De-i iubire, de-i durere,

Orice simț e doar părere;

Inima-i nemulțumită,

Dorința mi-e-neîmplinită.

Și-n oglinzi de mă privesc

Mă-ndoiesc de ce zăresc:

Tinerețea - i doar uitare,

Bătrânețea e chemare.

Amară și pustie viață,

Fară o blândă dimineață,

Fară un amiaz de tihnă,

Fară-o noapte de odihnă!

Nu-i nimenea să ma răsfețe

Și-n sărutări să mă desfete,

Vara în crâng să mă iubească

Și cu fior să mă-nflorească!

Toamna – eu mă  perpelesc

Mă lipsesc de ce râvnesc,

Iarna, când îmi este dor

Tare-aș vrea ca să mai zbor.

De bătaia inimii, bolnavă,

Slobodă-i durerea, și suavă,

Răstălmăcește gând și grai

Și-o vorba, doar: iubire, hai!

E toamnă, salbatică şi rea,

Cu frigul stelei se-nvelise cerul;

Brâul umed al ploii, lăţise pe şosea

Frunzişul toamnei, ce ruginise fierul.

Noi alegeam culori pe întrecute,

Să facem din odaie sărbătoare,

Fereastra, da spre ziua, când iubite,

Ne-am fost ursiţi, în aripi de cocoare.

Vroiam să punem tapet ruginiu

Cu arome de gutui, mere şi nuci

Culese dintr-un pom, rodit tarziu-

Tutorele poamelor , pe văi şi lunci.

Toamna, stă o vreme, fară umblet,

Ca să desfacă pentru noi boceaua,

Poame , flori şi cântec din bunget

Le-adună-n coşuri, haimanaua...

Doar o petală singură-şi veghează fructul

Sub pânza ne-ntinată a unui soare drept

Gradina îmbrcată -n cămăşi de miresme

Îi dăruieşte zilei un semn mai înţelept.

În stare de veghe ochiu-mi pândeşte

Seninul zimţat unde se piaptănă norii

Îmi ţes o clipa în urzeala lor subţire

Lacrima ce arde sub pleoapa visării.

În stare de veghe tot aştept momentul

Să umblu prin grădină cu umbra mea

O leg de-un lujer cu raza de soare

Caci tremură singură-n cuib de stea.

In stare de veghe caut momentul

Să rad , să plang, sub farmec de lună

Meduzele nopţii muiante-n sineală

Desfac ispite şi-n trup mi-le-adună.

Noaptea cu penel de pâslă

Doar speranţe-mi zugrăvise,

Ca să trec în lumi de vise

Am făcut din tine-o vâslă.

Ca de atâta dor în viaţă

Am citit ce nu am scris

Semn închis,deschis în vis

Într- un ochi de dimineaţă.

Drept zălog de dor alegru

Sorb cu palmele căuş,

Din odihna ta de pluş,

Doar inele de păr negru,

Se-ating de părul meu.

Cum o boare trecătoare

Se sărută cu-altă boare

Căutându -se mereu.

Strâns uniţi într-un destin

Acum suntem amândoi,

Iubirea o-mpărţim la doi

Când ne iubim adulterin.

Când bate ceas exact de primăvară

Seva dulce schimbă natura la faţă.

În ploaia razelor fierbinţi de-afară,

Popor de ciripiri în zare se-nalţă.

Soarele fecund leagă firul înfrăţirii

Cu aceiaşi sfăntă dragoste de viaţă

Curg esenţele florale în tainiţele firii

Şi sub cupola lucitoare de verdeaţă.

Luciri de brazadă proaspătă răsună

Pradă unei veşnice rotaţii pe-ogor

Sudoarea mâinilor sădeşte în tărână

Rodul bogat  al acestui neam de dor.

Când bate ceas exact de primăvară

Livada de meri şi de pruni e-n floare,

Vor sorbii mierea luminii pân` la vară

Îmbrăcaţi în hainele ţesute de soare.

Trimite-mi Iisuse buchete de lumină,

Mângâierea şi spreranţa mântuirii,

În seceta din suflet,raza Ta divină

Mi-aduce balsamul Sfânt al jertfirii.

Cu umilinţă cer frumuseţea Ta,

Iubirea nesfârşită,iertarea cea divină

Veşnic , sub crucea Ta, mă voi ruga

Senină, cu Duhul ceresc de mână.

Iisuse, cât aş vrea să nu mai greşesc

Dar pacatul se naşte uşor din nimic

Îmi întinde capcane ce mă amagesc

Învaţă- mă(de cad uneori)să mă ridic.

Ca să te-adun din cioburi de oglinzi,

La -nchieturi mi-am pus mărgăritare

Căci ochii mei de tine sunt flămânzi

Şi tot aştept sa- mi ieşi în cale .

O să te-adun din cioburi de oglinzi

Sa mi racoresc arsita de pe buze

In noptile târzii vin fluturii plăpânzi

Şi-aprind pornirile- mi confuze.

Culeg din ochii tăi atât de-albaştrii

Miresmele cu lacrimi de lumină

Pentru tine aş da şi ultimii piaştrii

Ca să-ti sărut privirea ta senină.

Trezeşti în mine o caldă- nfiorare

Pe drum cu tine-n gând mă strecor,

Şi cos un colţ de suflet cu-ntristare

Sporindu-mi visul albastru de dor.

Pe chipul tării încununat cu flori

Slovele istoriei pulsează-n trei culori

Spice-aurii, pe trup frumos de tară

Ocean aurifer în matca-i milenară.

Atât de grăbit ne penduleaza timpul

Când bobu-n câmp petrece anotimpul

Cu primavară mugurii se vor desface

Iar cerul albastru e semnul de pace.

Trec anii,n-am să mă satur nicicând,

Fulgerul, dragostea, zborul să cânt,

Din seva cuvântului,crez îmi voi face,

Iar cerul albastru e semnul de pace.

Cu dor de zbor pe aripi cântătoare

Se-naltă zmee până ajung la soare

Pe-o gură de rai, vin copiii să se joace,

Iar cerul albastru e semnul de pace.

Ţi-aduc prinos acestă dimineaţă

Cu nuferi albi pe lacul nesfârşit

Ţi-aduc prinos seninul ce răsfaţă

Şi se-nteţeste pe cer , la infinit.

Ţi- aduc prinos raiul meu cu vise

Cu ape , şi nouri şi muguri pe ram

Şi cu mireasma florilor deschise

Ascunse într-un duios epitalam.

Ţi-aduc prinos un răsărit de soare

Şi noapte,cu stele-nvelite-n sineală,

Ce-alergă prin a vieţii vâltoare

Când pământul cade-n toropelă

Ţti-aduc prinos seve blânde şi moi

Cu-nmugurirea ce vine-n primăvară

Şi-un trubadur ce cântă în zăvoi

Până când se-ofileşte florea de vară.

Ţi-aduc prinos trupul de sub haină

Să-l mângâi cu mâna ta fierbinte,

Dar cum te stiu semeaţă şi vicleană

Îmi vinzi speranţe neîmplinite..

Că numai tu poţi , binevoitoare

Să uneşti în suflet tot ce-i voluptos

Ce dacă-mi eşti culcuşită-n uitare

IUBIRE..tot ce am, ţi-aduc prinos.