Tu liliacul mi l-ai făcut să înflorească,
Explozie de zâmbete mi-ai adunat în flori,
De parcă-atunci ar fi-nflorit întâia oară,
Așa dansa-n parfumul lui, ai dragostei fiori.
Tu mi-ai făcut din toamnă primăvară
Și mi-ai adus să cânte ciocârlia-n crâng.
Mai învățat să râd, ca sufletul să nu mă doară
Și chiar de mai am lacrimi, să nu mai pot să plâng.
Mi-ai arătat pas cu pas cum să încep iubirea
Și Luna mi-ai ascuns-o rușinată după un nor,
Când desenai pe trupul meu, cu gura ta magia
Iubirilor, cu sărutări fierbinți pline de dor.
Mai învățat că toate trec, așa cum noaptea trece,
Când soarele răsare dimineața în zori,
Că doar iubirea poate aprinde un suflet oricât ar fii de rece,
Și poate-mprăștia pe cerul înnourat mii de culori.
Mi-ai înverzit în suflet ogoarele iubirii
Și-o lume de povești mi-ai desenat pe vise.
Ai cernut peste mine ploile fericirii,
M-ai renăscut femeie, destinelor nescrise.
Tu liliacul mi l-ai făcut să-nflorească,
Am înflorit și eu, ca el, sub mâna ta,
În parfum de liliac, iubirea această floare rară,
Tu ai sădit-o încet și cu răbdare în inima mea!
Să te-ntalnesc pe tine mi-e binecuvântare,
Tu ești minunea lumii, ești tot ce îmi doresc,
Sub mâna ta durere nu-i și dragostea infloare.
Tu, doar tu, mai transformat și...TE IUBESC!
de Gabriela Mimi Boroianu
07.08.2013
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Vizualizări: 23

Comentarii
Frumoase versuri,minunata simtire ! Multumesc !!!
Minunate versuri..............Felicitari!
Ce frumoasa este iubirea! Felicitari!
Frumos! Declaratii sincere pornite din suflet! Drag,
Citit cu multa placere. Foarte frumos!
Foarte frumoasă poezie Mimi.
-
1
-
2
de 2 Următor →