Studiind cazul poetului Cezar Ivănescu am întâlnit acelaşi fatal diagnostic pe care l-am întâlnit şi în situaţia lui Nicolae Labiş: embolia pulmonară postoperatorie. Apărută din senin şi foarte hotărâtă cu vieţile celor doi.
Povestea lui Cezar Ivănescu începe din perioada stalinist-dejistă de la mijlocul anilor '50. A fost exmatriculat din facultate pe cauze politice, a fost ţinut la periferia societăţii şi greu recunoscut ca poet de mare valoare după debutul extraordinar cu „Rod" în anul 1968 şi de atunci dat afară din serviciu, pus sub interdicţie deplină până în anul 1974, perioadă de aproape şapte ani de şomaj. Dar nu şi-a pierdut tenacitatea şi coloana vertebrală. A văzut în jurul său cum s-au stins prieteni, colegi de generaţie de mare valoare, alţii marginalizaţi precum Aurel Covaci, ajuns să monteze calorifere pe când muncitorul necalificat, cărătorul cu cârca de saci cu ciment pe şantierele patriei, cu facultate la fără frecvenţă şi apoi „mutat" la zi, Cristian Teodorescu, va ajunge într-un târziu să pună umărul la discreditarea lui Cezar Ivănescu.
În crugul vieţii, Cezar Ivănescu povestea cum „era să fiu omorât de câteva ori în viaţă pentru că nu am acceptat să fie lovit un copil, un bătrân sau o femeie în faţa mea fără să reacţionez", în timp ce Constantin Ţoiu îşi vindea tatăl şi pe Vasile Voiculescu să-i fie lui bine!
Cezar Ivănescu a făcut greva foamei când altora le tremura cămaşa şi vorbeau în şoaptă. În anul 1963 a fost dat afară din facultate după lectura în cenaclu a unor poeme anticomuniste şi antisistem, la fel s-a întâmplat şi în anul 1986.
Drama lui Cezar Ivănescu, dar şi a poporului român este că destinul României a intrat pe mâna securiştilor şi UTC-iştilor, a copiilor şi a nepoţilor nomenclaturiştilor.
"Au revenit băieţii la putere, aceeaşi echipă peceristo-securistă, pozând în mari dizidenţi şi mari luptători anticomunişti, cu carnetele de partid în buzunarele de la spate, şi a trebuit să reiau de la zero lupta cu sistemul, mascat de această dată, fireşte, mult mai perfid. Am spus foarte multe şi am acuzat foarte multă lume, şi în presă, cât am făcut presă, şi în cărţile mele scrise după Revoluţie, Pentru Marin Preda, Timpul asasinilor ş.a.m.d., şi era foarte clar că mi-am adunat o liotă de adversari care nu aveau să mă ierte şi s-a dovedit foarte clar că nici nu m-au iertat. Să nu uit, de asemenea, să apelez în aceste zile la acei dintre securiştii dispuşi să îmi dea informaţii (acei securişti care au lucrat la secţia Securitătii Române Anti-KGB despre care îmi vorbea Victor Roncea), pentru că poate voi produce în felul acesta documente prin care să dovedesc măcar că e agent dublu şi ca a fost agent dublu Mircea Dinescu, încă ar fi un rezultat bun pentru moment cel puţin, pentru că eu cred că e cel puţin triplu sau cvadruplu, dar mă rog, vom vedea în continuare. Aşa... ce să mai notez pe această casetă până se opreşte... Da, să îmi amintesc să-mi procur protocolul Ordinului Steaua României, tot textul protocolului, să mă pot folosi de articolele de acolo şi de arbitrajul lui Traian Băsescu şi să mă gândesc cui aş putea să mă adresez spre a fi păzit în toată această perioadă, pentru că este evident că viaţa îmi este pusă în primejdie. Dacă băieţii vor vedea că ajung foarte sus şi foarte adânc în problemă, este clar că vor încerca să mă lichideze fizic" (Cezar Ivănescu, februarie 2008).
Marginalizat de vechii inamici din perioada proletcultistă, erijaţi în democraţi precum Pleşu, Dinescu, Mihăieş, Manolescu etc., Cezar Ivănescu este propus la Premiul Nobel pentru Literatură de către scriitorii albanezi. Să nu zâmbim tâmp. Albania l-a dat pe Ismail Kadare, scriitor la al cărui nivel nici că va putea fi atins de subofiţerul de securitate „Cutărescu" - Cărtărescu, „malaxor textualist" submediocru.
Iată un paradox al destinului românesc: să fii bătut de mineri şi marginalizat de nulităţi în ţara ta, în timp ce scriitorii unei ţări cât Valahia de altădată să te propună pentru Premiul Nobel.
Cezar Ivănescu nu a putut suporta organic continuitatea comunistă şi prezenţa nonvalorilor la putere şi, drept urmare, pe 4 februarie 2008, a intrat pentru ultima oară în greva foamei, în sala cu Oglinzi a USR, ca o ultimă şi decisivă formă de protest nonviolent, deoarece CNSAS a „eliberat" un fals verdict, acela de colaborator al securităţii pentru Cezar Ivănescu.
Nici până în ziua de azi nu există un document oficial al CNSAS în acest sens! Totul a fost verbal, o minciună aruncată în stradă, pentru a denigra, pentru a ucide lent şi dureros. Mulţi dintre vechii şi mai noii colegi de breaslă i-au sărit la beregată, între care şi amintitul scriitor de benzinărie Cristian Teodorescu. Nu insistăm aici asupra detaliilor. Cert este că pe Cezar Ivănescu nu o boală l-a ucis, ci suferinţa, suferinţa generată de conştientizarea faptului că în toată lupta sa de o viaţă, cu un întreg sistem putred, corupt şi corupător, cu tot ceea ce a însemnat ciuma socială numită comunism, a fost trădat mereu şi mai cu seamă de prieteni.
Hidra comunistă are strategia ei. Moartea are multe chipuri şi începe prin a spune celor din jur lucruri pe care nu le-ai făcut niciodată şi are putere de convingere această moarte să impună minciuna, folosindu-se de laşitatea şi trădarea celor apropiaţi. Pentru că „cei ce-ţi fac rău nu te uită, ei vor să te anuleze şi să devină ei cei ce s-au sacrificat, iar dacă scenariul e perfect, tu te trezeşti turnător şi nimenea în locul lor!". Acesta a fost şi strategia gândită de Mircea Dinescu, numai că acest poet mediocru nu poate anula valoarea reală a victimei sale.
Iată mai jos o mărturie în acest sens din partea Lucreţiei Stanciu din localitatea Ramat Gan din Israel, mărtuie publicată în revista israeliană „Minimum", şi din care oferim aici un fragment: „Vreau să vă mărturisesc că m-a afectat mult moartea poetului Cezar Ivănescu. După apariţia acelei informaţii false (29.01.2008) precum că ar fi primit Decizie de la CNSAS că ar fi făcut poliţie politică, i-am telefonat să-l susţin. M-a revoltat atitudinea celor de la Iaşi, optzeciştii, cum li se mai spune (scriitorii afirmaţi în anii '80, n. red.), care, atunci când erau debutanţi în poezie, se foloseau de poetul Cezar Ivănescu, iar acum nu l-au apărat în presă în nici un fel. Am avut o convorbire şi cu Valeriu Stancu (preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi) în acest sens, dar fără rezultat. Puteau să dea ştirea că nu s-a primit nici o decizie de la CNSAS. Nimic mai mult. Cezar era membru în Asociaţia Scriitorilor din Iaşi. Valeriu Stancu mi-a spus: «Am vorbit cu cei din comitet şi au spus că e o problemă personală, ce nu ţine de Asociaţie». «Da, dar cum sunt apăraţi membrii de o defăimare de nedescris?». Nimic!
Când Cezar Ivănescu a intrat în greva foamei (04. 02. 2008) pentru adevăr, l-am susţinut în continuare pe Internet, la diverse publicaţii şi agenţii de ştiri din România. Un semnal al meu lansat la o agenţie de ştiri (Amos News) a fost preluat, ca o previziune, de autorul unui articol apărut în „Jurnalul Naţional" (30.04.2008). care sună aşa:
La începutul lunii martie am aflat de la fiica adoptivă, Clara Aruştei, că el, marele poet şi director la editura „Junimea", locuieşte la Muzeul Literaturii din Iaşi. Avusese un apartament închiriat, însă proprietarul îl vânduse, obligându-l să elibereze locuinţa. Ştiam că Cezar Ivănescu ajunsese într-o stare jalnică după defăimarea în ziare; nu mânca, fuma mult şi slăbise 20 de kilograme. Am vrut să-l ajut, să-l salvez, din respect pentru valoarea sa, şi i-am propus să se mute în apartamentul meu care nu era locuit de nimeni, fără chirie, ci suportând doar costurile de întreţinere. Cu mare bucurie a primit oferta mea şi s-a mutat imediat. Era mulţumit şi avea şi multă inspiraţie, după cum îmi spunea la telefon.(...)".
Nu insistăm aici asupra detaliilor investigaţiilor medicale ci rezumăm această desfăşurare prin detaliile publicate de Clara Aruştei, fiica adoptivă a scriitorului Cezar Ivănescu:
„În perioada 21 aprilie 2008-24 aprilie 2008 CEZAR IVĂNESCU a fost în câteva unităţi spitaliceşti, după cum urmează:
21 aprilie 2008-23 aprilie 2008, pacientul a fost internat în Clinica Particulară Palade, unde a fost supus unei intervenţii medicale al cărei protocol complet operator a rămas necunoscut, întrucât nu a fost pus la dispoziţia organelor care anchetează cauzele acestui deces.
23 aprilie, CEZAR IVĂNESCU a fost transportat de un echipaj al SALVĂRII Bacău din Clinica PALADE la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.
23 aprilie-24 aprilie, ora 14:45–15:00, CEZAR IVĂNESCU este transportat de un echipaj al SALVĂRII (acelaşi, conform declaraţiei doctoriţei aflate pe Salvare) la Aeroportul Bacău de unde este preluat de un echipaj al SMURD, sosit cu 4-5 ore întârziere. Pacientul este intubat în Elicopter. Medicii SMURD solicită echipajului de pe Salvare şi alte documente şi un EKG. Documentele cerute nu se află în dosar. Nu este cunoscută evoluţia stării pacientului pe timpul zborului, eventualele incidente, tratamentul acordat pacientului pe timpul transportului s.a.m.d., nu există documente medicale ataşate dosarului CEZAR IVĂNESCU. Menţionez că am vorbit cu Cezar Ivănescu până când acesta a fost urcat în elicopter. În jurul orei 15,40 (după aproximativ 30-40 de minute de la preluarea pacientului de către SMURD) am bătut la geamul elicopterului şi am solicitat informaţii de la membrii echipajului. Mi s-a spus că îl intubează şi am auzit cum CEZAR IVĂNESCU tuşea.
24 aprilie, ora 17:54, CEZAR IVĂNESCU ajunge la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca. În ciuda tuturor eforturilor disperate depuse de medici viaţa lui Cezar Ivănescu nu poate fi salvată.
Doi doctori specialişti de la INML Mina Minovici care mi-au desluşit în mare problemele şi neconcordanţele medicale din raportul complet al necropsiei şi care nu se regăsesc în concluziile raportului.
Cea mai gravă dintre toate este prezenţa în sângele tatălui meu a unei substanţe „grasoase", care – mi s-a explicat – în mod normal, natural nu are cum să ajungă în circuitul sangvin. Asta ar însemna că, probabil, a avut totuşi embolie, dar nu de natură sangvină, ceea ce ridică unele suspiciuni suplimentare.
De asemenea un alt fapt deosebit de important este acela că, în interiorul raportului, se specifică faptul că locul operat era intact, cu alte cuvinte, s-ar putea înţelege că nu a fost supus unei intervenţii de natură chirurgicală, cu toate că din fişa medicală rezultă ca a fost transferat operat şi sângerând.
În creion, pe dosarul care conţinea raportul necropsiei era specificată indicaţia unei doamne procuroare din Bacău: „Familia suspectează moartea". Nu i-am reţinut numele însă doctorul Alexandrescu s-a uitat fix în ochii mei şi m-a întrebat dacă cineva din familia noastră o cunoaşte. Evident nu auzisem niciodată de acea doamnă şi cu atât mai puţin puteam deţine informaţii despre profesiunea domniei-sale. Concluzia dr. Alexandrescu a fost că acea indicaţie era pentru „partea adversă". Aceasta însă nu este o probă ci doar un indiciu.
Ca urmare a faptului că din concluziile raportului medico-legal rezultă că pacientul a murit pentru că era foarte bolnav sunt obligată – aşa cum mi s-a explicat la INML – să cer şi să obţin efectuarea unui nou raport medico-legal. În termeni expliciţi aceasta înseamnă dezhumarea. Dr. Alexandrescu mi-a relatat cum se desfăşoara această operaţiune. Dpdv medical nu se mai pot obţine probe suplimentare eficiente însă este singura cale legală de a reinterpreta probele şi datele existente."
Ne putem da seama cât de cangrenată poate fi societatea românească şi cât de pecetluit ne este viitorul când privim la nulităţile care-şi desfăşoară antitalentul pe micrul ecran în chip de filozofi, culturnici distrugători de valori reale. Hitleroidul Patapievici, care urăşte poporul român, este preşedintele Institutului Cultural Român; marxistul născut în oraşul Stalin şi exportat democrat la New York, Vladimir Tismăneanu, se luptă să ofere noi direcţii ideologice în presa centrală şi din ceafa preşedintelui Băsescu. Vorba lui Cezar Ivănescu: „Ciuma să ardă casele voastre!".
Nota Bene: „Las cu limbă de moarte, dacă mi se întâmplă ceva pe parcursul acestei dispute publice, pe parcursul acestui război pe faţă, îi rog, deci cu limba de moarte, pe cei care mi-au stat alături din prima clipa [...], pe toţi ceilalţi din jurul meu, să se folosească de aceste casete ale mele şi să-mi ducă lupta mai departe. Să nu lase cumva neisprăvit acest război pe care l-am început cu nemernicii şi să nu lase să-mi fie pătat numele şi pătată memoria şi opera" (Cezar Ivănescu).
-->
Răspunsuri
Moartea lui Cezar Ivănescu. Radiografia unei crime. Atac în haită! Mircea Dinescu, Cristian Teodorescu, Mircea Mihăieş ş.a.
Cezar Ivănescu, Timpul asasinilor, Ed. Libra, Bucureşti, 1997
De mai bine de un an de zile încerc să arăt cum a murit Cezar Ivănescu şi să indic, în baza mărturiilor adunate, persoanele care se fac vinovate de această dramă. Începând cu cel care a declanşat în mod ilegal şi cu bunăştiinţă scandalul mediatic pe 29 ianuarie 2008, Mircea Dinescu şi continuând cu toţi ceilalţi care au contribuit prin neimplicare vointă (Nicolae Manolescu), prin laşitate şi dezinteres (conducerea U.S.R. – la nivel central, şi local – conducerea Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, prin Valeriu Stancu), prin făţărnicie, fals sau declaraţii mincinoase (Cristian Teodorescu, Mircea Mihăieş, Nichita Danilov, Lucian Vasiliu ş.a.) [1, 2, 3, 4, 5, 6] la amplificarea acesteia, cu toţii, din punct de vedere moral, sunt responsabili într-o măsură mai mare sau mai mică de moartea poetului.
Toate afirmaţiile mele sunt bazate pe informaţii directe cumulate cu cele obţinute ulterior din casetele întregistrate de Cezar Ivănescu în luna februarie a anului trecut, cu unele mărturii şi cu datele din documentele medicale primite sau accesate pe surse.
Actul nesăbuit comis de Mircea Dinescu [6], membru al U.S.R. şi în acelaşi timp înalt funcţionar al statului român – membru în Colegiul CNSAS, a determinat „lichidarea“ scriitorului Cezar Ivănescu. Un rol agravant în desfăşurarea acestui linşaj mediatic l-a avut Nicolae Manolescu, preşedinte în funcţie al U.S.R. şi ambasador UNESCO al României la Paris. Acesta, prin ignorarea cu desăvârşire a statului Uniunii [4, 5] şi prin nerespectarea drepturilor elementare ale unui membru al U.S.R. a devenit în mod conştient şi benevol parte activă în această operaţiune.
Prin răspunderea morală pe care o are faţă de batjocorirea scriitorului Cezar Ivănescu – viu şi mort, Nicolae Manolescu a arătat că nu este capabil să fie preşedinte al U.S.R., şi astfel, întregind destinul christic al poetului, a ratat şi posibilitatea de a se manifesta ca un adevărat creştin şi şi-a coborât sufletul în întuneric de acum şi până la sfârşitul lumilor ce va să vină!
Scenariul impostorilor a culminat cu refuzul conducerii Muzeului Literaturii Române de a primi trupul mort al poetului Cezar Ivănescu şi cu bătăia de joc practicată şi de această instituţie prin numitul Radu Călin Cristea.
Poetul care pina in 1989 nu cricnise impotriva regimului [v. Cartea alba a Securităţii, ed. cit. Voi da doar două exemple care grăiesc pe deplin despre cât de anticomunist era Cezar Ivănescu, A. nota strict secretă a Securităţii (A.S.R.I., Fond „D“, dosar nr. 10966, vol. 10, f. 262-263, v. Cartea Albă a Securităţii, p. 52) în care apare notat, printre altele, că Cezar Ivănescu „într-o şedinţă a secţiei de poezie a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, din 2 noiembrie 1972, afirma faţă de ceilaţi poeţi că orientarea tematică a poeziei publicate azi este ca pe vremea celui mai jos proletcultism. În aceeaşi seară, la restaurantul Casei Scriitorilor, Cezar Ivănescu, faţă de scriitorul Ioanichie Olteanu, a învinuit generaţiile anterioare, participante la cel de-al doilea război mondial, de laşitate şi necinste, după ce luptaseră alături de nemţi, au luptat şi împotriva lor şi au adus comunismul în România. De asemenea, că nici tânăra generaţie nu se dovedeşte mai ridicată, nu ştie să-şi apere interesele, măcar sub o formă sindicală. Aceste discuţii sunt izvorâte şi din permanenta lui nemulţumire faţă de redactorii unor reviste şi edituri care nu-l publică. Susţine că astăzi critica literară se face în mod necinstit, conjuncturist, sunt lăudaţi şi publicaţi doar cei care scriu poezii agramate, fără nivel artistic, dar poartă în titlu o referire la partid. [...] Este căsătorit cu Maria Ivănescu, profesoară de limba română, care, în perioada 1969-1973, cât a funcţionat la Liceul Alexandru Odobescu din Piteşti, în 1972, a admis în clasă, pentru a fi ascultată de elevi, muzică uşoară înregistrată pe benzi de magnetofon, transmisă de Europa liberă. În prezent nu are serviciu.“ Şi
B. extras dintr-o altă notă strict secretă a Securităţii, A.S.R.I., Fond „D“, dosar nr. 10 966, vol. 27, f. 200-201, ed. cit.: „2. Prevenirea publicării unor lucrări literare cu conţinut politic necorespunzător ori a unor articole care ar putea crea stări tensionale în mediul literar. Corectarea pasajelor deficitare din punct de vedere ideologic, sau scoaterea lor din manuscrisele pe care acesta le predă, în vederea publicării, la editura Cartea Românească. Îndepărtarea articolelor necorespunzătoare pe care le predă pentru publicare la revista Luceafărul. Informarea organelor de partid sau C.C.E.S. despre intenţiile de a publica unele opere literare ce nu corespund ideologiei noastre socialiste.
3. Împiedicarea participării acestuia la acţiuni unde este prezentă conducerea superioară de partid şi de stat, ori la alte activităţi organizate, unde, prin comportarea sa, le-ar putea compromite. Prin conducerea redacţiei se vor lua măsuri de îndepărtare a acestuia din locurile unde au loc acţiuni publice organizate sau unde este prezentă conducerea de partid şi de stat. Asigurarea sa, cu sprijinul organelor de investigaţii şi, la nevoie, cu cele de miliţie, pe perioada desfăşurării acţiunii. Darea sa în consemn la U.S.L.A. (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă – n.m.) şi Direcţia a V-a [a securităţii , Securitate şi Gardă – n.m.) – n.m., C.A.“ ] va scrie articole distrugator anticomuniste in "Baricada" a raposatului Eduard Gugui la care platile se faceau in centimetri de sute de lei. Neovirulentul anticomunist i-a dat in judecata pe cei care, mai stiind una, alta, l-au acuzat ca ar fi fost turnator [altă aberaţie! – n.m., C.A.]. Sprijinit de admiratori sinceri, a candidat la sefia Uniunii Scriitorilor, la ultimele alegeri, ceea ce m-a facut sa-mi inchipui ca poate totusi a fost acuzat degeaba ca ar fi scris si pentru Securitate. Dupa stampila de informator cu angajament pe care a primit-o de la CNSAS Cezar Ivanescu, poetul adolescentei mele, cum nu-mi vine sa ma sinucid din cauza asta, astept urmatoarea mutare a poetului cu ranga.“
Cristian Teodorescu a continuat în mod furibund şi pe blogul său de la Cotidianul campania de denigrare a poetului Cezar Ivănescu. Într-o postare a susţinut că a văzut nici mai mult nici mai puţin decât procesul verbal prin care lui Cezar Ivănescu i s-ar fi dat decizia de poliţia politică: „PS Pentru cei care mă acuză de dezinformare în privinţa poetului Cezar Ivănescu repet cît se poate de serios: Colegiul CNSAS a ajuns la concluzia, existentă într-un proces verbal, că poetul a făcut poliţie politică. Adică a avut angajament cu Securitatea şi a turnat în contul acestui angajament.“ (sursa citat: http://teodorescu.blog.cotidianul.ro/2008/02/10/gabriel-andreescu-explica-de-ce-n-a-plecat-de-la-ziua-si-un-ps-despre-cezar-ivanescu/).
Uitaţi şi cum îi admonesta Cristian Teodorescu din noua sa poziţie de starletă a CNSAS pe cei care îi contestau afirmaţiile: „Va mai spun ceva, acel proces verbal exista. Cu 8 voturi pentru si o abtinere. Iar Cazimir Ionescu l-a mintit pe presedintele Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu, mizind absolut ticalos pe ideea ca CNSAS ar putea disparea.“, „Inteleg sa faceti pledoarii pentru poetul Cezar Ivanescu, inteleg sa va rastiti - in stilul poetului din ultimii ani - impotriva celor care, din punctul dvs de vedere isi permit sa-l conteste pe omul Cezar Ivanescu. Totusi mai si ginditi-va la ceea ce scrieti, chiar daca sub pseudonim. Tzutzareala naiva poate deveni complicitate prosteasca de care s-ar putea sa va fie rusine, ca oameni, mai tirziu.“ Ei bine, cum vă este acum, domnule Cristian Teodorescu?
Aşa cum am mai arătat o anchetă realizată de Jurnalul Naţional /ediţia din 12.02.2008/ este de natură să sugereze amploarea acţiunii de intoxicare şi dezinformare a opiniei publice pusă în operă pentru denigrarea lui Cezar Ivănescu. Răspunsurile membrilor Colegiului CNSAS - care, în calitatea lor de decidenţi, ar fi trebuit să fie cei mai în măsură să cunoască adevărul - sunt stupefiante: din cei 11 membri, 4 nu ştiu dacă s-a dat vreun verdict, alţi 4 afirmă că nu s-a dat niciun verdict, unul refuză orice comentariu, încă unul declară că nici nu ştie, nici nu vrea să comenteze. 10 din cei 11 membri ai Colegiului CNSAS nu-şi amintesc exact când a avut loc şedinţa în care s-a discutat cazul poetului Cezar Ivănescu. Din cei 11 membri CNSAS unul singur (Mircea Dinescu, aflat la Paris!) afirmă existenţa verdictului de colaborare cu fosta Securitate şi cunoaşte exact data şedinţei. A fost o campanie de presă totală dusă fără niciun fel de probe! Puteau afirma orice, că Cezar Ivănescu a ucis oameni, că este criminal în serie, că îşi mănâncă victimele la prânz şi la cină şi toate acestea în baza evidenţei supreme că „Ştiu Ei”.
2. „Ma scot din minti "cei care ne vor binele"!“, Cristian Teodorescu, Mircea Mihăieş, Cotidianul, 21 Feb 2008
„Mircea Mihaieş: Despre respectivul caz n-am multe de spus. Iar ce-am avut, am scris. Da-mi, te rog, voie sa ma autocitez: "Zilele trecute, poetul Cezar Ivanescu a amenintat ca intra in greva foamei (n-a mai intrat!) [există inclusiv actul medical emis de medicul de pe echipajul Salvării care i-a acordat asistenţă medicală pentru că poetul se simţea foarte rău. În acest document este specificat clar greva foamei. Greva a fost anunţată oficial şi înregistrată la numărul de urgenţă 112 concomitent de Salvare şi Poliţie! – n.m, C.A.] pentru ca jurnalistii i-au terfelit reputatia, acuzindu-l c-ar fi fost turnator la Securitate. Ma lasa rece daca individul cu pricina a turnat sau nu. Mi-a atras, insa, atentia un fapt care arata cu cine avem de-a face. In 2005, Cezar Ivanescu s-a aflat (alaturi de Carolina Ilica si raposatii, intre timp, Victor Frunza si Grisa Gherghei) la originea cererii adresate CNSAS-ului, inregistrata cu numarul P 1419/05/20.07.2005, prin care solicita verificarea membrilor Consiliului Uniunii Scriitorilor. Cu alte cuvinte, Ivanescu vedea acum doi ani si jumatate in CNSAS o institutie demna de incredere in procesul de curatire morala a vietii publice din Romania. Pe 30 ianuarie 2008, cind i s-a aplicat lui insusi un epitet infamant, declara crincen ca CNSAS "nu e o institutie demna de incredere". Ca sa vezi! Cind e vorba de altii, Cezar Ivanescu ia in mina torta purificarii etice, iar cind e vorba de sine ameninta cu greva foamei. Pai, mai are importanta dac-a fost sau nu turnator?!". (Sursa: http://www.cotidianul.ro/ma_scot_din_minti_cei_care_ne_vor_binele-39964.html)
Păi are, domnilor, are! Cum are importanţă şi faptul că din punct de vedere moral Cezar Ivănescu a fost asasinat mediatic, uman, social printr-o făcătură pusă la cale de Mircea Dinescu şi Nicolae Manolescu şi aplicată, după cum rezultă şi din numele celor mai înverşunaţi atacatori ai lui Cezar Ivănescu, tocmai de apropiaţii lui Nicolae Manolescu! Cum are importanţă că din punct de vedere medical moartea lui Cezar Ivănescu a fost o crimă, pentru că aşa şi nu altfel se numeşte decizia de a lăsa un om să moară cu zile şi de a nu-i acorda asistenţa medicală necesară! Are, cum au importanţă şi „amăntuntele“ că Cezar Ivănescu a fost un anticomunist convins, că a fost asasinat de o conspiraţie a urii, că împotriva sa nu există nici măcar un fir de praf, că Nicolae Manolescu a predat ca şi Mona Muscă şi ca şi atâţia alţii studenţilor străini, că Mircea Dinescu ca fost membru P.C.R. ocupă în mod ilegal un loc în Colegiul CNSAS ş.a.m.d.
Pentru a înţelege în ce constă reaua-credinţă de care dă dovadă Mircea Mihăieş când face afirmaţia că atunci „Cind e vorba de altii, Cezar Ivanescu ia in mina torta purificarii etice, iar cind e vorba de sine ameninta cu greva foamei“ citiţi motivaţia declarării grevei foamei (expusă de Cezar Ivănescu clar şi concis în scrisoarea deschisă adresată lui Nicolae Manolescu, 4 februarie 2008).
Domnule Preşedinte
Subsemnatul Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, vă rog să dispuneţi ca Biroul de presă al USR să transmită tuturor agenţiilor de presă şi publicaţiilor româneşti notificarea care urmează.
Fără nici un temei legal, Mircea Dinescu (soldat fruntaş după propria-i declaraţie în presă), membru în Colegiul CNSAS, membru al USR, m-a denigrat în continuare, vineri 1.02.2008, la postul de televiziune Realitatea în emisiunea Tănase şi Dinescu afirmând textual că, în 1961 aş fi semnat un angajament de colaborare cu Securitatea.
După mineriada din 14 iunie 1990, când am fost bătut cu bestialitate de aşa-zişi mineri în centrul capitalei şi după campania de presă murdară şi denigratoare din 2005 când am candidat la funcţia de preşedinte al USR, este a treia oară când se încearcă asasinarea mea.
De aceea am hotarât ca începând de luni, 4.02.2008, ora 1200, să declar greva foamei la sediul USR, Calea Victoriei, nr. 15, în Sala cu oglinzi, grevă pe care nu o voi înceta până când nu voi obţine următoarele:
1. o declaraţie fără echivoc din partea domniei-voastre din care să reiasă că nu sunteţi implicat în această murdară „făcătură“ (deoarece se colportează indicii privind conivenţa d-voastră cu Mircea Dinescu: faptul ca i-aţi dat votul decisiv, anul acesta, la Botoşani, pentru a obţine Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ defavorizându-l astfel pe marele poet Cristian Simionescu; faptul că Mircea Dinescu se afla la Paris, ca şi d-voastră, la începutul campaniei de denigrare, afirmând că nici nu mi-a văzut dosarul, nici nu a votat, pentru ca, brusc, în emisiunea Tănase şi Dinescu să afirme că am semnat etc.; indiciile sunt numeroase dar nu doresc la rându-mi să mă las intoxicat de ştiri fără temei şi de aceea v-am cerut această declaraţie pentru a nu vă implica nici pe d-voastră, nici USR în această afacere).
2. excluderea din Colegiul CNSAS a lui Mircea Dinescu pentru ilegalitatea flagrantă comisă faţă de persoana mea.
3. dosarul meu personal de la CNSAS să-mi fie adus la USR, audierea mea să fie publică şi la ea să aibă acces presa şi orice alte persoane ar fi interesate şi bineînţeles verdictul să fie comunicat în aceleaşi circumstanţe.
4. membrii Colegiului CNSAS să vină însoţiţi de propriile dosare personale de la CNSAS, de CV-uri şi de livretul militar, căci existând precedentul periculos cu Mircea Dinescu [soldat fruntaş la Securitate], este firesc să am suspiciuni şi în privinţa celorlalţi membri ai Colegiului CNSAS.
5. O sancţiune, care veţi crede de cuviinţă, din partea USR pentru Mircea Dinescu şi demararea unei anchete reale privind activitatea lui Mircea Dinescu în perioada în care a fost preşedinte al USR.
Vă anunţ pe această cale că voi comunica această notificare şi Preşedintelui României, ca şef al Ordinului „Steaua României“, în calitatea mea de Comandor al mai sus-numitului Ordin.
Cu cele mai nobile sentimente.
4.02.2008
Cezar Ivănescu Bucureşti
D-Sale D-lui Preşedinte al USR, Nicolae Manolescu
3. „Decizia CNSAS i-a surprins pe scriitori, dat fiind profilul lui Cezar Ivănescu, însă părerile sunt împărţite. «El are un stil justiţiar, spune inechivoc lucrurile şi nici nu cred că este o fire şantajabilă. Nu pot să cred că a colaborat», spune criticul ieşean Valentin Ciucă, directorul Societăţii Junimea. «Mă surprinde decizia CNSAS şi cred că ea poate afecta imaginea Uniunii, însă nu cred că CNSAS ar putea fabrica probe» [! – n.m., C.A.] , spune scriitorul Nichita Danilov, unul dintre scriitorii cu care Ivănescu a fost în conflict. (Mirela Corlăţan, Cotidianul, 31 Ianuarie 2008)
4. Extras din Statutul Uniunii Scriitorilor din România
„Cap. 1. Dispoziţii generale
Art. 1. Uniunea Scriitorilor din România, denumită în continuare Uniunea, este asociaţie profesională de creatori, apolitică, fără scop lucrativ sau patrimonial (nonprofit), de utilitate publică, constituită în scopul sprijinirii şi apărării literaturii şi a intereselor profesionale, economice, sociale şi morale ale scriitorilor.
Art. 2. Uniunea este succesoarea Societăţii Scriitorilor Români (înfiinţată în anul 1909) şi reprezintă interesele scriitorilor din România în raporturile lor cu autorităţile, cu celelalte organizaţii de creatori, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate.
Prin Decretul nr. 267/1947, Uniunea a fost declarată persoană juridică română de utilitate publică, iar de la data de 15 ianuarie 1990, îşi desfăşoară activitatea conform prevederilor Decretului-lege nr. 27/1990.
Art. 5. Uniunea aderă la principiile din Carta fundamentală a Drepturilor Omului şi îşi interzice promovarea sau adeziunea la activităţi contrare demnităţii umane, libertăţii, democraţiei şi statului de drept.
Art. 7. Libertatea de creaţie şi opinie, primatul valorii, solidaritatea profesională, iniţiativa, eficienţa şi transparenţa sunt, de asemenea, principii de bază ale existenţei şi activităţii Uniunii.
Art. 36. pct. 13. Preşedintele Uniunii are următoarele atribuţii: asigură şi răspunde de luarea măsurilor necesare pentru buna gospodărire a patrimoniului, pentru îndeplinirea corespunzătoare a prevederilor Statutului (...).”
Întreaga conducere a Uniunii Scriitorilor din România s-a eschivat, ignorându-şi atât propriul Statut (cap. 1, art. 1, art. 2, art. 5, art. 7, art. 36), cât şi raţiunea de a exista ca instituţie liberă, de tip „breaslă“, acţionând profund imoral şi nestatutar.
5. Cezar Ivănescu, înregistrare audio document, 8 iunie 2005, Paradigma românească (http://www.trilulilu.ro/petronius52/a3086705a6c3e2)
Materialul prezentat face parte dintr-o serie de mărturii realizate de Cezar Ivănescu în luna iunie 2005, înainte şi după alegerile pentru funcţia de Preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, desfăşurate pe 17 iunie 2005.
În această serie de înregistrări absolut zguduitoare intră şi cea care include afirmaţia lui Eugen Uricaru – care sugerează că în spatele scandalului declanşat împotriva sa se afla Nicolae Manolescu (reamintesc celor care au uitat că este vorba de „agitaţia media“ din anul 2005 care a avut ca finalitate „debarcarea“, prin demisie, a lui Eugen Uricaru-Udrea, din funcţia de preşedinte al U.S.R. Ca urmare a demisiei sale funcţia de preşedinte interimar a fost preluată automat de Nicolae Breban – care ocupase până în acel moment funcţia de vicepreşedinte, fiind ales de Consiliul Uniunii, în baza unei cutume. Pentru cei care nu cunosc acest amănunt, la U.S.R. există regula ca persoana care ocupă locul al doilea, ca număr de voturi – 30, în acest caz!, la alegeri, să devină vicepreşedinte al Uniunii.) Nicolae Breban a fost cel care a organizat, cvasilegal, alegerile de pe 17 iunie 2005.
Afirmaţia făcută de Eugen Uricaru, după alegerile desfăşurate pe 17 iunie, este foarte gravă pentru că:
1. întăreşte ideea care se întrezărea încă de la declanşarea scandalului „Udrea“, că tot circul mediatic derulat atunci nu a fost altceva decât consecinţa unei acţiuni premeditate, de tip obscur şi nu una de asanare morală – de vreme ce a inclus un scenariu ascuns, cu intrigi, răzbunări ş.a.m.d. dar şi o ulterioară „cădere la pace“ (realizată între Nicolae Manolescu şi Eugen Uricaru!);
2. explică de ce Cezar Ivănescu nu a avut nicio şansă (în pofida celor 84 de voturi primite, şi probabil a încă multora care i-au fost sustrase la numărare; aviz lui Dan Mircea Cipariu care cunoaşte prea-bine cum s-au desfăşurat toate acestea şi care s-a eschivat atunci când Cezar Ivănescu a cerut renumărarea voturilor. De altfel, Dan Mircea Cipariu este unul din cei care au procedat imoral faţă de Cezar Ivănescu. Afirm acest lucru nu pentru că eu consider că D.M.C. ar fi avut vreo obligaţie morală în virtutea faptului că s-a declarat oficial, în 2005, în echipa lui Cezar Ivănescu sau pentru că Cezar Ivănescu l-a susţinut de-a lungul anilor şi l-a învăţat ce înseamnă literatura pe vremea când D.M.C. era doar un copilandru fragil şi oropsit, ci pentru că D.M.C. l-a trădat la modul cel mai josnic cu putinţă atunci în anul 2005, înainte şi după alegeri, devenind părtaş la toate manevrele necurate de la USR. Nu am alt sentiment faţă de acest tânăr decât acela de milă şi nici alt mesaj în afara celui că o luptă câştigată reprezintă cu adevărat un moment de glorie doar dacă victoria este obţinută onest.).
3. indică atât faptul că Nicolae Manolescu nu a fost inocent şi nu a acţionat fair-play în cazul Uricaru, că era „programat“ şi „susţinut“ încă din perioada declanşării scandalului Udrea de anumite forţe ca să acceadă la funcţia de preşedinte, dar şi faptul că Eugen Uricaru nu este, probabil, chiar „curat“ în relaţia sa cu fosta Securitate, preferând în locul unei lupte totale pentru apărarea imaginii sale o pace murdară, în urma căreia s-a ales cu păstrarea funcţiei pe care o deţinea la Copyro! Declaraţiile ulterioare acordate presei de Nicolae Manolescu (cum că Udrea nu e chiar Uricaru, ci că e un fel de personaj colectiv, un securist „la comun“, şi că vezi bine ceea ce ieri i se părea a fi un miros pestilenţial astăzi îi pare a fi un parfum suav de trandafiri portocalii!) vin în susţinerea acestei argumentări logice făcute de mine.Afirmaţia lui Eugen Uricaru, chiar aşa cum este ea, spusă cu jumătate de gură, se constituie într-un document unic, de istorie literară.
Importanţa ei este dată în primul rând de faptul că reprezintă o parte infinitezimală dintr-un adevăr mare, care alături de alte mii şi mii de părţi micronice pot genera refacerea unui întreg al cărui rol ar fi acela de a arăta generaţiilor viitoare cum s-au derulat dramele şi cum au fost lichidate valorile cu adevărat naţionale şi creştine ale românilor în această perioadă sumbră a culturii noastre, perioadă lipsită de acţiuni oneste, pe faţă, şi abundând în atacuri murdare, desfăşurate cu susţinere ocultă şi cu intenţii deseori criminale.Uniunea Scriitorilor din România – un centru de putere şi în perioada comunistă şi astăzi, este moştenitoarea unui patrimoniu important şi beneficiara unor legi care îi aduc un ce venit (consistent! legea timbrului de carte, de exemplu). În acelaşi timp, conform propriului statut, este o instituţie de utilitate publică. În pofida a ceea ce pare a fi formal şi declarat, U.S.R. este însă o instituţie neverificabilă din punct de vedere financiar-contabil, la care nu s-a mai făcut un audit din vremuri imemoriale (analizaţi cu atenţie persoanele care au ocupat după Revoluţie funcţia de preşedinte al U.S.R. şi nu în ultimul rând conjugaţi acest mini-studiu cu orientarea politică a fiecăruia dintre cei studiaţi, dar şi cu amănuntul, nu lipsit de importanţă în context, că după decembrie 1989, preşedintele U.S.R. a ocupat, prin cumul de funcţii, poziţii importante. Eugen Uricaru a fost, printre altele, şi director al postului Radio România Cultural; de asemenea, Mircea Dinescu, pentru o scurtă perioada de timp a fost în Parlamentul României, iar Nicolae Manolescu ocupă şi astazi, pe lângă funcţia de preşedinte al U.S.R. şi pe cea de ambasador UNESCO al României la Paris. De ce? Chiar credeţi că dintre toţi diplomaţii români de carieră nu era niciunul competent pentru a primi postul vacant de la Paris? Ei bine, este o întrebare la care trebuie să descoperiţi chiar dvs. răspunsul!).
În concluzie, afirm din nou, cu fermitate, că ceea ce s-a petrecut pe 29 ianuarie 2008, atunci când Cezar Ivănescu a fost pur şi simplu spulberat mediatic fără ca să existe măcar o minimă probă şi apoi fără ca nimeni să răspundă pentru asasinarea (cel puţin morală a) unui mare scriitor român este o continuare a acestor metode de acţiune.
6. Sursa informaţiilor false livrate presei este Mircea Dinescu (conform propriilor afirmaţii făcute în direct şi pe postul TV Realitatea), membru al Colegiului CNSAS, fost secretar U.T.C. al U.S.R., fost membru al P.C.R., condamnat penal cu suspendarea condiţionată a efectuării pedepsei (pentru infracţiunea de lovire prev. art. 180 alin. 2 din codul penal, cf. sentinţei penale nr. 1439, dată în şedinţa publică de la 4 septembrie 1981, Judecătoria Sectorului 3, Municipiul Bucureşti, dosar nr. 10121/1980), şi în lumina dezvăluirilor făcute relativ recent de ziaristul Victor Roncea, un personaj care reprezintă interese străine României, aflat în instrumentarea UM 0110 privind legăturile sale cu KGB-ul.
Asta e rezultatul in toate societatile in care intelectualitatea nu are alte surse economice, decat salariul si "recunoasterea" oficiala a calitatii de~. Poate ca in fata acestui exemplu (mai sunt multe altele), veti fi de acord ca e nevoie de proprietate privata, venituri substantiale din articole/carti publicate etc. Dar asta inseamna ca e nevoie de o structura de tip "dreapta" in societate, nu de o structura de tip "stinga". Trebuie pus accentul pe proprietatea personala si pe veniturile libere, nu pe firimiturile lasate de administratorii fondului comun...
Este adevarat, in sec. XIX si prima jumatatea a sec. XX, multi scriitori au avut probleme economice. De asta a si avut succes stinga, organizand tot felul de neobresle si organizatii pentru finantarea celor talentati, dar fara bani. Problema e ca acest sistem prevede lucrul in haita. Orice suma e aprobata de numeroase comitete si comitii, subordonate (intotdeauna) unui centru de putere. Ca sa obtii stipendii de la ei, trebuie sa fii in haita lor. Altfel... Ivanescu era un lup singuratic. Nu avea nici o sansa intr-o societate de tip stingist (dictatorial) sau in dictatura dreptei extremiste. Nu-i singurul. Dar e cel mai cunoscut.
Si asta dovedeste ca in Romania contemporana, sistemul cultural e acelasi de dinainte de '89. In cultura, reforma nu a existat. Poate cateva nume schimbate. In rest, aceeasi Marie cu alta palarie.
Nu sunt primul care observa acest lucru. Prin anul 2000 sau 2001 in revista "Stiinta si tehnica", a aparut o analiza extrem de dura la adresa situatiei din cultura/stiinta noastra. Si la lipsa reformelor reale, chiar in timpul, CDR. (E adevarat, unele personaje din CDR au ajuns in PNL, acum, fiind la ordinul lui Ilici... ) Aratind ca toti politicienii din Romania contemporana, se tem sa asaigure independenta financiara a intelectualitatii, asa cum ar trebui intr-o societate democrata. Pe linga faptul ca au o placere -personala- diabolica de a dirija personal viata celor din bransa. Pina la amestecul in viata privata. Iar asta nu-i posibil decat in acest conglomerat amorf care e cultura (si cercetarea, stiinta) romana contemporana. Nici comunista, nici capitalista, nici democrata, nici dictatoriala. Un catir ce imita calul dar are comportamente magaresti 101%! Numele sunt prea putin importante. Oricine ar fi numit in functii de conducere, va avea acelasi comportament in aceste conditii. "Ba si mai rau..." se zice de pe la galerie...
Daca vreti progres in domneiu si democratie autentica, schimbati sistemul!
Gladiator
îmi pot schimba vestmintele
tonsura părului şi armele
pot chiar părea un ins ca orişicare
mă ajută enorm şi faţa mea,
comună, poate fi a oricui,
nici distincţie aristocratică
şi nici sigiliul acuzat al rasei :
un amestec : un pumn
nevolnic de ţărînă,
îmi pot schimba şi stilul de luptă
dar nu pot în nici un fel să-mi schimb Destinul :
să nu mă mint pe mine însumi
trăim vremuri fără ambiguităţi, la Roma,
(doar în privinţa asta) :
fac parte dintre-acei ce-s însemnaţi
să moară , să-şi dea duhul,
moartea mea e programul meu zilnic,
împărţită pe ore, o măsur şi-o privesc în faţă...
de n-ar veni imprevizibilă
cum e memoria anilor mei de tinereţe
cînd plînsul în ungherul încăperii
ca o celulă mă doboară...
unii, veniţi din Orient
(aceştia ştiu să facă tot ce-i fatal
comerţ al minţii şi-o anume senzualitate)
îmi sugerează să mă detaşez
acesta-i jocul care-l joacă şi Divinul,
iluminarea cugetului care vede totul
şi bunătatea inimii care acceptă :
accept şi eu : cu mine însumi plin de cruzime !
Cezar Ivănescu
Trist , foarte trist, împărțirea intelectualității în tabere, un război fraticid fără sens!. ...Tabăra actuală , de care nu se pomenește în articol, comuniștii vopsiți, revanșarzi, puternic sponsorizati (e plin de maculatura, pe care nu o cumpără nimeni) e foarte vocală, dar necredibilă...calorifere, culmea cei care încearcă să se dea prietenii -și apărătorii - lui Ivănescu, și nu dușmanii!
Treaba elitelor ar fi să lumineze poporul, nu să-l ducă în întuneric, iar..
Mulţumesc frumos Mircea pentru semnul de lectură.
Lenuş, mulţumesc pentru preţioasele informaţii!
Cu mare drag,
Mulţumesc frumos Elena Mititelu pentru apreciere. Cu drag Lenuş!