Muguri

Cerul își scutură clipele din plete 
și-mprăștie ușor, pe-ndelete 
peste ramuri mângâiate de soare 
muguri car-ascund parfum și culoare. 

Câte unul îndrăzmeț și plin de curaj 
deschide ochii și amețit de miraj, 
simte răceala din privirea-ți de ceață 
cu care mă-ntâmpeni în dimineață. 

Lasă căldura să-ți intre în suflet 
primește-mi gândul încărcat de umblet, 
aduc muguri proaspeți încărcați de soare 
și a inimii mele -mbrățișare... 

Și primăvara primește-o când vine 
aduce bucurie și pentru tine, 
cu muguri de speranță și lumină 
care-nfloresc în liniște deplină...

Iarnă...

 Iarna mea...

S-aud şoaptele toamnei....

Cad fără veste peste coline 
picături ruginii de tăcere 
şi-n gânduri fremătând revine 
un fior neînţeles de durere. 

Sub raze de soare tot mai fierbinţi 
viaţa devine o amintire, 
ascunsă-ntre frunzele cuminţi 
s-a stins povestea de iubire... 

S-a dus cu zilele lungi de vară 
printre clipe tiptil s-a strecurat 
şi constaţi că într-o banală seară 
doar frunze uscate s-au scuturat. 

Liniştea parcă poartă printre umbre 
şoaptele toamnei ascunse de timp, 
iar amintiri confuze şi sumbre 
revin, ca dintr-un neştiut anotimp.

Noaptea sfântă ...

Risipit de vânt...

Mă dor din suflet amintirile
când mă-nvăluie timpul
și gândurile reci mă dor
în nopțile când bate vântul...

Aș vrea să m-ascund uneori
dar toate locurile-s știute
așa că mă risipesc în vânt
și m-ascund printre cuvinte...

Dar nici literele nu mai vor
să mă aibă-n preajmă ,
m-alungă , iar sunetele dor
când mă lovesc ca o palmă

Poate tu în nopțile cu lună
ai să mă zărești -ntre cuvinte,
să mă primești cu vorbă bună
și c-un zâmbet cuminte.

Culori...

Iubesc!

Vezi cum
bolovăni de tăcere
sfarmă cuvintele nespuse
cu putere, împrăștiind durere?

În urma lor
silabe încearcă s-adune gânduri
și vise...multe vise....
așezate-ntre rânduri...

Fărâme de iubire
risipite de tăcere,
mângâie clipele în așteptarea
cuvintelor ca o supremă mângâiere...

Șoapte
plutesc printre gânduri,
iubesc,
restul e un zbor de fluturi...

Rămâi

Clipe rătăcesc anotimpuri...

A venit toamna

Am pus palmele pe țărână
să simt durerea pământului când îl calc,
dar vântul cu adieri ușoare alină
strigătul mut al prafului împrăștiat .
Ating bucățile dure
și vibrații ciudate mă cuprind
aș putea oare cu mână să sfărâm
durerea din bulgării de pământ?

Frunze uscarte de gânduri risipite
s-așeză pe pământul uscat
și ele ar vrea s-aline durerea
uitată-n firele de praf.
Stelele lacrimi nu mai au
să-mprăștie roua ca o dulce mângâiere
ș-atunci cum s-aline durearea
din pământul vlăguit de-nalt?

Soarele trimite neîncetat din depărtări
raze de foc care ard pământul însetat,
nici un nor nu s-arată pe cerul de sticlă
nu-i nici o picătură de apă răcoarea să-nfiripe.
Rămâne speranța în Dumnezeu,
strigată în rugăciuni și pocăință
poate El se va-ndura de plânsetul greu
al pământului aflat în suferință.

M-ascund printre cuvinte
între rânduri mă-așez ușor,
fără să vreau sunt o aducere-aminte
printre cuvintele care dor.
Silabe nerostite și reci,
în tăcerea care-nconjoară
s-ascund pe neumblate poteci
oare pentru a căta oară?
Parcă nici cuvintele nu mă vor
m-alungă cu gânduri tăcute,
s-au săturat de-atâta tristețe
și vor să mă uite.

Dar eu mă-ncăpătănez să exist
aștept un miracol, care-ntarzie s-apară,
aș vrea omul acesta trist
printr-o minune să dispară.
Așa că m-ascund printre cuvinte
mă împart în silabe și-aștept...

Pași care dor...

De ce întrebi?

Gândul meu...

Visul meu,
o lacrimă de vânt
risipită de furtună
ș-așezată pe pământ.
iar gândul meu,
e-mprăstiat prin vise
în atâtea lacrimi
de suflet închise.

Stropii de ploaie
care cad șuvoi
poatră -n picături
gândul meu către voi,
de-ntInzi mâna
o picătură s-atingi
voi simți în suflet
dacă mă respingi...

Risipit  de clipe...

Un timp adoarme depărtarea,
 liniștea se culcă printre zări,
 gândul nu se mișcă, iar uitarea
 se  furișează -ntre   tăceri.
 
 Poate un  vis uitat de seară  
 să spargă liniștea  din clipe
 și de atâta zgomot,  iară
 povestea să se-nfiripe?
 
 Dar e liniște din nou în zare
 chiar și timpul pare adormit,
 risipită de clipe, iubirea
 își caută  sufletul răvășit.
 
 Ai fost o dulce adiere
 am fost poate o boare de vânt,
 ne-am risipit  în  tăcere
 ne-am pierdut  în nespusul cuvânt.
 

Suntem un amestec de iluzii
în descifrarea eternelor confuzii,
mereu aceiaşi de veacuri
ne risipim printre fleacuri,
mereu aceiaşi, dar cu feţe noi
ascunşi dup-aceleaşi nevoi...

Căutăm alte şi alte senzaţii
încercăm să percem sublime vibraţii,
dar uităm să trăim şi ne risipim pe drum
în căutarea unui ideal pierdut în fum,
lăsăm iubirea s-o spulbere vântul
şi uităm mereu legământul...

Dar...va veni neştiută şi ziua aceia
şi vom uita c-am fost bărbatul sau femeia,
vom fi doar suflete rătăcind stinghere
în alte dimensiuni şi alte emisfere
şi din prezentul învăluit în ceaţă
doar speranţa va fi mereu în viaţă...

Au inflorit castanii iar….

Au inflorit castanii iar,

Candelabre de lumină,

Intr-un cadru princiar

De  liniste deplină.

Si aleea  parfumată

Cu  mister  invăluită,

Astăzi pare fermecată

De castani  impodobită

Printre firele de iarbă

Gaze  privesc incantate,

Fiindcă nu au alta treabă

La florile minunate.

Natura-n sărbătoare

Cheamă-n parcul inflorit

Cu parfum de flori in floare

Ne  urează  -bun venit!

Lacrimi de ingeri...

Plouă,
sau pe geam cobor,
se preling ușor
 în neștiut zbor
 lacrimi de înger ?
  
 Chemări
 poatră-n stropi, 
 și  vântul miop
 le pierde printre plopi
 iar îngerii plâng...
 
 Lacrimi
 se -mprăstie ușor
 printre clipe care dor
 ș-un gust acrișor
  capătă  zarea....
 
 Îngerii
 mângâie cu rouă
 petale de lumină  
 și atunci când plouă  
 setea de  dor ...alină.