Universitatea Cluj (cunoscut mai ales sub numele de „U” Cluj) este un club de fotbal din Cluj Napoca, România. „U” Cluj a făcut parte din Club Sportiv Universitatea Cluj. CS Universitatea Cluj a fost inființat în septembrie 1919 de către Societatea Sportivă a Studenților Universitari. În fruntea acestei asociații se afla prof. univ. dr. Iuliu Hațieganu, cel care este recunoscut ca fondatorul si primul președinte al clubului. Fiind semnul distinctiv al studenților clujeni, "șepcile roșii" a devenit numele de alint al echipei. În anul 1994 secția de fotbal, numită acum SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA, s-a desprins din punct de vedere administrativ din clubul de sport, devenind un club profesionist de fotbal. Din 1932 până în prezent U Cluj a participat fără întrerupere la toate edițiile campionatului românesc de fotbal. Singurul trofeu câștigat în întreaga sa istorie este Cupa României din anul 1965. Sus am postat câteva logo-uri ale clubului de-a lungul anilor şi modernul stadion al clubului, recent construit. În anul 1919 Societatea academică a studenților români „Petru Maior” din Budapesta și-a mutat sediul la Cluj, odată cu ea venind aici și organizația ei sportivă. Afluența mare a tineretului dornic de a urma studiile la Cluj a impus înființarea unei „Cetăți universitare”, în cadrul căreia a fost proiectat un Institut de Educație Fizică. Odată cu venirea toamnei, în presa clujeană au apărut articole care îndemnau studenții să participe la înființarea Clubului Sportiv Universitatea. La prima consfătuire avută loc în sala Prefecturii, au participat peste 100 de fotbaliști. După mai multe întruniri, s-a format comitetul de conducere și în scurt timp au început primele antrenamente. La 16 mai 1920 s-a disputat primul meci oficial la Arad cu Gloria. Universitatea a învins cu 3-1, golurile clujenilor fiind marcate de Eugen Crâsnic, Sabin Târla si Sabin Vățianu. În prima parte a activității competiționale, „U” a participat în formula predivizionară a Campionatului Național, calificându-se de patru ori în turneul final: 1923-1924, 1924-1925, 1926-1927 și 1929-1930. În anul 1923, Universitatea efectuează un turneu internațional, clujenii jucând cu câteva din cele mai importante echipe din Franța, Italia și Iugoslavia: 0-5 Stade Française (campioana Franței), 4-2 cu Lyon, 3-0 cu Grenoble Étudiant Club, 0-1 cu Politehnica Torino și 1-2 cu HASK Zagreb (campioana Iugoslaviei). Începând din anul 1932, odată cu organizarea campionatului în sistemul divizionar, activează în prima divizie. Chiar din prima ediție, 1932-1933 reușește să ocupe locul 2 în clasamentul general, fiind învinsă în finala seriilor de Ripensia Timișoara. Anul următor s-a clasat doar pe al treilea loc în seria a II-a, dar a disputat finala Cupei României cu Ripensia Timișoara (0-5). Au urmat câțiva ani cu evoluții oscilante, iar din 1938 „U” Cluj joacă în Divizia B timp de 2 ani. În anul 1940 clubul „U” a fost nevoit să își mute temporar reședinta la Sibiu, din cauza Dictatului de la Viena. La ordinul ministrului Apărării Naționale, studenților de la Cluj li s-a pus la dispoziție localul cazarmei "Avram Iancu" și al Școlii Speciale de Cavalerie din Sibiu. Pe lânga hrana primită la internatul unde erau cazați, fotbaliștii au învățat să-și procure surse suplimentare de hrană, prinzând pește cu mâna pe malul Cibinului. Prada era dusă la restaurantul „Răscruci”, care le oferea, la schimb, mâncare gătită. Deși „U” nu-și câștigase dreptul de a evolua în prima divizie, Federația Română de Fotbal a decis să suplimenteze numărul de locuri în Divizia A de la 12 la 13, pentru a sprijini moral echipa clujeană aflată departe de casă.În 1942 „U” Cluj ajunge pentru a 2-a oară în finala Cupei României, însă pierde în fața echipei Rapid București. Un episod deosebit al bejeniei a fost compunerea primului cântec dedicat unei echipe de fotbal din România. Compozitorii - Nelu Brateș, Seva Ivanov, Relu Constantinescu și Mircea Olteanu - au format o trupă care a rămas cunoscută sub numele de Zombby. Lansarea oficială a „imnului-marș” a avut loc la Teatrul Național din Sibiu, în fața unei săli arhipline. În perioada 1946 – 1976 „U” a actviat cu 2 excepții, 1950 și 1957 – 1958, când a retrogradat în eșalonul secund, numai în prima divizie. În acest interval de timp, când, între 1950 – 1967, a purtat numele de Știința a ocupat locuri fruntașe în clasament: locul 4 în sezoanele 1960 – 1961, 1962 – 1963 și locul 3 în sezonul 1971 – 1972,  la egalitate de puncte cu locul 2. „U” pierde o nouă finală de Cupă a României în sezonul 1948 – 1949, în fața CSCA București. Anul 1965 poate fi considerat unul de referință în istoria clubului universitar. Echipa de tineret a caștigat titlul național, Mihai Adam a devenit golgheterul României iar echipa de seniori condusă de Andrei Sepsi și Robert Cosmoc a câștigat Cupa României, aceasta fiind cea mai mare performanță a clubului până în prezent. Finala jucată cu Dinamo Pitești s-a terminat cu scorul de 2-1. În anul 1976 „U” retrogradează în Divizia B, unde joacă până în 1979 când echipa antrenată de Petre Moldoveanu promovează în Divizia A. După 3 ani a retrogradat din nou, revenind dupa alți 3 ani în Divizia A, în 1985. Clasările din anii următori nu au fost deloc mulțumitoare iar „U” retrogradează în 1991 în Divizia B. Anul următor revine în prima divizie sub comanda lui Ioan Sdrobiș. În anul 1998 după ruptura produsă între club și sponsorul principal Banca Dacia Felix, urma să înceapă cea mai neagră perioadă a istoriei șepcilor roșii. „U” a terminat pe locul 13 sezonul 1997 – 1998 evitând în extremis retrogradarea în liga secundă. Inevitabilul avea să se întâmple însă anul următor, când „U” a retrogradat în Liga a II-a. A fost un sezon în care „U” a avut cea mai proastă apărare, încasând 92 de goluri, și cel mai slab atac, reușind să înscrie de doar 19 ori. Majoritatea jucătorilor au părăsit echipa, iar „U” a început sezonul 1999 – 2000 cu o formație încropită, fapt ce a dus la prima retrogradare în Divizia C. La club este adus fostul internațional Ioan Ovidiu Sabău care debutează astfel în cariera de antrenor. Universitatea promovează la pas în Divizia B, dar Sabău pleaca fiind nemulțumit că nu a avut sprijinul orașului în realizarea unei echipe noi, cu spirit profesionist. În sezonul 2004 – 2005 Universitatea Cluj a ratat la limită promovarea în prima ligă, ocupând în final ultimul loc pe podium, la distanță de 1 punct de poziția ce asigură prezența la baraj. Salvarea echipei avea să vină în sezonul următor de la Adrian Falub care, aflat la prima sa experiență ca antrenor, a reușit promovarea îndelung așteptată de șepcile roșii. În 2016 echipa a intrat în faliment, Florian Walter cedând către Primăria Cluj mărcile clubului fondat în 1919. Tot în 2016, echipa a fost refondată cu concursul universităților din orașul Cluj-Napoca și finanțată din cotizațiile suporterilor săi, sub numele „ACSF Alb-Negru al Studenților Clujeni”. Noua echipă a fost înscrisă în Liga a IV-a, pe care a câștigat-o din primul sezon și și-a trecut în palmares și faza județeană a Cupei României. A promovat în liga a III-a după o dublă victorie cu 14–0 contra campioanei județului Maramureș. În sezonul următor, echipa a putut să-și reia denumirea de „FC Universitatea Cluj”. În sezonul 2017–2018, Universitatea Cluj a pornit și cu o finanțare de 400000 de euro din partea autorităților locale și a reușit din primul an promovarea în Liga a II-a. În Cupa României, echipa a reușit să acceadă în optimile de finală ale competiției, unde a fost învinsă de echipa de Liga I – Dinamo București la penaltiuri.

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2020/10/minuni-ale-arhitecturii-mondiale-33.html

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->