Blog

Pe-o bucată de seară înstelată
se-ntinde un fragment de depărtare,
ce mi se-aşează pe ochi ca o pată
şi mă săgetează atât de tare!

Tot privind insistent îndepărtarea,
mi se pare că una dintre stele,
câte sunt pe cer, găseşte cărarea
să vină printre printre

Sunt un amalgam de sentimente, o rețetă a unui cofetar ce nu folosește zahărul, sunt o contradicție, o incertitudine. Sunt și nu sunt. Îngerul meu păzitor și-a atins o aripă de flacăra lunii, iar eu am căzut secerată pe golul pământ. Cu sufletul amar

Astăzi îndrăznesc a-ți scrie, prieten drag. Tu vei citi în stele ale mele rânduri, care poate te vor îmbuna și te vor motiva să trimiți peste lume dorința de frumos, dragostea de poezie, setea de iubire, nevoia de bunătate. „Cu amândouă mâinile inima

Povestea iernii o ascult la gura sobei, urmărind pe pereți lumina pe care focul o împărtășește cu dărnicie. E un joc fascinant care încântă orice privire, e un joc al iubirii ce îmbracă sufletul. Lemnele își spun ultimul basm înainte de transformarea

Stelele dansează

În ochii tăi,

În valsul fermecător

Al vieții.

Le privesc goliciunea,

Strălucirea adâncă

Și rece.

Le privesc nevinovatul joc

Cu inima pitită

În adâncul sufletului.

În tăcerea GRAVĂ

Ce s-a așezat între noi,

Doar pașii lor cristalini

Se aud din eco

M-am împiedicat de-un gând
Ce-mi încurca firele vieții,
Am luat povețele pe rând
Așa cum îndemnau poeții.

Mi-am luat condeiul fermecat
Ce picură pe foi nimicul,
Ce-mi macină neîncetat
La poarta nemuririi timpul.

Cu tine-n gând am rătăcit
Pe foaia albă, p

Învață-mă viață iertarea,
Adună-mi din cale uitarea,
Ascultă-mi versul nescris,
Mă poartă pe aripi de vis.
Citește-mi povești de copil
Îngână-mi un cântec în tril
M-alintă cu buzele-ți reci
Să nu-ndrăznești să pleci.

Mă îmbrac în veșnicie, timpul curgând grăbit peste trupul încărcat de păcat. Îngeri plutesc în eter îmbrăcând lumina din jurul eu-lui meu obraznic. Visul își țese pânza de borangic al închipuirii. Sunete mute își trimit ecoul către inima glazurată î

În a mea minte toate cuvintele se joacă de-a Eminescu. Curg la marginea lumii, se oglindesc în luciul apei, îngână șoapte de iubire, aleargă după Luceferi, se închină îngerilor cuminți și se ascund de demoni înverșunați. Se-mbrățișează în amurg, se m

Din mijloc de oglindă răsare un chip
seamănă prea mult cu al meu
când mă uit mai bine cred că-i drăguț
na! acu' doar n-o să zic că este urât
nici c-ar fi frumos c-ați zice că
mi s-au înecat lăudătorii prin infatuare
așa că stau pe-un scaun și-l privesc fi

Eu am fost raiul sufletului tău

unde găseai oricând perna

pe care îţi puneai capul

ce-şi găsea odihna

pentru culcuşul liniştit de seară

sau

a trezirii de dimineaţă când viaţa

îţi mângâie faţa şi trupul.

Tu ai fost pasărea de pradă

ce-i ciopârţit cu poftă

firim

 Între cer şi pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii

ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa,

Intersecţii de raze şi umbre

Punţi către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,

păstrează nisipul din vidul clepsidrei,

Ra

Întocmai cum râdeam
odată
am râs şi azi privindu-te,
oglinda mea cu ochii verzi!
Am râs,
recunoscându-te!
Şi eşti tot tu, un om onest
şi sunt tot eu, fata voioasă.
Trecut-am azi acelaşi test
şi m-ai găsit, din nou,
frumoasă!

cu simpla mea speranță de-a nu te mai trăda

într-un joc al libertății

când valuri vin și te împing în ațipiri de gând

mi te-am pictat în centrul cristalului divin

din deșucheri ating scântei răsăritene

ca vechiul lacăt frânt să cadă

te-mpart amar și îmi

îți dau din mine

mușcă

e-ntâia ta dreptate

și nu-ți cad la picioare

am strunele calde

de nu mai pot cânta

o lacrimă de verde grâu

să mă destrami

în aburi de zăpadă polară

și ridica-mă-voi

în cercuri de tămâie arsă

îți dau din mine

mușcă

e-ntâia ta dreptate

te las

Toi... Moi - Irina Lucia Mihalca

Traducerea: Carmen Catană

Nous glissons comme deux illusions,
Nous sommes dans la même pensée, et nous ne voyons pas,
Nous traversons la même onde inondée dans la plaine de rêve 
Et ses flammes se dressent devant nous

Tu... Eu

Alunecăm ca două iluzii,
Suntem în acelaşi gând şi nu ne vedem,
Traversăm aceeaşi undă scăldată-n câmpiile din vis
Şi flăcările ei în faţa noastră se înalţă....

Dincolo de tânguirea trestiilor, dincolo de pietre,
Doar forţa singurătăţii în mireas

  Trecere...

Plecat prin timpul cel hoinar
sau risipit de vântul obosit,
am uitat că fără de-nceput
e trecea nostră spre infinit.

Nu ştim de unde vine gândul
şi unde se termină zarea,
de ce ne-am întreba anume
cum de se lasă înserarea?

Şi c