Rămâi
Pe umeri de zare
cu fruntea lipită de depărtare
cuvintele noastre toate
ne privesc învăluite-n uitare...
Rămâi,
rămâi să privim iar răsăritul
când noaptea se duce la culcare
și lasă lumina stăpână
pe-ntinderea mângâiată de soare...
Nu lăsa uitarea
să pună stăpânire pe gânduri
și lasă-mbrățișarea
s-adune suflet lângă suflet între rânduri...
Rămâi
și pune sărutul chezășie
că stelele pe care le aduni cunună
și le dăruiești gândurilor care zboară
vor strălucii mereu împreună.
Rămâi,
nu voi ști împleti cuvintele
să-ți dăruiască căldură,
dar voi face ca visele
să se transforme-n realitate
și-ți voi mângâia mereu clipele
de singurătate...
-->
Comentarii
Frumos poem