionale”, care urmăreşte păstrarea nu doar a unor imobile, ci a unui intreg climat urban şi a unei atmosfere considerate specifice, sau unui „spirit al locului”.
Este adevărat, dezvoltarea unui oraş modern, de mari dimensiuni, aşa cum este Iaşul, nu poate fi stopată de propria-i istorie, dar credem că lucrurile se pot face cu inţelepciune. Pot fi identificate şi delimitate acele zone reprezentative pentru istoria Iaşilor, care păstrează incă parfumul specific şi care dau identitatea acestui oraş. Sunt locuri unice, care fac să te simţi aici, la Iaşi, şi nu altundeva. Acesta este şi cazul străzii Ştefan cel Mare, principala arteră a oraşului istoric, evocată adesea, cu deosebită nostalgie, in scrierile unor memorialişti precum D.C. Moruzi, Rudof Suţu şi Vasile Panopol. „Strada Mare” a Iaşilor era un adevărat ax al oraşului, care cuprindea actuala stradă Ştefan cel Mare, strada Lăpuşneanu şi continua pe bulevardul Carol I pană in dealul Copoului.
Un fapt ce poate fi remarcat este că oraşul Iaşi are un sens de vizitare, acela dinspre Palat, aflat pe locul vechii Curţi Domneşti din secolul al XV-lea, spre Piaţa Unirii. Aşa „curge” oraşul istoric, evoluţia sa teritorială fiind marcată de apariţia succesivă a unor noi biserici şi palate, tot mai indepărtate de nucleul vechi. In schimb, pentru vedea evoluţia fronturilor de clădiri comerciale din a doua jumătate a secolului al XIX-lea poate fi urmat sensul invers, cel ales de Primărie pentru numerotarea clădirilor in epoca modernă, şi care pleca din Piaţa Cuza-Vodă către Palatul Administrativ. Această experienţă poate fi mai curand una arhivistică decat turistică, deoarece marea majoritate a clădirilor vechi au dispărut astăzi. Zona care cuprindea clădirile situate in centrul oraşului, pe străzile principale, presupunea construirea doar de clădiri cu etaj şi cu faţade corespunzătoare din punct de vedere estetic,curţi interioare pavate, canalizate, eliberate de construcţiile improvizate construite de lemn. Scările exterioare şi galeriile de trecere, odinioară făcute din lemn, trebuiau să fie inlocuite cu altele din materiale neinflamabile (fier şi beton). Sunt cunoscuţi caţiva arhitecţi şi ingineri care au condus Serviciul Tehnic al Primăriei: Ch. Chaigneau, I.Vignali, N. Cugler ş.a. Aceştia sunt artizanii oraşului modern, oamenii a căror pricepere profesională şi energie personală au fost puse in serviciul optimizării şi infrumuseţării urbei. Ei au definit un ax al oraşului şi au fixat evoluţia urbanistică a acestuia pentru următoarele decenii. In subordinea lor s-a aflat o echipă de funcţionari cu simţul datoriei, care vegheau la aplicarea intocmai a deciziilor adoptate. In plus, două comisii de specialişti işi făceau din plin simţită prezenţa, acţionand cu mare autoritate: Comisia pentru verificarea stării de soliditate a clădirilor şi Comisia de igienă, care verifica starea de salubritate a localurilor şi locuinţelor. Un instrument remarcabil in epocă era Planul urbanistic al oraşului Iaşi, care a fost elaborat in ultimul deceniu al secolului al XIX-lea şi aprobat prin Decret Regal in anul 1897. Acest proiect a oferit o viziune menită să transforme oraşul, conservand in acelaşi timp zestrea sa istorică. Planul prevedea lărgirea şi indreptarea străzilor principale, infiinţarea de pieţe civice şi bulevarde, punerea in valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, degajarea centrului de construcţiile precare, expirate ca aspect şi funcţionalitate. In aceste proiecte, bătălia pentru lărgirea şi alinierea străzii Ştefan cel Mare ocupă un loc central.
Campania, declanşată imediat după 1900, presupunea impunerea de retrageri şi avansări ale frontului de clădiri, făcute prin exproprieri in interes public, tranşate prin bună invoială sau in Justiţie. Aceasta era o operă dificil de realizat, dacă se are in vedere inerţia oamenilor, dar şi efortul financiar al Municipalităţii, din moment ce respectivele exproprieri, parţiale sau totale, se făceau prin despăgubire, la preţul curent al zonei. Bulevardul Ştefan cel Mare a fost proiectat iniţial cu o lăţime de 20 metri, pentru ca apoi să se dorească o lăţime mai mare, de 33 metri, acolo unde era posibil. Documentele epocii păstrează amintirea intervenţiilor făcute de I. D. Berindei, arhitectul Palatului de Justiţie şi Administraţie, pentru amenajarea pieţei civice din proximitate, dar şi in păstrarea lărgimii străzii Ştefan cel Mare, prin refuzul alinierii prin avansare a frontului de clădiri din partea dreaptă a acestei artere. Berindei a fost preocupat de degajarea Pieţei Palatului de clădirile meschine şi degradate ce aglomerau zona. El a fost chiar mandatat să discute cu Prima Bancă de Economie condiţiile exproprierii unei părţi din clădirea acesteia, pentru a asigura vizibilitatea noii bijuterii a oraşului: Palatul de Justiţie şi Administraţie, realizat in stil Neogotic. Palatul devenise „capul de perspectivă” al proiectatului Bulevard Ştefan cel Mare, monumentul in funcţie de care a fost concepută intreaga reamenajare a străzii. Deschiderea perspectivei Palatului pană in Piaţa Unirii a fost o viziune valoroasă, care a stat la baza proiectului de modernizare. Altă iniţiativă cu evoluţie interesantă a fost deschiderea perspectivei dintre Mitropolie şi Teatrul Naţional, prin realizarea unui scuar in care să fie aşezată statuia regelui Carol I sau prin proiectata „Ferdinand avenue”, pe locul Parcului Teatrului. Ideea exista inainte de anul 1896, orientarea clădirii Teatrului spre strada Ştefan cel Mare indicand tocmai această viziune. Eliberarea terenului de clădirile vechi a avut de aşteptat cateva decenii. Reamenajarea acestei zone a rămas o temă care incă preocupă pe urbanişti. Schimbarea nu trebuie făcută neapărat şi nu cu orice preţ. Credem că abordarea problemei ar trebui să plece de la monumentele majore din proximitate. Există in această zonă trei monumente invecinate, trei clădiri „puternice”, fiecare dintre ele putand fi luate in considerare ca simbol al Iaşilor: Palatul Primăriei, Catedrala Mitropolitană şi Teatrul Naţional. Toate emană in spaţiul public un anumit spirit şi impune o atitudine specifică: autoritate, nobleţe, eleganţă, pietate. Sunt trei exemple de arhitectură din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, trei monumente care respiră atmosfera de capitală a Iaşilor din acea epocă, inspirate de neoclasicism şi de eclectismul francez. Toate sunt opera unor arhitecţi de seamă: vienezii Gustav Freywald, Ferdinand Fellner şi Hermann Helmer, parizianul Paul Gottereau (arhitectul Casei Regale). Cred că viitorul parc nu va putea să ignore de acest „dat” fundamental. Parcul va trebui să aducă impreună aceste trei monumente şi nu să le separe. Amenajarea zonei verzi de aici se cuvine să vină in continuarea arhitecturii, să dialogheze cu aceasta, să reconstituie contextul vegetal al acestor zidiri. Aşa se va putea păstra ceva din spiritul vechiului Iaşi. In acest spaţiu este necesară o amenajare care să genereze sentimentul „duratei”. Câteva dintre cele mai importante monumente de cultură și arhitectură situată pe această strada sunt: Palatul Culturii, Casa Dosoftei, Biserica Sfântul Nicolae Domnesc, Biserica Trei Ierarhi, Biserica romano-catolică, Palatul Roznovanu (sediul Primăriei), Teatrul Național, Biserica Sfântu Dumitru-Balș, Școala Gheorghe Asachi, Consiliul Județean, Bibioteca Centrală Universitară și altele.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2014/09/info-numis-mondo-63.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri
Pe acest bulevard este și sediul Primăriei - vechiul Palat Roznovanu, dar și al sucursalei BNR-Iasi, m-am plimbat pe aici.