Când nu va mai fi, îţi vei da seama ce dar mare a fost iubirea. Vei suferi enorm. Aşa că întoarce-te şi luptă pentru a o păstra.

(Ian Mc Ewan)

Un suflet de femeie-s şi am atâtea vise

Le mai păstrez şi astăzi pe unele în gând.

Tot sper să vii şi-aştept cu braţele deschise

Că-am plâns de dorul tău, atâtea nopţi la rând...

Tu, singurul meu crez, tu, dulcea mea iubire

Pe care viaţa toată vreau să o preţuiesc

Plâng pentru c-ai plecat şi te strig în neştire

Aştept să te întorci, pentru că te iubesc.

Eu nu dau socoteală de ce fac, nimănui

Sunt doar un suflet bun ce te aştept cu dor

Aş striga-n gura mare şi-as spune orişicui

Ce mult te preţuiesc şi ce mult te ador.

De ce să stai departe? Crede-mă, n-are rost

Vreau să recuperăm viaţa netrăită.

Şi să lăsăm în urmă tristeţi şi tot ce-a fost,

Să depănăm poveşti, să simt că sunt iubită.

Craiova mai 2012

Dor - foc ce arde-ntr-un izvor!

(Ion Bănuţa)

Am pus iubire-n tot ce mă-nconjoară

Şi m-am legat pe veci cu al tău dor

Îţi spun că te iubesc a mia oară

Şi de-al tău dor, iubite am să mor.

În lipsa ta, sufletul rău mă doare

Şi fără tine viaţa mea e-un chin.

Mi-e dor de tine, însă, ştii tu, oare,

Că-n somn numai la tine-n braţe vin?

Căci între noi e-atâta depărtare

Şi-n viaţa mea nimica nu e nou

Aştept zilnic numai a ta chemare

Şi-am să-ţi răspund cu-al inimii ecou

De sărbători, fii fericit, iubire

Domnul să-ţi dea tot ceea ce-ţi doreşti

Viaţa asta cu aţa ei subţire

Să mi te poarte-n lumea cu poveşti.

Cu dorul meu, trupul să-ţi învelesc

Să nu răceşti cumva în miez de iarnă.

Să-ţi spun iară şi iară ,,Te iubesc!”

Afară, fulgi încep iarăşi să cearnă.

Mă rog ca-n taina nopţii care vine

Îngeri să te vegheze-n visul tău,

Iar miile de stele cristaline

Să ne surprindă-mbrăţişaţi mereu.

Craiova mai 2012

Iubirea este cea mai frumoasă muzică din partitura vieţii. Fără ea, ai fi un etern afon în corul imens al omenirii

(Roque Schneider)

Ia seama-n jurul tău, lumea-i cu multe feţe.
Ai tăi sunt morţi. Eşti singur, doar cu a ta tristeţe.
Ridică-ţi fruntea sus şi-ncearcă să învingi!
Viaţa este o luptă, trăieşte-o-n loc să plângi.

Fii mereu optimist! Păşeşte drept şi sigur.

Luptă să-ţi fie bine, chiar dacă azi eşti singur.

De mi-ai uitat povaţa, eu înc-o dată-ţi spun,

Dă totul azi din tine, dă tot ce-ai mai bun!

Ascultă-mă pe mine, cu timpu-ţi va fi bine

Fii hotărât în viaţă, fii-ncrezător în tine!

La o iubire nouă, să te gândeşti mereu

Şi-apropi-o de tine să nu-ţi mai fie greu.

Eu ţi-am vrut binele, pentru că te-am iubit,

Dar ce-ai făcut cu mine, nici când nu am să uit.

Şi mâine m-aş întoarce, ca să fii iar cu mine

Dar nu şti ce-i respectul. Nu vreau să fiu cu tine.

Ca mine, să fi sigur, nimeni nu te-a iubit,

De-ai fi-nţeles aceasta, puteai fi fericit.

Dar, chiar de te-ai întoarce sau... de vei regreta,

E prea târziu acuma… Iubesc pe-altcineva!

Craiova iunie 2012

Putem sluji fără iubire dar, nu putem

iubi fără slujire (Proverb cecen)

Era 28 februarie, cum aş putea să uit?

Frumoasa zi de iarnă, când noi ne-am cunoscut.
De la prima-ntâlnire m-ai îndrăgit, ştiu bine

Şi eu te port în gând de-atunci, numai pe tine.

Ce fericiţi eram! Lumea ne admira

Şi-ai hotărât atunci să fiu soţia ta.
M-ai luat de mână-ndat', la mama m-ai cerut,

Care de fericire, să plângă a-nceput.

În nopţile târzii, tăcută, mândra lună,
Ne urmărea mereu, cum ne ţineam de mână.
Tineri fiind atuncea, aveam şi noi un vis,

S-a împlinit cu timpul, ceea ce ne-am promis.

Mi-aduceai zilnic flori. Ştiai să mă alinţi,

Şi ne iubeam atâta! Eram harnici, cuminţi,

La jugul vieţii, noi am fost mereu uniţi.

Am fost şi prieteni buni, am fost şi buni părinţi!

Copiii erau studenţi! Doamne, ce împlinire!
Zilnic îndrăgostiţi, mergeam spre fericire,

Dar... soarta nemiloasă, într-o zi ne desparte.

De ce aşa devreme să vină sluta moarte?

Lăsat-ai de atunci durere-n urma ta.
De ce a fost să fie, o dramă-n viaţa mea?
De ce nu te-ai uitat o clipă înapoi?
Nu ţi-a fost milă, oare, de copii... sau de noi?

De ce-ai plecat atunci? Pe unde rătăceşti?
Doamne, cât te-am iubit! De-ai ştii cât îmi lipseşti...
De ce ne-am despărţit? Lipsa ta azi mă doare.
Mi-e sufletul pustiu şi plâng de supărare.

Poate ne-om întâlni pe lumea cealălaltă

Şi om trăi cu toţii, ferice laolaltă.

Însă, până atunci mă voi ruga mereu

Să fii iertat, iubite, de bunul Dumnezeu!

Craiova Decembrie 1996

Soarta e o prăpastie în care cădem

numai dacă privim prea mult în ea

(Lucian Blaga)

La mine-n suflet, locul tău era,

Cu timpul, l-a ocupat singurătatea.

Fără de tine anii îmi sunt grei,

Ce să mai fac de azi, cu anii mei?

De lângă mine-ai fost nedespărţit;

Ai fost bărbatul pe care l-am iubit!

Anii, cu tine-au fost bogat şirag,

Ai fost blajin, bărbatul meu cel drag!

Trăit-am viaţa ca în paradis,

Dar, totul s-a destrămat ca dup-un vis

Şi, de atunci eu plângâ din noapte-n zori...

Şi-n mine port aceiaşi vechi fiori.

Te port în gând, ca pe un straşnic vis,

Din altă viaţă pare că-i desprins.

Să ştii că noi nu te-om uita nicicând

Şi, seara într-o stea te văd zâmbind.

Nicicând nu te-om uita! Ai fost mereu,

Alăturea de noi, cu Dumnezeu.

În suflet te-om păstra, cât vom trăi!

Asta mi-e crucea! Ce-aş mai putea dori?

Craiova Martie 1997

,,Sufletul nostru e o urnă în care închidem cenuşa patimilor stinse” (Octavian Goga)

Te-am căutat pe tine şi dragostea cea sfântă
Şi-am dat în viaţa mea, numai peste dureri.
Azi, lumea-i minunată cu tot ce mă încântă
Târziu ne-am regăsit şi dragoste-mi oferi.

De când te ştiu, viaţa-mi pare mult mai frumoasă.
M-am agăţat de tine spunându-ţi: ,,Bun venit!”
Aş vrea să-mi spui: ,,Iubito, rămâi la mine-n casă!”
Dar... te-am pierdut cu timpul şi nu te-am mai găsit...

Te-am căutat iubite, rugând şi trandafirii
Să-l caute şi ei pe singurul iubit.
Voiam să sorb cu tine din cupa fericirii,
Dar ea s-a spart atunci, când tu m-ai părăsit.

Pierdusem şi speranţa, dar... într-o zi de vară,
Tot rătăcind agale, dau peste un voinic.
Mergeam, de parcă-n suflet aveam o grea povară -
Un bolovan mi-e pasul… Cad... apoi mă ridic,

Dau ca să fug... Ceva mi se-agăţă de haină
Şi... mă apucă plânsul şi... nu am cui să spun.
M-am rătăcit atunci şi am privit cu spaimă,
Şi, întrebări o mie, n-aveam cui să le pun.

- Unde te duci femeie? - zice-o voce ciudată...
Fugi... stai... te-mpiedici... te scoli şi iar te-apleci...
Cu ochii plini de lacrimi eu îi răspund îndată:
,,Plâng, că m-a părăsit... Îl caut pe poteci!”

Mă luminez la faţă şi deodat' mă-ncrunt,

Căci... cunoscut mi-e glasul. Ridic încet privirea...
„Tu eşti?” Spre el mă-ndrept şi dau să îl sărut,

Dar visul se destramă şi-ncep să-mi plâng iubirea.

Cum ai putut iubite să pleci atunci hoţeşte?

Mai pot vreodată, oare, să cred că te-a durut?

Sunt singura de-atunci, ce încă te jeleşte...

Ce mult aş vrea să pot, s-o iau de la-nceput!...

Deşi nu aţipisem decât de cinci minute,

Parcă din altă lume veneam acum, plângând.

Multe cuvinte calde, rostite - nerostite,

Le mai aud şi astăzi, însă... numai în gând.

De când tu ai plecat pe-un drum fără sfârşit...

Am plâns atât de mult, că nu mai am nici glas...

Mă-ntreb şi azi, iubite, de ce m-ai părăsit?

Din tot ce-a fost frumos... cenuşa a rămas!

Craiova Mai 1997