În anul Centenar al Marii Uniri din 1918, Romfilatelia a lansat în circulația filatelică mondială, sub denumirea Români celebri un set de produse filatelice care onorează activitatea unor personalități de marcă ale națiunii. 

Sofia Ionescu-Ogrezeanu a fost un renumit medic neurochirurg român, care s-a născut la data de 25 aprilie 1920 la Fălticeni și a decedat la data de 21 martie 2008. A urmat școala primară în orașul natal, după care a făcut primele șase clase la Liceul de Fete Fălticeni și ultimele două la Școala Centrală de Fete „Marica Brâncoveanu” din București, unde a luat bacalaureatul în 1939. În toamna aceluiași an a intrat la Facultatea de Medicină Umană din București, pe care o termină în 1945. Primul stagiu de practică îl face în oftalmologie, al doilea ca medic de circă rurală în comuna Baia, de lângă de lângă Fălticeni. De la 15 octombrie 1943 efectuează un stagiu de internat in Serviciul de Neurochirurgie din Spitalul nr. 9 din București, intrând în prima echipǎ neurochirurgicalǎ, consideratǎ echipa de aur, alături de prof. dr. Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei românești și doctorii Constantin Arseni și Ionel Ionescu (cel care îi va deveni soț). Se întâmpla ca, în urma frecventelor bombardamente asupra Bucureștilor (anul 1944), să fie aduși, în același timp, prea mulți răniți în raport cu numărul mic de medici care trebuia să le salveze viața. În acest context, un copil rănit, pentru care intervenția chirurgicală era de maximă urgență, a fost adus într-un moment în care nici un medic nu era disponibil. Spre surprinderea tuturor, în special a doctorului Bagdasar, tânăra studentă s-a oferit să-l opereze, intervenție care s-a dovedit salvatoare.

“Această operație - va mărturisi Sofia Ionescu - mi-a decis viața pentru 47 de ani înainte, cât am stat în neurochirurgie, și mi-a adus-o la 180 de grade față de ceea ce îmi propusesem eu, o viață liniștită de medic internist în orașul meu natal, Fălticeni”. În anul 1945 își susține doctoratul în medicină și chirurgie, iar în anul 1954 este încadrată medic primar la Clinica Spitalului „Dr. Gh. Marinescu”, pentru ca în 1976 să obțină gradul de medic primar neurochirurg II. Și-a dedicat întreaga activitate operațiilor pe creier și pe coloană, realizate la Spitalul nr. 9 din București. A efectuat numeroase operații în premieră mondială, folosind tehnici inedite, care au salvat sute de vieți. Medic de excepție, Sofia Ionescu-Ogrezeanu a activat și ca profesor universitar și a făcut parte din Academia de Științe Medicale. Numărul articolelor și comunicărilor prezentate în țară și în străinătate se ridică la aproape 120. A fost membră a Societății Române de Istoria Medicinii și Membru Emerit al Academiei de Științe Medicale. Pentru dăruirea și priceperea arătate în muncă a fost distinsă cu:

  • Semnul de Distincție al Crucii Roșii (1943)
  • Insigna „Evidențiată în Munca Medico-Sanitară (1957)
  • Medalia „A XX-a Aniversare a Eliberării Patriei” (1964)
  • Medalia „25 de ani de la Proclamarea Republicii” (1972)
  • Diploma de Onoare ANFDUR pentru merite de excepție (1996)
  • Premiul „Elisa Leonida Zamfirescu”
  • Diploma de Onoare a Confederației Naționale a Femeilor din România.
  • Diploma de Onoare pentru merite deosebite în promovarea științei și tehnicii în România
  • Diploma de Onoare a Societății de Istoria Medicinei
  • Diploma de Cetățean de Onoare al municipiului Fălticeni
  • Medalia de Onoare a Municipiului Fălticeni
  • Ordinul “Steaua Republicii” în grad de cavaler (luna martie 2008)

*** 

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2020/10/filatelie-personalitati-romanesti-sofia.html

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->