Să nu-ți plângi omule nicicând de milă 
Putere ai în suflet, cu tine-a fost mereu, 
Lasă-i flacăra, în ființa ta umilă, 
Să ardă, căci dar e de la Dumnezeu! 

Ridică fruntea și privește cerul 
Și din lumina lui îți ia speranță, 
Nemernicia vieții tu calc-o cu piciorul 
Pasul să-ți fie plin de cutezanță! 

Întoarce-ți fața de la resemnare, 
E neagră noaptea ce cu ea o poartă. 
Privește înainte cu înfrigurare, 
Dar să nu te lași doborât de soartă! 

De-ți pierzi curajul, nu-ți pierde și credința 
Ea-i flacăra ce arde în inima-ți vitează 
Tu ia-o călăuză și-a ta e biruința, 
Închide ochii și inima ți-urmează! 

de Gabriela Mimi Boroianu
27.05.2014

Ți-ai scrijelit numele pe coaja unui copac. 

Credeam că sunt imună la iubire, 
O diavoliță cu un chip frumos, 
Și nu-nțeleg cum doar cu o privire, 
Tu viața mi-ai întors cu susu'-n jos. 

M-ascund acum și ard în iadul meu, 
Și plâng de neputință și de dor, 
Mă tot întreb cum s-a-ntâmplat de eu, 
Am ajuns azi, vânat din vânător. 

Eram un fluture care zburând, 
Puteam să-ncânt un câmp întreg de flori, 
Tu m-ai închis în pumnul tău râzând, 
Și totuși.. mă ridici mai sus de nori. 

O pasăre ce încânta pădurea, 
Când trilul liber 'și-nălța la cer, 
Azi plânsul îmi cutremură făptura
Când mâna-ntind iubirea să ți-o cer. 

Izvor eram cu apa pură, rece 
Cu gustul meu pe mulți eu am vrăjit, 
Azi nu-s decât suspinul ce nu trece, 
Și-n pieptul meu se zbate înăbușit. 

O rază-am fost ce aprindea iubirea 
Izvor de bucurie în ochii tuturor, 
Azi mă închizi în pumn și strălucirea 
Mi-o stingi încet în lacrimi care dor. 

Credeam că la iubire sunt imună 
Și m-am oprit să-ți dau un gând de bine, 
Azi plâng și râd și zău că nu-i a bună, 
Bolnavă sunt din dragoste de tine! 

de Gabriela Mimi Boroianu 
21.01.2014

Am colindat pământu-n lung și marea-n larg,
tot căutând o cale să-mi întâlnesc iubirea,
și-am tot legat catarg lângă catarg,
și aripi mi-am întins scrutând nemărginirea.

Mi-am pus dorul zălog și inima mi-am dat-o chezășie,
timpului. Doar că să îmi mai dea răgaz.
Să pot să te mai caut inc-o veșnicie
prin codri verzi și-a marilor talaz.

Te-am căutat și te tot caut, iar și iar,
prin munți, deșerturi. Unde te-ascunzi suflete drag?
Fără să știu că umbletul mi-era-n zadar.
Tu, mă așteptai în tinda casei tale stând pe prag.

Atâta timp am irosit din viața asta prețioasă,
Puteam demult să te găsesc, să-ți fiu soție nu mireasă!

de Gabriela Mimi Boroianu
25.07.2013

Mereu te legi de versul meu,
Că trebuie șlefuit la colțuri,
Că n-are ritm și mai mereu,
Te strâmbi când îl citești, faci mofturi.

Eu nu scriu vers pentru elite!
Să îl citească doar doi-trei.
Scriu vers de suflet ca să cânte,
Îl scriu pentru prietenii mei.

Nu-mi plac metafor'le-ncâlcite,
Nici versul alb nu îl ador,
Îmi plac cuvintele-nmuiate
În inima-mi plină de dor.

Iubirea-i simplă și curată,
Vibrează inima ce-o simte.
Nu se ascunte se arată,
De ce s-o-ncui între cuvinte?

De ce să vreau să scriu ca tine?
Câți înțeleg cuvântul tău,
Când inima cântă în mine
Și toți ascultă cântul său?

Tu râzi de ei spunând că-s proști,
Că sunt agramați, se știe.
Pe câți din ei tu îi cunoști
Și ce-ai făcut să nu mai fie?

Îmi critici versul mai mereu
Că nu este "elaborat"
Nu sunt că tine! Eu, sunt eu,
Un om cu sufletul curat!

Mi-e versul simplu și cuminte,
Că-mi scriu simțirile și dorul.
Tu poți să-l critici în cuvinte,
Cel ce decide-i cititorul!

Doar el poate-ajuta un vers,
Să treacă peste veacuri mii,
Citindu-l iar cu interes,
În ciuda ta și-a criticii!

de Gabriela Mimi Boroianu
21.05.2014

Privirea ta, boabă de rouă-n flori de crin, 
Surâs de mai în zborul lin de pescăruș, 
Poate picta un cer cu-atât de mult senin, 
Că nici vioara nu mai plânge sub arcuș! 

Poți desena un soare, așa, din colțul gurii, 
Împrimăvărând un anotimp ploios, 
Plătești tribut, călcând pe capul urii, 
Speranța unei lumi mai plină de frumos. 

Un dar neprețuit îți e făptura 
Și de te-așezi pe ea, o stâncă va-nflorii, 
Căci asta-i harul ce ți l-a dat natura, 
Sădești în suflete dorința de-a iubii! 

de Gabriela Mimi Boroianu 
18.05.2014

Cu tine-am învățat ce-nseamnă zborul 
Și cum să le pun aripi viselor 
Iar lecțiile mi le-am plătit cu dorul, 
Ce-l scriu, cu strop de suflet, nopților. 

Și învățând ce-nseamnă poezia, 
Ce înțelesuri cu ea o șoaptă poartă, 
Plătesc cu lacrimi astăzi erezia, 
De a crede că îmi pot călca pe soartă. 

Curajul de a crede că iubirea, 
Odată prinsă-n palmă-o poți păstra, 
Fără să știi ce efemeră e-mplinirea, 
De n-ai în suflet puterea de-a ierta. 

Prin tine viața lecții mi-a predat, 
Și încă le învaț în fiecare zi, 
Cu tine am primit tot ce-am sperat, 
Fără să știu cât doare "a iubi" 

Cu tine astăzi ținându-te de mână, 
Iubindu-te la fel pe drumul vieții merg, 
Un lucru a uitat viața să mi-l spună, 
Că rănile din suflet nu se șterg! 

de Gabriela Mimi Boroianu 
18.05.2014

 
Sunt tulburi vremuri astăzi pe pământ,
Stă Diavolul la rang de Dumnezeu,
Vărsăm otravă-n orișice cuvânt,
Și ne-nchinăm unui malefic "Eu"

Stăpânește dorința de putere,
Nu contează ce suflete călcăm.
Contează doar să adunăm avere,
Uitând că "dincolo", nimic nu luăm!

Zidim biserici cu-ngâmfare
Și-n loc să ne rugăm, ne lăudăm,
Credința mea, decât a ta-i mai mare!
Și-n hăul necredinței ne afundăm.

Ce ne-o-nvățat străbunii am uitat,
Vindem țara pentr-un ban în pungă,
Nu ne pasă că-n urmă ce-am lăsat
Copiilor, prea mult n-o să le-ajungă.

Ne mint mai marii că trăim bine,
Și ca niște căpușe sug din noi,
Nu le pasă de "existăm" și mâine,
Cum nu văd că suntem flămânzi și goi.

Simple semnături pe-un buletin de vot,
Pe care le plătesc cu cinci sarmale,
Ne-am pus credința-n ei și ne-au luat tot,
Iar azi murim cu zile în spitale.

De dragul de-a avea averi și bani,
Ș-o falsă liberatate de cuvânt,
Ne-am vândut sufletul către dușmani,
Uitând tot ce-am avut în noi mai sfânt!

Întoarce-ți ochii către cer române,
Și cere-i Domnului să-ți dea tărie,
Să-ți iei destinu'-n mâini, că alfel mâine,
Vei fi iobag în propria gospodărie.

Cât încă poți să spui că ai un nume,
Și-un sânge de străbun îngrașă glia,
Deschide ochii, trezește-te române,
Cât încă e pe hartă ROMÂNIA!

de Gabriela Mimi Boroianu
16.05.2014

În țara unde dorul izvorăște 
iar apa are gustul de iubire. 
Unde pământul sub ploi întinerește 
și versu'-are parfum de nemurire. 

În țara unde binecuvântat, 
din ceruri a căzut un colț de rai. 
și Maica Domnului grădină a aflat 
în florile ce cresc râzând pe plai. 

În țara unde tot omu-i primitor 
și te primește cu pită și cu sare. 
Unde și pietrele suspină-ncetisor, 
iar doina-asemuire-n lume n-are. 

În țara unde mioarele au grai, 
și bourii se nasc cu stea în frunte. 
Unde se-ncing nedeile pe plai 
în sunet de cimpoi și alăute, 

În țara unde marea-i mai albastră 
Și teiul te îmbată cu parfumul lui. 
Unde se prinde-o mână cu cealaltă 
o inimă-ntregind peste-apa Prutului. 

În țara unde cântă ciocârlia, 
iar munții-și poartă aurul cu fală, 
În țara ce se cheamă ROMÂNIA, 
încă mai sunt eroi. Române scoală! 

E vremea să îți aperi "sărăcia 
și nevoile și neamul" cu vitejie, 
de-ar fi să mai stropești odată glia 
cu sânge de viteaz, Române ai mândrie! 

de Gabriela Mimi Boroianu 
12.05.2014

Cu părul strâns într-o basma, 
cu sorțul spânzurat la brâu, 
tu măturai bătătura, 
sub cerul toamnei vinețiu. 

Pe un făraș ai adunat 
nisip și frunze,după care 
în casă-n fugă ai intrat 
să-i dai copilului mâncare. 

Pe sfoară între doi copaci 
rufele-ai întins și-apoi 
te-ai dus la vacă să îi dai 
un braț de fân și-un pic trifoi. 

Cu două pietre așezate 
refaci rândul bordurii, iar 
apoi te duci în curte-n spate 
s-aduni ouăle din cuibar. 

Cu poala plină de cartofi 
ai pus ceva la fiert în oală. 
Desculță că n-aveai pantofi 
munceai din zori și până-n seară 

Un fir de aur m-ai scăpa 
de sub baticul desfăcut 
dar n-aveai timp în graba ta, 
palanu-n gard era căzut. 

Băteai un cui că nu e modru 
treceau găinile-n grădină. 
În mână apucai un codru 
de pâine că n-aveai odihnă. 

Grădina cu drag o pliveai 
fără să plângi că-i multă muncă. 
Un dulce cântec fredonai 
cu frunza de salcâm sub limbă. 

Îți ridicai mâneca toată 
pe braț de marmură muncit 
și frământai pâinea-n covată 
lăsând-o apoi la dospit. 

Seara pe prispă odihneai 
zâmbind așa satisfăcută 
de toate grijile uitai 
cu furca-n poală sprijinită. 

Torceai un fir de gând cu drag. 
Un rid stă încrustat pe frunte. 
Un trubadur cântă sub prag 
că n-are strâns nici un grăunte. 

Mi-e dor de tine buna mea 
de hărnicia-ți neîntrecută 
de dragostea-ți ce m-ocrotea 
de vorba ta acum tăcută ... 

Azi, mă uit c-am îmbătrânit, 
crud adevăr mă răscolește. 
Copilăria s-a sfârșit 
iar buna mea, nu mai trăiește. 

de Gabriela Mimi Boroianu 
16.03.2014

Își plimba obosită căruciorul cu iluzii. 
La o poartă un câine mârâia un "pe-aici nu se trece". 
Purta pălăria sprijinită de un gând, într-o doară, 
doar așa ca să fie. 
Cu ochii plini de umbre, cu umerii aplecați, 
părea că duce cu ea toate întrebările lumii. 
Făcea un pas, se mai oprea puțin. 
Număra pașii? Nu știu.
Cerul își sprijinea piciorul pe grumazul ei, 
îngreunându-i lupta cu aerul pe care îl respira. 
Poate vroia să renunțe 
sau poate nu. 
Nu voi știi niciodată. 
Impunea respect cum impunea teamă. 
Uneori se oprea privindu-mă în ochi și îmi vorbea. 
Tăcerea vibra împrejur ascultând-o. 
Ce să-i fi răspuns? Părea că le știe pe toate. 
Poate nici nu avea nevoie de răspuns, 
doar de cineva să o asculte. 
Apoi, cu capul sus, pleca mândră mai departe, 
iar lumina mergea în urma ei, încununând-o. 

de Gabriela Mimi Boroianu 
13.05.2014

Doar gândul că-mi vorbești 
naște-n suflet fiori. 
Iar Luna la ferești 
din raze-înalță scări 

și vise-mi urc pe ele 
pan' dincolo de-nalturi... 
să scutur două stele 
în ochii stinși de lacrimi.

Cu ochii tăi îmi dai lumină
Şi mă înveţi să cresc frumos,
Cum creşte floarea din grădină 
Sub cer de vară luminos.

Zi după zi îmi dai mai mult,
Mă-nveţi să-mi deschid inima,
S-alung din ea orice tumult,
Curată să-ţi primesc lumina.

Cu vorba ta ploaie de vară
Eu mă hrănesc şi înfloresc
Şi simt pentru întâia oară,
Că pot să fac, de îndrăznesc.

Curaj să am, chiar de greşesc
Şi să încerc mai mult îmi spui,
Căci "a greşi" e omenesc,
Cum e vorba proverbului!

Mă-nveţi cu calm şi-mi dai povaţă
Şi mâna-mi dai să mă ridic
Că omul din greşeli învaţă
S-ajungă OM dintr-un nimic.

Uşa cunoaşterii-mi deschizi,
Tu cartea mea cu vorba dulce.
Lumina mea cu ochii blânzi,
Te port in suflet un' m-oi duce!

de Gabriela Mimi Boroianu 
08.05.2014

Mi-ai fost în vis atâta vreme, 
Și-atât am tânjit după tine, 
Făcând lumina-n zori a geme, 
C'-un timp a nins de sus suspine. 

Mi-ntrai în sânge vis cu vis 
C-am ajuns noaptea să iubesc, 
Creând în minte un paradis 
De întuneric, nelumesc... 

Cu tine-mi trăiam visele 
Dar toate-aveau iz de păcat, 
Îmi stăpâneau simțurile 
Și trează fiind și noaptea-n pat. 

Și sufletul mi-aș fi vândut, 
Pentr-o dorință neîmplinită, 
Mi-erai păcatul nefăcut, 
Tăciune-aprins în gând, ispită. 

Cu fiecare vis avut 
În întuneric mă pierdeam, 
Doar Luna mă privea tăcut, 
Jelindu-mă pe lângă geam. 

Cu ochii goi, neodihnită, 
Priveam la ea cum se strecoară, 
Fără să poată fi oprită, 
Din vis vrând să mă tragă-afară. 

Uram lumina și-aș fii vrut 
Să nu mai vină niciodată 
În vălul nopții cel tăcut 
Să-mi ascund visul meu de fată. 

Aș fi făcut-o mici fărâme 
În pulbere să o prefac, 
Cu tine-n vis să pot rămâne 
Nu doar o noapte, ci un veac. 

Dar din lumină coborât 
Un înger în vis mi-a intrat, 
Cu glasul blând el mi-a vorbit 
Și inima mi-a luminat! 

Am revenit aceiași Eu 
Zâmbind suav ca altădată, 
Un semn vei fi-n suflet mereu, 
Dar azi mă simt eliberată! 

de Gabriela Mimi Boroianu 
07.05.2014

Dacă ți-aș pune sânul căpătâi,
Și-n umbra mea te-aș înveli,
Ca-n brațe mie să-mi rămâi,
Tu crezi că m-ai putea iubii?

Dacă ți-aș spune vorbe de alint,
Și visele le-aș cerne printre stele,
Cu brațele să te cuprind,
Vei vrea tu să rămâi în ele?

Dacă mi-aș împarți a mele zile toate
Cu tine și-n soare aș transforma zilele cu ploi
Doar pentru fericirea ta, tu crezi că poate
Vei vrea pe drumul vieți să mergem amândoi?

Vei vrea să-mpărți cu mine veșnicia
Și s-o trăim iubindu-ne mereu,
Să recreem în viață poezia,
Cuvintelor vrăjite de-a pururi:Tu și Eu?

Vei vrea să mă iubești cum nu ai mai iubit,
Așa cum te iubesc de-alfel și eu,
Să împărțim o viață, poate și-un infinit,
Să fiu a ta-n credință și tu să fi al meu?

Să-ți fiu în ceruri Luna, Luceafăr tu să-mi fii,
Tu mire, pe pământ și Eu a ta mireasă,
Să împărțim în ceruri un infinit de veșnicii,
Iar pe pământ iubirea curată și frumoasă?

Dacă mă dau pe mine cu tot cu a mea inimă
Și-ți jur iubire și-o viață cum nici nu ai sperat,
Vei vrea să-mi dai iubirea-ți și să îmi pui cununa,
Să-mi împlinești tu visul pe care l-am visat?

de Gabriela Mimi Boroianu
25.07.2013

Tu liliacul mi l-ai făcut să înflorească,
Explozie de zâmbete mi-ai adunat în flori,
De parcă-atunci ar fi-nflorit întâia oară,
Așa dansa-n parfumul lui, ai dragostei fiori.

Tu mi-ai făcut din toamnă primăvară
Și mi-ai adus să cânte ciocârlia-n crâng.
Mai învățat să râd, ca sufletul să nu mă doară
Și chiar de mai am lacrimi, să nu mai pot să plâng.

Mi-ai arătat pas cu pas cum să încep iubirea
Și Luna mi-ai ascuns-o rușinată după un nor,
Când desenai pe trupul meu, cu gura ta magia
Iubirilor, cu sărutări fierbinți pline de dor.

Mai învățat că toate trec, așa cum noaptea trece,
Când soarele răsare dimineața în zori,
Că doar iubirea poate aprinde un suflet oricât ar fii de rece,
Și poate-mprăștia pe cerul înnourat mii de culori.

Mi-ai înverzit în suflet ogoarele iubirii
Și-o lume de povești mi-ai desenat pe vise.
Ai cernut peste mine ploile fericirii,
M-ai renăscut femeie, destinelor nescrise.

Tu liliacul mi l-ai făcut să-nflorească,
Am înflorit și eu, ca el, sub mâna ta,
În parfum de liliac, iubirea această floare rară,
Tu ai sădit-o încet și cu răbdare în inima mea!

Să te-ntalnesc pe tine mi-e binecuvântare,
Tu ești minunea lumii, ești tot ce îmi doresc,
Sub mâna ta durere nu-i și dragostea infloare.
Tu, doar tu, mai transformat și...TE IUBESC!

de Gabriela Mimi Boroianu
07.08.2013

În versul tău aduni culoare. 
Cuvântul tău pictează vise. 
Dând viață basmelor nescrise 
și-atât de pline de savoare. 

Tu scrii pe cer de-azur povești 
când ții în mână raza Lunii. 
Cu regi, prințese și nebunii 
ce tumbe fac la curți domnești. 

Cu un cuvânt aduni comori. 
În versul tău dușmanii pier. 
Dai viață stelelor pe cer 
și-apoi în basmu-ți le cobori. 

Tu stele căzătoare prinzi 
și le dai chip frumos de fată. 
Și-n dragoste nemăsurată 
C-o șoaptă sufletu'-le-aprinzi. 

Tu ești poetul care-n vers 
Adună-ntregul univers. 

de Gabriela Mimi Boroianu