Dacă cineva mi-ar întinde o mână
mi-ar speria toți fluturii
eliberați 
din captivitatea pântecului
pe care
voi să îi adun
unul câte unul
să îi inchid iar,
aşa cum adun 
secundă cu secundă
pentru formarea erelor trecute.

Un simplu sentiment umple veacurile,
vibrând într-un zbor,
un jucăuş şi colorat zbor de fluture ...
aruncând curcubeul peste suflet
fiindu-i liant prafului de lut
a-ntruchipării noastre 
surprinsă-n mijlocul lui
,,a fi sau a nu fi''.

Într-o pânză diafană luna tainic se îmbracă,
Apoi ninge peste mine, peste ape, peste munți,
Şoapte. Şi-atunci țesem basmul nopții, peste lumi celeste punți,
Cu al clocotului râs parfumat de busuioacă.

Am crezut ca mai pot crede în iubire.
Am crezut că mai pot crede în frumos.
Cred ce văd - un tot întors pe dos,
Unde-n tot primează năruire.

Din ceruri coborâtă, din adâncimi crescută, 
Mlădiță de altoi copacului cu nea,
Culoare şi lumină în vremea mohorâtă,
Te-asemeni cu licoarea ce-mbată când se bea.

... şi-ți auzeam tăcerea
prelinsă ca mierea-ntr-un
zâmbet duuuulceeee ...
zâmbetul tău
blând şi luminos
- culoare a spicului de grâu
pe chipul radiant al verii.
Albastru-ți privirii
mi-a îmbrăcat trupul
în cămăşuță diafană
sub care cântecul inimii răzbătea
ca un sunet de copot
din altarul bisericii
zidită întru nemurirea dragostei.

În mine
te cuibărisem, iubite,
pe o alunecare de gând,
acolo,
pe trepte de-altar te-aşezasem ...
stăteam lângă tine ...
ascultând şi privind veşnicia în doi
şi taina nemuririi
ce stă ascunsă în noi.

5 august 2016
Mara Emerraldi

Te topeşti în lumină
şi iei formă de floare
Petale de galben, de-albastru
și de orice culoare.
Te găsesc alb
în bobul de grâu
Și te joci în sclpirea
undei de râu.

Te-ai născut de demult,
înainte de lume.
Răsărit dărui zilei
ce cu tine apune,
Crești copaci spre înalt
care-ți caută chipul,
Hrănești frunze-adunate
în vârful de stipul ...

A te-atinge nu pot
ciudătă stihie,
dar te simt, ești clocot,
minții-aduci reverie ...
Ești speranța ce-apari
pentru toți condamnații,
Aparții lor și nouă
și în ceruri la alții.

Tu ești zeu pentru unii
- ochiul cel bun -
Sau fratele lunii,
a oricărui nebun ...
Nelipsit ești în toate,
doar un punct prezentat,
Crucea ta-i pe cămașă
sau în vers ești cântat,
Soare!
.............................................
Luminezi Raiu-n ceruri
Iadu-aici pe Pamânt.
Forță din vremuri,
în existență ce sunt,
Duci viața în moarte,
renașterea iar,
Razele-ți mângâie
lumea. Lumea zadar,
Soare!

7 august 2016
Mara Emerraldi

Scriind 
îmi aștern sufletul la picioarele Tale,
Tu, cel ce știi nevoia mea
de a fi
,,precum în cer așa și pre pământ”,
iar gându-mi este 
foc
și focul i-al inimii
ce-și caută fluturii plecați 
în căutarea fericirii.

Cuvintele
în toată elocuența lor
au preferat să lase ploaia să vorbească.

Şi-atunci ...
îmbrățişez cerul
să-ți curgă toată iubirea mea.

Ridic mâna şi mângâi norii
iar aceasta mângâiere va fi coborâtă
pe frunza din calea-ți
- atingere înmiită de
tandrețe şi dorință ...
pe frunte ... ochi ... pe fața toată ...

Şi-atunci ...
strâng stropii şuvoi,
covor să-ți facă,
tălpile să ți le cuprindă,
urma să-ți sărute.

Ploaia-i binecuvântarea gândurilor
ce-au zburat spre tine
- coborâre din înalturi
spre palparea simțurilor,
trăirea-mi.

Şi-atunci ...
ploaia-i îngerul ce te-nsoțeşte,
te-ocroteşte
curățând lumina dobândită din născare ...

Şi-atunci ...
pentru mine ploaia
vobeşte fenomenul iubirii.

3 iunie 2016
Mara Emerraldi

Eu sunt iubire,
ca o necesitate,
ca un semn de exclamație!

Am atâtea să-ți spun ...
Mi-e dor de tine 
din clipa-n care ai plecat pentru puțin ...
a doua zi 
- iluzie.

Dintr-un cuvânt și moarte m-am nascut
Spre-a umple golul vesniciei.
Abisului i-am dat un trup de lut
Și nemuririi versul poeziei.

Prin picături de ploaie alergând,
prin sunetele stropilor ce mă-nconjoară,
pe acel Lux eu caut ... îmi e mereu în gând,
și gândul mi-e tăcere ca timpul care zboară.

Și mâine o să-mi fie dor de tine
la fel cum mi-a fost ieri
și azi
și în fiece clipă
de când amurgu-a coborât
o şoaptă şi-o aripă
să ne acopere-ntr-a tainei veşnicie.

Şi mâine e o zi ...
noi praf de stele
vom străluci de focul ce ne arde
dându-i culoare
răsăritului,
azurului să îi fim aștri ...
- beatitudine!

Și mâine e o zi ...
'n clepsidra noastră
ne-om scurge fir cu fir
pe-a timpului fereastră,
ne vom numi trăire,
iubire
doar sclipirea noastră ...
Și mâine ...
ziua fi-va dor de noi!

28 mai 2016

Vorbeşte-mi tu, lună 
închină-mi poeme,
Adu-mi cavalerul 
din neguri de vreme,
Pe calul în spume 
mi-nchine salutul,
Batist-ai arunc 
şi vântul o flutur' ...

Din fuiorul timpului,
după coborârea din Rai,
prin furcile caudine,
cu jugul după gât,
în strigăte de ocară,
purces-am la cautarea
iertării păcatului.
... și păcatul a fost ispititor ...
un măr roșu,
nepăzit,
cum erau
,,merele de aur” ale lui Prâslea cel voinic.
... și păcatul era roșu ca iubirea,
de atâta iubire era atât de roșu!
... și păcatul era iubire,
... și, da ...
tot prin iubire se iartă!

După coborârea din Rai,
tărâmul iubirii,
tărâmul unde s-a săvârșit păcatul,
de ,,visul de luceferi”,
de dorul păcatului ancestral,
trecând prin cele patru anotimpuri
în căutarea-mi
vreau
anotimpul meu, păcatul!

14 mai 2016
Mara Emerraldi

Prin hubloul timpului
ca o bucurie vie,
o plăcere din plin a vieții,
în legănarea valurilor,
ca o juisare
înalț gânduri
aşa cum efemeridele se ridică la
lumină.

Lumina este acolo ...
se poate vedea în întuneric
când vederea trece dincolo de
privirea ce duce
exact
până în locul unde nu mai există
,,nici întristare nici suspin''.

Trebuie trecută puntea,
dar ...
mă gândesc la barcagiul Styxului,
la Charon,
să-i dau ultimul bănuț,
moneda calpă
a timpului şi vremii mele,
ca să-mi păzească de Cerber
frica,
frica de eternitate,
viața scoțându-mi în cale mai mulți căței
care m-au muşcat
până să ajung aici,
unde îmi las gândurile să zboare
spre ...

... ,,un loc cu verdeață''
mă ridic,
eu,
care m-am coborât în beznă
ca să ajung la
Lumină!

15 mai 2016
Mara Emerraldi

Fă-mă, Mehen,
o spirală de-a ta
să pot încorona capul
acelui Ra
ce luminează și hrănește
toate celulele ființei mele,
acelui Ra
care a apărut și mi-a dăruit alt cer
plin de lumină cu un alt timp,
timp
oprit în gânduri şi-n cuvinte ...
acelui Ra
coroana să i-o-mpodobesc
cu rubinul ascuns la mine-n sân!

Fă-mă, Mehen,
dorință,
dorință arzătoare
ruptă din incandescența astrului tău
să-i aprind simțirea humei!

Fă-mă, Mehen,
un nor
să-i pot atinge înălțimea minții,
unde fulgerul strălucește
și tunetul se stinge-ntr-o șoaptă
reverberând în picurii
ce voi să îl dezmierde!

Mehen,
tu timpul nu îl strânge,
ba, îl dilată,
îl măreşte
să-mi ajungă
până în al noulea cer,
pentru şapte vieți!

17 mai 2016
Mara Emerraldi

Trăire nefiresc de adâncă
coborâtă din înalt 
și 
urcată din străfunduri.