Cuvintele
în toată elocuența lor
au preferat să lase ploaia să vorbească.
Şi-atunci ...
îmbrățişez cerul
să-ți curgă toată iubirea mea.
Ridic mâna şi mângâi norii
iar aceasta mângâiere va fi coborâtă
pe frunza din calea-ți
- atingere înmiită de
tandrețe şi dorință ...
pe frunte ... ochi ... pe fața toată ...
Şi-atunci ...
strâng stropii şuvoi,
covor să-ți facă,
tălpile să ți le cuprindă,
urma să-ți sărute.
Ploaia-i binecuvântarea gândurilor
ce-au zburat spre tine
- coborâre din înalturi
spre palparea simțurilor,
trăirea-mi.
Şi-atunci ...
ploaia-i îngerul ce te-nsoțeşte,
te-ocroteşte
curățând lumina dobândită din născare ...
Şi-atunci ...
pentru mine ploaia
vobeşte fenomenul iubirii.
3 iunie 2016
Mara Emerraldi
-->
Comentarii