Dintr-un cuvânt și moarte m-am nascut
Spre-a umple golul vesniciei.
Abisului i-am dat un trup de lut
Și nemuririi versul poeziei.
Timpul, spirala ce-o coboară, m-a urcat.
Pe fiecare treaptă îmi erau macii vieții.
Aveau culori de basm, cu Roșu Împărat,
În anii ce-au urmat culoarea tinereții.
Nascut-am fost ca macii să-mi florească,
De dragoste, de dor și-al adormirii somn.
Demiurg, ce mă trăiești prin floarea-mpărătească
Lasă-mi Luceafărul, ,,al nopții mele domn”
Să îmi zâmbească! Pleoapa mi-o coboare
Cu blânda sărutare, pe-un gând de suicid ...
Un roșu ce se stinge ... mă duce la visare ...
Am înflorit ca macul și tot ca el mă-nchid.
Petale veștejite rămân pe timpul-scară
Ce cad în urma mea o dâră. Un mister.
'Ntr-o altă viață, într-o altă vară
Voi răsări din nou în roșul efemer ...
... sau Simfonia-ntâi a lui Mahler ...
25 mai 2016
Mara Emerraldi
-->
Comentarii
În ”lanul” lumii ești un mac
Cu roșul-n suflet viu arzând!
Când ”cânți” și gândurile tac
Te-ascultă îngeri suspinând...